Scrisoarea Ioanei către Moş Crăciun
Emil Proşcan 16 Decembrie 2020
Dragă Moș
Crăciun,
Sunt foarte
tristă! Bunicul meu mi-a vorbit foarte mult despre tine, despre sufletul tău
bun, despre grija şi dragostea pe care o
ai pentru copii. Îmi spunea că tu eşti Dumnezeul nostru al copiilor, că tu ne
înţelegi cu adevărat, că tu ne înveţi despre iubire, iertare şi ne faci şi pe
noi să fim aşa cum eşti tu, adică buni, înţelegători, harnici, respectoşi,
cuminţi... Într-o zi un copil mi-a spus că tu nu exişti, că părinţii ne cumpără
cadourile pe care le primim ca şi cum ar fi de la ei, că cineva se îmbracă ca
tine şi că suntem minţiţi. I-am spus bunicului meu asta plângând! „Nu-I lua în
seamă! Moş Crăciun există, cum să nu existe! Cum ar fi sărbătorile fără el,
fără drumul pe care el îl croiește către Dumnezeu? Îl vedem în copilăria ce
fiecare o avem! Îl simţim în tot ce ne bucură! Este în fiecare ninsoare este
cel care ne îndeplineşte dorinţele, este cel care ne învaţă multele lucruri ale
cuminţeniei pământului. Moş Crăciun se simte, nu trebuie neapărat să-l vedem!”,
mi-a zis bunicul în timp ce-mi mângâia părul...
Unii părinţi
şi în genereal oamenii mari cred că dacă ne cumpără o jucărie, o păpuşă,
dulciuri sau nu mai ştiu ce şi ne spun că sunt de la tine, ne fac fericiţi! Nu!
De jucării ne plictisim repede, jucăriile au suflet numai dacă noi le dăm suflet.
Mai toţi oamenii din jur nu se poartă cu noi precum ei între ei, nu precum bunicul cu mine. Se prefac că se
coboară la nivelul nostru, ne cred fără prea multă minte şi ne spun fel de fel
de chestii infantile de adormit copii! Dacă nu am fi noi ee ac fi ei aşa de
deştepţi?
Mă doare că
ei nu cred în tine! Peste tot în magazine văd costume pe care ei le îmbracă să
devină ca tine, adică Moş Crăciun! Ce măşti oribile din plastic ce chip
schimonosit ce se vrea a fi al tău! Încă de la serbarea de la grădiniţă
observam părinţi a unor colegi deghizaţi în tine, Moş Crăciun! O mască oribilă
pe faţă, barbă şi mustăţi de vată, mâini la care li se vedeau verigheta şi
cămaşa cu care erau îmbrăcaţi pe
dedesupt! Groaznic! Nu cred că vreun copil de acolo credea că acela ești tu,
adică ee ace noi copiii ne dorim! Tu știi prea bine că ești dorința noastră de
a fi înțeleși și lăsați în libertatea zâmbetului nostru... Și dorințele noastre
adevărate, pentru care părinții noștrii strâmbă din nas, nu pot veni decât din Cer, adică de la
tine! Copilul care mi-a zis că tu nu
exişti îmi spunea înciudat: „Cei mai mulţi ne
prefacem că ne bucurăm numai ca să le facem pe plac şi să le răsplătim
cazna pentru efortul acestei ee acei şi
a pachetelor frumos colorate pe care trec numele nostru pentru ca Moșul să nu
le încurce”. Sunt tristă pentru necredinţa în tine! Ei sunt cei care nu cred că
există cineva care ne veghează. Oare ei nu privesc un copil dormind? Nu-I văd
zâmbetul? Toţi bunicii şi străbunicii plecaţi în Cer sunt Moş Crăciunul
nepoţilor lor!
De câţiva
ani buni eu ştiu că părinţii îmi cumpără jucăriile şi toate cadourile pe care
le găsesc la rădăcina bradului de iarnă, chiar dacă ei îmi spun cu convingere
că sunt de la Moş Crăciun! La început m-am întristat pentru că mă minţeau şi
pentru că asta ar fi putut să însemne că tu, cel care îmi bucuri sufletul, nu
exişti! Auzi, Moş Crăciun nu există! De multe ori găseam cadourile ascunse prin
casă cu multe zile înainte de noaptea de ajun când se naşte Fiul Lui Dumnezeu şi se fac daruri. Le priveam şi nu aveam
curajul să le deschid. Nu le spuneam ce știam...! În noaptea de ajun veneau la
mine în ee ac, discutau cu mine nimicuri, apoi unul din ei zice: „Ia tăceţi
puţin! Hei, faceţi linişte! De ce-or fi lătrând câinii așa de tare?”. Apoi unul
din ei mergea să vadă ce se întâmplă şi după câteva minute striga: „Veniţi
repede, repede! Ia uitaţi ce este aici la brad! Ioana, a venit Moşul!”.
Câteva din
cadourile văzute de mine cu multe zile înainte erau acum sub brad, dar erau şi
altele noi. „Măi da şmecher mai e moşul ăsta! Cum o fi putut el să intre fără
să-l simţim?” zicea tata plin de entuziasm. Îi priveam cum se copilăresc! Şi
câtă bucurie aveau în suflet! Pentru mine! Nu cred în tine dar cumpăraseră
toate acele cadouri şi acum se bucură! Îmi aminteam şopocăielile lor din
bucătărie din care prindeam frânturi şi înţelegeam că se sfătuiau asupra
cadourilor, apoi îmi imaginam drumurile lor prin magazine, căutările, ezitările
în a alege, alegerea momentului când să le pună sub brad, când să mă cheme şi
tot aacest teatru prin care ei doresc ca eu să cred în tine Moş Crăciun! Tu
înţelegi? Ei nu cred în tine dar vreau foarte mult ca eu să cred! Acum când îţi
scriu eu plâng Moş Crăciun! Plâng! Uite şi tu cât de mult mă iubesc părinţii mei!
Dragii mei părinţi, iubiţii mei părinţi! Sunt minunaţi, ee aceinary! Îi iubesc
din toată fiinţa mea! Dar cum să le spun? Cum să le spun Moş Crăciun că eu ştiu
de tot ce au pus ei la cale, că eu cred în tine și ei nu? Nu pot! Nu pot! O să mă căznesc să învăţ şi
mai bine, să iau premiul întâi, o să mă ofer să ee ace la cumpărături, o s-o
ajut pe mama, o să mă străduiesc să nu-I supăr cu nimic..., cu nimic! Vreau să
fie mândrii de mine, de fetiţa lor!
Desfăceam
pachetele ţipându-mi bucuria și îmbrățișâmdu-I pentru ee ac cadou, apoi îi
îmbrăţişam pe amândoi. „Măi da ce darnic este Moşul ăsta...! Acolo ce ţi-a adus
Ioana?”, spunea tata explodând de bucurie.
Vezi Moş
Crăciun, dacă ei ar şti că mă fac fericită cu dragostea lor pentru mine şi cât
de mult îi iubesc, ar înţelege că tu exişti! Nimeni nu ar fi putut ee ac în
casa noastră atâta bucurie! Îţi mulţumesc Moş Crăciun pentru tot ce faci şi
pentru ca noi în noaptea asta mininată o să fim fericiţi!
Nu o să-ţi
pun scrisoarea la poştă pentru că tu deja ai citit-o în timp ee a am scris-o! O
s-o păstrez pentru mine când oi fi mare şi oi avea şi eu copii! Vreau să-mi
amintesc de ee ace simt acum! Te las Moş Crăciun, ştiu că ai de simţit pentru
toţi copii şi pentru atâtea familii pe
care tu trebuie să le faci în noaptea asta fericite. Dacă îl vezi pe acolo prin
Cer pe bunicul, să-I spui că-l iubesc și îmi e tare dor de el!
Mulţumesc
Moş Crăciun! Chiar dacă ştiu că tu nu mori niciodată, îţi urez sănătate!
Cu drag,
Ioana
De obicei
înainte de culcare, mama Ioanei intra în camera Ioanei să-i stingă lumina şi să
o învelească! Acum intrară amândoi!
Ioana adormise într-o parte, cu faţa spre fereastră. Scisoarea către Moş
Crăciun era pe pernă lângă părul ei răsfirat ca un evantai de gânduri. O luară
binişor şi din inevitabila curiozitate o citiră... Citeau în tăcere! Din când
în când se uitau unul la altul, la
Ioana, apoi continuau să citească. Când terminară rămaseră încremeniţi lângă
patul Ioanei ca şi cum o străfulgerare îi împietrise acolo! Se îmbrăţişară! Se strângeau
cu putere în braţe ca şi cum se revedeau după o foarte lungă despărţire.
Simţeau fericirea adevărată... Foşnetul
îmbrăţişării, sau poate ceva din ce acum visa sau altceva, o făcea pe Ioana să
zâmbească. O înveliră pe Ioana altfel decât până acum, aşezară scrisoarea la locul în care o
găsiseră, stinseră lumina şi ieşiră! Pașii le erau altfel!
Ajunşi în
dreptul bradului observară un pachet nedesfăcut! Nu era din cele cumpărate de
ei! Mama Ioanei se aplecă şi îl ridică! O fundă roşie îl petrecea în formă de
cruce, iar de ea era o hârtie cât o carte poştală pe care era scris: „Pentru
părinţii Ioanei de la Moş Crăciun!”.
17 decembrie
2014… deasupra norilor, între Bruxelles şi Bucureşti.
„Toți oamenii mari au fost cândva
copii, însă doar câțiva dintre ei își mai amintesc” (Antoine de Saint-Exupéry)
Aranjament grafic - I.M.
https://www.art-emis.ro/literatura/scrisoarea-ioanei-catre-mos-craciun
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu