Piramida Puterii
31 Ianuarie 2012
Cine conduce de fapt lumea?
Cine detine
puterea absoluta pe planeta? Statele Unite? Rusia, China, Japonia, U.E? Toate
aceste puteri economice si militare nu sunt decat niste piese de joc, manuite
din umbra de adevaratii stapani ai planetei.
Cei care
conduc cu adevarat planeta sunt un grup de oameni extrem de bogati, foarte bine
organizati si care nu apar niciodata in vazul tuturor.
De acolo,
din anonimat, ei leaga si dezleaga mersul lucrurilor. Cei care au auzit de ei,
ii numesc Oculta Mondiala sau Illuminati. Cine sunt acesti oameni? Cum sunt ei
organizati? Cum conduc planeta? Ce scopuri au?
Sunt
intrebari la care incercam sa dam un raspuns in cele ce urmeaza.
De la cel
mai inalt nivel imaginabil al puterii, acesti Illuminati necunoscuti celor
multi, guverneaza aproape nestingherit. Ei fac legi si revolutii, ei
instaureaza guverne, ei hotarasc ce tari dispar pentru ca altele sa le ia
locul. Ei "fabrica" noi ideologii si chiar religii. Se spune ca ei au
creat oranduirea capitalista, tot ei au creat-o si pe cea comunista. Ei fauresc
tratatele militare si economice internationale, ei schimba regimuri politice si
presedinti de state, ca pe niste simple piese uzate ale unei masini.
Metoda lor
de lucru este simpla dar eficienta si poate fi descrisa in 3 pasi: PROBLEMA,
REACTIE, SOLUTIE.
1. In primul
rand ei creaza o PROBLEMA (conflicte, razboaie, revolutii, dezastre, etc.)
Creaza conflicte si razboaie in care cele doua parti provocate, lupta una
impotriva celeilalte si nu contra adevaratului instigator. Tot ei finateaza
toate partile implicate in conflict.
2. Apoi prin
intermediul mass-media si a manipularii determina o REACTIE in randul
populatiei, care solicita o rezolvare a PROBLEMEI aparute.
3. In final
tot ei vin cu SOLUTIA care aproape intotdeauna se lasa cu efecte dure asupra
populatiei (saracie, restrangerea unor drepturi si libertati, etc. - vezi
atentatele din 9/11, armele lui Saddam, criza financiara...) Ei trec
intotdeauna drept instanta impaciuitoare care pune capat conflictelor.
CARE ESTE SCOPUL LOR?
Practic
scopul lor este sa controleze si sa conduca intreaga planeta prin crearea unei
Noi Ordini Mondiale si a unui Guvern Mondial unic. Acesti oameni nu sunt
interesati sa castige bani, deoarece "fabrica de bani" este a lor. Ei
pot avea oricati bani doresc. Ce isi mai poate dori cineva care are toti banii
din lume? PUTERE si CONTROL ! Acesta este scopul lor.
De ce doresc
ei sa stapaneasca lumea? Pentru ca avand putere si bogatie, pot face asta.
Peste 90% din oamenii din prezent ar face acelasi lucru daca ar avea acces la
bogatie si putere.
Pentru a
detine puterea absoluta si controlul intregii planete ei intentioneaza sa
realizeze urmatoarele obiective:
1.
Stabilirea unui Guvern Mondial unic si a unei Noi Ordini Mondiale.
2.
Distrugerea identitatii nationale a statelor lumii.
3.
Distrugerea tuturor religiilor lumii (in special a crestinismului) si
inlocuirea lor cu o religie unica de tip New Age.
4. Controlul
total al populatiei globului si a fiecarui individ in parte precum si
transformarea lor in "sclavi de tip modern".
5. Reducerea
masiva a populatiei globului pana la o limita usor de sustinut de catre mediul
si resursele planetei.
6.
Promovarea depravarii si a obiceiurilor rele pentru indepartarea moralei
crestine.
7.
Distrugerea modelului actual de societate si a celulei ei de baza, familia.
8.
Distrugerea libertatii de exprimare si restrangerea unor drepturi fundamentale
ale indivizilor.
Toate
acestea se intampla chiar ACUM si intr-un ritm tot mai accelerat.
GUVERNUL MONDIAL
Guvernul
Mondial functioneaza pe ipoteza că un guvern alcătuit din familii vechi şi noi,
bazat pe inteligenta si puterea creierului este de preferat dreptului
popoarelor de a-si alege propriul destin. Cine doreste mai multe detalii poate
studia acest document rar:
Harta
Guvernului Mondial-din 2004.pdf
(Important:
Faceti download la acest document caci nu se stie cat timp va mai fi disponibil
pe internet...SOPA, PIPA, ACTA vor reduce drastic accesul la astfel de
materiale)
Utilizand
harta se poate urmari pe ce directii si in ce zone se propaga efectele unor
decizii luate de diverse structuri componente.
Sunt
detaliate relatiile si zonele de influenta la nivel mondial ale principalelor
dinastii si familii care conduc lumea. Guvernul Mondial este prezentat in acest
document ca fiind un complex intelectual, capabil să coordoneze, acumuleze şi
să se concentreze toate mijloacele de definire si stabilire a normelor de
dezvoltare a unei societati de tip nou.
Acest
complex este format din nuclee financiare, politice, strategice şi diplomatice,
birouri ştiinţifice şi tehnice, de planificare de cercetare, servicii de
culegere a informatiilor, inclusiv retele de tip mafiot.
De mentionat
faptul ca integrarea europeana si "cedarea de suveranitate" a
statelor au ca scop final crearea acestui Guvern Mondial care va fi singurul
suveran peste toate tarile.
CUM SUNT ORGANIZATI SI CUM
CONTROLEAZA LUMEA?
Organizarea
lor si modul prin care controleaza lumea este de tip piramidal. Sistemul se
numeste Piramida Puterii (Pyramid of Power) si este descris mai jos:
Dupa cum se
observa in varful piramidei se gaseste OCHIUL CARE VEDE TOT. Este un simbol
Illuminati si reprezinta Ochiul lui Lucifer sau Ochiul Satanei. Cine are
control asupra lui, are control asupra banilor lumii. De aceea acest simbol
(piramida si ochiul apare si pe dolarul american).
Oculta
Mondiala (de pe nivelele 1, 2 si 3 ale piramidei) se considera supusii Satanei
si i se inchina. De aceea ei incearca sa controleze nivelele inferioare ale
piramidei ca sa le aduca sub conducerea Ochiului Satanei.
Pare absurd
in zilele noastre ca oameni atat de importanti ai planetei, atat de bogati si
de influenti sa creada in puterile Satanei si sa i se inchine, dar va asigur ca
exact asa stau lucrurile. Este foarte greu sa iti faci o imagine de ansamblu
asupra intregului mecanism (care se desfasoara de la cele mai inalte nivele pana
la noi, oamenii de rand, poporul lui Boc si al lui Basescu), dar voi incerca sa
lamuresc cateva aspecte esentiale.
NIVELELE PIRAMIDEI
0. Nivelul 0
- Forta superioara reprezentata prin Ochiul Care Vede Tot.
Foarte
Important : Intelegerea Fortei din varful Piramidei Puterii iti da
posibilitatea sa "spargi" piramida si sa te sustragi controlului ei.
Ca sa poti
intelege cu adevarat forta care se afla in varfului piramidei, trebuie in
primul rand sa te intelegi pe tine insuti. Trebuie sa intelegi de unde vi, de unde
ai aparut si incotro te indrepti, unde vei dispare. Raspunsurile la aceste
intrebari sunt in interiorul tau, iar cheile de descifrare se gasesc peste tot
in jurul tau, inclusiv in lumea materiala, palpabila. Din pacate indiciile pe
care le gasesti in diverse surse de informare sunt amestecate cu o multime de
minciuni. Ca sa afli raspuns la aceste intrebari trebuie sa iti urmezi nu inima
si nici creierul ci pe amandoua in egala masura.
Pentru
intelegerea Fortei trebuie sa existe un balans perfect intre suflet si ratiune,
fara separare intre ele. Cine e ghidat doar de sentimente e usor de indus in
eroare, de asemenea cine se ia doar dupa ratiune e usor sa se insele. Dar e
foarte greu sa inseli pe cineva care are un perfect echilibru intre cele doua.
Pentru a
intelege ce este in varful piramidei trebuie sa vezi realitatea din exterior,
sa intelegi natura realitatii imediate. Numai asa vei putea intelege natura
controlului pe aceasta planeta. Si tine minte: Daca nu faci parte din SOLUTIE,
vei face mereu parte din PROBLEMA.
1. Nivelul 1
- Familiile regale
In varful
Piramidei Puterii, pe nivelul 2 se afla familiile regale europene care toate
sunt inrudite intre ele. Actualul rege al Belgiei, regele Suediei şi al
Norvegiei, precum şi reginele Marii Britaniei, Olandei şi Danemarcei sunt cu
totii rude de sange, tragandu-se din familia Windsor. Mai mult decât atât,
ultimii regi care au fost înlăturaţi de la putere prin revoluţii în Italia,
România, Iugoslavia, Bulgaria şi Grecia, făceau şi ei parte din aceeaşi familie
Windsor, regăsindu-se absolut toţi în arborele ei genealogic.
Aici poate
fi menţionat faptul că si în SUA, marea majoritate a preşedinţilor americani
aleşi „democratic” prin vot popular din 1776 şi până în prezent sunt înrudiţi
între ei. Toţi aceştia sunt rude de sânge şi prin urmare se poate afirma că ei
alcătuiesc un fel de „casă regală” sau dinastie.
Conform unor
surse, tot pe acest nivel al piramidei se mai situeaza un grup de oameni extrem
de influenti, dar a caror identitate nu se cunoaste.
2. Nivelul 2
- Consiliul celor 13 familii
Pe nivelul 2
se afla asa numita Aristocratie Neagra compusa din 13 familii, cele mai bogate
din lume.
David Icke
scrie în lucrarea „Secretul Suprem” că aceste 13 familii alcătuiesc „o rasă de
oameni care nu se încrucişează decât între ei (cu o linie genealogică aproape
continuă), un fel de „rasă în interiorul rasei”. Aceasta a fost creată în
antichitate, în Orientul Mijlociu şi în Orientul Apropiat. De-a lungul miilor
de ani care au urmat, această rasă şi-a extins continuu puterile, acaparând
practic întregul glob.[...] Practic, procesul a durat mii de ani. Structurile
instituţiilor moderne de control: guvernele, sistemul bancar, lumea afacerilor,
armatele şi mass-media nu au fost infiltrate de această forţă, ci au fost chiar
create de ea, de la bun început.”
Aceste
familii sunt (in ordine alfabetica):
1. Dinastia
Astor
2. Dinastia
Bundy
3. Dinastia
Collins
4. Dinastia
DuPont
5. Dinastia
Freeman
6. Dinastia
Kennedy
7. Dinastia
Li
8. Dinastia
Onassis
9. Dinastia
Reynolds
10. Dinastia
Rockefeller
11. Dinastia
Rothschild
12. Dinastia
Russell
13. Dinastia
Van Duyn
Membrii
acestor familii ocupa cele mai înalte poziţii în toate ierarhiile existente,
sunt cu toţii extrem de bogaţi şi se află „deasupra legii”. Cu toate acestea,
majoritatea dintre ei nu apar niciodată pe listele cunoscute de noi cu cei mai
bogaţi oameni din lume. Ceea ce îi interesează pe ei nu este nicidecum să fie
cunoscuţi, ci doar să deţină bogăţiile şi controlul planetei, precum şi să îşi urmeze
planurile de dominare a umanităţii. Mass media controlata aproape in intregime
de aceste familii ne spune ca Bill Gates e cel mai bogat om din lume cu 54
miliarde dolari, sau, Carlos Slim Helú din Mexic cu 74 miliarde de dolari.
De fapt
acesti miliardari nu pot concura nici pe departe cu Sir Evelyn de Rothschild
(Dinastia Rothschild) care detine incredibila suma de 500 trilioane de dolari
(mai mult de jumatate din averea totala a lumii !!!). Cu averea acestei familii
poate fi hranita si imbracata TOATA populatia globului.
Familia
Rothschild,500 de trilioane avere!
3. Nivelul 3
- Comitetul celor 300
Comitetul
celor 300 (numiti si Olimpienii) a fost fondat in 1727 de catre aristocratia
britanica si este compus din cele mai puternice "sub-familii".
Acest
comitet coordoneaza direct o multime de institutii si organizatii majore din
intreaga lume, printre care: Comisia Trilaterala, Consiliul pentru Relatii
Externe, Grupul Bilderberg, Masa Rotunda, British Petroleum, Ordinul Skull and
Bones, Compania Royal Dutch Shell, Socialista Internationala, Francmasoneria
Universala, Ordinul Magna Mater, Zionismul Universal, Consiliul Bisericilor
Mondiale, Ordinul Cavalerilor Templieri, Institutul American de Presa,
Societatea Regala Britanica, Universitatea Harvard, Institutul pentru Droguri,
Crima si Justitie, MIT, NATO, Crucea Rosie Internationala, Universitatea
Priceton, Banca Mondiala, American Express, Citibank, Credit Suisse, etc.
Lista este
prea lunga pentru a fi prezentata aici, dar cine doreste sa afle toate detaliile
cunoscute despre Comitetul celor 300 poate descarca acest document intocmit de
Dr. John Coleman, fost ofiter al serviciului de spionaj britanic:
THE STORY OF THE COMMITTEE OF 300.
(Important:
Faceti download la acest document caci nu se stie cat timp va mai fi disponibil
pe internet...SOPA, PIPA, ACTA vor reduce drastic accesul la astfel de
materiale)
4. Nivelul 4
- Centrul de comanda
Pe acest nivel se gasesc cele 6 structuri care
reprezinta centrul de comanda la nivel global:
- Comisia
Trilaterala,
- Consiliul
Relatiilor Externe (CFR),
- Grupul
Bilderberg,
- Clubul de
la Roma,
-
Organizatia Natiunilor Unite
- Institutul
Regal pentru Afaceri Internationale
Toate aceste
structuri sunt unite intre ele prin intermediul Mesei Rotunde.
Masa
Rotunda, creaţia omului de afaceri britanic Cecil Rhodes este o structura atat
de complexa, incat Dr. Coleman spunea despre ea: "Masa Rotunda insasi este
alcatuita dintr-o adevarata increngatura de companii, institutii, banci si
unitati de invatamant; ea le-ar ocupa timpul specialistilor de inalta
calificare vreme de un an, numai pentru a o descalci si intelege".
1. Comisia
Trilaterala este o "asociatie particulara" infiintata in 1973 din
initiativa lui David Rockefeller cu scopul de a "intari cooperarea
economica si politica intre continentele american, european si asiatic".
De aceea se numeste Trilaterala. In componenta acestei comisii intra directori
de concerne, bancheri, politicieni (printre care si fosti presedinti ai
Statelor Unite), economisti, etc. - in general cei mai influenti oameni din
America de Nord, Europa si Asia. Practic aceasta organizatie privata in care se
intra doar cu invitatie speciala pe baza unor merite deosebite, conduce lumea
peste capetele guvernelor. Dupa luarea unor decizii, membrii organizatiei le
transmit guvernelor, iar acestea le aplica la nivelul fiecarui stat. Toate
natiunile lumii sunt conduse de aceasta entitate suprastatala. In fiecare an
Comisia Trilaterala are o intrunire in plenul ei si cate o intrunire zonala. In
perioada 15-17 octombrie 2010 intrunirea sectiei europene a Comisiei
Trilaterale a avut loc la Bucuresti, intr-o discretie aproape totala. 170 din
cei mai puternici oameni ai lumii au venit la Bucuresti si presa abia a
semnalat acest lucru. Totusi exista o inregistrare Antena 3 pe care daca o
vizualizati, veti intelege ce putere imensa are aceasta Comisie.(n.a. Intre
timp inregistrarea Antena 3 a fost stearsa de pe site-ul lor, insa puteti vedea
un fragment din ea in clipul Noua Ordine Mondiala - Declaratii fatise):
2. Consiliul
pentru Relatii Externe (CFR) (din engleză Council on Foreign Relations) a fost
fondată în 1921 si este o organizație americană non-profit nepartizană
specializată în politică externă a Statelor Unite și afaceri internaționale.
"Consiliul pentru Relatii Externe este un organ al ceea ce C.Wright Mills
numea “Elita puterii” - un grup de bărbaţi, cu interese şi concepţii similare,
care pun la cale cursul evenimentelor din poziţii intangibile, situate în
spatele scenei.” declara Charles Kraft, membru CFR şi al Comisiei Trilaterale.
3. Grupul
Bilderberg este o organizație cu agendă globalistă, ce include lideri politici
din lumea occidentală, oameni de afaceri și academicieni. Reuniunile au loc
anual, începând din 1954. Fondatorii grupului au fost magnații David
Rockefeller și familia de bancheri Rotschild. Grupul este puternic exclusivist
și se reunește anual pentru a promova o apropiere între Europa și Statele Unite
ale Americii. Organizația are o agendă globalistă și afirmă că noțiunea de
suveranitate națională este depășită.
Din cauza
caracterului secret al întâlnirilor și a refuzului de a emite comunicate de
presă, grupul a fost acuzat adesea de comploturi la nivel mondial. Grupul nu
are pagină de internet și nicio întâlnire nu este înregistrată.
Din Grupul
Bilderberg fac parte cam 180 de personalități politice, culturale, economice,
universitare, ce se întrunesc în fiecare an în luna mai, alternativ în Europa
și America, în aproape 50 de țări.
4. Clubul de
la Roma, a fost infiintat in aprilie 1968 de către Aurelio Peccei, om de
stiinta şi afacerist italian şi Alexander King, un om de stiinta scotian.
Doctrina clubului se bazeaza in special pe raportul Limitele Cresterii (The
Limits to Growth) publicat in 1972. Conform acestui raport orice crestere are o
limita care trebuie prevazuta si preintampinata. Cresterea economica este
limitata, resursele sunt limitate si la fel, cresterea populatiei globului are
o limita. De aceea trebuie luate masuri din timp pentru a preveni atingerea
acestor limite. In acest context, unul din obiectivele Illuminati, reducerea
populatiei globului pare a fi o masura necesara. De remarcat Ochiul Care Vede
Tot care apare in spotul publicitar al Clubului de la Roma (vezi pe pagina
oficiala).
5.
Organizatia Naţiunilor Unite reprezintă calul troian al guvernului mondial în
pregătire şi au în subordine o vastă reţea de organizaţii care se pretind în
slujba popoarelor, dar care nu reprezintă decât o acoperire a unei manipulări
groteşti, legată – printre altele – de ţările în curs de dezvoltare din Africa,
Asia, America Centrală şi de Sud. Din reţeaua ONU face parte si Organizaţia
Mondială a Sănătăţii, o filială aflată în proprietatea cartelului farmaceutic
anglo-american-elveţian. Ori de câte ori această organizaţie avertizează lumea că
se va produce o epidemie, cei care o controlează, corporaţiile farmaceutice,
asigură vaccinul necesar. Este un nou exemplu al mecanismului de creare a
problemei - reacţie - soluţie, deşi vaccinurile provoacă mari probleme de
sănătate, afectând bunăstarea fizică şi psihică a miliarde de oameni.
6.
Institutul Regal pentru Afaceri Internationale, cunoscut si sub numele de
Chatham House este unul dintre cele mai importante cluburi de reflecţie in
materie de afaceri internationale, din lume, ocupând locul întâi în clasamentul
„Non-US Think Tank” al Foreign Policy. Dezbaterile din acest club sunt
structurate sub forma unor analize independente pe domenii diverse precum
Energie, Mediu, Resurse Guvernamentale, Politici Economice Internaţionale,
Securitate, Sănătate. Una din regulile clubului este ca membri trebuie sa
pastreze confidentiala identitatea celor care emit ideile.
Consiliul
Relatiilor Externe şi Comisia Trilaterală controlează aproape sută la sută
opinia publică.Toate marile cotidiene, agenţiile de ştiri şi principalele
canale de televiziune, ale căror ştiri şi emisiuni sunt urmărite de opinia
publică au în poziţii de conducere membrii acestor organizaţii.
Daca pe
primele 3 nivele se gasesc doar cei care sunt inruditi cu familiile si
sub-familiile Ocultei Mondiale, pe nivelul 4, precum si la nivelele inferioare
ale Piramidei Puterii pot avea acces si oameni care nu sunt rude de sange cu
familiile si sub-familiile conducatoare de la nivelele 1, 2 si 3.
Chiar si
politicieni/demnitari romani pot fi gasiti in structurile de comanda de pe
nivelul 4. De exemplu in Comisia Trilaterala tara noastra are doi membri cu
drepturi depline: Mugur Isarescu (Guvernatorul BNR) si Mihai Tanasescu
(reprezentantul Romaniei la FMI).
In acelasi
timp, Mugur Isarescu este si presedintele ARCOR, filiala romana a Clubului de
la Roma.
Din ARCOR
fac parte printre altii: Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Calin Georgescu,
Daniel Daianu, Mircea Malita, Sergiu Celac. (vezi lista completa).
Asa ca putem
dormi linistiti: prin aceste persoane, Ochiul Care Vede Tot este prezent si in
tara noastra.
Centrul de
Comanda de la nivelul 4, controleaza intreaga populatie a globului prin
intermediul structurilor de pe nivelele 5, 6 si 7.
5. Nivelul 5
- Controlul financiar mondial
Toate
instrumentele prin care Illuminati controleaza financiar populatia globului, se
gasesc pe acest nivel. Fondul Monetar International, Banca Mondiala, Banca
Reglementarilor Internationale, Bancile Centrale precum si mecanismele de
impozitare a populatiei. Probabil este cel mai diabolic sistem de control al
populatiei conceput vreodata. Control prin intermediul banului. Oare de ce
banul se mai numeste si Ochiul Dracului? "Dati-mi pe mana moneda unei tari
si nu ma mai intereseaza cine face legile in acea tara" este un celebru citat
al lui Rothschild. Probabil de aceea o tara nu este condusa de un guvern sau
presedinte, ci este condusa din umbra de cel care controleaza moneda tarii
respective. Probabil de aceea o tara nu se poate gospodari singura ci are
nevoie de sfatul celor de la FMI. Nu mai conteaza cine face legile si ce legi
face, caci oricum se aplica numai directivele FMI.
6. Nivelul 6
- Controlul resurselor mondiale
Pe acest
nivel se situeaza marile corporatii internationale care urmaresc controlul
populatiei prin controlul asupra resurselor. Toate resursele de pe pamant sunt
darul naturii (sau al lui Dumnezeu) facut tuturor oamenilor care traiesc pe
fata pamantului.
Astăzi însă,
deşi ni se spune că trăim în lumea tuturor libertăţilor, drepturilor şi a
democraţiei, ele ne sunt confiscate în numele unor stranii raţionamente sau
înşelătorii. Peste tot pe glob unde pamanturile sunt roditoare apar companii de
tip Monsanto care ii corup pe politicieni sa reglementeze cultivarea si
comercializarea produselor.
Intentia
este de a-i distruge pe mici producatori sau de ai scoate in ilegalitate, ceea
ce inseamna ca nici cel mai inofensiv producator nu va mai putea sa cultive
nimic in gradina proprie fara aprobarea guvernului.
Prin
reglementările orchestrate de astfel de companii la nivel mondial în materie de
calitate şi siguranţă a hranei, prin impunerea unor aşa-zişi parametri
ştiinţifici după care producătorii trebuie să se ghideze nu se urmăreşte
altceva decât distrugerea micilor producători. Iar aceasta, în favoarea marilor
producători de hrană multă şi proastă! Vestitul Codex Alimentarius reprezintă
chintesenţa acestui sistem, la implementarea căruia au lucrat zeci de ani
reprezentanţii celor mai mari interese politice şi financiare.
De la 31
decembrie 2009, Guvernul Romaniei a inceput, alaturi de alte 165 de state
semnatare (reprezentand aproape 85 % din populatia planetei), implementarea
temutului Codex Alimentarius. Un compendiu de legi alimentare, de factura
nazista, introdus de AG Farben si care va stabili regulile de alimentatie ale
natiunilor. Implementarea, prevazuta pe mai multe etape, porneste de la faptul
ca populatia globului este mult prea numeroasa ca Terra sa poata sustine o
alimentatie naturala. Astfel, produsele trebuie modificate genetic, construite
in laborator, aditivate si iradiate. Toate aceste date pot fi studiate pe
site-ul www.codexalimentarius.com.
7. Nivelul 7
- Controlul populatiei globului
Structurile
situate pe acest nivel sunt cele care au contact direct cu populatia. Toate
directivele venite de sus sunt implementate la nivelul populatiei prin aceste 4
componente: Religie, Invatamant, Guverne si Media. Practic stapanii lumii se
ascund in spatele acestui paravan (nivelul 7) pentru a-si indeplini planurile.
Populatia este indoctrinata prin religie, indobitocita prin sisteme de
invatamant care nu sunt decat o fabrica de produs oameni pe care statul sa-i
intrebuinteze apoi dupa scopurile sale, tinuta in frau de catre institutiile
guvernamentale si prostita de catre massmedia.
Rezultatul
este o populatie lipsită de energie şi de entuziasm, lipsită de putinţa de a
acţiona şi de a reacţiona, incapabila sa isi dea seama ce se intampla cu ea,
astfle incat orice banda politica se poate face stapanul ei.
8. Nivelul 8
- Populatia globului sau unitatile de munca
Pe ultimul
nivel, cel mai de jos, ne aflam noi populatia globului, oamenii de rand, turma
de oi sau sclavii moderni ai timpurilor noastre. Ciclul nostru este limitat la
ceea ce am fost indoctrinati ca trebuie sa facem: ne nastem, facem scoala,
muncim pentru stapanii nostrii, le platim taxe si impozite si apoi iesim la
pensie. Chestia cu pensia s-ar putea sa dispara din acest ciclu, caci nu-i
ajuta cu nimic pe cei de sus.
Interesant
este ca din turma unii dintre noi pot sa se ridice temporar pe nivele
superioare, sa faca parte din institutiile guvernului, sa ajunga pe nivelul 5
bancheri pe la Banca Mondiala sau FMI sau chiar pe nivelul 4 in Clubul de la
Roma. Dar cand ei devin inutili pentru stapani, sunt aruncati din nou in turma
de jos.
De pe
nivelele 5, 6 si 7 se produc cele mai dure atacuri si cele mai mari presiuni
asupra populatiei. Este atacata siguranta financiara si alimentara a fiecaruia
dintre noi, este atacat sistemul de sanatate public, invatamantul, religia,
cultura, identitatea nationala.
In fata
acestor forte colosale care domina planeta, guvernul nostru si conducatorii
nostri "alesi de popor" nu au practic nici o sansa. Ei trebuie sa
execute intocmai ordinele pe care le primesc si sa puna tara la dispozitia
celor ce conduc lumea. Singura problema este ca acesti conducatori ai nostri pe
langa faptul ca fura, sunt si incompetenti si nu stiu sa negocieze mai dur
conditii avantajoase pentru poporul roman. Este clar ca Romania nu se poate
izola si dezvolta separat in afara contextului regional si global. Vrem sau nu,
ea face parte din planul Noii Ordini Mondiale, si daca intreaga lume se
indreapta intr-o directie, noi nu avem cum sa mergem in directie opusa. Pozitia
pe care o vom avea in acest nou plan global, depinde doar de cei care ne conduc.
Progresismul face pasi importanti si
la noi in tara !!
adevarul.ro
Semnal de
alarmă privind desfiinţarea Istoriei şi Geografiei din şcoli. Cum sunt
redenumite cele două discipline
Borcea
Stefan
4-5 minute
Florinel
Agafiţei, profesor
de istorie şi scriitor cunoscut în Focşani, spune că în metodologia de
mobilitate a personalului didactic pentru anul şcolar 2021/2022 au dispărut ca
discipline de sine stătătoare obiecte precum Istoria şi Geografia, acestea
fiind prinse cu denumirea de Studii Sociale.
Profesorul
focşănean susţine că după ce ani de zile în care s-aurmărit reducerea orelor
acestor discipline, acum se pregăteşte terenul pentru măsuri administrative,
care înseamnă, în viitorul apropiat, că un profesor va preda mai multe
discipline, efectul fiind eliminarea unora şi altora din sistemul de educaţie,
în baza adoptării unui plan cadru adecvat comasărilor diverselor ştiinţe.
"Ce te
faci când, în plină bulversare socială, anumiţi oameni scot din disciplinele
şcolare denumirea milenarei ştiinţe: Istoria?
Şi o
îngrămădesc lângă altele, numite, laolaltă, Ştiinţe Sociale?
Mai mult: ce
te faci când observi cum alţii, mai puţini la număr, îşi păstrează acest drept,
disciplina studiată de copiii lor numindu-se, să zicem, Istoria Minorităţilor
şi Tradiţiilor acelei minorităţi?
Observi cum
Istoria Românilor se topeşte în larga aglomerare a Ştiinţelor Sociale şi te
întrebi de ce... La fel te întrebi când vine vorba despre geografie, dar nu
numai", spune profesorul Florinel Agafiţei.
Dascălul
vrâncean crede că se doreşte reducerea semnificativă a zestrei cunoaşterii
individuale, prin "crearea omului nou", axat pe anumite nişe precum
informatica, domeniul bancar, sportul în dauna artelor, literaturii, istoriei,
geografiei etc.
"Şi,
cum în cazul Fenomenului Piteşti ne-am dovedit mai inventivi decât sovieticii
cu gulagul lor în ceea ce priveşte răul făcut semenilor, aşa se întâmplă şi
acum; în umbra pandemiei, a morţii care seceră numeroase vieţi, a ciolaniadei
politice, într-o lume unde educaţia nici nu e luată în seamă, nefiind
considerată atât de importantă precum justiţia sau finanţele, (zic ei, actualii
politicieni) se iau cele mai sumbre măsuri...
Eu, ca român
majoritar etnic, numeric etc., şi ca profesor de Istorie, mă simt discriminat
când văd că minoritarii pot spune că au istoria lor, a minoritarilor etnici,
iar eu nu voi putea decât să afirm că disciplina Istorie nu mai este menţionată
individual în actele emise de minister, ci aşezată sub semnul Ştiinţelor
Sociale, la un loc cu alte cenuşărese...
Mai mult decât
atât, şi mai departe în spirit, gândesc la John Stuart Mill care vorbea despre
tirania majorităţii, întrebându-mă dacă nu se poate vorbi despre o tiranie a
minorităţii, când unii sunt "mai egali decât alţii", păstrându-şi
drepturile neştirbite şi chiar mai mult decât atât", mai spune Florinel
Agafiţei.
În final,
profesorul vrâncean dă exemplul Japoniei, o ţară devastată de cutremure,
tsunami, războaie cumplite şi bombe atomice, lipsită de resurse naturale, care
s-a ridicat după 1945 doar datorită educaţiei, învăţământului, cerând
conducătorilor statului să urmeze modelul românesc al lui Spiru Haret, care a
dat roade atunci când a fost aplicat.
Vă mai
recomandăm:
Semnal de
alarmă în atenţia preşedintelui
Academiei Române privind reducerea numărului orelor de istorie. "Dacă
istorie nu vom şti, nimic nu vom şti"
Profesorul
şi scriitorul focşănean Florinel Agafiţei critică dur organizarea examenului de
definitivat din acest an.
Sursa:
VIRGIL CIUCA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu