Valentina Teclici - CORESPONDENŢĂ SECRETĂ

 

CORESPONDENŢĂ SECRETĂ*

 

Patru stilouri… pe patru foi

      

 

 Dragă Moş Crăciun…

 

Iza, Sînziana, Liviu şi Claudiu şi-au propus să-i mulţumească Moşului pentru daruri, mai ales că Moşul a fost foarte inspirat, aducând fiecăruia exact ce-şi dorise mai mult. Peniţele stilourilor

se poticneau pe foi. Poate cuvintele îşi puneau piedică unele altora, fiindcă era vacanţă şi orice scriere semăna cu un fel de temă pentru acasă.

-           Hai să lăsăm fleacurile şi să ne jucăm! Doar ştim cu toţii că Moş Crăciun nu există. 

-           Ba există! În toate darurile pe care le primim…

-           În toate poveştile şi poeziile despre el…

-           Şi-n desene… vitrine...

-           De Oraşelul copiilor aţi uitat?

-           Aveţi dreptate. Cum să nu existe Moş Crăciun, când ieri, chiar eu am numărat vreo cinci în oraş. Deci, lăsaţi pretextele şi, la scris!

-           Bine! Nu s-a pus problema că nu ar exista cineva atât de evident în timpul sărbătorilor de iarnă. Ci alta. Ce nume şi adresă trecem la destinatar.

-           Hai să deducem!

-           Hai! Moş Crăciun, numele.

-           Perfect! Strada?

-           Strada? A, da. Decembrie, nr.25.

-           Localitatea: Daruri.

-           Şi… ţara?

-           Copilărie.

-           Acum că ştim adresa… n-avem de ales. Scrisorile de mulţumire trebuie duse până la capăt, puse în plicuri…

-           N-am putea să punem toate foile într-un singur plic?

-           Da ce, Moş Crăciun a adus un singur cadou pentru toţi patru?

-           Patru cadouri transportate într-un singur sac, dar asta nu are nici o legătură. Gândiţi-vă la bucuria lui când va primi de la fiecare câte o scrisoare.

-           Mda!

-           Ce staţi? La treabă!

Peniţele alunecau harnice pe foile albe. Era clar că între timp inspiraţia se întorsese acasă, înşirând sprintenă cuvinte calde pentru Moşul care în fiecare an îşi lăsa baltă treburile gospodăreşti şi venea împovărat cu bucurii pe la toate casele cu copii, ori cu oameni mari care aveau în sufletele lor câte un ştrengar, ce-şi făcuse acolo teren de joacă.

Sînziana a vrut sa citească scrisoarea, dar Iza, Liviu şi Claudiu nu i-au dat voie. Ştiți de ce?

Pentru că erau siguri că voi, dragi copii, care citiţi acum această poveste, aţi fi crezut că a copiat scrisoarea pe care tocmai aţi expediat-o Moşului…

Că ați pus la cutia poştală o asemenea epistolă de mulţumire, nu-i aşa?

 

* Caseta cu video-poveşti – Daruri de la Moş Crăciun, 9 poveşti în colaborare cu Cezarina Adamescu şi Ene Stanciu, Editura Galateea, Galaţi, 1992

 

Valentina Teclici