Unde ne
duce caravana?
~*~
Aşa încep poveştile, unii le spun drumuri,
alţii le spun râuri,
toate curg, toate-s vii şi focul arde.
O flacără vie! Cu ochii tăi de primăvară
răsfoieşti pădurea
decupând verdele din verde!
Dincolo de câmp curge
un fluviu mare
ce-adună multe râuri în drumul lui!
Adierea crengilor salciei plângătoare
se leagănă-n depărtate amintiri...
Căutăm, visăm, călătorim,
înaintând prin freamătul copacului
ascuns în coaja amintirilor, din adâncul nostru!
Unde ne duce caravana? Spre tine, spre mine,
spre noi, nu ştim ce ne-aşteaptă mâine.
Suntem într-o poveste scrisă,
rând cu rând, tu un gând, eu alt gând,
El şi Ea ~ două inimi.
Un cântec de demult îngân...
Este povestea ce umple sufletul
cu picătura ce-i lipsea.
Gândul curge ca şi râul.
Ne privim în oglinzile oceanului
sorbindu-ne apa vie, apa iubirii,
apa eternei reîntoarceri. Monoton curge râul!
Tot timpul căutăm, ăsta-i universul
– pulsaţii, respiraţii,
floarea de lotus a luminii activate... –
pictând cerul cu stele, numai noaptea va şti
de ce nu-şi arată cerurile.
Cu roua dimineţii ne ascultăm bătăile inimii.
O lacrimă!
Picături de ploaie în inima mea!
Alergăm spre acele sunete lipite de noi,
asemeni muzicii
ce curge pe sub arcada lăuntrică,
asemeni ploii de stele
ce se revarsă în nopţile verilor noastre.
Oamenii au lumini aparte în priviri,
aleşi sunt să poarte o lumină
ce pătrunde în orice întuneric.
Suntem fărâme de clipe, intensităţi,
amintirile lor şi iubire, doar iubire!
~*~
IRINA LUCIA MIHALCA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu