Capcana
- Orientul Mijlociu - Planul „C”
Brandon
Smith, jurnalist independent, S.U.A.
15
Octombrie 2023
Dictatura
Covid și teroarea ei au dat greș. Războiul din Ucraina nu și-a atins nici el
scopul. Pare că acum a fost lansat Planul „C”.
Mulți dintre noi au învățat că istoria și progresul
urmează o linie dreaptă și că fiecare generație îmbunătățește cultura și
inovațiile generațiilor precedente, dar puțini au auzit de un eveniment minor
survenit în jurul anului 1200 î.Hr. numit Prăbușirea din Epoca de Bronz, din
Levant (Orientul Mijlociu de astăzi). Iluzia este construită în jurul unei
concepții despre trecut influențate de Smithsonian Institution. În realitate,
istoria are tendința de a urma un cerc sau o spirală, inovația conducând la
facilitate, facilitatea la lene și corupție, iar corupția conducând la
slăbiciune și prăbușire.
În nenumărate rânduri, omenirea a cunoscut raiul pe
pământ pentru a fi apoi alungată din el. Atunci, supraviețuitorii construiesc
colibe pe ruinele fostelor imperii și reîncep de la zero.
De ce catastrofa din epoca bronzului a fost
importantă? Pentru că istoria are tendința să se repete. La acea vreme,
Levantul era bogat, cu civilizație și comerț, alcătuit dintr-o multitudine de
regate care reprezentau lumea cunoscută: în special egiptenii, babilonienii,
minoanii, micenienii, hitiții etc. Acea civilizație avea vaste rețele
economice, agricultură, industrie și biblioteci.
Proximitatea regatelor a favorizat relații comerciale
atât de extinse, încât această perioadă este adesea numită de istoricii moderni
ca prima „economie globalizată” (vă sună cunoscut?). Ce a avut nevoie de secole
pentru a fi construit a fost distrus într-o singură generație de o serie de
catastrofe.
O „mega-secetă” a provocat regatelor lipsite de
resurse constante de apă o pierdere a producției agricole, care a dus la o
foamete și boli generalizate (da, climatul se poate schimba radical indiferent
de amprenta de carbon umană). Comerțul a fost perturbat de conflicte interne,
iar o misterioasă invazie a unui grup de jefuitori rătăcitori, numiți „oamenii
mării”, este documentată ca unul dintre principalii factori ai prăbușirii.
Oamenii Mării au atacat numeroase regate, însă mulți
dintre ei erau și refugiați veniți în regiune. Au bulversat culturile și
economiile și au distrus câteva imperii. Toate acestea s-au produs în mai puțin
de 30 de ani. Din nefericire, cum doar elitele acestor civilizații știau să
citească și să scrie, limbile și documentele istorice au fost pierdute, fapt
care a provocat o perioadă întunecată de secole întregi.
Omenirea a fos readusă practic la zero, supraviețuind
printre templele și piramidele generațiilor trecute. Se uitau probabil la
aceste minuni arhitectonice în ruină, vechi de câteva sute de ani, și se
întrebau: „Ce naiba s-a petrecut cu noi?”. Desigur, nu totul a pierit.
Dinastiile egiptene erau în declin, dar au reușit să reziste mai bine decât
omologii lor din Levant. Totuși, evenimentul a reprezentat un recul păgubitor
pentru cunoașterea umană. Este posibil ca, dacă prăbușirea din epoca bronzului
nu s-ar fi produs, să fi fost astăzi o civilizație spațială călătorind printre
stele. Sau poate că aceste culturi erau atât de corupte încât a fost nevoie să
eșueze pentru ca în locul lor omenirea să pună ceva mai bun?
Dar ce au toate acestea cu actualul Orient Mijlociu?
Cititorii inteligenți au înțeles cu siguranță unde vreau să ajung. Relațiile
complexe și mecanismele comerciale din epoca bronzului au dus la o mare bogăție
și prosperitate, dar erau teribil de fragile. Însăși această interdependență a
provocat dispariția lor, în timp ce se prăbușeau una peste alta ca niște piese
de domino.
Globalizarea și revoluția colectivistă de astăzi ne
împing spre o implozie mondială asemănătoare. Legăturile noastre iraționale cu
economii și entități străine ar putea foarte bine să ducă la o nouă distrugere
a civilizației.
Priviți cu ce avem de-a face în războiul dintre Israel
și Palestina care se desfășoară acum. Mai multe țări antrenate în conflict
Dacă vă întrebați cumva care va fi „Surpriza din
octombrie” (referire la alegerile prezidențiale din SUA – n.r.), acum ați
aflat. Îmi voi exprima limpede poziția despre această situație – nu îmi pasă de
nici una dintre tabere. Îmi fac griji pentru civilii nevinovați, fiindcă, în
afară de asta, războiul nu are importanță.
Sunt american și îmi fac griji pentru America. Același
lucru și în privința Ucrainei și a Rusiei.
Războaiele lor nu sunt războaiele noastre
și sunt foarte suspicios de fiecare dată când liderii noștri politici încearcă
să ne amăgească să alegem o tabără, atunci când străinii încep să se împuște
între ei.
Ca să rezum: Toate războaiele sunt războaie ale
bancherilor.
Israelienii profită de pe urma banilor noștri dar au o
întreagă istorie de operațiuni clandestine dovedite pentru a ne împinge în
războaie… Palestinienii și majoritatea lumii islamice disprețuiesc Occidentul
și Creștinătatea în general (și nu îmi pasă cine a început, realitatea este că
avem culturi complet incompatibile și așa va fi întotdeauna). Doar pentru că
avem puncte comune în a combate ideologia „Trans”, asta nu înseamnă că sunt
gata să accept draconica lege Sharia în comunitatea mea.
Ambele tabere folosesc tactici care vizează în mod
deliberat civilii. Nu vorbesc despre daunele colaterale pe care le-am văzut în
Afganistan și Irak, vorbesc de grupuri care sunt angajate în mod deliberat în
planuri de genocid. Concluzia? Nu există o tabără a „bunilor” cărora să ne
alăturăm.
Acest război este un spectacol total de absurdități
tribale vechi față de care ar trebui să stăm deoparte. Cei care nu sunt de
acord ar trebui să își pună următoarea întrebare: sunteți cu adevărat gata să
luați o armă și să vă duceți în Israel sau Gaza pentru a lupta și a muri de
dragul uneia dintre tabere? Dacă da, făceți-o voi, dar încetați să le cereți
altora să o facă în locul vostru! Dacă nu, țineți-vă gura!
Iată ce se va întâmpla: Sistemul va încerca cu orice
preț să-i forțeze pe americani și pe europeni să participe la aceste războaie.
Presa centrală și unii lideri politici sugerează deja că recentul atac la scară
mare împotriva Israelului a fost planificat de guverne din afara Gazei. Unii
acuză Iranul, alții acuză Libanul, dar upă cantitatea mare de imagini ale
atacului, pe care le-am examinat, nu am nici o îndoială că altcineva decât
palestinienii a orchestrat incidentul. Tacticile folosite au fost prea moderne
și prea bine coordonate. Iar palestinienii nu au fost niciodată atât de
inteligenți în materie de strategie militară.
Cine a orchestrat atacul este o altă întrebare. Până
în prezent, există o mulțime de zvonuri, dar nici o dovadă concretă care să
indice un anumit guvern. Și încă o întrebare: cum au reușit palestinienii să
organizeze întregul plan și să realizeze invazia fără ca serviciile de
informații israeliene să afle?
Mossadul este cunoscut ca una dintre agențiile secrete
cele mai bine infiltrate și informate din lume. Și totuși a fost luat total pe
nepregătite de acest atac? Nu pot să cred una ca asta.
Îmi vin în minte evenimentele de la 11 septembrie și
strania serie de eșecuri informative care le-au precedat. Îmi vin în minte și
minciunile, propaganda și reacția agresivă care au dus la două decenii de
războaie fără sens. Sunt convins că, peste puțin timp, vom auzi relatări
conform cărora numeroși soldați implicați în atac nu erau palestinieni.
Vor afirma că unii dintre ei au venit din Iran, Siria,
Liban etc. Vor apărea informații că Iranul a fost unul dintre principalii
sprijinitori ai atacului („The Wall Street Journal” a afirmat deja acest lucru,
dar până acum nu a prezentat nici o dovadă). Un portavion american și grupul
său de nave de escortă se află în drum spre regiune. Și e de-abia începutul…
Europenii vor fi presați să intre în război, iar
conservatorii americani vor fi bombardați cu propaganda al cărei mesaj va fi că
„un atac împotriva Israelului este un atac împotriva Statelor Unite”. Va semăna
foarte mult cu retorica neo-conservatorilor și stângiștilor folosită la
invadarea Ucrainei, dar multiplicată cu 1.000.
Ca să fim clari: atât Biden cât și Trump au fluturat
săbiile și au tatonat terenul războiului, așa că nu vă faceți iluzii că veți
evita războiul prin vot!
Fronturi
multiple
Israelul va transforma Gaza într-un morman de
dărâmături - nu există nici o îndoială în privința asta. O invazie terestră va
întâmpina o rezistență mult mai mare decât par să se aștepte israelienii, dar
ei controlează spațiul aerian, iar Gaza este o țintă fixă cu un teritoriu
limitat.
Problema israelienilor nu sunt palestinienii, ci
fronturile de război multiple care se vor deschide dacă vor face ceea ce cred
eu că sunt pe care să facă (o tentativă de nimicire totală).
Libanul, Iranul și Siria se vor angaja imediat în
război iar Israelul nu va putea să lupte cu toți - la urma urmei, în 2006,
Israelul s-a ales cu fundul tăbăcit de Liban singur.
Rezultatul: apeluri inevitabile pentru SUA și UE să
intervină.
Est
vs Vest.
În funcție de dimensiunea reacției occidentale,
statele BRICS ar putea fi obligate să se implice. Poate că nu direct, deși e
posibil și acest lucru. Rusia are tratate de securitate strategică cu Iran și
cu Siria. China are multe interese economice și influență în regiune, în
calitate de prim importator-exportator mondial. Aceste țări ar putea riposta
prin același tip de război financiar pe care l-a dus Occidentul împotriva
Rusiei: China și BRICS să elimine dolarul ca monedă de rezervă mondială. Ar fi
colacul peste pupăza inflației pe care o trăim deja.
Atacuri
teroriste și „steaguri false”
Dacă aveați impresia că lucrurile erau bizar de calme
pe frontul terorismului în ultima vreme, situația aceasta s-a încheiat. Aș fi
uimit dacă în următoarele șase luni nu vom avea parte de numeroase atacuri
legate de grupările islamice. Unele dintre atacuri vor fi reale, altele vor fi
înscenări, și va fi greu să distingem cui aparțin. Fapt este că frontierele
larg deschise ale Occidentului au făcut ca atacurile teroriste să devină mult
mai probabile. Iar Sistemul știe asta.
După părerea mea, a încurajat-o deliberat.
Dacă va putea convinge măcar un singur musulman dement
să deschidă focul într-un mall sau să detoneze o bombă pe un stadion, va obține
astfel pârghia propagandistică de care are nevoie pentru a-i împinge pe
americani într-un alt război terestru în Orientul Mijlociu. Va trebui „să
luptăm la ei acasă pentru a nu fi nevoiți să luptăm la noi acasă”? Proastă
idee. De la bun început, nu ar fi trebuit să îi lăsăm să ajungă aici.
Europa, în special, se joacă cu focul. Guvernele
naționale și U.E. - care au invitat zeci de milioane din aceste persoane în
ograda lor - se vor confrunta cu o mare dilemă. Există comunități Sharia peste
tot în Europa. Milioane de musulmani au vârsta de înrolare și există toate
șansele să facă mai mult rău decât bine și milioane de stângiști progresiști
care îi încurajează, considerând că aceasta este o formă de „decolonizare”.
Închiderea
Strâmtorii Ormuz și explozia prețului petrolului
De mulți ani avertizez în legătură cu acest scenariu.
Este doar o chestiune de timp până ce tensiunile cu Iranul vor da acestuia un
motiv să închidă Strâmtoarea Ormuz și să suspende 30% din exporturile de petrol
ale Orientului Mijlociu către restul lumii. Nu uitați că Europa suferă de o
puternică inflație energetică, parțial din cauza crizei economice, dar și din
cauza sancțiunilor împotriva Rusiei.
Biden a încercat să ascundă inflația aruncând pe piața
petrolului rezervele strategice, însă aceste rezerve au ajuns acum la cel mai
scăzut nivel din 1983 încoace. În mod convenabil, atacul împotriva Israelului
s-a produs exact în acest moment. Rezervele noastre se epuizează în timp ce ne
implicăm în război. Prețurile la petrol
și benzină vor exploda dacă Iranul este implicat în atacul împotriva
Israelului. Iranul va deplasa câteva dintre petrolierele sale gigant în
Strâmtoarea Ormuz, le va scufunda și va bloca intrarea în strâmtoare timp de
câteva luni.
Să nu vă mire dacă veți vedea că anul viitor barilul
de petrol ajunge la 200 de dolari.
Presiuni
pentru un nou sistem de recrutare
Să fim cinstiți: numărul de recrutări din S.U.A.,
astăzi, este o glumă, iar adoptarea ideologiilor progresiste face armata
noastră mai slabă de la o zi la alta. Nici un cetățean american cu o
mentalitate legitimă de războinic nu va accepta să se înroleze voluntar în
acest circ monstruos. Sistemul va încerca să dea satisfacție conservatorilor și
patrioților cu idei de genul „să luptăm pentru familie și pentru țară”, însă
majoritatea nu se vor lăsa păcăliți.
Odată cu tentativele de a deschide fronturi multiple
împotriva Rusiei, Chinei și Orientului Mijlociu, Sistemul va începe să
vorbească despre un nou sistem de recrutare. Convingerea mea este că o astfel
de încercare va eșua lamentabil și mai degrabă ar putea declanșa un război
civil decât să completeze rândurile armatei. Însă poate că Sistemul are un plan
pentru a face față acestei situații. Este acesta motivul pentru care
autoritățile americane încurajează invazia imigranților? Realitatea este că
America trebuie să facă față propriei invazii.
În timpul prăbușirii din epoca bronzului, unele
imperii (ca Egiptul) au supraviețuit folosind o tactică stranie - în loc să
combată hoardele invadatoare de imigranți și de oameni ai mării, i-au angajat
și integrat în posturi importante în interiorul armatei lor. Conducătorii
autoritari corupți și-au dat seama că propriii țărani înfometați reprezentau o
amenințare mai mare decât strâinii. Așa că s-au folosit de ei pentru a înăbuși
revoltele locale. O astfel de soluție poate că nu s-ar dovedi utilă în Europa,
însă în America mă întreb dacă nu asta a fost intenția de la bun început: să
facă să vină milioane de străini aflați la vârsta recrutării și cu puțină
simpatie față de cultura existentă. Apoi, pe fondul prăbușirii și al
conflictului, să li se ofere automat cetățenia și o serie de avantaje pentru a
se înrola în armată. Nu la scara mică pe care guvernul o folosește astăzi, ci
la o scară enormă, nemaivăzută până acum.
Poate că de la bun început a existat planul de a lăsa
granițele deschise și de a permite clandestinilor să intre în țară pentru a
putea fi folosiți ca un contingent de mercenari care să lupte în războaie
externe.
Sau împotriva cetățenilor americani, în caz de
revoltă.
Planul „C”
Momentul ales pentru războiul din Israel este
extraordinar de favorabil pentru globaliști, ceea ce ar putea explica eșecul
serviciilor de informații israeliene. La fel ca liderii americani sau
britanici, care erau la curent cu un potențial atac japonez asupra Pearl
Harbor, în 1941, dar nu au tras semnalul de alarmă, pentru că doreau să îi
constrângă pe americani să accepte intrarea în Al Doilea Război Mondial, atacul
palestinian ar putea avea un motiv asemănător.
Pandemia de Covid și restricțiile nu au dat rezultatul
dorit de tirania medicală mondială. Conflictul din Ucraina nu a avut nici el
efectele scontate, deoarece dorința „Câinilor Războiului” de a trimite trupe
terestre împotriva Rusiei s-a năruit. Poate că ceea ce vedem acum este Planul
„C” ?
Sistemul pare obsedat de ideea de a-i convige pe
cetățenii conservatori și pe patrioții americani de necesitatea de a participa
la haos. Există un număr de neo-conservatori și chiar câteva așa-zise
personalități din media libertariene care cer vărsare de sânge în Israel. Unii
au descris acest conflict ca pe „războiul care să pună capăt tuturor
războaielor”. Cred că războiul adevărat nu a început încă: cel care să șteargă
orice formă de globalism.
Globaliștii vor să luptăm în afara țării și să ne
împotmolim în războaie fără sfârșit, cu speranța că vom dispărea noi. Pentru a
nu mai rămâne nimeni care să le stea în cale. Este o strategie predictibilă,
însă deznodământul ei este îndoielnic.
P.S. Un fapt interesant despre evenimentul din epoca
bronzului: pătura conducătoare a fost prima care a fost măturată după ce
sistemul s-a prăbușit.
-------------------------------------
Sursa -
https://alt-market.us/its-a-trap-the-wave-of-repercussions-as-the-middle-east-fights-the-last-war/
- 11 octombrie 2023
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu