Ioan Miclău Gepianu - IISUS HRISTOS – LUMINA LUMII

 

Ioan Miclău Gepianu:

Domnul Nostru Iisus Hristos este cu noi

 

IISUS HRISTOS – LUMINA LUMII

 

 

”...La ”plinirea vremii”, Dumnezeu-Tatăl, L-a trimis în lume pe unicul Său Fiu,

Domnul Iisus Hristos. El era a doua persoană a Sfintei Treimi, Dumnezeu-Fiul. El se născuse din Dumnezeu-Tatăl, mai înainte de veci, de timp și de lume, așa cum o lumină decurge din altă lumină, așa cum cuvântul decurge din gând.

Dumnezeu-Fiul venea în lume ca s-o răscumpere din păcat și din robia celui rău. Dumnezeu-Tatăl putea trimite un om care să facă acest lucru, însă toți oamenii erau sub păcat. Încă de la naștere erau moștenitori ai păcatului. Trebuia o jertfă curată, fără de păcat. Putea să trimită un înger să se întrupeze, dar aceasta crea o distanță între El și lume. Trebuia cineva fără de păcat, cineva foarte apropiat lui Dumnezeu, care să facă apoi legătura între Dumnezeu și oameni.

Acela nu putea să fie altul decât însuși Fiul Său. Pe El L-a trimis în lume.

Hristos S-a lipsit de toată slava cerească, S-a ”deșertat” pe Sine, chip de rob luând. A venit în lume și S-a întrupat în istorie. El a fost cuvântul întrupat. Venirea s-a făcut prin Fecioara Maria. Ea nu a născut asemenea unei femei, ci mai presus de fire și de înțelegerea omenească. Ea a născut fără împreunare bărbătească, a fost fecioară înainte de naștere și tot fecioară a rămas după naștere. Ea a fost ca o poartă văzută, prin care Hristos a intrat în lumea materială, a devenit om. El a rămas Dumnezeu adevărat, dar a devenit și om adevărat. În ființa Lui au fost două persoane: Dumnezeu și Om. El a cunoscut toate cele omenești, toată bucuria și suferința vieții umane, afară de păcat.

El nu a avut păcat propriu și nici n-a moștenit păcatul strămoșesc. După botezul Său de la vârsta de 30 de ani, vârstă la care se socotea majoratul în Palestina acelei vremi, timp de tri ani și jumătate a străbătut drumurile și potecile, prin sate și cetăți, învățând oamenii o nouă religie, o nouă înțelegere a lumii și a vieții. Nu avea la dispoziție radio-uri, televizoare, ziare sau cărți. Vorbea liber și celor puțini și celor mulți. Învățătura Lui a întemeiat o religie și o cultură, care împlinește două mii de ani, cu perspectivă de extindere și consolidare. El a descoperit pentru prima dată că Dumnezeu nu este un dumnezeu al fricii, al groazei și urgiei, ci este un Dumnezeu al iubirii, este însăși iubirea absolută. El a descoperit oamenilor că Dumnezeu este Tatăl lor și că ei sunt frași între ei. El ne-a învățat cine suntem și ce rost avem ân lume, care-i sensul vieții. Ce este moartea, ce putere are răul și uneltele Lui. El ne-a dovedit că nu este un simplu om, învățător sau vorbitor, ci este Dumnezeu adevărat.

Cuvântul Lui a devenit deplin convingător nu numai prin conținutul învățăturii ce o transmitea, ci și prin minunile ce o însoțeau la tot pasul. El vindeca prin cuvânt sau prin simplu gest boli incurabile atunci, dintre care unele au rămas incurabile și azi, învia morții, potolea furtuna pe mare, hrănea mii de oameni cu niște firimituri, învia El însuși din morți. Se schimba la față, se înălța la cer. Toți era uimiți, toți erau convinți că El este Dumnezeu adevărat.

El s-a dat pe Sine jertfă pe cruce pentru mântuirea neamului omenesc din robia păcatului. Prin această jertfă El a învins legile firii și puterea morții, dovedind tuturor că este mai puternic decât diavolul, decât moartea. Prin jertfa Lui ne-a împăcat cu Dumnezeu, ne-a făcut și pe noi fii ai lui Dumnezeu, dându-ne posibilitatea asemănării cu Dumnezeu prin sfințenia vieții noastre

Domnul Hristos ne-a pus scara la cer ți ne-a îndemnat să ne avântăm spre înălțimi.

Domnul Iisus Hristos S-a înălțat cu trupul la cer, dar ca Dumnezeu, a rămas permanent în lume. El a îndumnezeet trupul Său omenesc. El este speranța milioanelor de oameni, care își îndreaptă rugăciunea către El.

La sfârșitul lumii El va veni din nou în lume, dar nu umil, ca acum două mii de ani, ci ca un împărat și biruitor. El va fi atunci judecătorul lumii la judecata universală.

 

Bibliografie:

 

Din cartea ”Nevoia de Dumnezeu”, autor Pr. Alexandru Stănciulescu-Bârda,

Editura ”Cuget Românesc”, 2000 , pag.46-48.

 

HRISTOS A ÎNVIAT

 

~*~

 

Se așternuse piatra pe proaspătul mormânt

Și noaptea coborâse , acoperind Cetatea.

Se liniștise neamul vânzării. Pe pământ

Era o taină mare...minune-apropiată.

 

Au stat tăcuți de pază cei doi ostași străjeri

Ne-atinși de măreția adâncurilor firii,

Ne presimțind venirea minunii celei mari

Ce-avea să schimbe fața și rostul omenirii.

 

Și iată miezul nopții, de stele-mpodobit:

Un tunet lung s-aude, pământu-n el vuiește,

Adânci puteri îl mișcă, izbindu-l. Sguduit

Mormântul se deschide: scriptura se împlinește.

 

Lumini lucesc la gura mormântului deschis,

Întunecimea piere o clipă-n toată firea...

Hristos învie!...Paznici să fie vouă vis,

Lumina vă orbește,v-a înlemnit uimirea!

 

Lumină din lumină cerescului cuprins

Lucește-acum pe chipu-i. Îl-nalță biruința.

Și, lepădând pământul, îi lasă foc nestins

Pe calea mântuirii: nădejdea și credința.

 

Cu moartea sa, pe cruce murind nevinovat,

Ne-a dat EL nouă pildă a marei jertfi de Sine,

Cu moartea Sa pe moarte călcând a înviat

Spre învierea vieții în faptele de bine.

 

Cântați cu bucurie acelei Ce-a scăpat

Pe om și omenirea de moarte sufletească.

E Paștele! Viața! Hristos a Înviat!

Iubire între oameni și pace să domnească!

 

~*~

ALEXE MATEEVICH