duminică, 22 martie 2026

Mircea Dorin Istrate - A-mbobocit iubirea

 



A-mbobocit iubirea

 

 

~*~

 

A-mbobocit iubirea de-acum, că-i primăvară

Și-ncep să se trezească mai toate din lumesc,

C-așa-i făcută viața, nici știu a câta oară

O floare și un zâmbet ne urcă în ceresc.

 

În ele amândouă am pus din al nost suflet

Smerenie, speranță, curat și prealumină,

Menite ca să schimbe tristețile în zâmbet

Și-amarul și durerea în bobi de fericire.

 

Din ele se vor naște cel dor primăvăratic

Ce-o fi să îmboldească un suflet spre iubire,

Că-n vraja îndulcită stă visul cel molatic

Ce-o să cuprindă firea cu-a lui dumnezeire.

 

Iar bobul de lumină trimis de sfântul soare

Ne-nvie înc-odată puterile din noi

Și-a sale toate fapte atotvindecătoare

Ne vor trezi la viață, că suntem seci și goi.

*

Lăsați dar primăvara cel suflet vi-l cuprindă

Ca-n toate-l îndulcească c-așa e omenesc,

O floare și un zâmbet în vraja lor ne prindă

Să ne îmbune gândul și faptele-n lumesc

 

Mircea Dorin Istrate

***

 

 

 

Așa se nasc în taină întâile iubiri

 

Dintr-o strângere de mână, din cătatul din priviri,

Într-o scurtă primăvară vor înmugurii iubiri,

Iar apoi, în calda vară dintr-o lungă-mbrățișare,

S-o porni o-nfiorare într-o dulce sărutare.

 

De când lumea și pământul uite-așa se nasc iubiri,

Toate pur-adevărate, ce s-or face amintiri,

Ca apoi, în toamna vieții, le cătăm cu luare-aminte

Să le retrăim în taină, într-o lacrimă fierbinte.

 

Să fim iar, precum mai fost-am, o clipătă-nfiorată,

Rug nestins arzând văpaie într-o vreme ce odată

Ne-a ținut în a sa palmă ca-ntr-un Rai dumnezeiesc,

Într-o dulce primăvară, de aicea, din lumesc.

 

Mircea Dorin Istrate

***

 

 

 

Din părți și din bucăți

 

E iarăși primăvară și visul meu nătâng

Mă-ndeamnă să cutreier prin înfloritul crâng,

Pădurea-mbobocită cu tainica-i cărare

Și lunca cea ca mâine ce-mi fi-va numai floare.

 

Și iar să am alături un bobocel de fată,

Cu gându-i și cu vrerea-i frumoasă și curată,

Să-i spun, cum mai făcut-am, șoptite jurăminte,

Să se-nfioare toată, smerită și cuminte.

 

Ne prindă înserarea pe drumul către casă,

Ținându-ne de mână, că vremeai drăgăstoasă

Și-apoi, în somnul nopții, ce greu o fi să vină,

Vom fi în rai cu îngeri, gustând clipa divină.

 

*

De ce dai Doamne visul și-aducerea aminte,

La întomnatul care de-atâtea ori îl minte?

Cu ele ce să facă, că nu-s mai de folos?

Au fost atunci și gata, acuma n-au vre-un rost.

 

Cu ele doar îmi zgândări o vreme ce-i trecută,

Ce fost-a miere-lapte și-acumai de cucută,

Îmi chinui doar cel suflet ce tânăr mi se crede,

Nu gârbovitul care, ca mâine nici nu vede.

***

Așa-i făcută viața, din vremuri puse-n părți,

Cuprinse-n amintire în tainice bucăți,

Pe cele ce-s frumoase îmi pune-o lăcrimare

Și-apoi, pe toate-n urmă, un muc de lumânare.

 

14.03.2026

Mircea Dorin Istrate

***

 

 

 

Se dă de știre

 

Cititu-mi-ați AVIZUL din pădure

Ce-i pus la loc vizibil, pe-un rug înalt de mure,

În care scrie clar și deslușit,

Că PRIMĂVARA iară a venit?

 

Că-i musai să se facă primeneală,

La cuiburi vechi să dăm iar cu feșteală,

Crenguțe noi să punem în cuibare,

Și clopoței gingași de lăcrămioare

Și mușchi de cimbrișor, că-i mai uscat

Să fie talpa celui cuib, curat.

 

La cuib de vrăbii puneți tină nouă,

Amestecată iar cu bobi de rouă

Și faceți cuibul fie mai lărguț,

C-așa cum e acuma-i... c-am strâmtuț,

Iar cuibul berzei fie cât o roată,

Să-ncapă-n el familia ei toată.

 

Inspecții fi-vor fiz la săptămână

Și vai va fi ce cei ce o amână

Ce noi am hotărât cu mintea trează

Și-aicea jos, pe-AVIZ ei se semnează:

 

INSPECTORII de MEDIU ai PĂDURII

*

Așa că toți, prin intermediul gurii,

Să croncăniți la neamurile toate,

Să meargă astă treabă

ca pe roate.

 

Mircea Dorin Istrate

 

 

 

Anunț responsabil

 

Azi, că-i spre sfârșit de iarnă, mai ales prin parc aș pune

Un ANUNȚ, de două șchioape, nu vă mire, e pe bune,

Toți să-l vadă, să-l citească, să mi-l rumege nițel,

Nu la el să mi se uite ca la poartă, un vițel,

Să-nțeleagă ce eu vrut-am, când pe-alei l-am semănat,

Unde-n zi de dimineață scris-am, rar și îngroșat

Doar atât, așa-ntr-o doară:

 

Vin acuma, imediat!

 

Jos, semnat-am responsabil cu-a mea mână:

Așteptata,

P R I M Ă V A R Ă !!!

Cu respect, v-am salutat,

Voi să-mi faceți neapărat

Cele care-s de cuvință,

Cu mult drsg, bunăvoință,

Că de nu v-aduc iar cu ploi

Și-o să fie vai de voi.

 

&

mircea dorin istrate

 

*

 








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu