Cai
verzi pe pereți
~*~
Hei!
bidivii mei îmbătrâniți,
Ce de o
vreme-mi sunteți adormiți,
Treziți-vă
din somnul vost’ adânc,
Ca
mâine-n zori un ultim drum s-apuc,
Întors
să merg pe-a timpului cărare,
Să mă
opresc la porți de neuitare,
Să
retrăiesc cea vie-nfiorare
Ce n-au
pe astă lume asemănare.
Azi
datu-v-am jăratic să mâncați,
Copite
de argint să scânteiați,
Cu apă
vie fost-ați adăpați,
Și-aripi
v-am pus, să-mi fiți înaripați
Și-n
șeauă țintuită-apoi urcat,
Ținându-vă
în frâu-mi încordat,
Pe-un
ultim drum să mergem roibii mei
Sub
cerul înstelat, ca niște zmei.
*
Ne vom
opri apoie rând la rând
La
porți ce neuitate mi-s în gând,
Unde
demult, la vreme de-nserat
Codane-am
strâns în dulce-mbrățișat
Și-am
târguit cu ele cât am vrut
Sărutări
dulci, ca vremea ce-a trecut.
Pe voi
vă las să-mi pașteți câmp de stele,
Până
când eu îmi văd de ale mele,
Și-ntr-un
târziu n-apoi de nu vă chem,
Ori nu
vă fac că mâna mea vre-un semn,
Să
știți că m-oi fi dus în cea uitare,
Din
timpul cel, ce n-are-asemănare.
***
De
v-o-ntreba mai cineva de mine,
De mai
trăiesc, de rău îmi e ori bine,
Voi
spuneți-i că am rămas.... glumeț
Și că
visez iar ....cai verzi pe pereți,
Acol’
să stau în dulcea mea visare,
Să fiu
ai voștri bobi de ….lăcrimare
~*~
Mircea
Dorin Istrate
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu