miercuri, 11 martie 2026

Adrian Pătrușcă - RUPTURA de MAGA

 



RUPTURA de MAGA

Adrian Pătrușcă

 

ILUZIA S-A SPULBERAT: RUPTURA OFICIALĂ A LUI TRUMP DE MAGA

 

Atacul SUA împotriva Iranului a provocat o reacție dură în rândurile figurilor proeminente din MAGA.

De pildă, Marjorie Taylor Greene, fostă membră a Camerei Reprezentanților, care a demisionat din Congres în 2026, tocmai din cauza devierii lui Trump de la calea MAGA, a amintit promisiunile acestuia din campania electorală:

„Am votat pentru America First și ZERO războaie.”

Ziaristul Alex Jones, de la Info Wars, a criticat și el dur atacul asupra Iranului:

„Pariul uriaș al lui Trump accelerează traiectoria lumii spre un război nuclear mondial.”

Iar Andrew Tate a pus o întrebare de bun-simț care demolează sloganul America First al lui Trump:

„De ce să intri într-un război cu Iranul care nu folosește nimănui în Statele Unite?”.

Dar cele mai dur s-a dovedit Tucker Carlson, ani la rând un apropiat al lui Trump, al cărui nume a fost vehiculat pe lista scurtă de candidați la vicepreședinție.

Probabil cel mai faimos ziarist din lume a etichetat atacul asupra Iranului ca fiind „dezgustător și malefic”.

Și Tucker a adăugat:

„Acesta este războiul Israelului. Acesta nu este războiul Statelor Unite.

„Acest război este purtat exclusiv pentru că Israelul a vrut să fie purtat. Dar nimeni nu vrea ca acest război să fie purtat. Este conceput pentru a face rău Statelor Unite.”

Atacurile repetate la adresa Israelului (vezi și interviul de pomină cu ambasadorul SUA, Mike Huckabee) par să fi fost picătura care a umplut paharul lui Trump.

Israelul e călcâiul lui Ahile al lui Trump.

Invitat la o emisiune a postului ABC News, președintele SUA a avut o reacție viscerală, nervoasă, dezicându-se de vechiul său aliat:

„Tucker și-a pierdut calea. Știu asta de mult timp și nu este un tip MAGA. MAGA salvează țara noastră. MAGA face țara noastră din nou măreață. MAGA este America First, iar Tucker nu este nimic din toate astea. Și Tucker chiar nu este suficient de inteligent ca să înțeleagă asta.”

Cred că nu greșesc dacă afirm că Tucker Carlson era vârful de lance al mișcării MAGA (Make America Great Again).

Ruptura de Tucker (nota bene: la un canal de televiziune stângist!) este ruptura lui Trump de MAGA.

Iluzia s-a spulberat. Nu Tucker, ci Trump și-a pierdut calea.

Donald Trump a devenit un „șoim al războiului”. Un zmeu înălțat și dirijat de sforile Complexului Militar Industrial.

Păcat. Putea să fie un erou. A devenit în schimb doar un nume, în continuarea listei de marionete bătăușe care a populat Casa Albă în ultimele decenii: Clinton, Bush, Obama, Biden...

PS: Ruptura lui Trump de Tucker Carlson (și, implicit, de MAGA) reprezintă o lovitură grea dată propagandei Suveraniștilor de Mucava. Fie ei din America, din România sau de aiurea.

Adrian Pătrușcă

trimis de GM










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu