sâmbătă, 30 septembrie 2017

MIHALCA - Ştii tu, omule... ?










Ştii tu, omule... ?

Ştii tu, omule,
când primăvara nu va mai fi doar o zi,
când florile-şi vor continua înflorirea,
când păsările-şi vor duce tot mai departe cântul?

Ştii tu, omule,
când zâmbetul omului nu se va mai stinge,
când soarele ne va mângâia prin fiecare răsărit,
când anii vor fi doar perle înşirate în colierul vieţii?

Ştii tu, omule? Hei, ascultă, veşnic nemulţumitule!
Sub fiecare piatră-i ascunsă o durere,
în cruciada vânturilor, fiecare cetate
departe-şi poartă tânguirea
prin glasurile  celor zidiţi în întunericul gândurilor.

Dincolo de eclipsa inimii,
priveşte, omule, delta cu nuferi înfloriţi!

Tu, cel care mereu te-ndoieşti,
priveşte
şi lasă să-ţi treacă furtuna
întinsă în suflet ca viţa sălbatică!

Sub cerul dogoritor,
mistuit de arşiţa dorinţelor,
în curând, o ploaie binefăcătoare
îţi va potoli setea.

Sub picăturile din cer,
în primul vis îmbrăţişat sub stele,
simte iubirea,
respiră pacea din adâncuri,
acolo unde lumina
a străpuns întunericul
pentru ca sufletul
să-ţi încolţească
cu bucuria clipei
şi-a fiecărei provocări!

Un nufăr şi-a deschis larg petalele
să-ţi nască fiul.
Peste azurul mării în fierbere,
o altă furtună,
un pescăruş cu aripile-ntinse
şi-o nouă căutare...

~*~
IRINA LUCIA MIHALCA
18 noiembrie 2012















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu