SECȚIUNEA ESEU
1.
Enea Rafaela
Munte și oraș
Am ajuns în locul în care răul
dispare. Stânca aia grea de pe geam îngroapă tot. Zăpada cade franjuri peste
capetele celor făr' de milă. E locul făr' de lună dură agățată de case, făr' de
liane din metal trecute prin copacii cu lumina în vârf ce stau pe marginea
potecilor urâte de toți oamenii care le-au distrus. Am ajuns acasă... E o
vale înaltă şi alunecoasă ce mă aruncă în jos... Şi culmea! Tot ea mă prinde.
Pic cu nasul în molozul înghețat şi se aude un izvor rece pe fundalul unui
cântec de inimă verde îngânat suav de o chitară și o voce oribilă pentru noi
toți. Bate vântul și din neant vine un fulg ce mi se scurge pe o geană. Lacrima
fericirii. Cade, dar frumosul o prinde. Frumosul naturii pustii și al oraşului
viteaz ce se dă şmecher în fața ei, dar nu ştie cum să o învingă. Dragule, te
chinui aiurea. Uite... și Caraimanul săracul, îşi face cruce şi se roagă să nu
ajungi mai rău.
Cu ochii închiși ești doar un punct
Se caută. Se caută jumătatea de parcă noi nu am fi întregi. Toți sunt
triști. Căutarea este nesfârșită. Eu zâmbesc. Nu caut nimic. Nu caut pe nimeni.
Voi de ce nu zâmbiți? Voi de ce nu vă bucurați? Țineți ochii întredeschiși, iar
orizontul vostru este el... sau ea. Se rezumă. Orizontul vostru se rezumă la un
singur punct de vedere... doar unul singur. V-ați transformat! Voi înșivă ați
devenit un punct de vedere. Gândiți-vă numai... el, sau ea, are ochii deschiși.
Vede toate relele, vede toate bunele, dar nu vă vede pe voi, pentru că voi sunteți...
doar un punct. Treziți-vă! Oameni buni merg spre oameni buni. Cu ochii închiși
nu o să-i vedeți. Plus că acești oameni stau mereu în spatele vostru ușor
timizi, dar demoni. Nu o să fie lăsați călcați în picioare. Fetițo! Nu te mai
agita așa! Ai ochii închiși! Nu vezi pe unde mergi? Lovești săracul om bun
nevinovat din spatele tău! Te împiedici, cădeți amândoi și vă stricați
sufletele! Apoi devine un om rău, începi să privești la el doar pentru că e în
centrul atenției, dar tu din nou... ai devenit doar un punct.
Stelele de sub mine și iarba din cer
Încă mai ardea focul de brad după ce a fost stins de
trei ori. Mă încălzea. Lângă mine mai zdruncina o chitară încălzită de un vânt
rece. Eu... cu fața la pământ, stelele stăteau sub mine, iar iarba era în cer.
Pe frunze mai zăream câte o furnică pătată cu rouă.
În bezna aceea muntele era atât de alb. Parcă stătea să mă înghită cu urşi cu
tot. Râul şuiera a sete. Corturile stăteau să zboare, iar eu înghețam în
iubirea caldă ce alerga cu licurici prin aer.
Nu voiam să mă ridic de pe stele, aşa că am deschis
ochii şi adormită am căzut în pădure.
Pădurea aceea nebună m-a ţinut încremenită până-n
bezna dimineții care s-a lăsat cu bruma pe mine şi asta doar din dragoste.
Greu se mai auzea chitara, iar imaginea atât de clară
mirosea a foc de pin cu mic-dejun sănătos şi aspect de miere de răşină.
Autoportret de ora 6
De
când îmi propun să scriu „Autoportret”? De când mi-am propus să fac asta și de
ce
n-am făcut? Asta denotă ordinea gândirii mele brauniene.
Acum 2 ani am fost la un concurs francofon unde nu am
putut intra în vorbă cu nimeni până nu mi-am scris prezentarea, așa că am
improvizat două propoziţii lungi lipite cu ceva conjuncții. Altădată m-am
prezentat eu de bună voie și nesilită de nimeni, dar nu mi-a plăcut. Ceea ce
trebuie să fac este” Autoportret”.
Ochi căprui, păr negru,
pielea albă, nimic special până aici. Mai interesantă este modestia mea cu care
mă laud tot timpul și... modul în care o simplă pauză de gândire m-a
făcut în acest moment să-mi pierd atât rândul, cât și ideea.
Sunt foarte sinceră cu mine căci altfel n-aş putea fi
cu alţii. Îmi recunosc dezordinea în care trăiesc zi de zi, aroganța privirilor
mele zguduitoare dedicate persoanelor care mă plictisesc zilnic cu felul lor de
a nu fi.
Am defectul de a juca cu cărțile pe față, deşi
mintea-mi zice” Mai stai o tură... mai gândeşte-te!”.
Văd lumea printr-un filtru maro. Știți ce interesantă
este lumea maro? Totul e maro și așa e bine să fie! Nu e nici neagră, dar nici
verde sau albastră, căci ar fi prea colorată față de realitatea în care trăim.
Maro e o privire de încrezătoare şi încrezută.
Aud lumea cu părul peste urechi, adică nu o aud, sau
o aud doar când vreau. Degeaba mi se spune că ecuațiile de gradul doi sunt
grele dacă eu știu că sunt uşoare şi... totuși verific. Eu le trăiesc pe pielea
mea, alte ori... nu le mai trăiesc deloc.
O metaforă spunea așa:” Eu... ştiam că sunt un
chior, Chiar în rouă dimineața, Dar nu am spus-o nimănui ca să nu-mi
amărăsc viața."
Mândră sunt de acest pamflet, căci mi-am făcut”
Autoportret”.
2.
Gheorghe Patricia Ofelia
Teoria relativității în muzică
Muzica. Conform DEX-ului, aceasta reprezintă arta de a exprima
sentimente și idei cu ajutorul sunetelor combinate într-o manieră specifică sau
știința sunetelor considerate sub raportul melodiei, al ritmului și al
armoniei.
Pentru Emil Cioran, muzica este tot minus lumea, pentru William
Shakespeare, muzica reprezintă hrana sufletului, iar Anonymous spunea că muzica
este arta de a gândi cu sunete. Pentru mine, muzica reprezintă un alt mod de a
descrie cine sunt, alături de poezie.
Astfel, la fel ca în cadrul teoriei elaborate de Albert Einstein, totul
legat de muzică este relativ. Pentru fiecare dintre noi, muzica capătă o
anumită semnificație, fiecare om atribuie acesteia o anume însemnătate,
potrivit felului în care alege să perceapă lumea înconjurătoare. Când ascultăm
o anumită melodie, există atâtea opinii cu privire la aceasta, câți ascultători.
De asemenea, fiecare dintre aceștia observă diferite trăsături ale melodiei.
Spre exemplu, când un anumit număr de persoane ascultă “Can’t Hold Us”,
vor fi atâtea perspective asupra melodiei, cât numărul ascultătorilor. Unul va
remarca basul și cât de motivat se simte de ritmul cântecului, altul va observa
că refrenul, cu notele înalte, îi dă imboldul de a se exprima liber, iar un al
treilea va spune că melodia, cu totul, i-a transmis o stare de bine și că l-a
ajutat să treacă peste un moment dificil din viața sa. Eu le-aș spune pe toate
și aș adăuga că muzica conferă putere cuvintelor artistului.
Astfel, o singură melodie, aceeași melodie, este percepută diferit de
fiecare persoană. Același lucru se întâmplă și când este vorba de instrumentele
muzicale. Flautul, spre exemplu, poate fi considerat cel mai frumos instrument,
datorită sunetului pur pe care îl scoate și datorită notelor înalte pe care le
poate atinge, dar poate fi văzut ca un instrument care nu este la fel de
interesant precum pianul, deoarece la el nu pot fi cântate două sau mai multe
note în același timp. Totul este relativ la persoana care observă lumea
înconjurătoare, fiecare om având adevărul său.
Raportarea fiecăruia la lumea din jurul său ține de felul în care
acesta alege să vadă lucrurile. Wayne W. Dyer a spus odată că, dacă schimbi
felul în care priveşti lucrurile, lucrurile pe care le privești se schimbă. La
fel și în muzică, dacă alegi să interpretezi o melodie într-un mod pozitiv,
aceasta poate reprezenta totul pentru tine, însă dacă alegi să nu găsești un
singur lucru care să îți placă la ea, nu va însemna absolut nimic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu