SIMPLITATEA
Uneori, citirea cuvintelor Parintilor îngreuneaza viata duhovniceasca.
Spre exemplu, un crestin are o experienta duhovniceasca. Si daca va citi o
anume carte patristica, devine ca un spion al propriului sine, încercând sa-si
ordoneze în sine, în mod analog masurilor sale duhovnicesti, lucrurile pe care
le-a citit. Astfel, tot ce face dreapta, o roade si o distruge stânga. Este
nevoie de multa simplitate în viata duhovniceasca. Batrânele analfabete
psalmodiaza lui Dumnezeu rugaciuni si au un chip copilaresc, în timp ce oameni
foarte cultivati fac rationamente înalte, însa pe fata lor se vad sfâsierea,
salbaticia.
Arhimandritul Sofronie Saharov,
Cunosc un om in Hristos – Parintele Sofronie de la Essex, traducere de Pr.
Serban Tica, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 337.
MALUL MARII
Sfantul Ignatie Briancianinov
Cu cine poate fi asemanat un
crestin care îndura suferintele vietii pamântesti cu o adevarata cugetare
duhovniceasca? El este aidoma unui calator care sta pe malul marii zbuciumate.
Valurile carunte se apropie înversunate de picioarele drumetului si, izbindu-se
de nisip, se împrastie în stropi marunti la picioarele lui. Marea, certându-se
cu viforul, urla, înalta valuri cât muntii, fierbe, clocoteste. Valurile se
nasc si se înghit unele pe altele, iar crestele lor sunt încununate cu spuma
alba ca zapada. Acoperita de ele, marea închipuie prin sine gura de necuprins,
împresurata cu dinti, a unui balaur înfiorator. Tainicul calator priveste cu
cuget molcom acest spectacol amenintator. El îsi tine ochii îndreptati spre
mare, dar unde se afla oare cugetarile si inima lui? Gândul sau este la portile
mortii, inima sa &ndash ; la Judecata lui Hristos. De pe acum el sta
înfatisat înaintea lor prin cuget si simtire; acolo se afla grijile lui si
teama sa, de care fuge toata frica ispitelor pamântesti. Valurile se vor domoli
si se va potoli marea. Acolo unde se înaltau valuri înfuriate, se va întinde
luciul neclintit al apelor ostenite de furtuna. Dupa o rascolitoare neliniste,
ele se vor retrage într-o tacere de moarte. În luciul lor straveziu se va
oglindi soarele înserarii.
Privind din limanul pasnic al
manastirii la marea vietii, tulburata de furtuna ispitirilor, Îti multumesc
Tie, Domnului si Împaratului meu, caci Tu m-ai adus în împrejmuirea sfântului
locas! M-ai ascuns „în taina fetei Tale de razvratirea omeneasca”! M-ai
adapostit „în cortul Tau de grairea împotriva a limbilor”! (Psalm 30, 20-21)
Numai pentru aceasta se mâhneste sufletul meu si se tulbura în nestire: anume
când se întreaba daca va trece oare din locul acesta, de pe tarmul marii
schimbatoare si necredincioase a vietii, „la loc de salasluire minunata, pâna
la casa Domnului, în glasul bucuriei si al marturisirii, al sunetului de
praznuire” (Psalm 41, 4-5); aseza-ma-voi oare acolo în vecii vecilor? Cât
despre suferintele pamântesti – „în Domnul am nadajduit, nu ma voi teme: ce îmi
va face mie omul?” (Psalm 55, 11).
Sfantul Ignatie Briancianinov,
Cunoasterea lui Dumnezeu prin mijlocirea firii vazute, traducere de Olga
Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 18-19
Scrisoare
pastorală
Foaie periodică,
gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi
Anul XX(2020),
nr. 413(1 –15 Ianuarie)
Dragii mei enoriași!
La început de an 2020, rog pe Bunul Dumnezeu să
reverse asupra Dumneavoastră și celor dragi ai Dumneavoastră sănătate, bucurii,
împliniri în toate cele bune, puterea de a nu vă pierde speranța și credința,
să aveți pace, liniște sufletească, bună înțelegere și trăire
creștinească! La mulți și fericiți ani!
*
Scrisoare către Eminescu(XIV).
,,Bădie
Mihai,
Zeci
de generații de români și nu numai ți-au citit minunata Doină. Nu cred
că a fost suflet de român care să nu vibreze la versul tău, nu cred că au fost
ochi de creștini, care să nu lăcrimeze la auzul poeziei tale. Este o strigare
ce-ți izvorăște din străfundurile sufletului tău de mare român, este strigarea
unui neam întreg copleșit de liftele străine, care se aciuaseră peste tot în
țară la vremea ta, ne sufocau neamul și ne sugeau bogățiile țării. Poezia ta
era un strigăt disperat de alarmă, era glasul de corn pe câmpul de bătaie, care
chema un popor la supraviețuire într-un context neprielnic.
Te-au
înțeles întotdeauna, Bădie, oamenii simpli, oamenii din popor, te-au înțeles și
intelectualii, te-au înțeles și politicienii, dar altfel au reacționat unii,
altfel alții. Unii au lăcrimat și au strâns pumnii, alții au privit
neputincioși spre orizonturile unui viitor mai prielnic, iar alții te-au băgat
la index și pe tine și parte din poeziile tale. Printre acestea a fost și Doina.
Ani de zile a fost ascunsă, bucăți mari din ea au fost desprinse. Ceea ce
s-a publicat din Doină în multe ediții semăna cu un sărman pui perpelit,
bun de băgat în oală. Le era teamă, Bădie, de poezia ta, de glasul tău, de
conștiința ta de român adevărat!
Ehei,
Bădie, de-ai ști tu câte s-au întâmplat de când ai plecat dintre noi! Dacă
le-ai ști pe toate, cu siguranță ai înnebuni cu adevărat! Au năvălit străinii
la noi, Bădie, și mare jaf au făcut. Ne-au rupt țara în bucăți și a luat
fiecare câte o ciozvârtă. Din Moldova și nu numai de acolo au plecat trenuri,
multe trenuri cu bieți români spre Siberia. Cei mai mulți au murit pe acolo de
frig, de foame,. de bătaie, de inimă rea, de dor de casă și de dreptate,
împușcați, loviți, striviți. Mulți au căzut în gropi comune și, înainte de a
înghiți pământ, au recitat Tatăl nostru sau Doina matale. Mii de
trenuri au cărat spre toate zările lumii grâul, porumbul, strugurii, lemnul, petrolul, aurul, cărbunele, uraniul,
apa și pământul nostru. Străinii s-au îndopat cu ele pe degeaba, ori dându-ne
în schimb hârtii fără valoare, ,,Mânca-i-ar ciorile/Și spânzurătorile!”
cum zici matale. Zeci de ani străinii ne-au luat vlaga celor buni de muncă,
ne-au îndoctrinat sufletele, au încercat să ni-l smulgă și pe Dumnezeu. Zeci de
ani s-au potrivit mai mult ca oricând versurile tale pentru părinții noștri:
,,Vai de biet român, săracul,/Înapoi tot dă ca racul,/Nici îi merge, nici
se-ndeamnă,/Nici îi este toamna toamnă,/Nici e vara vara lui/ Și-i străin în
țara lui”.
A
dat Dumnezeu drăguțul de-a venit vântul schimbării și s-au dus străinii ca
praful și ca frunzele toamna. Ori poate așa am
crezut noi! S-au dus unii și-au venit alții. Ne-am dus pe la porțile lor
cu căciula în mână și i-am chemat să vină și la noi, să ne facă fericiți, să
trăim și noi mai bine. Cei de-acum n-au mai
venit pe tancuri, ci cu mașini scumpe, elegante. N-au mai venit cu
tunuri și mitraliere, ci cu condeie la ureche, cu tehnologie modernă și mai
ales cu bani. Au găsit aici o sumedenie de inși ușor de păcălit sau puși pe
căpătuială, dar cu putere de decizie. Aceștia au dat la topit fabrici și uzine,
combinate și rafinării, laboratoare și utilaje. Au zis că fac privatizarea
bogățiilor țării și până la urmă s-a ales praful de industria românească, de
agricultura românească, de forța de muncă cu înaltă calificare. Au dat totul pe
o strachină de linte. Cândva, prin America de
Sud, cuceritorii europeni dădeau cioburi de sticlă colorată localnicilor
și luau în schimb cel mai curat aur, iar
cei de-acolo erau mulțumiți de afacere. Cam așa s-a petrecut și pe la
noi, Bădie. Ne-am distrus băncile, ne-am devalorizat leul, am lichidat
animalele, am lăsat pământurile nemuncite. Toate acestea sub observația atentă
și sub competenta îndrumare a străinilor. Așa am devenit dintr-o țară fără
datorii, unica în lume de acest fel,
într-o țară ale cărei datorii să nu le poată plăti nici strănepoții
noștri. Așa am ajuns, din grânar al Europei, să cumpărăm făină din Ungaria,
mere din Italia și Polonia, semințe din Olanda, struguri din Africa de Sud,
fasole din Egipt, carne din Germania, Franța, Anglia și altele. Așa am ajuns,
Bădie, să fim îndopați de străini cu tot felul de substanțe chimice aflate în
alimente, băuturi, medicamente. Așa am ajuns, Bădie, să fim cobaii Europei, pe
care să se facă tot felul de experiențe, ca să vadă cât de rezistenți suntem.
Pe
vremea ta, Bădie, era floare la ureche influența și controlul străinilor. Asta
fiindcă erau și oameni mari la conducerea țării, patrioți adevărați. Nu treceau
așa ușor peste Alexandru Ioan Cuza, peste Mihail Kogălniceanu, peste Brătieni,
peste Rosetti. Regele de era rege, dar simțea românește și-și trăda neamul din
care provenea pentru binele țării ce-o conducea. Și asta s-a văzut mai bine ca
oricând în Primul Război Mondial, când regele neamț a semnat declarația de
război a României contra Germaniei. Nu treceau ușor mai târziu peste Nicolae
Titulescu, peste Nicolae Iorga, peste Octavian Goga, peste Iuliu Maniu și peste
mulți alții. Și atunci erau partide, Bădie. Și atunci se luptau partidele între
ele, dar când era vorba de interesele mari ale țării, partidele acelea puneau
umăr la umăr și găseau soluția cea mai bună pentru țară. Interesul suprem era
independența și suveranitatea țării, nu căptușirea buzunarelor proprii.
Și
atunci s-au tăiat pădurile, Bădie, dar ca-n ultimele decenii nu s-a mai pomenit
vreodată. S-au tăiat pădurile românești
și s-a dus lemnul la străini, iar pădurile lor au rămas neatinse. Străinii,
Bădie, ne-au ademenit tinerii și ni i-au luat. Niciodată neamul românesc nu a
pierdut cinci milioane ca acum. Unii dintre cei plecați au ajuns în posturi
înalte în neagra străinătate, fiindcă au fost oameni deștepți, isteți,
inventivi. Alții s-au remarcat ca oameni harnici și pricepuți și le-au ridicat
străinilor case, vile și palate, lucrează în fabricile și uzinele străinilor.
Profesori universitari au plecat să șteargă la fund bătrânii străinilor,
fiindcă sunt astfel mai bine plătiți. Floarea medicilor și cercetătorilor
români s-a dus departe și pentru totdeauna.
În schimb, ziarele și posturile de televiziune ale străinilor nu mai
contenesc cu denigrarea românilor. Plecând de la câte un caz izolat
generalizează și din ,,hoți” și ,,leneși” nu ne scot. Ne-au rămas spitalele
fără medici de calitate, institutele de cercetare fără cercetători, școlile
fără profesori și fără elevi. Nu mai are cine să sape o groapă pentru un mort,
căci toți ne-au plecat, cu mic cu mare!
Ehei,
Bădie! Ce știi tu! Pe vremea ta era paradisul pe pământ. Casa era casă, masa
era masă, fiecare familie adevărată de român avea 7-8-10 copii sau chiar mai
mulți. Fiecare familie avea animale, pământ de muncă și țara era ca o grădină.
Astăzi pământul e nemuncit, plin de bălării și de mărăcini, vite nu mai sunt,
bătrâni ici-colea mai fac umbră pământului, iar cu fiecare înmormântare rămâne
și câte o casă pustie. Rar mai auzi de un botez sau de o nuntă, în schimb de
înmormântări auzi la tot pasul. Străinii ne scot ochii că ne-au adus cele mai
sofisticate medicamente și cu toate acestea bolile sunt tot mai multe, morții
tot mai mulți. Parcă tot poporul e bolnav de ceva, fie de boli trupești, fie
sufletești.
Străinii
de pe vremea matale erau niște puști, Bădie! Dacă i-ai vedea pe cei de-acum ce
fac, te-ai cruci, ai crede că ești pe
altă planetă. Ăștia ne pun să-L alungăm pe Dumnezeu din suflet, din școală și
din biserică, ne cer să acceptăm ca să se însoare Ion cu Gheorghe, Marița cu
Joița. Nici în buletine nu mai avem voie să trecem numele părinților. N-avem
mamă, n-avem tată, suntem făcuți de ,,părintele 1” și ,,părintele 2” sau poate
de vreo mătușă din vecini. Ne vor pune cip-uri ca la vaci, la capre și la cai
și astfel vor ști în orice moment unde ne aflăm, ce facem, ce zicem, ce
gândim. Doar e libertate deplină, nu? Ne
indică să vorbim cât mai puțin de trecutul nostru, de voievozii, moșii și strămoșii
noștri, de scriitorii și poeții noștri. Cel mai bine ar fi pentru ei să
batjocorim tot ce-i românesc și să ridicăm în slăvi globalizarea, acest Turn
Babel al vremii noastre. Cel ce-și iubește Țara, Neamul și Istoria e depășit, e
din alte vremi și trebuie redus la tăcere cu orice preț.
Ehe,
Bădie! Câte aș avea să-ți spun, dar poate altădată. Multora ne vine însă tot
mai des să-ți recităm Doina matale, că prea zice cu foc: ,,Cine-au
îndrăgit străinii,/Mânca-i-ar inima câinii,/Mânca-i-ar casa pustia/Și neamul
nemernicia!”
Mai
avem o nădejde, Bădie! Nădăjduim că nu ne-o lăsa Dumnezeu să pierim ca Neam și
nici Țara să ni se destrame! Prea mult ne-a ajutat de veacuri, ca să ne
părăsească acum. Mai roagă-L și matale, că poate ai mai multă trecere!
Cu
bine, Bădie!
Popa Alexandru din Bârda-Mehedinți”
*
Iar mi-e dor de Eminescu. Redăm
mai jos o emoționantă poezie semnată de Părintele
Pr. Sorin Croitoru cu acest titlu. Iat-o:
,,Iar mi-e dor, Iisuse Sfinte,
De bădița-al meu, Mihai,
Care picura-n cuvinte
Stropi de rouă de prin Rai…
De bădița-al meu, Mihai,
Care picura-n cuvinte
Stropi de rouă de prin Rai…
Nu întârzia a-l scoate,
Dacă-n iad o fi ajuns,
Căci la judecată, poate
N-a putut să-Ți dea răspuns..
Dacă-n iad o fi ajuns,
Căci la judecată, poate
N-a putut să-Ți dea răspuns..
Fiindcă vezi, Stăpâne Sfinte,
Bardul Tău ne-a dăruit
Foc din luminoasa-i minte,
Har din sufletu-i smerit..
Bardul Tău ne-a dăruit
Foc din luminoasa-i minte,
Har din sufletu-i smerit..
Cum și-a mai iubit poporul..
Câți pe urme i-au mai mers?..
Și-a cântat în rime dorul
Și a lăcrimat în vers..
Câți pe urme i-au mai mers?..
Și-a cântat în rime dorul
Și a lăcrimat în vers..
Milostiv să-i fii, Hristoase,
Că-i al nostru și-l iubim,
Căci cu vorbele-i frumoase
Noi, românii, ne hrănim!
Că-i al nostru și-l iubim,
Căci cu vorbele-i frumoase
Noi, românii, ne hrănim!
*
Sfaturi părintești. Vom reda câteva îndemnuri ale Părintelui Tihon de
Zagorsk. Iată-le:
,,Vezi
încă și că o făptură o ajută pe alta, iar stihiile cele de sus ajută celor de
jos. Soarele luminează și încălzește văzduhul și pământul, iar norii le adapă
deopotrivă; văzduhul slujește drept suflare animalelor; pământul ne aduce hrană
noua și dobitoacelor noastre. Toate acestea ne învață că noi, fiind făpturi
cugetătoare, cu atât mai mult trebuie să
ne ajutăm unii pe alții: cel bogat – pe cel sărac, cel cumpătat – pe cel
nechibzuit, cel sănătos – pe cel neputincios, cel slobod – pe cel întemnițat,
cel puternic – pe cel necăjit, cel împuternicit – pe cel neajutorat și așa mai
departe. Iată de ce cuvintele: „Ce-mi pasă mie de el?” trebuie să fie izgonite
din mijlocul creștinilor”.
*
La
cumpănă de ani. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru tot şi pentru
toate, căci fără El suntem praf şi pulbere. Atât cât vrea El mai fiinţăm pe
acest pământ, ne mai bucurăm de fiecare zi ce ne-o dăruieşte, de fiecare
anotimp, de fiecare clipă fericită, pe care mai avem prilejul s-o trăim!
Vă mulţumim cordial tuturor pentru tot
sprijinul ce ni l-aţi dat în cursul anului 2019! Vă mulţumim tuturor celor
care ne-aţi primit cu colindul, atât la Crăciun, cât şi la Bobotează, după
datina străbună, ca nişte adevărate familii de creştini! Vă mulţumim
cordial pentru darul ce ni l-aţi făcut, fiecare după voia şi posibilităţile ce
le-a avut, dar mai ales pentru bunăvoinţa creştinească şi românească. Să dea
Dumnezeu să vă găsim pe toţi sănătoşi şi cu voie bună mulţi ani de aici
înainte!
La cumpănă de ani, se cuvine să facem un
scurt bilanţ fiecare dintre noi cu privire la viaţa noastră, la familiile
noastre, la speranţele ce le avem de viitor. Dacă n-ar mai fi sărbătorile şi
rânduielile acestea ale anotimpurilor, viaţa ar fi ca o lungă călătorie fără
popas. Aşadar, să ne oprim un pic în lungul drum al trecerii noastre prin lume
şi să ne facem un examen de conştiinţă fiecare. Să ne imaginăm că derulăm
filmul vieţii noastre de până acum, cu toate ale sale bune şi rele. Să ne
imaginăm, de asemenea, că la acest film ar privi şi Dumnezeu. Ia gândiţi-vă,
aţi găsi vreo scenă în acel film de care să vă fie frică, ori să vă roşească
obrazul la gândul că va vedea-o Cel de Sus? Sau chiar şi numai
ceilalţi semeni ai Dumneavoastră?! E o grea încercare. Căutaţi, de asemenea, să
socotiţi dacă aţi făcut tot ce a depins de Dumneavoastră, ca propria familie să
dureze, ca soţul, soţia, copiii, părinţii, socrii, cumnaţii Dumneavoastră
să aibă o rază de fericire, când s-au aflat în preajma Dumneavoastră, când aţi
vorbit, când aţi muncit împreună. Vedeţi dacă aţi făcut vreo fărâmă de bine
cuiva, dacă v-aţi făcut întotdeauna rugăciunea, dacă sunteţi împăcaţi cu
Dumneavoastră înşivă, cu cei din jur şi, mai ales, cu Dumnezeu. Încercaţi să vă
imaginaţi, că în clipa următoare aţi fi chemaţi înaintea lui Dumnezeu, că v-ar
sosi ceasul cel din urmă. Aveţi, oare, bagajul făcut? Sunteţi, într-adevăr,
pregătiţi de marea călătorie? Aveţi suficiente argumente ca să vă apăraţi
la dreapta judecată pentru faptele săvârşite în această viaţă? Sunt
câteva întrebări, pe care ar trebui să ni le punem fiecare dintre noi la această
cumpănă de ani.
Faceţi planuri pentru familia Dumneavoastră, dar
ţineţi seamă şi de ceilalţi membrii ai familiei. Vedeţi dacă şi lor le place şi
sunt de acord cu ceea ce vreţi să faceţi. Aşa va fi armonie şi unitate în casa
Dvs. şi nimănui lehamite nu-i va fi, că staţi sub acelaşi acoperiş!
Dumnezeu să vă ajute şi să fie bine!
*
Starea
parohiei(II). În
numărul trecut al ,,Scrisorii pastorale” făceam o analiză
amănunțită a vieții religioase din parohia noastră din cursul anului 2019.
Colindul cu Botezul ne determină să venim cu câteva completări, pe care le
considerăm absolut necesare. În primul rând, mulțumim lui Dumnezeu că avem
asemenea creștini în parohia noastră, care păstrează atât cât se mai poate
tradițiile noastre strămoșești, credința și datinile. Veniți în număr mare la
biserică în duminici și sărbători, sunteți atașați de biserică, nu batjocoriți
slujitorii bisericești, ci, dimpotrivă, avem semnale că vorbiți chiar mai bine
decât ar trebui despre preotul Dvs. Aveți în casele Dvs. icoane, candele, atmosferă
creștinească. În majoritatea caselor icoanele sunt așezate pe peretele dinspre
răsărit, pe acel perete nu mai sunt tablouri, postere, decupaje din reviste cu
mâțe, câini, lei, șerpi, femei goale și alte bazaconii de acestea. Am găsit
case în care cărțile primite de la
parohie în ultimii ani erau așezate pe masă, în mijlocul camerei, ca
într-o sală de lectură dintr-o bibliotecă. Aceleași cărți le-am văzut în multe
case în biblioteci, în altele formau singure ,,biblioteca” familiei. Au fost
legați cei mai mulți câini, iar cei care au fost dezlegați s-au dovedit a fi
bine educați. Anul acesta nici unul
dintre ei n-a încercat rezistența pantalonilor popii și nici nu i-au
verificat gustul cărnii. Aproape toți enoriașii noștri știu să se închine
corect. Am mai întâlnit câteva cazuri, în care oameni în toată firea nu știau
acest lucru: fie făceau niște rotocoale cu mâna, parcă s-ar fi apărat de muște,
fie dădeau din mână, parcă ar fi tras la ferestrău. Unu, din alt sat, la o
înmormântare, se închina astfel: cu mâna stângă se însemna la frunte, la umărul
drept, la cel stâng și la buric. Asta era crucea lui. Nu m-am putut abține și
i-am arătat cum se face Sfânta Cruce. Era datoria mea. Sunt câțiva enoriași, pe care-i putem număra
pe degetele de la o mână, care evită în mod sistematic, de ani buni, să-și
arate fața cu prilejul colindului. Altfel spus, fug de icoană, de cruce, de
agheasmă! Nu putem pune, deocamdată, un diagnostic definitiv, fiindcă mai
trebuie făcută și proba cu tămâie! Sunt cazuri puține, câteodată unice, dar ele
mai există, totuși. Rușine să-i fie preotului!
În Malovăț s-au făcut multe construcții noi, s-au
consolidat ori s-au extins altele mai vechi, s-au amenajat frumos, au fost
dotate cu multă aparatură, ceea ce arată că nivelul de civilizație s-a ridicat
simțitor. Mai puțin s-a întâmplat acest lucru în Bârda. Vorbe amuzante,
nevinovate, am auzit mai puține anul acesta! Dacă e vorba de porci, remarcăm că
și anul acesta au fost destul de mititei. Nu mai sunt porcii de altădată, care
umpleau câte două postăvi cu carne! Nu mai sunt nici câinii de altădată! Ehei,
pe atunci funcționa crescătoria de păsări din vecinătate! Acum predomină
pechinezii! Criza economică se resimte peste tot. Chiar starea Dvs. de spirit,
îngrijorarea față de nevoile de azi, de mâine, spune acest lucru. Mulți, foarte
mulți nu aveți serviciu, mulți sunteți plecați în țară sau peste hotare la
muncă. Sunt copii lăsați în grija bunicilor, în grija rudelor. Lipsa părinților
se resimte în timpul anului, atât la școală, cât și în viața lor în general. Am găsit multe porți
deschise între vecini, între părinți și copii, dar am mai găsit și garduri noi
construite între părinți și copii! Expresii de genul ,,-Pe aici nu se trece!”
am întâlnit anul acesta, când a fost vorba să merg de la casa părinților la a
copiilor pe poteca ce-o cunoșteam din anii trecuți. Expresia mi-a amintit de
deviza trupelor române pe frontul de la Mărășești!
Am mai găsit frați și consăteni certați și
încrâncenați de ani de zile. Am găsit și
mulți bolnavi, bătrâni, săraci și singuri! Din păcate, parcă mai mult ca-n alți
ani, am găsit familii destrămate. Nu sunt familii aflate în luna de miere, ci
familii cu copii la școli, alții în prag de căsătorie. Nu analizăm aici
cauzele, ci deplângem copiii rămași cu un părinte, gospodăriile frumoase pe
care și le realizaseră, viața lor de familie de altădată, care părea atât de
armonioasă! Poate că nu e totul pierdut! Dumnezeu să le ajute, să le dea pace,
înțelegere, împăcare și să nu uite că
pasărea din mână e mult mai de valoare decât cea de pe gard!
Am întâlnit un enoriaș al nostru, care m-a certat
cu vitejie că nu i-am mai trimis demult ,,Scrisoarea pastorală”, pe
care, zicea el ,,o citea cu plăcere”. I-am explicat dumnealui, dar cu siguranță
că mai sunt și alții în această situație și de aceea e nevoie să repet.
Într-adevăr, acelui enoriaș nu i-am mai trimis de câțiva ani buni ,,Scrisoarea
pastorală”. Cam de când nu m-a mai
primit dânsul cu colindul de Crăciun și Bobotează. Nu iau ca reper vremea de
când n-a mai achitat un leu măcar pentru contribuția de cult! Eu, mulțumesc
părinților mei, am făcut cei șapte ani la zi, nu la fără frecvență și atunci am
învățat că nu trebuie să deranjezi un om, să abuzezi de bunăvoința lui. Nu iau
în calcul, spre exemplu, că ,,Scrisoarea pastorală” necesită niște
cheltuieli: uzura calculatorului, a imprimantei, tonerul, hârtia etc. Nu luăm
în calcul nici mintea popii, fiindcă asta nu face doi bani! Luăm în calcul
deschiderea, bunăvoința enoriașilor noștri, dorința de a comunica cu preotul.
Dacă ne întoarce spatele precum enoriașul în discuție, cum să-l deranjăm din
două în două săptămâni cu ,,Scrisoarea pastorală”? Doar și Mântuitorul
spune: ,,Iată Eu stau la ușă și bat. Dacă cineva Îmi va deschide, voi intra
șivoi cina cu el”. Așadar, Mântuitorul nu intră cu forța în casa și în
viața nimănui. Mai mult! În ultimii ani numeroși enoriași ai noștri sunt
plecați în țară sau în străinătate la muncă. Într-o astfel de situație sigur că
întrerupem trimiterea ,,scrisorii”. Așadar, întreruperea pe care ne-o imputa
enoriașul nostru nu era numai vina preotului!
Dacă Dumnezeu
ne va ajuta şi Dvs. îmi veţi fi alături, vom reuşi să mai facem multe
lucruri bune împreună, spre slava lui Dumnezeu. Dorim să continuăm
publicarea şi răspândirea cărţilor religioase; să continuăm
să scoatem şi să vă trimitem ,,Scrisoarea pastorală”; să distribuim
gratuit fiecărei familii din parohie şi celor ce ne-au ajutat cartea Dicționarul
proverbelor religioase românești, vol.
III și să găsim resurse ca să publicăm volumul Călăuza creștinului ortodox la biserică și acasă, pentru
Sărbătorile Crăciunului de anul acesta și să v-o donăm; să dăm cât mai multe
filme cu conţinut religios; să fim prezenţi în presa scrisă şi pe internet cu
cât mai multe contribuţii; să organizăm mai multe excursii cu caracter
religios; să continuăm cu donarea pâinii în duminici şi sărbători; să
menţinem serviciile gratuite şi contribuţia de cult la aprecierea fiecăruia; să
putem să acordăm ajutoare celor bolnavi, neputincioşi şi tuturor celor
loviţi de nenorociri; să intensificăm activitatea pastorală şi misionară; să
mărim numărul participanţilor la slujbe, să terminăm magazia/capelă, să văruim
cele două biserici, să construim o cișmea și la biserica de la Malovăț şi
multe, multe altele, despre care vom vorbi pe parcurs. Dumnezeu să ne ajute!
*
File de jurnal – 22
iul 1982(II). ,,Mi-e sufletul
plin de obidă. Când eram mai aglomerat și aveam mai multă nevoie de liniște,
mi-a venit pe cap un nebun, care o să-mi mănânce multă vreme zilele și nervii. E vorba de pictorul I. V. Pe
neanunțate, ieri la prânz a venit la Bârda. Le-am pus masa. Când am ajuns la
Malovăț, a început să facă un tărăboi îngrozitor, pentru că nu erau schelele
gata. Conform contractului, trebuia să vină pe 10 august, iar conform scrisorii
sale primită în urmă cu câteva zile, pe 25 iulie. De ieri până pe 25 iulie mai
erau câteva zile, timp în care am fi putut să ridicăm schela. Împreună cu el a
venit nevastă-sa, fiu-său și un surdo-mut, Bică. Fiu-său e un adevărat zurbagiu.
A băut câteva pahare de vin la Domnul Căprioru Petre, s-a îmbătat, s-a luat
apoi la ceartă cu noi, a vărsat pe jos un litru de vin, ca să ne arate nouă cât
e de viteaz, a urcat apoi în mașină și a vrut să plece. Când a fost
s-o-ntoarcă, a izbit-o cu spatele de zidul bisericii de-am crezut că ne-o
dărâmă. Biserica noastră însă, mâniată și ea, a rămas neclintită, numai aripa
mașinii s-a-nfundat bine.
Supărarea pictorului a
fost difuză la început. A obiectat că n-are schela gata. În schimb, noi am adus
chiar ieri, prin Domnul Căprioru Petre, patru metri cubi de scândură excelentă
de la combinatul din Severin (CPL). Am luat lemne imediat de la Domnul Hurduc
Anton, vecinul bisericii și am început
lucrul. Al doilea obiectiv al pictorului a fost salahorul. Ne-am înțeles, când
am făcut contractul, că noi(parohia) îi vom pune la dispoziție un om
necalificat, care să-i aducă apă și cele necesare. El l-a adus pe Bică ca ,,om de serviciu”, pe care ni l-a
impus să-l plătim noi și să-i dăm mâncare. Bică însă nu este folosit ca ,,om de
serviciu”, ci e pus să facă lucrări de zidărie propriu-zisă și lucrează la
înălțime, pe schele. Toate acestea(tencuieli, zidărie, chituiri) sunt lucrări
care intră în seama pictorului, deci Bică preia de fapt o parte din lucrările pe
care ar trebui să le facă pictorul. În cazul acesta, în mod logic, pe acest om
ar trebui să-l plătească pictorul. Nouă nu numai că nu ne face nici un serviciu
acest om, dar ne mai trebuie unul sau doi care să se țină de ei. Ne-am certat
până la ora 11 noaptea. Până la urmă, amenințând sus și tare că pleacă, am
acceptat să-l plătim pe Bică.
Azi am avut altă
dandana cu pictorul. Când am făcut contractul cu el, a acceptat să primească, -
de fapt, a reușit să ne smulgă -, 5% pentru masă, adică 2.500 lei. Legea îi
dădea voie să ne ia 10%. A semnat contractul și acum, sub diferite amenințări,
cere revenire asupra contractului. În acest sens solicită încă 2.500 lei pentru
masă. În caz contrar, ne termină altarul până poimâine seară și pleacă. ,,Să
facă apoi biserica cine o vrea!” Nu te poți înțelege omenește cu ei. Sunt un
fel de oameni imposibili. Când îi lovesc istericalele, te scârbești. Aceasta cu
atât mai mult cu cât – și ce dureros! – în Sfântul Altar, susținând o cauză
legal pierdută. Dl. I. V. susține că a semnat contractul cu clauza privind masa
,,obligat” de noi, care ,,am sărit cu gura pe el”.
În ultimă instanță,
spune că a semnat intenționat, pentru a face apoi caz de acest act, ca să arate
lumii întregi cât de josnici sunt preoții și la ce excrocherii recurg pentru a
le reține pictorilor drepturile legale. Dacă până acum preoții au fost cei care
au reclamat pe pictori, el este cel dintâi care va reclama un preot și-l va
duce ,,în dinți” la patriarh. În acest sens, va face…, va drege…., dar se va
duce și ne va lăsa cu schelele în biserică. Mi-e scârbă de josnicia acestui
avar! Trăiam falsa iluzie că poate un om care ajunge să-și facă plinul sub
aspect material, devine mai nobil, mai demn. Falsă iluzie! Banul dezumanizează,
acesta-i purul adevăr.
Bică e un tăntălău.
Degradat acasă, degradat pe unde se duce, este prostit în special de acest
tâlhar, care-l exploatează pe un preț de mizerie!”
*
Ajutoare și donații. În această perioadă am primit câteva ajutoare și
donații, astfel: Domnul Pera Nicolae din Constanța, fiu al satului
Malovăț: 300 lei; Domnul Ing. Octavian Cudalbu din Baia Mare: 250
lei; Dl. Paulețu Iancu din Balotești(MH), fiu al satului Malovăț, D-na
Chipară Liliana din Sibiu, Dl. Vermeșan Mirel din Timișoara, Domnul
Roată Petre din Colibași(MH), Domnul Predescu Lucian din Danemarca
și Domnul Ing. Spătariu Miron-Filip din Reșița: câte 100 lei; D-na
Marcela Mureșan din Bistrița(BN): 75 lei; Domnul Iorgovan Anton din Tr.
Severin, fiu al satului Malovăț: 50 lei;
Domnul Bazavan Gabriel Gheorghe a achitat prima sa contribuție de cult: 200 lei; Domnul Mihai Surugiu, fostul
primar din Malovăț, a mai adăugat 100
lei la contribuția de cult, totalizând până acum 150 lei; Domnul Banciu Ion din Bârda a mai adăugat 50 lei pentru contribuția de cult,
totalizând 100 lei;
Pentru clopot au mai
contribuit: Domnul Tătucu Grigore: 200
lei; Domnul Mihai surugiu, fostul primar din Malovăț: 100 lei;
Domnul Baltac Alexandru a donat 10 saci de ciment pentru clopotnița
de la Malovăț.
Dumnezeu să le
răsplătească tuturor!
*
Publicații.
În această perioadă, preotul Dvs. a reușit să mai publice câteva materiale,
astfel: Urare și colind, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXIX(2019), nr.
7505(28 – 29 dec.), p. 14; În căutarea strămoșilor, în ,,Datina”, Tr.
Severin, an. XXIX(2019), nr. 7505(28-29 dec.), p. 14; Adevărata mângâiere, în
,,Datina”, Tr. Severin, an. XXIX(2019), nr. 7505(28-29 dec.), p. 14; Visele
cu morți, în ,,Națiunea”, București,
29 dec. 2019, ediție on-line (https://www.ziarulnatiunea.ro/category/religiespiritualitate); Vicleiul, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXX(2020), nr.
7506(4-5 ian.), p. 14; Critica constructivă, în ,,Datina”, Tr. Severin,
an. XXX(2020), nr. 7506(4-5 ian.), p. 14; Între David și Irod(II), în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an.
XXII(2020), nr. 1010(9 ian.), p. 10; Țară de pușcăriași, în ,,Datina”,
Tr. Severin, an. XXX(2020), nr. 7511(11-12 ian.), p. 14; Un preot de
altădată, în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXII(2020), nr.
1011(16 ian.), p. 10; Martor mincinos, în ,,Datina”, Tr. Severin, an.
XXX(2020), nr. 7516(17-18 ian.), p. 14; Eu stau la ușă și bat! în
,,Națiunea”, București, 14 ian. 2020, ediție on-line(https://www.
ziarulnatiunea.ro/category/ religiespiritualitate); ,,Scrisoare
pastorală”- 412, pe blogul D-lui Ben Todică, directorul secției române
a postului de radio din Sydney(Australia), 11 ian. 2020(http://bentodica. blogspot.com);
în ,,Armonii culturale”, Adjud, 12 ian. 2020, ediție on-line(http://armoniiculturale.ro);
în ,,Logos și Agape”, Timișoara, 13 ian. 2020, ediție on-line(http://www.logossiagape.ro);
Povestea hamalului, în ,,Obiectiv
mehedințean”, Tr. Severin, an. XXII(2020), nr. 1102(23 ian.), p. 11.
*
Zâmbete.
Mai redăm câteva perle d-ale oamenilor noștri
politici: ,,Sper ca cele șapte firme românești să avem succes;“ ,,Eu sunt
pensionar, nu mai sunt nici măcar oligarh;“ ,,Este vorba aici de o spălare de
bani fără bani;“ ,,Tot ceea ce costă
bani e costisitor;“ ,,La finanțe trebuie să punem un finanțist. Altfel, riscăm
să punem pe altcineva;“ ,,Când faci o fraudă economică, când furi ceva, când
faci evaziune, ai greșit, sunt păcatele tinereții;“ ,,În economie, totul
conține apă;“ ,,Dacă Becali are bani, eu sunt prost?“ ,,Nu iau niciun salariu,
nici o indemnizație, niciun ban – a fost dorința mea și a celor care mă
plătesc;“ ,,La noi, șefii de partide
sunt ca vacile în India;“ ,,Avem nevoie de lideri adevărați, nu de maimuțoi
implementați;” ,,Ne dorim ca pe listele pentru alegeri să existe un
număr cât mai mic de decedați;“ ,,A-l exclude pe Ion Iliescu e ca și cum
ai da afară partidul din partid.“
*
Nunți. Înmormântări. În ziua de 1 Ian. am oficiat ,,Nunta de aur” pentru
Domnul Iorgovan Constantin și Doamna Iorgovan Mihaela din
Malovăț. Dumnezeu să le ajute! În ziua de 4 ian. am oficiat slujba
înmormântării pentru Luca Angelica(68 ani) din Bârda. Dumnezeu s-o
ierte!
*
Anunț. Cineva are un porc de vânzare. Porcul are cca. 120
kg. Prețul e negociabil.
*
Program.
În cursul lunii februarie avem următorul program de
slujbe: 1(Bârda-Malovăț); 2 Febr.(pomeniri dimineața la biserică
în Bârda; slujbă la Malovăț); 8 Febr. (Bârda – Malovăț); 9 Febr.(Bârda);
15 Febr.(Bârda-Malovăț); 16 Febr.(Malovăț); 22 Febr.(Bârda
– Malovăț); 23 Febr.(Bârda); 29 Febr.(Bârda – Malovăț). În restul
timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la
biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa de e-mail: stanciulescubarda
@gmail.com.
Sănătate,
pace și bucurii să vă dea Dumnezeu! La mulți ani!
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu