MORALITATE SI SEXUALITATE - O RELATIE
SANATOASA
Aprilie 9, 2020
Pandemia
COVID-19 inca se dezlantuie cu furie in toata lumea. Din nefericire,
manifestarile imorale continua, ba chiar se si intensifica. Citim cu oroare ca
diverse platforme online care pun la dispozitia publicului pornografie incep sa
o faca fara filtre privind virsta si cresc diversitatea si vulgaritatea
materialului pornografic pe care il pun la dispozitia pubicului. La fel face si
Netflix. Oamenii stau in casa asteptind sa treaca coronavirusul iar barbatii
isi petrec timpul vizionind pornografie. Astfel, dependenta de pornografie
creste. Ne-am gindit deci util sa publicam astazi un material deja postat de
colegii nostri de la Cultura Vietii pe portalul lor acum o saptamina. E un
material tradus in romaneste a lui Kirk Durston. Durston ne atentioneaza privind
importanta unui comportament sexual moral.
De ce un comportament
sexual moral poate fi cu mult mai important decât ne-am imagina
de KirkDurston
Într-o
după-amiază de iarnă îmi petreceam timpul relaxându-mă cu șase colegi, studenți
la filosofie, și discutam teoriile legate de aplicarea legilor și pedepse. După
vreo oră de discuții, am realizat că anumite legi morale ar putea limita
plăcerea și amuzamentul pe termen scurt, însă pe termen lung ar putea minimiza
suferința și maximiza sentimentul împlinirii.
Acum câteva
zile am terminat de citit Sex and Culture a doua oară. Este o carte remarcabilă
care cuprinde cercetarea de o viață a antropologului social de la Universitatea
Oxford J.D. Unwin.[i] Volumul de peste 600 de pagini este, în termenii lui Unwin,
doar un „rezumat” al cercetării sale, căci ar fi necesare șapte volume pentru a
o pune pe hârtie pe toată.[ii] Scrierile sale sugerează că este un raționalist,
care se încrede în știință ca instrument fundamental de cercetare (și nu pare
să fie o persoană religioasă). Trecând prin concluziile sale, mi-am amintit în
mai multe rânduri de ideile pe care le aveam ca student la filosofie: unele
legi morale pot fi concepute pentru a minimiza suferința și a maximiza
bunăstarea și prosperitatea pe termen lung.
Unwin
examinează datele culese din 86 de societăți și civilizații pentru a vedea dacă
există o legătură între libertatea sexuală și înflorirea culturilor. Cartea
este în mod special interesantă pentru că în Occident s-a trecut printr-o
revoluție sexuală la sfârșitul anilor ’60, înanii ’70 și ’80
șisuntemacumînmăsurăsătestămconcluziile la care a ajunsautorul cu maimult de 40
de aniînainte.
Categoriile culturale ale lui Unwin
Unwin a
descris patru „mari tipare ale culturii” și grade de înflorire măsurate în
funcție de realizările din arhitectură, artă, științe exacte, literatură,
agricultură etc. Primul criteriu de clasificare este felul în care se leagă de
lumea naturală și de forțele pe care le conține.[iii]
Tiparul
zoist:Este în întregime focalizat pe viața de zi cu zi, pe dorințele și nevoile
obișnuite, fără a avea un interes în a înțelege natura. Este descris în termeni
de „cultură moartă” sau „inertă”.
Tiparul
monist:Acest tipar achiziționează credințe și/sau un tratament special acordat
morților pentru a face față lumii naturale.
Tiparul
deist:Este un tipar care atribuie puteri naturale unuia sau mai multor
dumnezei.
Tiparul
raționalist: Acest tipar utilizează gândirea rațională pentru a înțelege natura
și a lua decizii de zi cu zi.
Gradele de înfrânare sexuală ale lui
Unwin
Gradele de
înfrânare sexuală au fost împărțite în două mari categorii – prenupțiale și de
după căsătorie (postnupțiale). Categoriile prenupțiale erau:[iv]
Liberate
sexuală totală: nu există limitări prenupțiale;
Înfrânare
ocazională: regulile culturale cer perioade ocazionale de abstinență;
Castitate
totală: femeia rămâne virgină până la căsătorie.
Categoriile
postnupțiale erau:[v]
Monogamia
modificată: un singur soț/o singură soție odată, dar căsătoria poate fi
terminată de fiecare dintre soți.
Poligamia
modificată: bărbații pot avea mai mult de o soție, dar soțiile sunt libere
să-și părăsească soțul.
Monogamie
absolută: un singur soț/o singură soție permis(ă) pe viață (sau până la moarte,
în anumite culturi).
Poligamie
absolută: bărbații pot avea mai multe soții odată, dar soțiile trebuie „să-și
restrângă activitatea sexuală dedicând-o total soțului pe toată viața”.
Care sunt concluziile?
Am realizat
o colecție de 26 de pagini de citate din carte care adună concluziile sale,
însă chiar și așa cititorul nu va putea aprecia pe de-a întregul rigoarea
cercetării și amănuntele absolut fascinante descoperite în datele culese din 86
de culturi. Iată câteva dintre cele mai importante concluzii:
Singurul cel
mai influent factor: În mod surprinzător, datele au arătat că singura cea mai
importantă legătură strânsă cu înflorirea unei culturi a fost dată de existența
sau nu a castității prenupțiale, care a avut un efect semnificativ în ambele
forme de manifestare (prezentă sau absentă).
Cea mai mare
înflorire culturală: Cea mai puternică combinație a fost castitatea prenupțială
combinată cu monogamia absolută. Culturile raționaliste care au avut această
combinație timp de cel puțin trei generații au fost superioare tuturor
celorlalte culturi în toate ariile de interes, inclusiv literatură, artă,
științe, mobilier, arhitectură, inginerie și agricultură. Numai trei din cele
86 de culturi studiate au atins acest nivel superior.
Efectul
renunțării la castitatea prenupțială: Când castitatea prenupțială strictă nu a
mai fost norma, monogamia absolută, deismul și gândirea rațională au dispărut
și ele în decursul a trei generații.
Libertatea
sexuală totală:Când s-a îmbrățișat libertatea sexuală totală, cultura a intrat
în colaps în decursul a trei generații, ajungând la cel mai scăzut nivel de
înflorire – pe care autorul o descrie ca „inertă” și aflată la „nivelul mort de
concepere”, fiind caracterizată de oameni care au un interes scăzut față de
orice altceva decât propriile dorințe și nevoi. La acest nivel, cultura este de
obicei cucerită sau preluată de o altă cultură cu o energie socială mai mare.
Întârziere
în timp: Dacă a avut loc o schimbare în privința constrângerilor sexuale, în
sensul unei înfrânări mai accentuate sau mai laxe, efectul pe de-a întregul al
acestei schimbări nu se resimte decât la a treia generație.[vi]
Cum comparăm cultura noastră de azi
cu rezultatele studiului?
Unwin și-a
publicat concluziile în 1936, cu mult înainte de revoluția sexuală din
Occident. Avem acum ocazia să-i testăm concluziile, observând dacă propria
noastră cultură urmează tiparele prevăzute. „Generația” lui Unwin pare să aibă
aproximativ 33 de ani, așa că este necesar să treacă un secol până ca
schimbările culturale să aibă un efect deplin, însă suntem în plin proces de
observare a anumitor efecte previzionate.
Avem acum
ocazia să-i testăm concluziile, observând dacă propria noastră cultură urmează
tiparele prevăzute.
Înainte de
revoluția sexuală care a început la sfârșitul anilor ’60, castitatea
prenupțială era încă respectată pe scară largă în cultura occidentală. Dar la
începutul anilor ’70 libertateasexualăpre-maritală a început să fie din ce în
ce mai acceptată. Până la începutul anilor 2000 majoritatea adolescenților
aveau o viață sexuală activă până într-acolo încât a rămâne virgină înainte de
căsătorie era un faptvăzut cu neîncredere și chiar luat în derâdere. În același
timp, cultura noastră s-a schimbat de la norma socială bazată pe monogamia
absolută la cea bazată pe monogamia modificată.
Predicțiile lui Unwin pentru cultura
noastră
Datorită
generațiilor raționaliste precedente, prima generație a unei societăți care
pune între paranteze înfrânarea sexuală se poate bucura încă de noua libertate
sexuală înainte ca un declin serios în cultură să aibă loc, însă datele
demonstrează că această situație în care „ai și prăjitura, și o și mănânci”
este o fază care durează maximum o generație înainte ca declinul să înceapă.
Unwin scria:
Istoria
acestor societăți este formată dintr-o serie de repetiții monotone, și este
greu de stabilit care aspect anume al poveștii este mai important: lipsa
deplorabilă a gândirii originale pe care au arătat-o reformiștii de fiecare
dată sau vioiciunea uimitoare, după o perioadă de abstinență sexuală (sau
înfrânare sexuală), pe care o are organismul uman când se folosește de cea mai
nouă ocazie pentru a-și satisface dorințele instinctive într-un mod direct sau
pervertit. De-a lungul timpului oamenii au declarat că dorescsă se bucure de
avantajele culturii înalte și în același timp să desființeze abstinența
sexuală. Natura instinctivă a organismului uman pare însă să fie în așa fel
încât aceste dorințe să se afle în incompatibilitate și chiar în contradicție
unele cu altele. Reformistul poate să fie asemuit puștiului prostuț care vrea
să aibă prăjitura, dar să o și mănânce. Orice societate omenească are
libertatea să aleagă fie să-și afișeze o mare energie, fie să se bucure de
libertatea sexuală, însă există dovezi care arată că acestea două nu pot exista
simultan decât pe parcursul unei singure generații.[vii]
Privind acum
la revoluția noastră sexuală, faza în care vrei să ai și prăjitura, și să o și
mănânci a durat până în anii 2000. Acum suntem într-o etapă în care ar trebui
să observăm cum se verifică caracterul adevărat sau fals al predicțiilor lui
Unwin.
Unwin a
observat că, atunci când castitatea prenupțială strictă a fost abandonată,
monogamia absolută, deismul și gândirea rațională au dispărut și ele în
decursul a trei generații.
Unwin a
observat că, atunci când castitatea prenupțială strictă a fost abandonată,
monogamia absolută, deismul și gândirea rațională au dispărut și ele în
decursul a trei generații în care a avut loc schimbarea spre libertatea
sexuală. Cum stau lucrurile acum, când intrăm în a doua generație de la
revoluția noastră sexuală desfășurată la sfârșitul secolului 20?
Așa cum a
prezis autorul, monogamia absolută a fost deja înlocuită de monogamia
modificată. Legăturile de concubinaj devin normă. Deși divorțul a apărut
înainte de anii ’70, cultura de masă reținea încă ideea că mariajul ar trebui
să fie pe viață, iar concubinajul era privit cu o anumită antipatie. Acest
lucru s-a schimbat total. Cuplurile care se angajează în relații pe viață prin
căsătorie sunt în minoritate, iar căsătoria pe viață are loc mai ales în cazul
persoanelor născute înainte de revoluția sexuală.
Deismul este
deja într-un declin rapid, exact cum a prezis autorul. Înainte de anii ’60, norma pentru cultura de
masă era o combinație între rațiune și credință în Dumnezeu. S-a întâmplat ca
nu doar credința în Dumnezeu să cunoască o pantă descendentă accentuată
începând cu anii ’60, ci s-a înregistrat și tendința de a înlătura conceptul de
Dumnezeu din aparatul administrativ, sistemul de educație și spațiul public.
Cei care încă cred în Dumnezeu simt o mare presiune socială de a-și ține
credința în sfera privată. În locul ei, crește rolul superstițiilor[viii], care
sunt clasificate de Unwin drept cultură monistă, aflată două niveluri mai jos
de cultura raționalistă pe care am avut-o înainte de revoluția sexuală. S-a
văzut și o imensă creștere a procentului de oameni care se consideră non-religioși,
un simptom al celui mai jos nivel – zoist – din categoriile lui Unwin.[ix]
Rapiditatea
cu care gândirea rațională a decăzut după anii ‘70 este uimitoare. În locul ei
a apărut postmodernismul, caracterizat prin „scepticism, subiectivism sau relativism”
șiprintr-o „suspiciune generală la adresa judecății raționale”.[x] Însă
lucrurile se înrăutățesc, întrucât postmodernismul lasă loc „postadevărului”.
Aflatîn contrast clar cu gândirearațională,
culturapostadevărabandonează„standardele obiective împărtășite de toată lumea
cu privire la adevăr”, și în schimb face apel la sentimente și emoții și la
ceea ce vrea să creadă lumea.[xi] Oamenii se pot „identifica” acum ca persoane
ce contrazic flagrant știința și gândirea rațională și care, în multe cazuri,
primesc susținerea totală a guvernelor și sistemului de educație. Oamenii nu
doar că simt că au dreptul să creadă orice doresc, ci și orice punere la
îndoială a acelei credințe, chiar și susținută de adevăr și logică, este de
neacceptat și jignitoare. Iată un citat din Unwin devenit foarte relevat pentru
ultimele decenii de la revoluția sexuală:
Dacă aș fi
întrebat cum definesc un sofist, l-aș descrie ca pe un om ale cărui concluzii
nu urmează logic din premise. Sofismul este apreciat doar de cei pentru care
entropia umană este în curs de dispariție, căci îl consideră în mod greșit o
judecată rațională solidă. El înflorește la acei oameni care și-au mărit
activitatea sexuală după o perioadă de interdicții.[xii]
Spre ce se îndreaptă cultura noastră,
urmând concluziile lui Unwin
În prima
parte a secolului 20, cultura de masă occidentală era rațională și a trecut
printr-un progres tehnologic extraordinar – de la căruțe la mașini, de la
baloane la avioane supersonice și nave spațiale care duc oamenii pe Lună, de la
riglă de calcul la computer. Cele trei predicții principale ale lui Unwin –
abandonarea rațiunii, a deismului și a monogamiei absolute – sunt toate în
desfășurare, ceea ce face ca ultima predicție să pară credibilă: colapsul
civilizației occidentale la a treia generație, cândva în ultima treime a
acestui secol.
Cele trei
predicții principale ale lui Unwin – abandonarea rațiunii, a deismului și a
monogamiei absolute – sunt toate în desfășurare, ceea ce face ca ultima
predicție să pară credibilă: colapsul civilizației occidentale la a treia
generație.
Va face
cultura noastră excepție de la acest scenariu?
Presupun că
putem spera, dar va fi mereu tendința să credem că nu ni se poate întâmpla
tocmai nouă. Unwin descrie această atitudine ca pe un „egocentrism scuzabil” și
ca pe o „doctrină ciudată și dătătoare de confort” care se opunedatelor,
ceindicăfaptulcătiparuldeclinuluiapare cu o regularitate „monotonă”. Acesta
este un alt mod de a spune că „nebunia acționează încă o dată, dar cu rezultate
diferite”. Predicțiile prime se desfășoară deja cu o „vioiciune” alarmantă.
De ce apare o astfel de corelație
perfectă, inversă și „monotonă”?
Vechea
zicală: „Corelația nu atrage după sine raportul de cauzalitate” probabil că are
un sâmbure de adevăr. Unwin afirmă limpede că nu știe de ce libertatea sexuală
are ca efect direct declinul și colapsul culturilor, deși sugerează că atunci
când energia sexuală este ținută în frâu prin celibat sau monogamie, aceasta se
redirecționează în energie socială mai productivă.
Este
posibil, dar mi-e greu să o accept ca primă cauză. Mary Eberstadt are un studiu
recent despre uciderea în masă, creșterea dramatică a problemelor de sănătate
mintală, inclusiv a depresiei, și explozia politicilor identitare, cercetare
care este un „strigăt de alarmă fundamental” ce arată pierderea identității
care era odinioară asigurată de educația primită în sânul familiei, alături de
frați și surori, veri și verișoare, unchi și mătuși, care toți asigurau
definirea identității, esențială pentru starea de bine a individului. Eberstadt
arată, documentându-se cu numeroase studii, că distrugerea familiei a fost
consecința directă a revoluției sexuale de la sfârșitul secolului 20.[xiii]
Eberstadt
arată, documentându-se cu numeroase studii, că distrugerea familiei a fost
consecința directă a revoluției sexuale de la sfârșitul secolului 20.
Cercetarea
sa indică faptul că libertatea sexuală din ce în ce mai mare a dus la o
destrămare a familiei, care a avut ca rezultat pierderea identității familiale,
care duce la strigătele de alarmă fundamentale ale autoarei – prezența unei
creșteri a bolilor mintale, uciderea în masă, nașterea grupurilor identitare
extremiste, care se află în război unele cu altele, toate acestea fiind
simptome ale unei societăți care se îndreaptă rapid spre colaps. Această
ipoteză pare să aibă o putere explicativă mai mare decât sugestiile de ordin
psihologic ale lui Unwin, cu toate că cele două ipoteze pot fi strâns legate,
dacă luăm în considerare rezultatele lui Eberstadt.
Atât Unwin,
cât și Eberstadt furnizează dovezi substanțiale pentru ideea că revoluția
sexuală are consecințe devastatoare pe termen lung pentru cultură și
civilizație. După cum afirmă Unwin, „istoria acestor societăți este formată
dintr-o serie de repetiții monotone”, și se pare că civilizația noastră urmează
același drum bătut care duce la colaps.
Înapoi la gândirea filosofică
Să ne
întoarcem la după-amiaza de iarnă și seminarul de filosofie, când mi-am dat
seama că anumite legi morale par să limiteze plăcerea pe termen scurt, dar să
prevină marea suferință și să maximizeze fericirea și împlinirea pe termen
lung. Am crezut ani la rând că legile morale ale lui Dumnezeu nu sunt doar un
mănunchi de reguli arbitrare date pentru a limita libertatea umană. De fapt,
ele sunt ca instrucțiunile de utilizare, concepute pentru a-i feri pe oameni de
suferință în timp ce maximizează înflorirea umanității. Cercetările lui Unwin
și Eberstadt ne oferă justificări puternice și raționale pentru deducția
potrivit căreia legile morale ale lui Dumnezeu care țin de sexualitatea
noastră, deși ne pot înfrâna de la plăcerea imediată, ne protejează de o
suferință enormă în timp ce ne maximizează înflorirea pe termen lung.
KirkDurston se prezintă ca „om de
știință, cleric, filosof, tată, soț, fotograf de natură și „aventurier în
sălbăticie”. Trad
ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4,
Bucuresti
Tel. 0741.103.025 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro
office@alianta-familiilor.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu