Vasile Astărăstoae - „Тамо далеко” - istoria unui cântec

 

„Тамо далеко” - istoria unui cântec

Prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae

02 Iulie 2023

 

Când aviația N.A.T.O. bombardat Belgradul, sârbii cântau „Тамо далеко” (Tamo daleko - Acolo departe). Când Novak Đoković a fost expulzat din Australia, sârbii l-au așteptat la Belgrad, cântând „Тамо далеко”. În campania electorală a lui Aleksandar Vučić, susținătorii săi cântau același cântec. Sârbii din Kosovo cânta în aceste zile „Тамо далеко”.

 

De ce acest cântec? Ce semnifică el pentru sârbi? „Tamo daleko” este un cântec popular sârbesc cu o istorie fascinantă. Există mai multe variante ale cântecului, toate terminându-se cu versul „Živela Srbija” (Trăiască Serbia!). Au fost înregistrate mai multe variante moderne ale cântecului, cele mai cunoscute fiind ale lui Goran Bregović și André Rieu.

 

Pentru a înțelege cântecul trebuie să apelăm la câteva elemente din istoria Serbiei.

 

Regatul Serbiei a fost în război împotriva Austro-Ungariei și a altor Puteri Centrale din 28 iulie 1914, (când guvernul austro-ungar i-a declarat război), până la capitularea Austro-Ungariei la 3 noiembrie 1918.

 

În primul an de război, (august - decembrie 1914), armata Serbiei, deși în inferioritate numerică, cu armament deficitar, muniție insuficientă și artilerie limitată în număr de piese, a câștigat bătăliile de la Cer (Țer) (16 august  20 august), Sabac (21-24 august), Drina (septembrie 1914), Belgrad (3-15 decembrie), reușind să respingă trei ofensive ale inamicilor și să-i alunge din țară. Au urmat 8 luni de acalmie penru ca apoi Serbia să se confrunte cu Tripla invazie. În septembrie 1915, 800.000 de soldați austrieci, unguri, germani și bulgari, conduși de feldmareșalul Anton Ludwig August von Mackensen, au atacat dezlănțuit armata sârbă, care avea 200.000 de soldați. După ce a rezistat eroic timp de patru luni, producând pierderi enorme atacatorilor, armata sârbă a fost copleșită. În iarna anului 1916, aproximativ 120.000 de soldați sârbi s-au retras, împreună cu populația civilă, prin munții înzăpeziți din Muntenegru și Albania (sub asaltul forțelor superioare ale Puterilor Centrale) până la coasta Mării Adriatice. Din cauza frigului și a foametei, în timpul acestei călătorii numită Golgota Albaneză, 72.000 de oameni au murit. Rămășițele armatei sârbe au fost evacuate în insula Corfu de către Franța și Marea Britanie. Aliații nu au avut timp să se pregătească să primească soldații sârbi. Corfu nu avea mâncare, îmbrăcăminte, lemn de foc și corturi. Soldații epuizați au stat în ploaie zile în șir. Oamenii au început să se îmbolnăvească și să moară în masă. Bolnavii erau duși pe insula Vido, iar morții erau aruncați direct în apă. În unele zile, mureau 300 de oameni pe zi. În total, aproximativ 5.000 de soldați sârbi sunt în apele din jurul insulei Vido. Sârbii numesc aceste locuri „Mormântul Albastru”.

 

După refacere, armata sârbă a fost transferată pe frontul de la Salonic, unde, în septembrie 1918, forțele sârbe împreună cu alte forțe aliate au spart frontul și Bulgaria a fost forțată să se predea. Armata sârbă a fost de neoprit și la 1 noiembrie 1918, Belgradul a fost eliberat.

 

Serbia a plătit un preț disproporționat de mare pentru marea sa victorie din Primul Război Mondial: în timpul războiului, a pierdut între 1.100.000 și 1.300.000 de locuitori, ceea ce reprezenta aproape o treime din populația totală și aproximativ 60% din populația masculină.

 

„Тамо далеко” a fost compus pe insula grecească Corfu, în 1916.

 

Tema cântecului este următoarea: Un soldat își cântă durerea și speranța pe insula grecească Corfu, unde a ajuns după retragerea trupelor sârbe prin Albania de Nord. Cântă despre satul său ruinat, despre biserica în care s-a căsătorit și despre greaua retragere în care și-a pierdut mulți dintre tovarăși. Textul în sine exprimă dorul unui soldat pentru patria sa. Dar conține și cuvintele „Živela Srbija!”, care sunt considerate strigătul de luptă sârbesc al tuturor timpurilor.

 

„Acolo, acolo departe de mare/ Acolo e satul meu, acolo e Serbia./ Acolo. departe, unde înflorește galben lămâia/ Nu a existat decât o singură cale pentru armatele sârbe./ Acolo, departe, unde crinii mici au floare albă/ Acolo, tatăl și fiul, împreună, și-au dat viețile lor,/ Acolo unde în tăcere călătorii trec Moravia/ Acolo au rămas icoana mea, familia mea sfântă./ Acolo unde Timocul salută orașul lui Veljko/ Acolo Biserica în care m-am căsătorit în tinerețe a fost arsă./ Fără patrie, am stat în Corfu/ Dar cu mândrie am strigat: «Trăiască Serbia»!

 

Identitatea compozitorului a rămas subiect de dispută timp de mai multe decenii. În 2008, istoricul Ranko Jakovljević a descoperit că Đorđe Marinković, un muzician amator din satul Korbovo de lângă Kladovo, a fost cel care a compus muzica și versurile cântecului, în 1916, înregistrând drepturile sale de autor la Paris în 1922.

 

„Tamo daleko” este considerat imnul fiecărui soldat care și-a părăsit familia și a plecat la război. El a ajuns să fie privit ca o formă de imn național în diaspora sârbă în timpul Războiului Rece, iar unele dintre versurile sale au fost interzise în Iugoslavia lui Tito, pentru că evocau renașterea sentimentului național sârb. Cântecul a fost interpretat la înmormântarea inventatorului sârb Nikola Tesla în ianuarie 1943.

 

Deși este cel mai faimos cântec popular sârbesc, este puternic contestat de globaliști pentru că ar fi o expresie a naționalismului ortodox și al suveranismului. În realitate, este expresia patriotismului și demnității.

 

P.S.1: O expicație: Veljko din versul Acolo unde Timocul salută orașul lui Veljko este Veljko Petrović (c. 1780 – 1813), cunoscut sub numele de Hajduk Veljko - unul dintre vojvodas (comandanții militari) ai Forțelor revoluționare sârbe în prima răscoală sârbă împotriva Imperiului Otoman (1804-1813). A luptat la eliberarea Belgradului (1806), unde a excelat în luptă. În 1807, a devenit buljubaša (буљубаша) și i se acordă permisiunea să conducă revolta în zonele Krivi Vir și Crna Reka. În 1809, deși era depășit numeric, a apărat Soko Banjade de turci. Curajul personal a fost extraordinar și a câștigat o faimă deosebită în toată Serbia și Balcani. În 1810, a fost decorat cu Crucea de Aur a Rusiei pentru vitejia sa. În bătălia de la Varvarin a fost rănit și a ramas ușor schilodit. În 1811, a devenit Voievod al Văii Timocului și a fost trimis la Negotin. În 1813, a distrus un detașament de cavalerie turcă la Bukovče.

 

În vara anului 1813, 16.000 de soldați turci au atacat Negotin, care era apărat de 3.000 de soldați sârbi. Într-o dimineață, după douăzeci de zile de apărare eroică, Veljko a condus reparațiile șanțulu din jurul orasului și a fost lovit de o ghiulea de tun. A murit imediat. Bătălia de la Negotin s-a încheiat cu pierderi masive turcești și evadarea cu succes a rebelilor sârbi. Fratele său, Milutin, l-a îngropat în biserica din Negotin.

 

P.S. 2: Informațiile despre cântec mi-au fost furnizate de un prieten sârb, profesor de Genetică la Universitatea din Belgrad, cu care am fost coleg 10 ani în Comitetul Director de Bioetică al Consiliului Europei