Începuturile
diplomatice ale tânărului Blaga
Prof.
dr. Nicolae Mareș, Scriitor, publicist
02
Iunie 2024
La 4 noiembrie 1926, poetul, dramaturgul şi
publicistul român, unul dintre cei mai promiţători intelectuali ai acelor
vremuri, pe care Nicolae Iorga l-a considerat, imediat după debutul literar,
drept un dar oferit de Transilvania Regatului, a intrat în diplomaţie, ca
ataşat de presă la Varşovia. Aici a început autorul Meşterului Manole o carieră
de succes. Şi piesa cu titlul de mai sus a finalizat-o tot aici, în oraşul de
pe Vistula, încărcat de istorie şi de evenimente, căruia i-a dedicat un poem.
Câţi teatrologi mai ştiu acum că în timpul sărbătorilor de naşterea Domnului
din acel an, Blaga terminase dactilografierea ei şi a început demersurile
pentru a fi montată? Deci la Varşovia a început Blaga interesantul său periplu
diplomatic, continuat cu Praga, Berna, Viena şi Lisabona. Din 1926 până în
1939, cu o şedere scurtă ca secretar de stat în Ministerul Afacerilor Străine,
în timpul guvernării Goga.
Dorinţa
de a fi „în contact cu Occidentul”
Demn de consemnat este şi faptul că prima încercare de
a intra în rândul tânărului corp diplomatic al României Mari datează din
1921[1]. Aceasta la îndemnul soţiei sale, Doamna Cornelia Brediceanu[2]. Ea a
fost cea care a cunoscut, datorită fratelui său, atmosfera diplomatică, de
negocieri în apărarea intereselor vitale ale ţării, imediat după Marea Unire,
lucrând înaintea căsătoriei (oficiată la 16 decembrie 1920) ca funcţionară în
echipa de la Paris, cea chemată să negocieze şi apoi să semneze Tratatul de
Pace de la Trianon şi alte documente de mare importanţă pentru propăşirea
ţării. Din acest grup, condus de Brătianu, Take Ionescu, Vaida-Voevod şi apoi
de Titulescu, a făcut parte, ca înalt funcţionar diplomatic (ministru), şi
fratele ei, Caius Brediceanu, ambasador în perioada interbelică la Rio de
Janeiro, Vatican şi Viena, unde drumurile sale se vor intersecta pentru scurt
timp cu ale lui Blaga. În documentul olograf, semnat de petentul ardelean, se
arăta: „Domnule Ministru, Subsemnatul vă rog să binevoiţi a mă primi în corpul
consular, numindu-mă cancelar la Legaţiunea din Paris. Sunt doctor în litere şi
filosofie la Universitatea din Viena - şi am publicat o serie de lucrări
literare bine primite de critica noastră, între altele „Poemele luminii“ şi „Pietre
pentru templul meu“, ambele premiate de Academia Română. Primind acest post,
cred că mă pot şi mai bine desvolta, ajungând în contact cu Occidentul”[3].
Se vede că cererea, înainte de a fi înregistrată
oficial, a fost discutată, la 28 decembrie 1921, în prag de nou an. Pe marginea
ei găsim două rezoluţii: „Recomand călduros numirea dlui Blaga, mai ales că la
Paris nu avem niciun ardelean“. Prima rezoluţie poartă semnătura lui Caius
Brediceanu („ministru de stat pentru Ardeal, Banat şi părţile ungare”). A doua
rezoluţie: „Se va numi cancelar în postul vacant” (semnătură indescifrabilă,
probabil a lui Take Ionescu). Şi iată cât de grabnic, la 5 ianuarie 1922,
Lucian Blaga primeşte de la Direcţia Personal-Protocol din Ministerul
Afacerilor Străine copia Decretului nr. 76, prin care îi este anunţată numirea
în funcţia solicitată, începând cu data de 1 ianuarie 1922. Între timp,
petentul s-a răzgândit, aceasta din dorinţa de a se consacra scrisului, şi nu
activităţii funcţionăreşti, în ciuda situaţiei materiale destul de modeste. Se
ştie că şi atunci - ca şi acum - se putea trăi greu din scris. După o „dispută”
cu soţia, care îl vedea (ce ochi bun avea aceasta!) diplomat şi numai diplomat,
cei doi ajung la „compromisul” „amânării angajării pe caz de boală”. În
situaţia dată, poetul trimite o nouă cerere conducerii Ministerului Afacerilor
Străine prin care solicită, de data aceasta: „punerea în disponibilitate” din
funcţia de cancelar. Motivul: urgenţa încheierii „mai multor lucrări
literare”[4]. La 17 aprilie 1922, Lucian
Blaga a primit Decretul nr. 1739, prin care era anunţat că petiţia i-a fost
acceptată.
Nu ne vom apleca asupra activităţii literare şi
publicistice desfăşurate de autorul Poemelor luminii până în 1926. Fapt este că
după câţiva ani a ajuns din nou la vorba şi dorinţa soţiei de a intra în
diplomaţie. Poetul începe în toamna anului respectiv să întreprindă noi
demersuri de angajare la Palatul Sturdza, apelând de data aceasta la ajutorul
Veturiei Goga. Aceasta îl duce personal la ministrul afacerilor străine, Ion
Mitilineu, căruia i se solicită intrarea în diplomaţie, nu într-un post
consular, cum o făcuse prima dată, ci ca „ataşat de presă”. Îşi dorea poetul să
fie angajat într-o ţară de limbă germană, la misiunea din München, dar acolo nu
exista un post vacant. Cum însă Legaţia Regatului României de la Varşovia
tocmai înaintase un raport Ministerului Afacerilor Străine, semnat de
consilierul Vasile Grigorcea (viitor şef de misiune la Budapesta), prin care se
plângea asupra modului nesatisfăcător în care România era oglindită în presa
poloneză, locul de pe Vistula îl aştepta. Nu i-a fost deloc greu decidentului
principal să îi propună poetului postul respectiv sau unul peste Ocean, în
America.
Din dorinţa de a fi aproape de ţară, pentru a-şi putea
promova – după cum vom remarca din corespondenţa sa - proiectele literare[5],
tânărul scriitor va accepta Varşovia, conştient că aceasta nu-i va „astâmpăra
foamea de Apus”, cum i-a şi scris în ianuarie 1927 prietenului său Ion Breazu.
Aici în luna mai tocmai se petrecuse lovitura de stat dată de mareşalul
Piłsudski, despre care familia Blaga ştia foarte puţin sau deloc. Şocul
loviturii respective îl vor resimţi cei doi soţi abia la faţa locului, când aud
de la diplomaţii în misiune că în grădina din curtea Legaţiei de pe strada
Wiejska 10, situată în imediata apropiere a Seimului, au murit peste zece
militari polonezi în confruntări fratricide.
Potrivit informărilor pe care începe să le trimită
conducerii Ministerului Afacerilor Străine, Lucian Blaga şi-a luat postul în
primire la 4 noiembrie 1926. Pe data de 22 noiembrie 1926, diplomatul Lucian
Blaga înainta deja primul său raport către ministrul Ion Mitilineu. El se află
– scris de mână, cum se vede în anexă – după caracterele literelor aşternute pe
hârtie de doamna Cornelia – cu siguranţă după dictarea sau ciorna scrisă de
Blaga -, purtând semnătura-i inconfundabilă şi numărul de înregistrare[6].
Prima
„dare de seamă”
Iată, mai jos, textul original şi în transcriere
transmis la Bucureşti şi răspunsurile primite, care merită parcurse, inclusiv
de tinerii diplomaţi de azi, care au la dispoziţie internetul şi care nu se mai
învrednicesc la un asemenea „travaliu“. Preocupările ample ale lui Blaga, ca
diplomat, în contracararea propaganderi antiromâneşti din presa evreiască
poloneză, eforturile făcute de acesta pentru a promova valorile culturale şi
literare româneşti în paginile presei poloneze, inclusiv în domeniul diplomaţiei
economice, azi pe prim-plan, la toate ţările care se respectă, pot fi urmărite
în anexele inedite ale monografiei mele apărute în 2011[7].
Serbările
în amintirea lui Chopin
„Varşovia 22 noemvrie 1926
Legaţiunea României, Biroul presei
No 10/1926
Domnule Ministru,
la câteva zile, după ce mi-am luat în primire postul
de ataşat de presă pe lângă Legaţiunea română din Varşovia, am început să
trimit zilnic un „buletin al presei polone“ la Ministerul Afacerilor Străine de
la Bucureşti. În cele ce urmează voi face un scurt raport asupra evenimentelor
politice şi culturale mai însemnate petrecute în cele zece zile din urmă în
Polonia, precum şi o dare de seamă asupra activităţii mele de iniţiere în noul
post”.
Serbările în amintirea lui Chopin
La 12 a lunii curente s-au început serbările în
amintirea lui Chopin, cari au culminat în desvălirea monumentului său, opera
sculptorului Szimanowski. Au venit la aceste serbări reprezentanţi ai lumii
muzicale din toată lumea. Amintesc celebrităţi ca Weissmann, Vidal, Kempf şi
alţii. În lipsa unui muzician anume trimis - România a fost reprezentată prin
subsemnatul ca delegat al Ministerului Cultelor şi Artelor. Programul celor
trei zile cât au durat serbările a fost încărcat. Observatorul străin a avut
din belşug ocazia să se convingă de iubirea de fast exterior a poporului
polonez, asupra căruia abundenţa şi excesul de forme ale barocului au lăsat
urme neşterse. Delegaţii ţărilor străine au ţinut discursurile de preamărire a
lui Chopin - şi subsemnatul însuşi a adus într-o cuvântare omagiul României
marelui compozitor. Coroanele depuse de delegaţii diferitelor ţări (şi din
partea României) au încheiat lanţul festivităţilor. Cu ocazia serbărilor a
apărut şi frumoasa revistă „Muzica“ de subt conducerea lui M. Glinsky, într-un
număr special dedicat muzicei europene. Un capitol aparte despre muzica
românească e scris de d. Filip Lazăr.
Pentru subsemnatul serbările lui Chopin au fost şi un
bun prilej de a cunoaşte o mare parte din lumea artistică şi literară a
Varşoviei.
Politica
internă
Principalul eveniment în politica internă a Poloniei
în ultimele zile pare a fi trecerea în opoziţie faţă de guvern a Partidului
Socialist Polonez. Mareşalul Piłsudski, care la venirea sa la putere a fost
sprijinit îndeosebi de partide de stânga, îşi caută o orientare mai potrivită
temperamentului său şi intereselor statului: o apropiere de partidele de
dreapta. Unul din scopurile sale e neapărat distrugerea Partidului Democrat
Naţional. A încercat-o cu socialiştii, o încearcă acum punând la cale prin prinţul
Radziwill înfiinţarea partidului dreptei naţionale. De altfel planurile lui
Pisudski sunt planurile unui sfinx. Sigur e în orice caz că tinde spre o
simplificare a vieţii politice din Polonia reducând cât mai mult numărul
partidelor. (A se vedea în privinţa aceasta articolul din „Kattowitzer Zeitung”
la anexe).
Politica
externă
Se discută îndeosebi nota reprezentantului sovietic la
Varşovia Woikow către Ministrul de externe d. Zaleski în chestia tratatului
sovieto-lituanian. Ratificarea din partea Senatului a tratatului de garanţie
între România şi Polonia a fost amânată fără ca această amânare să stârnească
vreo discuţie în presa polonă.
Presa
A fost grav atinsă în libertatea ei prin decretul
numit în ironie „lex Zaratustra” pentru tendinţele ei dictatoriale. Se pare
însă că zilele viitoare vor aduce schimbarea decretului, care de altfel până
acum nu a fost aplicat decât în cazul unor excese de zel ale ziarelor din
provincie.
În ce priveşte atitudinea presei polone faţă de
România, nu s-ar putea vorbi de o lipsă generală de bunăvoinţă, ci mai curând
de-o lipsă de informaţie. Ceea ce se dă asupra României sunt ştiri scurte,
unele mai senzaţionale, altele mai puţin, transmise de diverse agenţii
telegrafice. Între aceste agenţii este îndeosebi una (Agenţia de est, cu
iniţialele A.W.) care dă adeseori informaţii tendenţioase, cari vin probabil de
la Budapesta sau Viena. După cât am putut afla până acum Agenţia aceasta nu e
departe de faliment.
Un alt lucru care interesează mai de aproape e că vreo
câţiva jurnalişti, dintre cei cari au luat parte la Conferinţa de la Galaţi, au
ţinut împreună cu subsemnatul o şedinţă în care s-a constituit conform
statutelor „Presei polono-române” comitetul local al acestei asociaţii. Membrii
comitetului din care şi eu fac parte m-au asigurat de tot sprijinul în acţiunea
de apropiere ce voi întreprinde.
Activitatea
ataşatului de presă
„În afară de „buletinul presei” pe care îl trimit
zilnic la Bucureşti, am căutat până acum să-mi creez legături în presa polonă.
Preşedintele sindicatului jurnaliştilor de-aici, d.
Denbicki, mi-a pus la dispoziţie o rubrică lunară „românească” în
„TygodnikIlustracia” - una din revistele cele mai răspândite în Polonia.
Scriitorul K. Bandrowsky m-a rugat să-i dau în fiecare lună un articol despre
literatura sau arta noastră, pentru ziarul „GlosPrawdy”. Astăzi i-am dat
întâiul articol. Şef-redactorul de la „Baltische Presse”, d. E. Ruecker, mi-a
făgăduit să-mi dea tot sprijinul său prin ziarul ce-l conduce.
Primiţi vă rog Domnule Ministru asigurarea înaltei
mele consideraţiuni,
Lucian Blaga”.
Românii
şi Chopin
Cum de o maşină de scris pentru noul venit Legaţia
Română nu dispunea, Blaga şi-a cumpărat una din salariul său, la sfârşitul
lunii decembrie. Primul raport îl va scrie de mână, cum menţionam mai sus,
Doamna Cornelia. Aceasta rezultă clar din analiza aspectului grafologic al
documentului. Important este însă caracterul sobru, la obiect al relatării, în
care proaspătul diplomat surprinde aspecte de profunzime din manifestarea
polonezilor, cum ar fi, de pildă, cele legate de „iubirea de fast exterior a poporului
polonez, asupra căruia abundenţa şi excesul de forme ale barocului au lăsat
urme neşterse“. Evenimentul la care a participat tânărul diplomat, printre care
şi dezvelirea monumentului realizat de Wacław Szymanowki, sculptură care îl
înfăţişa pe marele compozitor polonez Frédéric Chopin, devenită simbol al
oraşului Varşovia (mai ales după dinamitarea ei de ocupanţii hitlerişti în
timpul ultimului război), şi depunerea unei coroane de flori în numele
autorităţilor române, constituie un lucru demn de remarcat în raporturile
bilaterale dintre cele două ţări. Faptul că Blaga a participat la eveniment, ca
om de cultură, dovedeşte încrederea pe care i-a acordat-o ministrul
plenipotenţiar Alexandru T. Iacovaky. (Nu ştiu dacă înfumuraţii ambasadori de
azi ar fi acceptat să-i fie încredinţată unui subaltern începător o asemenea
misiune. Aceştia se îmbulzesc să participe azi la asemenea acţiuni pentru a
putea ocupa sticla ecranelor, să-şi pună în evidenţă imaginea proprie, şi nu
evenimentul în sine, prea puţin păsându-le că nu au nimic de spus.) Regret că,
în ciuda unor căutări asidue pentru a găsi însemnările despre care Blaga
pomeneşte în raport cu privire la desfăşurarea manifestărilor, acestea nu se
află în Arhivele Ministerului de Externe şi nici în arhiva Ministerului
Propagandei din anii 1926 şi 1927.
Însemnările ar fi fost de un real interes din punct de
vedere documentar, dacă avem în vedere faptul că în urmă cu aproape un secol,
pe la 1848, doi mari pianişti români au fost pregătiţi, la Paris, de Chopin
personal, după despărţirea sa de George Sand. Marele compozitor şi pianist a
acceptat să dea lecţii numai tinerilor foarte talentaţi. Aşa au avut
privilegiul să studieze pianul cu Chopin bucovineanul Karol Miculi şi
transilvăneanul Carl Filtsch. Despre cel din urmă nu doar Chopin, ci şi
Schubert a spus: „Odată ce acest băiat îşi va începe turneele, eu pot să închid
prăvălia”[8].
N-a fost nevoie s-o mai facă, tânărul Filtsch a murit
de tuberculoză, la vârsta de 15 ani, îngropat azi la Veneţia, şi nu în oraşul
natal, Sebeş. Întreaga viaţă, Karol Miculi, ulterior profesor de pian la Lwów,
îi va fi recunoscător mestrului său. A fost primul discipol care pe cont
propriu i-a publicat opera, la Leipzig, în 1879, în 17 volume.
În legătură cu pregătirea sa diplomatică ar fi de spus
că Blaga n-a mai avut timp să facă în centrala ministerului un stagiu solid -
cum se obişnuia şi se obişnuieşte - înainte de a pleca la post, nici pentru o
documentare la zi cu privire la istoria şi cultura Poloniei[9]. Poate şi de aceea în primul raport tânărul
diplomat îi va poci prenumele ministrului Mitilineu (în loc de Ion a scris
Ioan). De unde şi observaţia primită din centrală, aşa cum se remarcă în schimbul
de depeşe între centrală şi oficiu.
Începutul greu al adaptării în noua profesie este
mărturisit personal în corespondenţa cu prieteni literaţi, cărora le spunea că
se află „la marginea diplomaţiei“. Din mers îşi va însuşi însă limbajul şi
canoanele cerute de noua meserie, şi chiar dă rapoartelor expediate la
Bucureşti un „iz publicistic”, personal, ceea ce i-a determinat pe funcţionarii
din centrală să îi ceară ca acestea să fie expediate, inclusiv personal,
şefului Externelor. Nu exclud că la Varşovia, în şi la misiune, Blaga îşi
aprofundează pregătirea, probabil sub îndrumarea competentă primită din partea
şefului oficiului diplomatic, ministrul extraordinar şi plenipotenţiar
Alexandru T. Iacovaky, un cunoscător foarte bun al realităţilor poloneze, cu
acces larg la liderii polonezi, inclusiv la mareşalul Piłsudski[10].
Rapoartele trimise de acesta Ministerului ajungeau şi
pe biroul suveranului, Ferdinand, şi al şefului guvernului, Brătianu. Nici nu
era de mirare, Iacovaky funcţiona aici, cu unele mici intermitenţe, din 1920,
ca prim colaborator al primului sol al poporului român în Polonia renăscută, îl
am în vedere pe dramaturgul Alexandru G. Florescu; cei doi au pus baze solide
raporturilor bilaterale, mai ales după semnarea, la 3 martie 1921, a Convenţiei
de alianţă şi asistenţă mutuală în caz de atac bolşevic, tratat pe care şi-a
pus semnătura Take Ionescu, împreună cu omologul polonez, contele Sapieha.
Păcat că nici în însemnările sale şi nici în ale Doamnei Cornelia Blaga nu avem
relatări cu privire la raporturile dintre tânărul ataşat şi şeful Legaţiei, aşa
cum a făcut-o cu mult talent Cornelia Blaga în cazul altor oficii diplomatice.
Două aspecte ale şederii din Varşovia sunt cele mai
relevante. Înainte de moartea sa din iulie 1927, regele Ferdinand a semnat
decretul prin care tânărului diplomat i se acordă înalta distincţie regală
Ordinul Steaua Românei în grad de cavaler[11]. După montarea cu succes a piesei
„Meşterul Manole” la Teatrul Naţional din Lwów, Blaga va primi ordinul de
Ofiţer al „Poloniei Restituta”. El era de-acum diplomat la Praga, însă era
primul din generaţia sa, în care au figurat diplomaţi ca Raoul Bossy, Grigorcea
(Gheorghe şi Vasile), Vasile Stoica Laptew etc., care s-a bucurat de o asemenea
preţuire. Al doilea aspect: Blaga lasă posterităţii două poeme consacrate
Varşoviei[12] - Oraş vechi (tradus în polonă de Wlodzimierz Lewik cu titlul
Warszawa - Stare Miasto) şi În jocul întoarcerii, unde pomeneşte de „cronicarul
român fugit spre miazănoapte - pe marginea Vistulei”.
----------------------------------------------
[1] Arhiva MAE, doc. 00863/5 ian. 1922.
[2] Cornelia Blaga-Brediceanu, Jurnale,
Cluj, 2008, p. 24-33 sq.
[3] Arhiva MAE, doc. 00863/5 ian. 1922.
[4] Arhiva MAE.
[5] Nicolae Mareş, Lucian Blaga,
Epistolarul de la Academia Română, Alba Iulia, 2012.
[6] ArhivaMAE, doc. 69025/2 decembrie
1926.
[7] Nicolae Mareş, Lucian Blaga – diplomat
la Varşovia, Iaşi: TipoMoldova, Colecţia Opera Omnia, 2011.
[8] Nicolae Mareş, Eseuri,vol. 1, Iaşi:
TipoMoldova, 2014.
[9] Nicolae Mareş, Lucian Blaga, diplomat
la Varşovia, Bucureşti: Editura Fundaţiei România de Mâine, 2011.
[10] Nicolae Mareş, Jozef Piłsudski,
monografie, Bucureşti: Editura eLiteratura, 2015.
[11] Nicolae Mareş, România literară, nr.
12/2013; idem, Lucian Blaga – 9 documente inedite,ms.
[12] Nicolae Mareş, Lucian Blaga în limba
polonă: Studiu şi antologie, Bucureşti: eLiteratura, 2014, p. 28-30.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu