miercuri, 8 aprilie 2020

Marin Neacsu - Armata și politicienii



Armata și politicienii
Col. (r) Marin Neacsu
08 Aprilie 2020

Ce urmărește guvernul?

Când Ăl din deal, cum îi spun unii celui care se joacă de-a situațiile de urgență și libertățile cetățenilor, vorbea de îngrădirea unor drepturi și mai și cerea activarea  articolului din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care permite derogări de la aplicarea acesteia în condiţiile stării de urgenţă, am fost sigur că se vor face abuzuri și se vor lua măsuri care nu au nici o legătură cu virusul, numai așa pentru că cineva vrea să intre în istorie drept omul care a făcut ce a vrut cu românii.

Când am văzut și măsurile luate, că în loc să oprească intrarea virusului în țară și să testeze populația, medicii și pe cei intrați, guvernul ia măsuri să aducă și mai mulți contaminați, le asigură transportul în țară și cazarea în hoteluri de lux  și ascund datele oficiale, mergând până la  pedepsirea celor care  „dau informații false”,  am știut că primii care vor trebui acuzați, judecați și condamnați pentru zădărnicirea lupte împotriva bolii, sunt tocmai cei care pretind că vor să ne salveze. Cum dracu’ vine asta, cei care suntem obligați să stăm acasă suntem pedepsiți cu amenzi de zeci de mii de lei dacă unui polițist i se pare că nu a fost pusă o virgulă în declarație, iar „serioșii” care ne aduc virusul / e adevărat, pe banii noștri, nu pe ai lor -, sunt trimiși în concediu în hoteluri de 4 stele.

Mai nou, prin noua ordonanță „militară”, cică s-au „înăsprit” măsurile și, la cererea mutterlandului atotputernic, guvernul a decis să își trimită românii să pună pe picioare agricultura germană, pentru că „Herrii” și „Fräuleinele” nu se pot apleca, îi ține o pleasnă pe gârgălot. „Art. 10. - (1) Sunt permise zborurile efectuate de toţi operatorii aerieni prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor sezonieri din România către alte state, cu avizul autorităţilor competente din ţara de destinaţie. (2) Prevederile alin.(1) nu se aplică lucrătorilor care-şi desfăşoară activitatea în domeniul sanitar şi al asistenţei sociale”.

Guvernul ăsta și-a pus în gând să își bată joc de români. Deci dacă patria mamă a Führerului nostru cere carne de tun pentru agricultura lor, guvernul nostru se execută. Nemții nu au voie să muncească, că se îmbolnăvesc, dar românii, dă-i dracu’ de proști; se pot caza și câte 20 într-o baracă și dacă se îmbolnăvesc e treaba lor, trimite Iohannis niște autobuze și îi ia înapoi acasă, sau trimite niște izolete, că a comandat suficiente. Iar proștii de români se vor duce. Dar nu cei cazați la „Ramada” în Sibiu sau din Țăndărei, că ăia nu au muncit niciodată și sunt în stare să îi lase pe „friţi” în fundu’ gol. Și totuși, parcă ar fi ceva bun și aici. Eu m-aș duce acolo numai pentru test, că cică „friţii”  mai întâi te verifică să vadă dacă ai virusul și abia după aia te aruncă la muncă. Și când te gândești că cer cam 10.000 de oameni asta înseamnă pentru început 10-15.000 de teste. Păi dacă au ei așa de multe, de ce nu ne dau și nouă? De ce nu îi cere Herr Klauss coanei cancelar câteva zeci de mii de teste?  Ne testăm noi oamenii și după aia, care vrea pleacă, care nu, nu, dar îi trimitem gata testați. Dar eu m-aș duce să mă testez, că dacă aștept după testele promise de guvern încă de acum două luni, mor de moarte bună și nu mai apuc și parcă mi-ar părea rău să mor fără să știu dacă am avut coronavirus, zău așa! Stați liniștiți, nu mi-am pus gând rău, dimpotrivă, mă bazez pe modul în care își respectă promisiunile guvernanții noștri.

Și pentru ca bătaia de joc să fie și mai mare, uite că în condițiile în care suntem pe cale să închidem și Spitalul Universitar București din cauza virusului și a lipsei de medici  cam ca prin toate spitalele, fie aflați în carantină, fie contaminați, fie demisionați, România face gesturi umanitare total aiurea. Suntem anunțați că 11 medici și 4 asistenți români au fost trimiși „în schimb de experiență” în Italia. S-au chinuit săracii până acuma să ia un virus de la cei veniți din Spania, Germania, Anglia, Italia dar nimic, așa că au fost trimiși direct la sursă, că nouă ne prisoseau medicii. Când eu spun că ăștia (politrucii de la conducerea ţării - n.r.) ar trebui judecați și condamnați primii pentru zădărnicirea luptei împotriva bolilor… Până acuma nu au făcut altceva decât să înmulțească numărul celor bolnavi și să bramburească total situația, să nu știe nimeni cine e sănătos, cine e bolnav, să amestece laolaltă medici și pacienți care habar nu au dacă au ceva sau nu, să zăpăcească tot. Și se mai miră că își dau medicii demisia. Păi cum să nu și-o dea când habar nu au dacă nu cumva își  își omoară copii sau părinții când merg acasă sau dacă nu sunt sunați la serviciu să li se spună că au pe cineva din familie cu coronavirus. Cum să lucrezi în așa condiții?

Și când toată lumea este ținută în casă, iar milițienii  umblă cu chitanțierele  pe străzi în ritmul imnului național,  în căutare de clienți, tot a bătaie de joc, Orban își adună mandolinii, deși legea dată chiar de el interzice adunarea în grupuri mai mari de 3 persoane, iar el prezidează fără mască, ca să arate că lui nu-i e frică de bau-bau. Curată bătaie de joc! Între timp directorii de spitale sunt schimbați  cu militari pentru că ei, politrucii sau rudele lor nu mai sunt în stare să conducă. Păi dacă au fost numiți politic, fără calitățile necesare unui lider, ei fiind mai degrabă slugi ale celor care i-au numit, decât lideri ai celor în fruntea cărora au fost puși, e normal să clacheze și să îi renege oamenii, pentru că la vremuri grele e nevoie de oameni cu greutate, nu de ghiocei. Deviza lor ? Vivat impostura! Vivat incompetența! Vivat batjocura!


Militarii, cu vidanja

Așa cum prevesteam încă dinainte de instalarea stării de necesitate, Armata a fost scoasă din nou la șmotru. Cică cei de la interne nu fac față. Păi cum să facă față, când trebuie să lupte împotriva fraților lor care s-au întors de la „muncă” din țări străine? Ar intra în conflict de interese dacă ar fi nevoiți să își amendeze sau ridice colegii de „afaceri”, pentru că mare parte din ei merg mână în mână cu cei veniți de peste hotare și neamurile lor. Cine vrea să spună că nu e așa să dea o raită prin media și să vadă în câte cazuri raidurile poliției au fost inutile pentru că cei căutați își luaseră tălpășița anunțați de colegii din sistem, sau câți sunt „afară” la lucru și nu sunt dați în căutare, și alte și alte cazuri. Dincă de cine a fost protejat? Apropo, mai știe sau scrie cineva ceva de el? L-a uitat toată lumea și parcă văd că vom auzi, peste doi ani când  vom primi ce-a de-a 70-a ordonanță militară, că a a fost achitat din lipsă de probe.

Dar să revin la armată. Armata a fost scoasă cu T.A.B.-uri și tam-tam pe străzi, să vadă lumea că avem, că până acuma îi vedea lumea numai la 1 Decembrie și prin telejurnale, când eram anunțați că a mai murit un militar în Afganistan. Mai mult erau văzuți soldații americani, ba prin porumb cu tancurile, ba prin baruri  cu cafteli ca în filmele de crapă și scapă.  Deci armata a fost scoasă pe străzi așa ca să își mai ridice cota, că altceva nu avea ce face, Da, era nevoie de ei și puteau acționa la instalarea spitalelor militare, la apărarea granițelor, la acțiuni de aprovizionare dar nu la curățenie pe străzi. Nici cu preluarea conducerii unor spitale nu sunt de acord. Dar ce ? Nu se găsește în tot sistemul medical un medic competent și corect care să stăpânească un spital? Nu era mai corect să numească un director de-al lor, care să fie dorit, respectat și ascultat pentru competențele sale, nu unul cu pistolul la brâu? Crede cineva că acesta va fi respectat sau ascultat? Deja au început să comenteze, deja li s-a propus să plece dacă nu le convine. Așa se lucrează în spital? Păi așa au lucrat și cei dinainte, tot cu amenințări și pumn băgat în gură. Nu a găsit guvernul un medic care să fie în stare să conducă un spital în toată reţeaua sanitară?

E grav domnule, e mai grav ca dezertarea. Înseamnă că sistemul medical românesc a format numai papagali, poate buni profesionişti, dar oameni fără discernământ, fără coloană, fără capacități de analiză și sinteză, simpli executanți fără calități manageriale, fără aptitudini administrative,  care dacă sunt așa,  e normal să nu fie respectați și ascultați. În acest caz, degeaba a fost trimis Paul acolo, pentru că după ce trece criza, la comandă va veni un alt papagal numit politic și lucrurile vor reveni „la normal”. Prin numirea lui Paul la Suceava, guvernul tocmai și-a semnat incompetența şi lipsa „specialiștilor”. A recunoscut că habar nu are ce trebuie să facă și nici nu au cu cine să facă ceva. Despre cererea directorului de la Universitar nici nu mai are rost să comentez. Eu în locul lui m-aş ascunde unde s-a ascuns Marta, că uite, nu îl găsește nimeni.

Și parcă văd că ăsta e numai începutul în ceea ce privește implicarea armatei în rezolvarea „gravelor probleme”. Îmi e teamă însă că va fi tot degeaba. Păi degeaba pui în fruntea unui spital un militar dacă este pus să execute aceleași ordine politice tâmpite. Generalizarea cazurilor de medici infectați, spitale sau secții închise, demisii din rândul personalului medical dovedește faptul că cangrena este generalizată, nu e de vină doar un director sau un medic ci întreg sistemul dar, mai ales gestionarea și măsurile aiurea luate de guvernanți. Aici trebuie schimbat ceva, nu doar în spitale. Peștele de la cap se impute ! Paul de fapt a fost pus acolo ca să se impună prin uniforma sa,  nu ca să rezolve problemele, pentru problemele tehnice nu le poate rezolva el, tot ce poate face e să scoată biciul, ca militar și ca unul venit „din afară”, cu care medicii și personalul nu se poate trage de brăcinar, cum era cu ceilalți din sistem care se cunoșteau între ei, știa fiecare câte șpăgi a luat celălalt și câte vile are ascunse prin diferite locuri. De aia nu se pot impune doctorii numiți politic în fața colegilor. Paul e biciul, Atilla e la Cotroceni, același Atilla care spunea că „armata e inutilă, acolo nu înveți decât să coși nasturi”. Apăi, Klauss dragă, învață fiecare cât îl duce capul!

Acuma e bună armata nu? Știu, e bună doar să vă scoată din rahat, iar după ce vă scoate, o aruncați pe ea de unde v-a scos. Ba, din câte văd deja îi pregătiți locul. Nici nu s-a liniștit lupta cu coronavirusul că grupurile, partidele parlamentare au trecut la „muncă” și se bat acuma care să își impună propria lege privind eliminarea „pensiilor speciale” în care includ din nou pensiile militare, deși acum câteva luni, căzuseră parcă toți de acord că pensiile militare nu sunt pensii speciale. Acuma însă, brusc și-au revenit din „amețeală” și vor „egalitate pentru toți”. Păi dacă e egalitate pentru toţi, poftiți stimați parlamentari pe străzi, nu mai lucrați și votați cu ochii cârpiți de somn sau mahmuri  din bratele pupezelor. Treceți la muncă dragilor, sau cum spunea fostul dumneavoastră coleg: „Nenorociţilor, se rupe şnurul,/ La muncă, la bătut ţăruşi cu cu**l”! Să mă scuze persoanele mai sensibile, e un citat dintr-o poezie a lui Adrian Păunescu.

Deci stimații parlamentari ascunși încă pe sub paturi să nu îi găsească LuCovidul, printre sforăituri și pahare, cer „sacrificiu pentru toți”, impozitări, taxe, tăieri, numai să aibă ei cu ce își astâmpăra patimile. Și pentru a se asigura că cei care îi transportă pe ei, cei care le umplu portbagajele la mașină și le duc copiii, nevestele, amantele la chefuri, shopping, lupanare, unii s-au gândit să-și pricopsească șoferii. În timp ce, așa cum spuneam, prin parlament se bat patru partide: P.N.L., U.S.R., U.D.M.R. și P.S.D., care să își impună proiectul prin care să le dea din nou la cap militarilor, în Senat trece ascuns  prin aprobare tacită, ca și când nimeni nu a mâncat usturoi, nu îi pute gura, nu a văzut și nu a auzit, proiectul legii 702/2018 prin care parlamentarilor și anexelor lor le sunt majorate pensiile. Deci în timp ce vorbesc despre sacrificii și pensiile militarilor care trebuiesc și ele micșorate, (de parcă nu au fost blocate și furate suficient) domnii senatori lasă să le scape printre degete o lege care le mărește  pensiile funcționarilor parlamentari care nu e așa, se sacrifică și ei odată cu noi.

Nu e așa că suntem proști? Păi suntem. Știți ce mai e? Militarii sunt chemați să îi ajute pe polițiști care nu fac față sarcinilor de serviciu în aplicarea amenzilor celor care nu stau în casă, dar pe de o parte, ei sunt simpli executanți, sau mai bine zis  nu au absolut  nici o atribuțiune, nici o autoritate, pentru că Ordonanța „militară” nr 7, la art. 18, nu specifică nimic despre M.Ap.N. sau militari acolo unde nominalizează pe cei care sunt abilitați să asigure aplicarea şi respectarea prevederilor prezentei ordonanţe militare. Suntem proști? Da, suntem. Sunt trecuți acolo toți - cu cățel și purcel -, și M.I., și sanitarii și grănicerii și jandarmii (de parcă ei nu ar face parte din M.A.I.) și cei de la Controlul traficului Rutier, și administrația locală, toți, numai M.Ap.N., nu! De ce? Pentru că ei sunt sclavii, ei sunt fraierii care îi scot din rahat și nu pot sta cu ei la masă, pentru că miros a vidanjă. Așa ne trebuie! Și avem ministru militar, în rezervă, dar militar de carieră. Mă întreb eu ca prostul dacă M.Ap.N. nu face parte din instituţiile nominalizate cu aplicarea şi respectarea prevederilor, ce caută pe străzi, ce caută la Punctele de Trecere a Frontierei, ce caută în locurile de carantină? Domnule Ministru, armata este scoasă ilegal din cazărmi. Conform  ultimei ordonanțe militare, ea nu este cuprinsă în program. Ordonaţi retragerea!

Să nu fim supărați, nici în marele U.S.A. militarii nu o duc mai bine. Un căpitan de vas, pe numele său Bertt Crozier, comandant pe ditamai portavionul U.S.S. Theodore Roosevelt, a fost demis pentru că a îndrăznit să ceară să îi fie trimiși la țărm niște militari infectați cu Covid-19, pentru că altfel se punea în pericol sănătatea și viața celorlalți militari. De teamă să nu se afle de problema lor, înalții oficiali l-au tratat cu sictir iar acesta a făcut publică în presă scrisoarea sa, conştient fiind că pentru asta va fi dat afară din Marină, ceea ce s-a și întâmplat, pentru că, nu e așa, a colportat „fake news”. Nici ei nu sar departe de noi. Așa s-a întâmplat și în China cu primul care a vorbit despre virus, așa s-a întâmplat și la noi cu cei care s-au plans că nu au materiale, fie au fost demiși, fie și-au dat ei demisia. Căpitanul practic și-a semnat singur demisia dar a făcut-o cu onoare, din grijă față de sănătatea și viața subordonaților. Mă întreb dacă prin armata română există un singur comandant de unitate care și-ar înfrunta superiorii pentru a-și salva subordonații. Sincer, cred că eu cunosc câțiva care cred că ar face așa ceva, dar nu bag mâna în foc, că am mai băgat-o pentru cineva și acuma încep să regret. Nu spun cine.

În fine, spuneam că omul acela a fost demis, dar nu numai atât. Cel care i-a semnat docomentul, un secretar de stat de la United States Navy (nu îi dau numele că nu merită), nu s-a oprit aici, el s-a apucat să și comenteze gestul lui Crozier, pe care l-a făcut prost. Spre cinstea lor, colegii căpitanului i-au luat apărarea și s-a iscat un mic scandal. Spun mic, pentru că chiar dacă s-a exprimat și Trump pe caz, nu l-a schimbat pe domnul secretar de stat, nici nu i-a tăiat diurna pe 10 zile, a spus doar că exprimarea sa a fost cam „dură”, adică Crozier nu e prost, e doar prostuț. Domnul secretar și-a cerut scuze, a zis că el nu crede, chiar nu crede deloc că ofițerul este prost, pentru că marina nu numește în funcții de comandă ofițeri proști și că regretă „neînțelegerea”.

Din toată această înșiruire de fapte rezultă că peste tot în lume, dacă ești militar, îți vezi de treaba ta și îți respecți jurământul își respecți colegii, subordonații, legea, principiile, ori ești prost, ori ești luat de prost de către politicieni. Quod erat demonstrandum! (Q.E.D.).

P.S.: Dacă îmi spune cineva de ce era nevoie în România, care se laudă cu cele mai puține cazuri de infectare („prietenii știu de ce”)  dintre țările afectate de coronavirus, a fost nevoie de activarea articolului privind suspendarea drepturilor omului, îi dau un paracetamol și un sul de hârtie igienică, plus o mască folosită pe o singură parte. Nu neglijați oferta, vin vremuri grele.

Bibliografie web:
- https://www.profit.ro/stiri/social/guvernul-permite-anumitor-romani-sa-mearga-la-munca-in-strainatate-19325168
- https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-23776927-coronavirus-romanii-pot-merge-lucreze-agricultura-germania.htm
- https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/medicii-si-asistentii-medicali-romani-au-plecat-in-italia-1287926
- https://jurnaldecraiova.ro/ciordache-nicolicea-si-serban-nicolae-pregatesc-noi-pensii-speciale-si-soferii-parlamentarilor-vor-fi-beneficiari/?fbclid=IwAR3_Fgt2gQmoLWHQwjQmSBAJxxhccjbZu9OhioHbo1X3BbvoFIJ32Q_PDro
- https://www.theguardian.com/us-news/2020/apr/05/us-navy-captain-brett-crozier-fired-coronavirus-ests-positive

- https://www.businessinsider.com/acting-navy-secretary-apologizes-for-comments-on-fired-navy-captain-2020-4








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu