ASCULTAREA DĂRÂMĂ IDOLUL SINELUI
- PR. IOANICHIE -
Auto-idolul
dinlăuntrul nostru
Problema este că noi nu-L iubim
pe Hristos așa cum îl iubeau sfinții. Noi ne iubim mult mai mult pe noi înșine,
propriul idol/auto-idolul dinlăuntrul nostru. Atunci când un suflet iubește
mult pe Dumnezeu, vine harul iubirii înlăuntrul lui și, precum un îndrăgostit,
face orice ca să nu-și supere persoana iubită. Așa se va sili și cel ce iubește
pe Domnul, să nu supere cu nimic pe Dumnezeu. În acest fel, patimile se vor
depărta de la el ușor-ușor.
Această percepție era diferită de
ce era omul obișnuit să audă. Bineînțeles că sfântul nu trecea cu vederea nici
asceza, nici rugăciunea neîncetată, nici privegherea, nici postul și, întâi de
toate, ascultarea.
Modelul Sf. Porfirie
Atunci când l-am întrebat care au
fost lucrurile care l-au ajutat mai mult în viața duhovnicească, atunci când
viețuia în Sfântul Munte, mi-a răspuns: „Două: Ascultarea bucuroasă pe care o
făceam față de starețul meu...”. Știm cu toții că de multe ori facem ascultare
cu anevoie. Însă Sf. Porfirie ne predă metoda bucuriei: „Când începea bătrânul
meu să-mi zică să fac ceva, eu, înainte să sfârșească porunca, ziceam: Să
fie binecuvântat! și alergam să împlinesc. A doua era rugăciunea
continuă”.
Această bucurie a avut-o toată
viața înlăuntrul lui, pentru ascultarea desăvârșită. L-a făcut să fie ca
un burete al harului, să fie smerit și să conviețuiască pașnic cu
cei dimpreună cu el dar și cu toată zidirea lui Dumnezeu. Multe sfaturi ne-au
lăsat Sf. Porfirie, Sf. Paisie, Sf. Iacob...
Este o mare binecuvântare faptul
că Ortodoxia din Balcani are acest mare tezaur al sfinților. Noi trăim în
această lume resetată, dar Dumnezeu ne-a trimis mulți sfinți, și în România, și
în Grecia, și în Serbia, în Rusia – peste tot în lumea ortodoxă. Din păcate,
Occidentul este văduvit de acest har al sfinților, de aceea „a luat-o la vale”
și se îndepărtează de Hristos și de linia Sfinților Părinți!
(Interviul integral îl puteți citi în Revista Atitudini Nr. 91)
OMIZILE
- Sfantul Inochentie al Odessei -
Dupa seceta si ploaia peste
masura, primavara mai este desfigurata si de omizi si de paianjeni. În asemenea
împrejurari, aceste mici insecte par a fi trimise de un duh rau, care, pizmuind
frumusetea naturii, se sileste sa o doseasca si sa o ascunda dinaintea ochilor
nostri, sub pânza cea încurcata a paianjenului. Pomul însa nu poate fi
învinovatit de faptul ca în mijlocul primaverii, în toiul înfloririi, îl
acopera omizile si pânzele de paianjen. Însa când aceste omizi si aceste pânze
de paianjen se ivesc în suflet pe florile virtutilor, atunci pricina
întotdeauna este însusi omul.
Aceste omizi sunt fiicele
mândriei si ale îngâmfarii întru faptele noastre. Ele se ivesc si se înmultesc
repede, de îndata ce sufletul, reînnoit si înflorit sub suflarile harului, uita
slabiciunea sa si socoteste ca reînnoirea lui se datoreaza numai silintelor
sale, iar nu harului celui a-toate-savârsitor al lui Hristos. Privegheaza,
deci, suflete credincios, orisicine ai fi tu, sa nu te cuprinda aceste omizi
diavolesti! Ele si pe copaci sunt dezgustatoare, dar în tine sunt de mii de ori
mai urâcioase. Pe arbore ele strica florile si frunzele si fac netrebnice
roadele, iar pomul ramâne sanatos; în suflet însa viermele mândriei poate
vatama nu numai florile si roadele, ci chiar sâmburele vietii, si astfel îl
preschimba pe om din vita [mladita] harica a viei Domnului într-o creanga buna
de nimic.
Sfantul Inochentie al
Odessei, Intelepciunea dumnezeiasca si rosturile naturii, traducere de
patriarhul Nicodim Munteanu, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 48-49
TEMPERATURA RIDICATA
- Sfantul Ioan din Kronstadt -
Când te rogi Domnului, Maicii lui Dumnezeu, sfintilor, sa nu uiti niciodata ca
Domnul da dupa inima celui ce cere („Dea tie Domnul, dupa inima ta” – Psalmul
19, 4). Dupa cum îti este inima, asa îti va fi darul. Daca te rogi sincer, cu
credinta, nefatarnic, din toata inima, atunci ti se va da dar de la Dumnezeu pe
masura credintei tale, a „temperaturii” inimii. Si invers, cu cât îti este
inima mai rece, cu cât se vadeste mai putin credincioasa si mai duplicitara, cu
atât îti va fi rugaciunea mai fara folos, aceasta în cel mai fericit caz,
fiindca o astfel de rugaciune ar putea sa-l mânie pe Dumnezeu, Cel ce este Duh
si caruia i se cuvine închinare în duh si adevar (Ioan 4, 24, 23). De aceea
când chemi pe Domnul, pe Maica Domnului, pe îngeri sau pe sfinti, cheama-i din
toata inima: de te rogi pentru vii sau pentru morti, roaga-te cu inima
fierbinte, spunând numele fiecaruia; de te rogi sa ti se dea tie sau altcuiva
vreun dar duhovnicesc, pentru izbavirea ta sau a altcuiva de vreo nenorocire, de
pacate, de patimi, de naravuri pacatoase, roaga-te pentru aceasta din toata
inima, dorind din tot sufletul ca tu sau altcineva sa capatati darul cerut,
aratându-te ferm hotarât sa parasesti tu însuti pacatul, sau dorind ca si altii
sa se lepede de pacate, de patimi, de naravuri rele si Domnul îti va da darul
dupa inima ta. „Cereti ceea ce voiti si se va da voua” (Ioan 15, 7). Vezi,
trebuie numaidecât sa vrei sa obtii ceea ce ceri si numai asa vei primi.
„Rugati-va unul pentru altul ca sa va vindecati” (Iacov 5, 16).
Sfantul Ioan din
Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2005, p. 176
CRINUL
- SF. NICOLAE VELIMIROVICI -
Crinul este simbolul neîngrijorarii. „Luati seama la crinii câmpului cum cresc:
nu se ostenesc, nici nu torc” (Matei 6, 28). Ei îsi tes astfel de odajdii, ca
nici împaratul Solomon nu a fost îmbracat în asemenea vesminte întru toata
slava sa. Sfântul Nil Sinaitul, în lucrarea sa „Despre iubitorii de argint”,
scrie despre însemnatatea crinului ca simbol: „Sufletul desavârsit este
asemenea crinului între maracini, iar aceasta însemneaza sufletul care traieste
fara griji desarte în mijlocul celor care se îngrijesc de multe”.
Sfantul Nicolae
Velimirovici, Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2009, p
WOLFRAMUL SI LUMINA LAUNTRICA
- Sfantul Ioan Iacob Hozevitul -
La luminatia electrica si la
stralucirea luxului modern, nu se mai poate pricepe întunericul si calicia din
suflet.
Sfantul Ioan Iacob
Hozevitul, Din Ierihon catre Sion, Ed. necunoscuta, Ierusalim, 1999, p.
CREȘTINUL
ESTE PLIN DE BUCURIE
-
ARHIM. VARNAVA -
Evanghelia bucuriei
Biserica a triumfat în lume datorită
trăirii și vestirii bucuriei și a pierdut-o atunci când a încetat să
mărturisească despre bucurie. Nu există acuzație mai groaznică împotriva
noastră decât să fim considerați oameni lipsiți de bucurie. Dumnezeu ne va ierta
toate, nouă, creștinilor, în afară de lipsa bucuriei.
Dobândim bucuria lui Hristos și o
transmitem în jurul nostru, atunci când trăim în Hristos... Atunci când, în
fiecare clipă, centrul existenței noastre devine persoana Lui. Atunci, lumea
întreagă este pentru noi – minunată!
Toți cei care ne întâlnesc simt o stare de
bine și liniște în preajma noastră. Sunt atrași de veselia luminii lui Hristos,
pe care o răspândesc ochii și toată ființa noastră. Ei recunosc că, cu
adevărat, creștinul nu este doar un om bun. Ci un om diferit, un om frumos, un
om înviat, pentru că a biruit moartea și a aflat plinătatea vieții. Biserica
deține acea deosebit de prețioasă sărbătoare a biruinței asupra morții,
Învierea lui Hristos, pe care omul lumii nu o poate suferi.
De ce unii nu suferă bucuria creștină?
Atunci când cineva trăiește în întuneric,
ochii lui nu pot suferi lumina, nu o suportă, o resping. Răspunsul oamenilor
lumii la bucuria creștinilor începe cu ironie și marginalizare și ajunge la
respingere. Nu pot suporta bucuria creștinilor, nu le-o iartă.
Pentru că ei înșiși nu au putut afla
bucuria nicăieri; nici în bogății, nici în distracții, nici în slava și
trofeele lumii. Îi disprețuiesc pe cei care o au, înjurându-i și respingându-i.
Cea mai dureroasă este prigonirea și
disprețul celor dragi, care sunt preocupați doar de lucruri efemere, care
trăiesc deșertăciunea lumii și nu caută Viața. Atunci, omul lui Dumnezeu ajunge
să fie prigonit chiar de casnicii săi. Prin urmare, atunci când bucuria lui
Dumnezeu va fi așezată în inimile noastre, nu ne vom întrista pentru
nedreptățile și ocările oamenilor. Vom putea ierta cu ușurință. Ne vom jertfi
dezinteresat, cu deschidere și sinceritate, fără scopuri și interese.
Răbdarea lui Hristos
Vom oferi aproapelui nostru spațiul și
timpul necesar, ca să-l putem odihni, fără a-i cere nimic. Nu vom mai fi în
stare să-l manipulăm sau să-l stăpânim, căci îl vom prețui și vom vedea în el
chipul lui Dumnezeu. Chiar şi pe fratele nostru cel mai dificil îl vom vedea ca
pe un binefăcător şi nu ca pe un vrăjmaș, pentru că datorită lui învățăm
răbdarea lui Hristos.
Fiecare adversar „verifică” starea
noastră: cât iubim, cât iertăm, cât suntem supuși și răbdători. La urma urmei,
cei care merg împotriva noastră, sunt dascălii noștri, ei ne educă!
Lipsa bucuriei și a nădejdii este cea mai
mare prigoană împotriva noastră înșine. În primul rând și mai presus de
toți ceilalți, noi singuri ne
nedreptățim pe noi înșine, atunci când ne supărăm, ne tulburăm și ne deznădăjduim.
Deznădejdea este cea mai mare hulă împotriva lui Dumnezeu. Este ca și cum nu am
crede că jertfa lui Hristos pe Cruce ne este de ajuns pentru a ne scoate, chiar
și din iadul nostru nesfârșit.
(Extras din cartea „Arhimandritul
Varnava Iangos, „Fericirile – Răspunsul dat lumii”)
SĂ NE AȘTEPTĂM LA CATACLISME!
- PR. JUSTIN PÂRVU -
Cauza dezechilibrelor din natură
Astăzi, când se adună
dezechilibrele acestea în natură, vara nu mai e vară, toamna nu mai e toamnă,
iarna nu mai e iarnă. Din ce cauză credeţi dumneavoastră? O fi şi din cauza
cutremurelor sau a mişcărilor geologice. Dar cauza principală este păcatul nostru.
Păcatul nostru care apasă, în sfârşit, pe toată existenţa noastră de oameni.
Pentru că unde este omul, acolo este înfiripat păcatul şi greul şi răul.
De acum omul să se aştepte la
boli, la cataclisme, cum a fost acum cu 100-200 de mii de oameni morţi în urma
cutremurului din Haiti (n.n: aici Părintele se referă la cutremurul din
2010)... E ceva de neînchipuit să vezi cum dispar maşini, trenuri întregi în
avalanşe de ape. Să vedem cu ochii noştri pieirea aceasta a lumii, a femeilor
bolnave, a copiilor aruncaţi în valurile mării. E ceva înspăimântător. N-ar mai
trebui nici să ne culcăm, nici să mai dormim şi să mai mâncăm, sau să mai
vorbim deşertăciuni.
„Va veni un război aprig”
Dumnezeu ne-a dat toate acestea
ca să ne trezească. Dar uite că această trezire este târzie şi greu de pătruns
în viaţa noastră. Ar trebui să plângem, să ne căim. Suntem pe marginea
prăpastiei în toată drama în care trăim, dar nu se mişcă nimic. Muzicile sunt
aceleaşi, distracţiile aceleaşi, televizoarele, calculatoarele care sunt la
îndemână şi le avem pentru pregătirea noastră spirituală, sunt pentru
pregătirea satanei.
Acum este de abia începutul
durerilor. Dar va veni un război aprig şi după război trebuie să fie acei 30 de
ani de pace, după care se va încorona antihrist. Dar războiul deja a început.
Noi suntem deja într-un război
climatic şi biotronic. Nu vedeţi cum pot ei provoca şi cutremure, şi inundaţii,
şi secetă, şi incendii? Dar bunul Dumnezeu îi va păzi pe aleşii Săi.
Pentru că ei intenţionează să
provoace o încăierare între state, astfel încât să izbucnească, ferească
Dumnezeu, un război mondial, prin care să distrugă cea mai mare parte din
omenire. Ceea ce este interesant este că toţi cei care participă la maşina aceasta
de distrugere, nu îşi pun şi ei întrebări: cât vor mai trăi în fond, dacă
distrug tot ce este în jur ca să trăiască numai ei ca neam? Până unde vor merge
şi cât cred că vor trăi? Căci întotdeauna groapa pe care o sapi altuia tu cazi
singur în ea. Dar cu toţii vor cădea în ea, toţi care fac aceste greutăţi
omenirii, întregii creaţii a lui Dumnezeu, pentru că aici este ţinta.
(Selecții din volumele „Ne
vorbește Părintele Justin”)
TRECEREA IN VESNICIE
- Arhiepiscopul Iustinian Chira -
Moartea e, si pentru crestin, un
amurg încarcat de melancolie. Despartirea de lumea aceasta e grea. Si soarele
când apune se uita parca înapoi, spre plaiurile pe care le-a luminat o zi
întreaga si care se acopera de umbra. Dar asa cum soarele rasare în alta lume,
la fel si crestinul, prin Învierea din morti a lui Iisus Hristos, a primit
încredintarea ca dupa urmeaza un stralucitor rasarit de soare, urmeaza o noua
zi, o noua viata. „A murit”, o sa se spuna si despre mine si despre tine într-o
zi; în ziua pe care eu nu o cunosc, care nu stiu când va sosi.
Arhiepiscopul
Iustinian Chira, Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed.
Mega, Cluj-Napoca, 2009, p. 72-74
DEZGHETUL
- Sfantul Ioan din Kronstadt -
Dezghetul marilor si râurilor
este o imagine a despartirii sufletului de trup. Când apele sunt neacoperite de
gheata, ele vin în contact cu aerul, care începe sa le dezmierde si cu soarele
care începe sa se scalde în ele. La fel, sufletele duhovnicesti eliberate de
trupul lor, intra în contact cu Hristos, Care le împrospateaza si le lumineaza.
Apele, cât timp sunt acoperite de gheata, sunt ca prizoniere, nu au contact
imediat cu aerul si lumina soarelui; la fel, sufletele noastre cât timp traiesc
învelite în trupurile lor nu au o comunicare directa cu Dumnezeu si sfintii
Sai, ci doar prin acest învelis, putin si indirect. Numai când acest învelis
cade, atunci vedem pe Domnul fata catre fata, ca si apele care, atunci când
sunt libere, sunt direct expuse soarelui si intra în contact cu aerul.
Sfantul Ioan din
Kronstadt, Viata mea intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura, Ed. Oastea
Domnului, Sibiu, 1995, p. 128-129.
ATAT DE APROAPE
- Fericitul Trifon Turkestanov -
Strabatând încatusarea de gheata a veacurilor, simt caldura suflarii Tale
Dumnezeiesti, aud sângele Tau cum curge siroind. Tu, de acum, esti atât de
aproape; în parte, sorocul vremurilor a trecut. Vad Crucea Ta – ea pentru mine
a fost înaltata. Duhul meu scrum înaintea Crucii se-arata: aici a dragostei
si-a mântuirii praznuire de biruinta se temeluieste, aici în veci nu mai
înceteaza a laudei glasuire: Aliluia!
Fericitul Trifon
Turkestanov, Cunoasterea lui Dumnezeu prin mijlocirea firii vazute, traducere
de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, cap. Acatist de Multumire „Slava
lui Dumnezeu pentru toate†, p. 135
DUMNEZEU
SI MUZICA
-
Mitropolitul Ilarion Alfeiev -
Calea catre credinta crestina începe adesea cu descoperirea lui Hristos
cel Viu mai degraba decât cu recunoasterea adevarurilor dogmatice ale
Bisericii. Crestinismul este o religie concentrata pe Omul viu, o persoana
istorica. Persoana acestui Om atrage într-un chip uimitor. Se poate foarte bine
ca o compozitie pe un subiect evanghelic, chiar scrisa de un om nu din
Biserica, sa fie impregnata de cinstirea lui Hristos. Se poate ca multi sa-si
înceapa calea spre Hristos si spre Biserica printr-o astfel de compozitie,
chiar daca aceasta nu e pe deplin „canonica”.
Mitropolitul Ilarion Alfeiev, Cantul
inimii – puterea cuvantului si a muzicii (MIA), traducere de Laura Marcean
& Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 34
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu