28 iunie, 30 august, 7 septembrie 1940 - 85 ani de la
Drama sfârtecării național-teritoriale a României (3)
Prof. univ.
dr. Stoica Lascu
27 Iulie 2025
În fața Ultimatumului din 28
iunie 1940, „am cedat, fiindcă atât «prietenii cât şi aliaţii» ne-au sfătuit să
cedăm pentru a evita extinderea războiului”
Zilele care au urmat, începând cu
26 iunie, au reprezentat cea mai neagră perioadă - de până atunci - a istoriei
României Întregite: „Nu cunosc în istoria noastră politică problemă mai
chinuitoare decât aceia pusă spre rezolvare Coroanei şi Sfetnicilor Ei în
zilele de 27 şi 28 iunie”, avea să spună, la 1 iulie, prim-ministrul Gheorghe
Tătărescu în ședinţa comisiunilor de politică externă ale Camerei şi Senatului.
A fost o reuniune la care
efemerul (28 iunie-4 iulie) ministru al Afacerilor Străine Constantin
Argentoianu, respectiv Gh. Tătărescu (Guvernul său a demisionat, după câteva
zile, la 4 iulie, ca semnal al „noii orientări” în politica externă a României)
dezvoltă în fața celor prezenți cronologia relațiunilor româno-sovietice în
acele dramatice: „Toată strigătoarea nedreptate a cărei victimă a fost neamul
românesc, a reeşit din această simplă relatare a faptelor”; sunt aduse la
cunoștință Nota ultimativă și Ultimatumul sovietic,
respectiv răspunsurile Guvernului nostru, care „După lungi desbateri (ale
Consiliului de Coroană: 19 membri s-au pronunțat pentru acceptare
Ultimatumului, 6 au fost împotrivă, iar unul „expectativ”; votul era însă numai
consultativ - n.n.) s’a ajuns la concluzia că o rezistență prelungită bazată pe
singurele noastre mijloace, în lipsa oricărui ajutor din afară (subl.n.),
nefiind cu putință, ultimatumul sovietic nu putea fi respins”.
Sunt utile în a ne reaminti, și
astăzi, conținutul documentelor – făcute publice în acele ceasuri de cumpănă
(aci sunt reproduse din cel mai însemnat ziar al timpului, „Universul”, la 5
iulie 1940) – ce s-au constituit în actul întâi al Tragediei Țării și a
Neamului din urmă cu 85 de ani. Cetite însă fără prejudecăți și contextualizate
momentului istoric...
Noua politică externă
a României
Vineri, Consiliul de miniştri, în
şedinţa sa de luni 1 iulie, după ce a ascultat expunerea ministrului de
externe, a aprobat în unanimitate noua orientare a politicii noastre
externe „determinată - după cum spune comunicatul - de
noua ordine europeană în curs de aşezare”. „În
cadrul acestei politici România renunţă la garanţiile anglo-franceze din 13
aprilie 1939” adaugă comunicatul oficial.
Într’adevăr, la această dată, în
şedinţa Camerei Comunelor, d. Chamberlain, pe atunci preşedinte de consiliu [al
Regatului Unit], după ce a făcut o largă expunere asupra situaţiei
internaţionale din acea vreme, a declarat următoarele:
„Profit de acest
prilej pentru a declara în numele guvernului Majestătei Sale că atribuim cea
mai mare importanţă înlăturării oricărei tulburări prin forţă a statu-quo-ului
din Mediterana şi Peninsula Balcanică. În consecinţă, am ajuns la concluzia că
în cazul unei acţiuni care ar fi luată şi care ar ameninţa precis independenţa
Greciei şi a României şi care ar fi considerate de guvernul grec şi român
respectiv ca vital să reziste cu forţele lor naţionale, guvernul Majestăţei
Sale se simte legat de a da imediat guvernelor grec şi român, după cum va fi
cazul, tot sprijinul pe care-1are în puterile sale”.
În aceeaşi zi, d. Daladier, de
atunci preşedinte de consiliu [al Franței], făcea declaraţiuni în acelaş sens.
Guvernul român, al cărui obiectiv politic, atât din punct de vedere naţional
cât şi european, a fost nestrămutat menţinerea păcii, a luat act de aceste
garanţii unilaterale, considerându-le ca o contribuţie în plus la menţinerea
păcii europene.
„Urmărim cu interes
şi simpatie orice acţiune menită să întărească pacea de care atârnă rodnica
noastră propăşire şi bunele noastre raporturi cu toate statele” – a declarat primul ministru român din acea vreme
(Armand Călinescu). Şi primul ministru român, tocmai pentru a accentua
înţelesul pacific pe care România l-a dat garanţiilor spontane date de Franţa
şi Anglia, adăuga următoarele: „Asemenea manifestaţii din orice parte
ar veni, statornicesc o atmosferă de încredere şi de bună înţelegere, de care
toate popoarele au atâta nevoie”.
Azi, realităţi, la care poate
mulţi nu se aşteptau, au adus o situaţie internaţională nouă. Realităţi în faţa
cărora guvernul român a socotit că se impune o verificare a poziţiei noastre
politice. Azi, obiectivul unic al acestei politici este apărarea patrimoniului
nostru naţional, care mai ales, după dureroasa încercare prin care am trecut şi
care a îndoliat întregul neam, trebue să devie nu numai grija de căpetenie a
politicii noastre externe ci grija de căpetenie, singura grije, a noastră a
tuturor. În faţa relităţilor actuale, guvernul român a socotit necesar să
renunţe la garanţiile anglo-franceze ca nemaifiind corespunzătoare situaţiei
noui.
Durerea neamului în
faţa Parlamentului
Şedinţa comisiunilor de politică
externă ale Camerei şi Senatului
Expunerea d-lui consilier regal
C. Argetoianu, ministrul afacerilor străine
Comisiunile de politică externă
ale Camerei şi Senatului au fost convocate marţi pentru a asculta expunerea
dureroasă a faptelor care au dus la despărţirea de patria mamă a două din cele
mai frumoase provincii româneşti – despărţire impusă, despărţire cu
nimic justificată şi care nu va putea avea decât durata nedreptăţei (subl.n.).
Au luat parte la această şedinţă în afară de membrii celor două comisiuni,
numeroşi deputaţi şi senatori.
Emoţiunea era generală. Pe feţele
tuturor celor prezenţi încremenise durerea şi în ochiii tuturor strălucea
nădejdea că ea nu va dăinui prea multă vreme şi că dreptatea tot va sfârşi prin
a triumfa.
- Const. Argetoianu ministrul de externe a luat cel dintâi cuvântul făcând o
expunere a succesiunei evenimentelor din seara zilei de 26 iunie şi până azi.
Toată strigătoarea nedreptate a cărei victimă a fost neamul românesc, a reeşit
din această simplă relatare a faptelor.
- Gheorghe Tătărescu, primul ministru luând apoi cuvântul a pus în lumini
caracterul pur românesc al celor două provincii zmulse din trupul ţărei,
tradiţia istorică a unităţei noastre naţionale şi sufleteşti cu aceste
provincii săvârşită prin această nouă şi forţată despărţire. Atât ministrul de
externe cât şi primul ministru au stăruit asupra faptului că guvernul a fost
nevoit să cedeze fiindcă ţara a fost singură în faţa unor forţe cu mult mai
superioare, fiindcă nu era sigură că nu va fi lovită în acelaş timp şi din alte
direcţiuni şi fiindcă atât „prietenii cât şi aliaţii” ne-au sfătuit să
cedăm pentru a evita extinderea războiului (subl.n.) şi în această
parte a Europei. Dureroase motive, pe care prezentul le înregistrează şi
viitorul le va judeca.
După glasul oficial, a urmat
glasul durerei exprimată prin declaraţiile citite de d. Ştefan Ciobanu, senator
basarabean şi fost ministru al cultelor şi artelor şi de d. Hacman, senator
bucovinean, în numele parlamentarilor, foştilor parlamentari şi intelectualilor
din Basarabia şi Bucovina.
Ascultate cu o profundă emoţiune,
aceste declaraţii solemne, care vor rămâne ca un protest al românismului în
faţa unei acţiuni de forţă cu nimic îndreptăţită, erau însufleţite de cel mai
cald patriotism şi au afirmat cu glasul hotărît al conştiinţei naţionale
că „Basarabia şi Bucovina sunt şi rămân româneşti pe deasupra
vicisitudinilor care s’au abătut vremelnic asupra lor şi care nu sunt cele
dintâi”.
Toţi deputaţii şi senatorii în
picioare au subliniat cu călduroase aplauze declaraţiile îndureraţilor fraţi.
Se cimenta astfel, printr’o nouă manifestare naţională, unirea sufletească
dintre toţi fiii neamului. În urmă d. consilier regal Nicolae Iorga a depus un
memoriu semnat de personalităţi politice care nu fac parte din Parlament şi
cari au fost părtaşi la desăvârşirea unităţei noastre naţionale. Aceste
personalităţi, însufleţite de cel mai profund simţământ patriotic au, ţinut
să-şi spună cuvântul lor hotărît şi întreg asupra evenimentelor care au dus la
ciuntirea trupului ţărei şi să-şi unească îndureratele lor gânduri şi întreaga
lor nădejde in viitor cu ale întregei naţiuni. Şedinţa a fost apoi ridicată.
Deputaţii şi senatorii s’au despărţit, păstrând în suflet credinţa în justiţia
reparatoare şi spunându-şi unul altuia:
„Şi totuşi Basarabia şi Bucovina
sunt şi rămân româneşti”.
consilier regal Const. Argetoianu, ministru de externe, a făcut următoarea
expunere:
Domnilor Senatori, Domnilor Deputaţi,
Am rugat pe preşedinţii
comisiunilor afacerilor străine din Senat şi Cameră să vă convoace pentru a vă
pune în curent cu succesiunea evenimentelor din seara zilei de 26 iunie şi până
azi – evenimente care au turburat atât de adânc sufletele noastre.
În noaptea de 26 spre 27 iunie
guvernul român a primit dela Ministrul nostru din Moscova următoarea telegramă:
Textul notei
ultimative sovietice
Comunic nota
ultimativă ce mi-a fost remisă azi la ora10 seara de d. Molotov:
„În anul 1918
România folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei a desfăcut dela Uniunea
Sovietică (Rusia) o parte din teritoriul ei Basarabia, călcând prin aceasta
unitatea seculară, a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu
Republica sovietică ucraineană.
Uniunea sovietică nu s’a
împăcat niciodată cu faptul luărei cu forţa a Basarabiei, ceiace Guvernul
sovietic a declarat nu o singură dată şi deschis în faţa întregei lumi. Acum
când slăbiciunea militară a U.R.S.S. a trecut în domeniul trecutului, iar
situaţiunea internaţională care s’a creiat cere rezolvarea rapidă a
chestiunilor moştenite din trecut pentru a pune în fine bazele unei păci solide
între ţări, U.R.S.S. consideră necesar şi oportun ca în interesele restabilirei
adevărului să pășească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunei
înapoierei Basarabiei Uniunei Sovietice.
Guvernul sovietic
consideră că chestiunea întoarcerei Basarabiei este legată în mod organic cu
chestiunea transmiterei către U.R.S.S. a acelei părţi a Bucovinei a cărei
populaţiune este legată în marea sa majoritate cu Ucraina sovietică prin
comunitatea soartei istorice cât şi prin comunitatea de limbă şi compoziţiune
naţională. Un astfel de act ar fi cu atât mai just cu cât transmiterea părţei
de nord a Bucovinei către U.R.S.S. ar putea reprezenta, este drept că numai
într’o măsură neînsemnată, un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi care
a fost pricinuită U.R.S.S.-ului şi populaţiei Basarabiei prin dominaţiunea de
22 ani a României în Basarabia.
Guvernul U.R.S.S.
propune Guvernului Regal al României:
- Să înapoieze cu
orice preţ Uniunei Sovietice Basarabia;
- Să transmită
Uniunei Sovietice partea de Nord a Bucovinei cu frontierele, potrivit cu harta
alăturată.
Guvernul sovietic îşi
exprimă speranţa că Guvernul român va primi propunerile de faţă ale U.R.S.S. şi
că aceasta va da posibilitatea de a se rezolva pe cale paşnică conflictul
prelungit dintre U.R.S.S. şi România. Guvernul sovietic aşteaptă răspunsul Guvernului
Regal al României în decursul zilei de 27 iunie curent”.
Hotărârea Consiliului
de Coroană
În faţa gravităţii situaţiei, un
Consiliu de Coroană a fost convocat pentru a doua zi dimineaţa. La această
şedinţă a luat parte, pe lângă consilierii regali şi guvern, d. general
Țenescu, şeful Marelui Stat Major.
După lungi desbateri s’a ajuns la
concluzia că o rezistență prelungită bazată pe singurele noastre mijloace, în
lipsa oricărui ajutor din afară, nefiind cu putință, ultimatumul sovietic nu
putea fi respins. În urma desbaterilor s’a trimis la Moscova următoarea
telegramă:
„Guvernul U.R.S.S. a
adresat guvernului român o notă care a fost remisă la 26 iunie 1940 la ora 10
seara, de către Excelenţa Sa d. Molotov, Preşedintele Consiliului Comisarilor
Poporului a Uniunei Sovietice şi Comisar al Poporului pentru afacerile străine
Excelenţei Sale d-lui Davidescu, ministrul României la Moscova.
Fiind însufleţit de
aceiaş dorinţă ca şi guvernul sovietic de a vedea rezolvate prin mijloace
pacifice toate chestiunile care ar putea să producă o neînţelegere între
U.R.S.S. şi România, guvernul Regal, declară că este gata să procedeze imediat
şi în spiritul cel mai larg la discuţiunea amicală şi de comun acord, a tuturor
propunerilor emanând de la guvernul sovietic.
În consecinţă
guvernul român cere guvernului sovietic să binevoiască a indica locul şi data
ce doreşte să fixeze în acest scop. De îndată ce va fi primit un răspuns din
partea guvernului sovietic, guvernul român îşi va desemna delegaţii şi
nădăjdueşte că conversaţiunile cu reprezentanţii guvernului sovietic vor avea
ca rezultat că creeze relaţiuni trainice de bună înţelegere şi prietenie între
U.R.S.S. şi România.
27 iunie 1940”.
Răspunsul guvernului
sovietic
Sfătuiţi de aliaţii
şi de prietenii noştri (subl.n.)
să ne supunem ultimatumului sovietic, pentru a nu aprinde un război în această
parte a Europei, am crezut că prin propunerea unor negocieri vom putea cel
puţin ameliora condiţiile ce ni se puneau, şi de aci cererea noastră a unui loc
de întâlnire pentru plenipotenţiarii ambelor părţi.
În aşteptarea răspunsului dela
Moscova Consiliul de Coroană a ţinut o a doua şedinţă la 9 seara, iar în cursul
nopţii de la 27 spre 28 iunie a sosit răspunsul aşteptat al U.R.S.S.-ului
transmis şi de data asta prin Legaţiunea noastră dela Moscova în termenii
următori:
„Guvernul U.R.S.S.
consideră răspunsul Guvernului Regal al României din 27 iunie ca imprecis,
deoarece în răspuns nu se spune direct, că el primeşte propunerea Guvernului
Sovietic de a-i restitui neîntârziat Basarabia şi partea de Nord a Bucovinei.
Însă cum Ministrul României la Moscova, d. Davidescu, a explicat că răspunsul
menţionat al Guvernului Regal al României însemnează accedarea la propunerea
Guvernului sovietic, Guvernul sovietic primind această explicaţie a d-lui
Davidescu, propune:
- În decurs de patru
zile, începând dela ora 14, după ora Moscovei, la 28 iunie, să se evacueze
teritoriul Basarabiei şi Bucovinei de trupele româneşti.
- Trupele sovietice
în acelaş timp să ocupe teritoriul Basarabiei şi partea de Nord a Bucovinei.
- În decursul zilei
de 28 iunie trupele sovietice să ocupe următoarele puncte: Cernăuţi, Chişinău,
Cetatea Albă.
- Guvernul Regal al
României să ia asupra sa răspunderea în ceia ce priveşte păstrarea şi
nedeteriorarea căilor ferate, parcurilor de locomotive şi vagoane, podurilor,
depozitelor, aerodromurilor, întreprinderilor industriale, uzinelor electrice,
telegrafului.
- Să se numească o
comisiune alcătuită din reprezentanţi ai Guvernelor Român şi U.R.S.S., câte doi
din fiecare parte, pentru lichidarea chestiunilor în litigiu în legătură cu
evacuarea armatei române şi instituţiilor din Basarabia şi partea de Nord a Bucovinei.
-=Guvernul sovietic
insistă ca Guvernul Regal al României să răspundă la propunerile susmenţionate
nu mai târziu de 28 iunie, ora 12 ziua (ora Moscovei)”.
Acceptarea
condiţiilor
Situaţia noastră era lămurită:
cedare sau război. În care condiţii se prezenta pentru noi războiul? În ce
priveşte puterile noastre, eram chemaţi să luptăm spre răsărit cu forţe
covârşitoare faţă de ale noastre, fără s ăavem în spate siguranţă de linişte
absolută pe celelalte graniţe. În lupta pe care am fi întreprins-o nu
puteam conta pe nici un ajutor (subl.n.).
În asemenea condiţii un război ar
fi însemnat mistuirea întregei noastre armate, fără ca Statul român să mai
păstreze vreo apărare împotriva altor eventuale atacuri. Guvernul român a
socotit ca înainte de toate în situaţia de azi armata română trebuia să rămână
intactă, şi încrezători în vitalitatea neamului nostru şi în soarta lui, în
vitalitatea acestui neam care a ştiut să înfrângă în cursul veacurilor prin
răbdare toate nedreptăţile şi toate apăsările – a primit cu durere şi resemnare
condiţiile pe care nu le putea înlătura şi a trimis la Moscova următorul ultim
răspuns:
„Guvernul român,
pentru a evita gravele urmări pe care le-ar avea recurgerea la forţă şi
deschiderea ostilităţilor în aceasta parte a Europei, se vede silit să
primească condiţiunile de evacuare specificate în răspunsul sovietic.
Guvernul român ar
dori totuşi ca termenile dela punctul unu şi doi să fie prelungite deoarece
evacuarea teritoriilor ar fi foarte greu de adus la îndeplinire în patru zile
din pricina ploilor şi inundaţiilor care au stricat căile de comunicaţie.
Comisiunea mixtă
instituită la punctul 5 ar putea discuta şi rezolva această chestiune.
Numele
reprezentanţilor români în această misiune vor fi comunicatelor în cursul
zilei”.
Durerosul exod al
populaţiei
Domnilor Senatori,
Domnilor Deputaţi,
O eră nouă se deschide României
în politica externă. În cadrul actualelor sale orientări guvernul a hotărît să
renunţe la garanţiile Angliei şi Franţei din 13 aprilie 1939.
Durerosul exod de pe pământurile
rupte din trupulţării este în curs. Poporul român primeşte cu inima oţelită
această nouă sfâşiere, cea mai dureroasă, poate, cea mai nedreaptă din lungul
său martiriu.
Căile Domnului sunt
necunoscute: să răbdăm cu curaj cum ne-au învăţat părinţii (subl.n.);
să muncim, să fim strânşi uniţi între noi şi să înconjurăm cu dragoste şi cu
devotament steagul ţării, tronul şi dinastia noastră, chezăşia României de
mâine şi să strigăm cu toţii cu inima sângerândă, dar cu glas tare, trăiască
România nepieritoare, trăiască Regele, trăiască Dinastia.
Declaraţiile d-lui consilier
regal G. Tătărescu,Preşedintele consiliului de miniştri. A luat apoi cuvântul
d. prim-ministru Gh. Tătărescu. D-sa a făcut următoarele declaraţii: Voi
complecta expunerea făcută de d. ministru al afacerilor străine, printr’o
declaraţie menită să lumineze marea jertfă impusă României.
D-lor senatori şi d-lor deputaţi,
Basarabia este provincia ruptă din trupul Moldovei în anul 1812 şi revenită la
patria mamă în anul 1918 prin voinţa unei populaţii, care după un veac
de aservire nu-şi uitase nici origina, nici limba strămoşească şi nu-şi
înstrăinase nici obiceiurile şi simţirea (subl.n.). Unirea Basarabiei
cu România nu a fost un act de cucerire, ci un act de eliberare săvârşit pe
temeiul unor drepturi care au fost şi au rămas, în conştiinţa neamului nostru
imprescriptibile.
Bucovina este provincia
românească ruptă din trupul Moldovei în anul 1775 şi revenită României
integrată în hotarele ei etnice, prin manifestarea voinţei populaţiei sale
lămurit exprimată în 28 noembrie 1918.
În Basarabia locuesc azi un
milion opt sute mii români. Basarabia a fost şi a rămas una din cele mai vechi
fortăreţe ale românismului, iar populaţiile străine care s’au pripăşit pe
pământul ei nu i-au putut schimba nici caracterul, nici înfăţişarea: Basarabia
cu populaţia ei răzăşească, cu toate cetăţile şi ctitoriile ei Voevodale, a
fost şi a rămas românească.
În noaptea de 26 spre 27 iunie
Guvernul U.R.S.S., printr’un ultimatum care expira în 24 de ore, a cerut
României această provincie românească precum şi Nordul Bucovinei. România avea
de ales între rezistenţă şi acceptare.
Rezistenţa însemna războiul -
războiul unui imperiu numărând 180 milioane de oameni împotriva unei ţări de 20
milioane de locuitori, silită de o gravă situaţie internaţională să vegheze şi
pe alte fronturi.
Acceptarea însemna jertfirea
Basarabiei, ciuntirea Bucovinei de Sus, şi o gravă ştirbire adusă unităţii
noastre naţionale.
Nu cunosc în istoria
noastră politică problemă mai chinuitoare decât aceia pusă spre rezolvare
Coroanei şi Sfetnicilor Ei în zilele de 27 şi 28 iunie (subl.n.).
În ultimul ceas în care mai
puteam da un răspuns am hotărît: am hotărît acceptarea. Declar aci, în faţa
Parlamentului şi a ţării: am hotărît evacuarea Basarabiei şi a Bucovinei de
Sus, pentru a putea salva azi fiinţa Statului Român şi pentru a nu pune în
primejdie viitorul românismului. Declar aci, că am luat această hotârîre sub
presiunea forţei, într’unul din cele mai grele momente ale istoriei noastre şi
lăsând viitorului sarcina să judece actul nostru.
Singuri, în fața
celei mai grave amenințări
D-lor senatori şi d-lor deputaţi,
nu în ceasul acesta se poate face cercetarea amănunţită a evenimentelor care au
creat României greaua situaţie în care se găseşte azi.
În ziua de linişte, care va urma
această perioadă de tulburare şi de sdruncin, cercetătorii vor putea stabili
obiectiv care a fost poziţiunea României faţă de marile transformări
internaţionale din ultimul timp şi faţă de evenimentele de ultimă oră ce au
făcut posibil ultimatum-ul dat României în noaptea de 26 spre 27 iunie.
Dar de pe acum poporul nostru
poate lua în considerare elementele principale necesare pentru formarea
judecăţii sale.
România Mare s’a ridicat din
prefacerile războiului mondial, care au făcut acum 20 de ani posibil triumful
principiului naţionalităţilor şi a creat o nouă stare de echilibru în Europa.
Dăinuirea şi siguranţa României
întregite a fost posibilă graţie acestui echilibru şi graţie unui sistem
politic a cărui organizare şi întărire au fost obiectivul permanent al tuturor
guvernelor care s’au perindat la cârma Ţării.
În cadrul acestui sistem ne-am
putut menţine până eri integritatea teritoriului şi am putut vieţui şi propăşi.
Războiul în curs a
creiat, însă, o situaţie nouă (subl.n.).
Menţinerea României în afară de
orbita acestui război a fost ţelul permanent al politicei tuturor guvernelor
din ultimul timp. Toate actele noastre n’au urmărit decât neutralizarea tuturor
forţelor care ar fi putut târî România în conflict. Va veni o zi în care fără
nici o piedică se va putea face istoricul acestor vremuri grele şi se vor putea
judeca obiectiv toate actele şi toate măsurile luate pentru a menţine acţiunea
României numai în cadrul apărării intereselor sale naţionale. Dar efectele
prăbuşirii echilibrului european s-au întins până la hotarele noastre,
împotriva tuturor iniţiativelor ce luasem pentru îndepărtarea lor. Aceste
iniţiative au fost paralizate de cursul rapid al evenimentelor. Situaţii noui
create de evoluţia fulgerătoare a războiului, nu au mai putut face valabilă
executarea unor angajamente şi, pe de altă parte, nu au mai făcut posibilă
realizarea unei acţiuni de ajutorare pe care era firesc să ne putem sprijini.
Şi astfel, în noaptea de 26 iunie ne-am găsit singuri, în faţa celei mai grave
ameninţări pe care a înregistrat-o istoria României moderne.
Basarabia şi Bucovina de Sus au
fost evacuate.
Jertfa impusă a fost acceptată
(subl.n.).
Neamul nostru a fost învăţat să
lupte cu silniciile şi nedreptăţile şi de aceea, în acest ceas de cutremur,
stăm dârzi în faţa destinului, continuând a ne face datoria şi a împlini în
acest colţ de lume misiunea noastră istorică.
Vom purcede, fără întârziere, la
lichidarea tuturor situaţiilor create de ultimele evenimente, executând în
întregime toate obligaţiile luate prin acceptarea ultimatum-ului trimis
României de U.R.S.S. în 26 iunie.
Vom lua toate măsurile necesare
pentru ca Ţara să se adapteze la noua orientarea politicei noastre
externe, determinată de ordinea europeană în curs de aşezare peste
ruinele Europei de eri (subl.n.).
Va trebui, apoi, să continuăm să
ne îngrijim de amplificarea puterei noastre militare. Armata şi nevoile ei
trebue să rămână mai departe preocuparea supremă a poporului nostru.
Ţara noastră trebue să fie
transformată în lagăr întărit. Ne-a aşezat destinul la întretăierea drumurilor
tuturor expansiunilor şi ne-a dăruit pământul bogăţii preţuite şi rîvnite de
toate neamurile. Nu vom fi apăraţi de primejdii izvorîte din aşezarea noastră
decât în măsura în care ne vom putea apăra.
Să fie, în acelaș timp, această
crudă încercare izvor de adâncă reculegere pentru tot neamul nostru.
Un omagiu de
recunoștință Armatei
D-lor senatori şi d-lor deputaţi,
aduc în numele ţării un omagiu de recunoştinţă, armatei care a veghiat până eri
la hotarul Nistrului şi căreia i-am impus cea mai dureroasă jertfă: să se
retragă fără de luptă şi să cedeze pământ românesc. Recunoştinţă ofiţerilor şi
trupei, care şi-au înfăşurat cu strângere de inimă drapelele şi stindardele şi
care au executat fără de murmur ordinul dureros dat în numele raţiunii
superioare a conservării Statului (subl.n.).
Aduc, în acelaş timp, expresiunea
recunoştinţei Guvernului tuturor funcţionarilor din Basarabia şi Bucovina de
Sus, care şi-au făcut, în împrejurări neobişnuit de grele, datoria până în
ultimul ceas şi care şi-au irosit avutul cu prilejul evacuării. Guvernul va
veni în ajutorul acestor funcţionari pentru ca să-şi poată reface gospodăriile
pierdute.
Asigur, apoi, populaţia
românească, care şi-a părăsit mormintele, căminurile şi ogorul părintesc, de
toată dragostea şi solicitudinea ţării. Această populaţie va fi susţinută şi
ocrotită cu toate puterile noastre. În câteva zile, Guvernul va întocmi legea
prin care se va constitui fondul de ajutorare permanentă a populaţiei româneşti
refugiate din Basarabia şi Bucovina de Sus.
Uniţi am fost în vremuri bune,
uniţi vom rămâne în vremuri de suferinţă.
Şi acum, să nu privim decât
viitorul.
Vom mai străbate ceasuri grele şi
ceasuri de ameninţare, dar greutăţi şi ameninţări vor fi înfruntate şi biruite,
aşa cum am înfruntat şi biruit dealungul veacurilor de nedreptăţi şi suferinţe
din care s’a ţesut istoria neamului nostru.
Să alungăm din sufletul nostru
tot ce ne poate slăbi.
E ceasul supremelor încordări.
Să ne aducem aminte de zilele
marilor rezistenţe din trecutul nostru, când sufla uraganul năvalelor şi când
credeam Patria noastră pierdută sub focul cotropirilor. Năvalele au trecut şi
neamul nostru a rămas, învingând toate vitregiile.
Cu simţământul acesta de
nebiruită încredere, să aşteptăm zilele ce vor veni, strâns uniţi în jurul
Marelui nostru Rege – al Regelui care, acceptând hotărârile sfetnicilor Săi,
S’a supus marilor comandamente de conservare ale poporului Său şi a primit cu
bărbăţie chinul tutulor sfâşierilor.
Să fie în aceste ceasuri grele
strigătul nostru de raliere:
Trăiască România!
Trăiască Regele!
Sănătate!
Două declarații
solemne
Au urmat două declaraţiuni
solemne pline de cel mai cald suflu românesc, una din partea parlamentarilor,
foştilor parlamentari şi intelectualilor din Basarabia, citită de către
senatorul basarabean dr. Ștefan Ciobanu, fost ministru al cultelor şi artelor,
iar cealaltă, din partea parlamentarilor şi foştilor parlamentari şi
intelectualilor din Bucovina, citită de către senatorul dr. M. Hacman.
Amândouă aceste declaraţii,
înduioşătoare şi pătrunse de un înălţător patriotism, au arătat că Basarabia şi
Bucovina, sunt şi rămân româneşti pe deasupra vicisitudinilor care s’au abătut
vremenic asupra lor şi care nu sunt cele dintâi.
Consilier regal, profesor N. Iorga, fost preşedinte al consiliului de miniştri,
a depus în mâinile preşedintelui Comisiunilor de afaceri străine un memoriu
semnat de către mai multe personalități politice care nu fac parte din
Parlament („Universul”, 5 iulie 1940).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu