condiția
umană
elisabetei
~*~
părea
că nu mai există timp
și
nici nu va mai fi niciun anotimp
ce
este această vorbire
în
somn a îngerului fără noi
mă
întorsesem cu soljenițîn în gulag
acolo
mă așteptai tu
pe
mine
aproape
dezbrăcată
să
învățăm limba rusă cântând
îmbrățișîndu-ne
în
cea mai vastă literatură
și
cea mai profundă
între
don și nistru
cranii&
oase
ca-n
ritualul masonic de la yale
g.w.bush
știe despre ce vorbește îngerul
răsfrângându-se
pe volga în sus
după
cranii &oase
adăugate-n
văpaia memoriei
ce
nu se poate stinge diurn
la
amiază când soarele taie ca sabia
ulițele
bătrânilor de la ciofeni repetând
cuvintele
memorate cu de-a sila la cotul donului
soldați
izbăviți de groapa comună
eu
i-am cunoscut i-am prins în viață
eu
cred mântuiți sub glia străbună
vei
fi vrând să-i găsești în cimitir
printre
trupurile lor albe
în
descompunere
devenite
copaci înmuguriți
voi
ajunge duminică
se
făcea că trebuie să salvezi
condiția
umană în absolut
de
când exista omul ca om
vibrând
în exuberanța
și
nevindecabila melancolie
din
taiga
memoria
bătrânilor de la ciofeni arsese
copacii
uscați în care se proțăpiseră ciclopi
și
ficțiunile
în
starea lor de alergare
din
om în om goneau sperietorile
ieșind
bezmetice din văgăuni
să
dea de știre de ziua națională
e
zi de doliu dacă poetul nu ajunge
și
nu te duce în brațe până la moarte
~*~
cătălin
afrăsinei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu