Convorbire
cu scriitorul, medicul, editorul, traducãtorul, eseistul, Christian W. Schenk
POEZIA,
UN DAR FÃCUT LUMII
Veronica
Balaj
Convorbire cu scriitorul, medicul,
editorul, traducãtorul, eseistul, Christian W. Schenk! O personalitate
poliedricã. Scriitor, medic, traducãtor, editor…prieten al poeților, care poate
accepta cã, ”în prima zi din restul vieții,/zeii vor merge la braț cu poeții”
.Adicã în fiecare nouã zi sã înțelegem cã existã partea de mister, de
necuprins, partea de fantast în care putem ”vizualiza” orice ne face o bucurie
sau orice aduce o undã nouã în peisajul timpului nostru. O convorbire gen
mãrturie, interviu, cuprinde doar crâmpeie din ceea ce este in complexitatea sa
un creator. În cazul de fațã, mi-ar plãcea sã conversez îndelung cu domnul
Christian Schenk despre literaturã și viațã. Despre veniri și plecãri, despre
uitare sau tremurul revederilor, despre reușite și vise împlinite sau nu,
despre drumuri, timp, rațiune și emoție, doruri, melancolii, despre curajul
de-a o lua de la capãt, despre însingurare și fricã, despre ziua de azi sau de
mâine, despre magia cerului, a stelelor, a apelor din fântâni sau râuri, despre
mare și perle, sau ființele sale acvatice. Și neapãrat despre inspirație.
Despre tandrețea sau ascuțișurile acesteia. Pentru asta ar fi nevoie de
paginile unui volum așa cã, ne mulțumim doar cu punctãri ale parcursului sãu
scriitoricesc.
Mai adaug doar, ca preambul, o impresie
personalã: dacã domnul Christian W. Schenk ar fi fost aviator, ar fi știut sã
ne convingã de farmecul și simbolistica zborului, dacã ar fi fost actor, ar fi
nuanțat subtilitãțile limbajului artistic, și asta, în cele trei limbi pe care
le folosește în traducerile poetice, germana, româna și maghiara. Dacã ar fi
fost pictor, ar fi inventat imagini și culori noi, dintr-un univers neștiut
încã….Și dacã era agent imobiliar, ne-ar fi convins cu ușurințã și farmec, sã ne
îndatorãm rapid la bancã și sã cumpãrãm ceea ce ne recomanda... Chestiune de
putere psihologicã…
Se impune convingerea cã, oricum am
combina imaginar drumurile sale, tot la artã ajungem. Așadar, un nume
recunoscut în douã țãri și extins în Europa. Autor al multor volume de poezie
,traduse în germanã sau maghiarã și altele, tot multe, fiind traduceri ale
poeților de marcã din literatura românã, în germanã sau maghiarã.
VB: Cele douã țãri, România și Germania,
vã sunt ca douã aripi egale, care vã asigurã echilibrul, sau, pentru acesta,
trebuie sã luați dintr-o parte și sã adãugați în cealaltã?
CWS - Nu sunt douã aripi egale, ci douã
atmosfere diferite. România mã obligã sã respir adânc, Germania îmi cere sã
respir regulamentar. Împreunã, îmi dau exact oxigenul necesar pentru a scrie
fãrã sã asfixiez adevãrul. Nu iau dintr-una ca sã pun în cealaltã, ci extrag
din amândouã acel rest de luciditate care n-a fost încã impozitat de nicio
birocrație culturalã.
VB: V-ați afirmat pe terenul modern al
interculturalitãții. Vorbiți mai multe limbi, dar nu ați renunțat sã scrieți în
românã. Cum ați compara aceste literaturi?
CWS - Literaturile sunt ca vinurile: unele
fermenteazã prea repede, altele prea protocolar. Limba românã are nerv, durere
și exces – adesea simultan. Germana e severã, dar exactã: îți cere disciplinã
și îți rãsplãtește ideea clarã. Maghiara, în schimb, te seduce cu melancolie în
timp ce îți impune matematicã. Nu renunț la limba românã pentru cã, oricât de
mult m-ar costa, tot acolo am învãțat sã tac profund și sã spun mult în puține
cuvinte.
VB: Ați realizat un proiect literar de
anvergurã: 7 volume cu traduceri din literatura românã. Ce repere ne puteți
oferi?
CWS - Am pornit la drum fãrã benzinã
instituționalã și fãrã hartã de la minister. Doar cu o obsesie: sã nu piarã
vocile clasice dar nici cele contemporane. Sã-i iau pe Eminescu și pe Nichita,
pe Vãcãrescu și pe poeții din provincie, și sã-i pun, împreunã, în rafturile
limbii germane. 3200 de pagini – adicã 3200 de încercãri de a face imposibilul.
A fost o muncã de contrabandist cultural: am trecut frontierele invizibile
dintre neglijențã și necesar, cu poezia în rucsac. În monumentala antologie în
șapte volume de la începuturi pânã în prezent” (Editura Dionysos, 2018–2024),
sunt incluși în total: 385 de poeți, de la Ienãchițã Vãcãrescu pânã la autori
contemporani din diaspora, acoperind atât numele canonice ale literaturii
române, cât și voci tinere, regionale sau emigrate în strãinãtate. Aceastã
cifrã include toate epocile literare (din secolul al XVIII-lea pânã azi), Toate
regiunile istorice ale României (inclusiv Basarabia, Bucovina, Transilvania
etc.), precum și o selecție substanțialã din diaspora literarã româneascã
(Europa, America, Israel). Fiecare autor a fost atent selectat, prezentat cu
scurtã biografie contextualizatã și introdus într-un cadru bilingv
(românã–germanã), în cele peste 1200 de pagini ale lucrãrii. Aceastã antologie
reprezintã cea mai amplã colecție de poezie româneascã publicatã vreodatã.
VB: În aceastã lucrare acordați spațiu
diasporei literare. Au fost ecouri?
CWS - Da. Nu poți ignora scriitorii
plecați, fiindcã ei scriu de pe muchia lumii – de acolo unde realitatea nu mai
e decor, ci experiențã. Am primit ecouri din Germania, Elveția, Austria, Suedia
– și nu din partea oficialilor, ci de la cititori vii. Adevãrata recunoaștere
vine nu din titluri, ci din faptul cã cineva necunoscut, într-un oraș strãin,
îți citește rândurile ca și cum ar fi scrise chiar atunci, pentru el. Din
România mai puțin!
VB: Sunteți scriitor român din diaspora și
scriitor german. Cum le asamblați în interiorul ființei Dv.?
CWS - Le asamblez ca pe un mecanism de
ceas elvețian într-un corp balcanic. Cu multã rãbdare și ironie. Uneori am
optimismul absurdului: continui sã cred cã literatura poate schimba ceva.
Alteori, îmi permit un pic de indulgențã fațã de propriile iluzii. Dar, de cele
mai multe ori, funcționez pe incertitudini bine temperate – exact ce are nevoie
un scriitor ca sã nu devinã profet de profesie.
VB: Poeziile Dv. sunt adesea considerate
filozofice. Influențeazã medicina scrisul poetic?
CWS - Desigur. Medicina m-a învãțat sã
ascult suferința fãrã sã o teatralizez. În poezie, ca și în cabinet, conteazã
ce nu se spune. Poemul e, adesea, o anamnezã subtilã. Dacã n-aș fi fost medic,
poate aș fi scris mai frumos. Dar mai puțin adevãrat. Medicina m-a învãțat cã
fiecare cuvânt trebuie sã aibã funcția lui – altfel e metaforã de decor, nu de
sens.
VB: Sunteți și editor și traducãtor. Ce
recomandați celor care vor sã traducã literar?
CWS - Le recomand, în primul rând, sã nu o
facã pentru glorie. Traducerea e o formã de anonimat lucid. Trebuie sã fii umil
și pretențios în același timp. Sã înțelegi cã nu traduci cuvinte, ci
universuri. Și sã accepți cã nu vei fi aplaudat. Dacã dupã ce traduci, poemul
respirã în altã limbã ca în original, atunci ai reușit. Restul e CV.
VB: V-ați retras din Uniunea Scriitorilor.
E vorba de deziluzii?
CWS - Nu de deziluzii, ci de clarificãri.
Nu pot fi membru într-o instituție care confundã valoarea cu vechimea în dosar
(Chiar dacã am 35 de ani vechime în USR). Când premiile se dau dupã prietenii
și nu dupã texte, simți nevoia sã nu mai aparții. M-am retras ca sã nu fiu
complice. Și pentru cã libertatea interioarã e mai prețioasã decât o
legitimație plastifiatã.
VB: Numele Dv. – „Schenk” – înseamnã,
imperativ, „dãruiește!”. O convenție cu destinul?
CWS - Posibil. Nu m-am gândit la asta la
început, dar viața mi-a tot dat ocazii sã confirm. Am dãruit traduceri, timp,
energie, dar mai ales încredere în literaturã. Dacã numele e un imperativ,
atunci n-am avut de ales. Și nici n-a fost greu – dãruind, m-am salvat. Uneori,
singura formã de rezistențã demnã e generozitatea.
VB: Mulțumiri multe pentru aceste
mãrturii! Ați adus un plus lumii creative prin operã și prin prezența în
literaturã.
CWS - Vã mulțumesc și eu, cu gratitudine
sincerã. Dacã am reușit sã adaug mãcar un fir de luminã în urzeala acestei lumi
creative, atunci rostul meu nu a fost zadarnic. Literatura nu salveazã
omenirea, dar salveazã, uneori, omul – iar pentru mine, asta e suficient ca sã
merg mai departe.
Cu respect și bucurie pentru acest dialog
autentic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu