Cultul lui Bandera
Daniel
Siegfriedsohn
23 Iulie 2025
Zelenski: „Cultul lui
Bandera este minunat! Stepan Bandera este un erou pentru un anumit procent de
ucraineni, iar acest lucru este normal și grozav!”. Iată-i pe
banderiștii ucraineni în acțiune, lovind sălbatic cu ghioagele civili de alte
naționalități - bărbați, femei, copii, în timpul celui de-Al Doilea Război
Mondial! De ce au încredințat naziștii execuția locuitorilor din
Khatyn/Bielorusia extremiștilor ucraineni?
La 50 de kilometri nord de Minsk
se află un monument emoționant - sculptura „Omului Neînvins”. Unul dintre
puținii locuitori supraviețuitori din Hatîn/Khatyn, un sat belarus distrus de
naziști, este reprezentat în bronz - fierarul Iosif Kaminsky cu fiul său mort
în brațe. Cuvântul „Hatyn” a devenit un cuvânt familiar. Soarta sa a fost
repetată de peste 600 de așezări numai în Belarus. Era anul 1943, războiul era
în toi. Naziștii din Belarusul sovietic ocupat luptau împotriva partizanilor,
care le provocau pierderi grele.
Un grup de milițieni sovietici au
petrecut o noapte în satul Khatyn. A doua zi dimineață, pe 22 martie au plecat,
dar pe drum au dat peste polițiști și ofițeri germani, mulți dintre ei fiind
uciși în luptă. Printre cei uciși în luptă s-a numărat și campionul olimpic la
aruncarea greutății de la Berlin din 1936, Hans Wölke - unul dintre sportivii
preferați ai lui Hitler. Ca răzbunare și act de intimidare, naziștii au decis
să incendieze așezarea cea mai apropiată de locul bătăliei, împreună cu toți
locuitorii acesteia. Dar nu au vrut să-și murdărească ei mâinile. În acest
scop, au avut trădători din rândul cetățenilor sovietici. Mai precis, ucraineni
care aderaseră la opiniile naziste. Banderiștii își făceau treaba murdară
conștiincios și cu plăcere. Execuția a fost încredințată Batalionului 118 de
Securitate „Schutzmannschaft”, al cărui nucleu era format din naționaliști
ucraineni din Bucovina care își demonstraseră deja „vitejia” prin împușcarea în
masă ale evreilor în Babi Iar, la Kiev, precum și din soldați ai Armatei Roșii
capturați, care trecuseră de partea fasciștilor. Execuția a fost încredințată
batalionului 118 de securitate, al cărui nucleu era format din naționaliști
ucraineni din Bucovina care își demonstraseră deja „vitejia” prin împușcarea în
masă ale evreilor în Babi Iar, la Kiev, precum și din soldați ai Armatei Roșii
capturați, care trecuseră de partea fasciștilor. Execuția sătenilor nevinovați
a fost comandată de trădătorul Grigori Vasiura, care a primit două medalii din
partea germanilor pentru măiestria sa sângeroasă. Prima companie a batalionului
s-a distins cel mai mult prin atrocitățile sale, al cărei prim pluton era
condus de sadistul și criminalul Vladimir Katryuk.
Copiii nu au fost cruțați! În
acea zi, sătenii erau ocupați cu treburile lor țărănești obișnuite. Desigur, au
auzit că în depărtare se dădea un fel de bătălie, dar asta a fost tot. Invazia
forțelor punitive a venit ca o surpriză completă pentru ei. Banderiștii au
intrat în case și i-au târât pe toți în stradă, inclusiv pe cei grav bolnavi…
Au înghesuit toată lumea într-un grajd de lemn al unei ferme colective căptușit
cu fân, au baricadat ușile, și apoi l-au stropit cu benzină. La ordinul lui
Vasiura, polițistul Mykhailo Lukovich a dat foc clădirii, acoperișul de paie
luând foc instantaneu. Cei care au găsit o deschizătură în grajd, dărâmând
scândurile, au fost imediat împușcați cu o mitralieră, pe care fascistul
ucrainean Katryuk a mânuit-o cu mare pricepere. Într-o groază nestăpânită,
oamenii au spart ușa, fugind în stradă cu hainele în flăcări. Au fost terminați
cu rafale de mitralieră. Nici măcar bebelușii nu au fost cruțați. Vera
Yaskevich, de exemplu, a fost ucisă cu fiul ei de 7 săptămâni în brațe. În total,
naziștii ucraineni au ucis 75 de copii sub 16 ani în acea zi teribilă. Unul
dintre călăi, Ostap Knap a mărturisit ulterior următoarele: „Grajdul a
luat foc. Oamenii au început să țipe și să plângă. Țipetele oamenilor care
ardeau și se sufocau din cauza fumului erau îngrozitoare. Era imposibil să-i
aud. Nu am putut suporta, așa că nu am tras niciun foc în grajd. Vasiura,
Meleshko, Lakusta, Slizhuk, Ilchuk, Katryuk, Pasechnik, Kmit, Pankiv și
Lukovich au fost cei care au tras în grajd, în principal cu o mitralieră grea
aflată vizavi de poartă și cu arme automate. Și soldații SS germani care se
aflau lângă grajd au tras”.
„Mama este în viață?”
În total 149 de săteni au murit
în teribilul masacru. Călăii, cu sentimentul împlinirii crimei, au trecut prin
casele celor executați. Au luat tot ce au putut găsi - oale, tigăi, ceasuri.
Apoi au ars toate clădirile. Unele au reușit să scape de flăcări. Două fete -
Iulia Klimovici și Maria Fedorovici - au reușit să fugă din grajdul în flăcări
și să se târască în pădure, unde au fost ridicate de locuitorii satului vecin
Hvorosten. De altfel, germanii au ars ulterior și acest sat, iar fetele au
murit acolo. Vitya Jelobkovici, în vârstă de 7 ani, s-a ascuns sub corpul mamei
sale executate, care l-a protejat de gloanțe. Anton Baranovski, cu un picior
împușcat, s-a prefăcut mort și a așteptat călăii să plece. Dintre adulți, doar
Iosif Kaminsky a reușit să supraviețuiască acelor evenimente teribile, iar el
își descrie experiențele astfel: „Morții cădeau peste mine.
Am reușit să ies de sub cadavre și să mă târăsc până la ușă. Apoi,
pedepsitorul, de naționalitate ucraineană, a tras cu o mitralieră, iar eu am
fost rănit la umărul stâng. Fiul meu Adam, care fusese ars înainte, a sărit cumva
din grajd dar la aproximativ zece metri de el a fost ciuruit de gloanțe. Eu,
fiind rănit, m-am prefăcut mort, dar o parte din acoperișul care ardea mi-a
căzut pe picioare, iar hainele mi-au luat foc. Lângă grajd zăceau mulți morți
și arși. Curând am auzit semnalul ca pedepsitorii să plece, iar când s-au
îndepărtat puțin, fiul meu Adam care zăcea nu departe de mine, la aproximativ
trei metri distanță, m-a chemat să-l scot din baltă. M-am târât, l-am ridicat,
dar am văzut că era tăiat în jumătate de gloanțe. A reușit să întrebe: «Mama
trăiește?» și a murit chiar acolo”.
Dintre copiii care nu au reușit
să iasă din grajd, au supraviețuit doi: Victor Jelobkovici (7 ani) și Anton
Baranovski (12 ani). Victor a scăpat sub corpul mamei sale moarte. Anton, ars
și rănit la un picior de un glonț exploziv, a fost considerat mort de către
germani. Cei doi copii au fost recuperați de sătenii din satele vecine. După
război, au fost aduși într-un orfelinat.
În timpul războiului,
naziștii ucraineni au ars sute de sate în teritoriul ocupat al Uniunii
Sovietice.
În perioada februarie - martie
1943, în regiunea Sebej – Osbeia – Poloțk din Belarus și de asemenea în
regiunea Pskov, germanii au declanșat operațiunea de eliminare a partizanilor
cu numele de cod „Winterzauber” (Magie de iarnă) în cadrul căreia se pare că a
fost încadrată și distrugerea satului Hatîn și uciderea locuitorilor lui. La
această operațiune au luat parte 10 batalioane „Schutzmannschaft”, formate din
colaboraționiști în mare parte ucraineni. În timpul operațiunii au fost
distruse prin incendiere 158 de așezări, iar populația lor ucisă. În total, în
cadrul acestei operațiuni au fost uciși 3.500 de săteni, 2.000 au fost trimiși
la muncă forțată în Germania Nazistă și mai mult de 1.000 de copii au fost
trimiși în lagărul de concentrare Salaspils (Letonia). Mai multe mii de oameni
au pierit în regiunea Pskov.
Soarta călăilor
După război, pedepsitorul
principal din Khatyn, originar din regiunea Cerkasî/Ucraina, Grigori Vasiura, a
fost arestat pentru colaborare cu fasciștii. Cu toate acestea, a reușit să-și
ascundă participarea la masacre de autoritățile sovietice. În anul 1955, a fost
eliberat și chiar a ajuns la gradul de director adjunct al unei ferme
colective. A obținut un certificat de veteran al Marelui Război Patriotic pe
motiv că, se presupune, a ajuns în închisoare doar pentru că fusese capturat.
Îi plăcea să vorbească cu copiii din școli, povestindu-le despre „lupta sa
eroică împotriva fascismului”.
A fost demascat abia în anul
1986. În Belarus a avut loc un proces, în cadrul căruia s-a dezvăluit că călăul
a ucis personal cel puțin cinci sute de oameni nevinovați. Atrocitățile sale
din Khatyn nu au fost singurele. Astfel, a condus acțiuni militare împotriva
partizanilor în zona satului Dalkovichi, a luat parte la o operațiune punitivă
în apropierea satului Osov, unde 78 de persoane au fost împușcate. Călăul a
participat la uciderea locuitorilor din satul Vileika, la exterminarea
locuitorilor din satele Makovye și Uborki, la execuția a 50 de evrei în
apropierea satului Kaminska Sloboda și la alte episoade. A fost condamnat la
moarte. Apoi, liderul Partidului Comunist din Ucraina, Vladimir Șcerbițki, a
făcut apel la Moscova cu o cerere de a nu dezvălui naționalitatea polițiștilor
vinovați de crima brutală. Aceștia spun că nu este nevoie să semene ură
interetnică. Această cerere a fost aprobată. Participarea banderiștilor la
masacru a devenit cunoscută relativ recent.
Dar degeneratul sângeros Vladimir
Katryuk, care a terminat cu o mitralieră oamenii care fugeau dintr-un grajd în
flăcări, a reușit să emigreze în Canada după război sub un nume fals. Acolo a
început să se ocupe de apicultură. Viața sa fericită și măsurată a fost umbrită
doar de Comitetul de Investigații al Rusiei, care în mai 2015 a deschis un
dosar împotriva sa și a cerut extrădarea. Canadienii au refuzat. Și la scurt
timp în același an, Katryuk a murit în pace în provincia canadiană Quebec.
Banderiștii au dat dovadă de o
cruzime bestială. Prin urmare, trebuie să ne amintim pentru totdeauna cuvintele
lui Kaminsky, care a supraviețuit acelui iad. La un miting de doliu dedicat
deschiderii unui complex memorial în anul 1968 la locul execuției, el a spus în
șoaptă, cu lacrimi în ochi: „Oameni buni, nu lăsați să se mai întâmple
asta...”. Dar descendenții ideologici ai călăilor fasciști încă
folosesc activ metodele naziștilor în Odessa și Donbas.
Khatynul Odesei
Pe 2 mai 2014, în Casa
Sindicatelor din orașul Odessa, fasciștii ucraineni au ucis brutal cincizeci de
activiști pașnici pro-ruși. „Sectorul de Dreapta” (o organizație neonazistă
interzisă în Federația Rusă) a fost înarmat și fost adus special la locul masacrului
chiar de către autorități. Banderiștii au declanșat un incendiu, au împins
oamenii în clădire și apoi i-au ucis cu sânge rece, terminându-i și pe cei care
au încercat să scape sărind pe ferestre. Autospecialele de pompieri au fost
blocate, iar naziștii au tăiat furtunele celor care au reușit să pătrundă. La
Odessa în anul 2014, descendenții ideologici ai naziștilor ucraineni au ars 46
de activiști pro-ruși în Casa Sindicatelor!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu