Stoica Lascu - 28 iunie, 30 august - 7 septembrie 1940 - 85 ani de la drama sfârtecării național-teritoriale a României

 

28 iunie, 30 august - 7 septembrie 1940 - 85 ani de la drama sfârtecării național-teritoriale a României

Prof. univ. dr. Stoica Lascu

16 Iulie 2025

 

3 iulie 1940 - „Zi de doliu pentru întregul Neam românesc şi pentru sufletele noastre ale tuturor.  Fraţii noştri din Basarabia şi Bucovina să ştie, că durerea lor este deopotrivă şi a noastră”.

Prima săptămână, în urmă cu 85 de ani, a tragediei românilor basarabeni și bucovineni - în urma retragerii precipitate, ca efect imediat al ultimatumului sovietic din 28 iunie, a administrației și unităților militare ale Statului nostru -, a surprins și siderat întreaga societate, autoritățile militare și civile. În fața tragediei, cuvântul de ordine era chemarea la calm și disciplină socială - în jurul Suveranului - din partea populației, descurajarea eventualelor acte de „rezistență” și revolte, exprimarea încrederii la revenirea, într-un viitor nu îndepărtat, a teritoriilor dislocate, în fruntariile Țării. Pentru marți, 3 iulie - autoritățile au instituit doliu național; sunt exprimate luări de poziții ale unor personalități și instituții (Academia Română, Biserica Ortodoxă Română), încep a fi publicate reportagii privind sosirea refugiaților, exprimarea solidarității cu ei; articole - inclusiv din presa europeană - privind istoria celor două provincii, românitatea și progresele național-culturale și civilizaționale în cadrul României Întregite.

3 Iulie... Doliu Capitalei, doliul Naţiunii întregi

Zi înnecată în lacrimi şi cernită în zăbranec, zi în care cea din urmă fâşie din strămoşescul şi sfântul pământ al Basarabiei şi Bucovinei, va fi călcat, va geme. Zi de doliu pentru întregul Neam românesc şi pentru sufletele noastre ale tuturor.  Instituţiile publice şi particulare au arborat culorile naţionale cernite. Vehiculele de tot felul, tramvaiele şi autobuzele îşi flutură cu disperare parcă doliul în bătaia vântului.  Magazinele, localurile publice, sunt pustii. Apasă ceva greu, nespus de greu pe sufletul naţiunii, s’a rupt ceva din ei, s’a rupt ceva din sufletul fiecăruia dintre noi.  Şi acest lucru îl înţelegem şi mai bine azi, în ultima zi, în ziua despărţirii...  Deşi va fi vremelnică această despărţire ne doare în suflet. Gândurile noastre se întorc către cei cari s’au jertfit pentru realizarea Unirei naţionale şi şi-au vărsat sângele pe glia azi profanată de năvălitori. Fraţii noştri din Basarabia şi Bucovina să ştie, că durerea lor este deopotrivă şi a noastră. Nu vom uita pe nimeni dintre ei, precum nu vom uita pe trădători şi pe inchizitori.

Cu ochii aţintiţi la Răsărit şi Miază-noapte, către ţinuturile voevodale ce ne-au fost răpite, cu ochii atenţi la orice mişcare, vom şti să suferim calvarul impus. Alături de Suveran a Cărui durere se confundă cu aceea a Naţiunii, alături de oţeliţii noştri ostaşi, formând cu toţii un singur trup şi suflet, aşteptăm Ziua Cea Mare, cu nădejdea neclintită că Lumina va birui întunericul şi că Mântuitorul şi Sfânta Lui Cruce ne vor călăuzi spre izbândă. P.P. Trăiască Basarabia românească!

Mai sunt câteva secunde până la ora 1. Calea Victoriei, marile bulevarde, sunt înţesate de trecători şi vehicule. Fluerul gardienilor şi al agenţilor de circulaţie anunţă ora când cel din urmă ostaş român a părăsit pământul provinciilor scumpe nouă. Pietonii, automobilele, tramvaiele s-au oprit. Militarii şi agenţii forţei publice salută cu mâna la vizieră. Civilii, femeile şi copiii au ridicat mâna dreaptă salutând solemn. Salut îndreptat ca şi gândul tuturor celor rămaşi dincolo de graniţele nefireşti impuse vremelnic şi mucenicilor Neamului căzuţi la datorie. Ochii tuturor sunt împăienjeniţi de lacrimi, vocile sugrumate de emoţie. În piaţa Cercului militar cineva cu glasul tremurând a exclamat: „Trăiască Basarabia românească!”, strigăt care a fost acoperit de uralele tuturor... Atât, dar totuşi mult!

Acest strigăt tălmăceşte mult, tălmăceşte întreaga durere a Naţiei. S’a cerut disciplină şi tăcere. Să fim cuminţi. Viitorul nu poate fi decât al nostru şi nu poate vorbi decât pentru noi. Trăiască Regele! Trăiască România Mare!

... Un amănunt simbolic a venit să picure mirul nădejdilor, al încrederii în viitor, în sufletele celor ce l-au văzut. În clipa în care, poliţistul semnaliza încheierea minutului de reculegere, în Piaţa Teatrului Naţional, de sub streaşină clădirii hotelului Continental, un porumbel alb, s’a desprins în sbor spre acoperişul Teatrului Naţional. Mulţimea i-a urmărit, încremenită, sborul - un sbor ce e sortit să umezească mulţi ochi cu lacrimile încrederii în zilele ce vor veni. Hulubul alb - hulubul păcii, a bătut din aripi liniștirea unei simbolice vestiri de mai bine...

În Piaţa Palatului Regal, un bătrân basarabean a îngenunchiat. La încheierea clipei de reculegare – în care, fiecăruia i-au defilat, prin minte şi un suflet, imagini din istoria ursitei noastre şi din peisagiile chiar două provincii greu încercate –, bătrânul a prins să strige: Trăiască România Mare! … Şi în timp ce, cu podul palmei stâlcea lacrimi ce prinseră să-i ardă obrajii, mulțimea i-a însoțit urarea, cu urale ce făceau un singur glas, o unanimă nădejde. Regele! România Mare! - iată imperativul clipelor de faţă, iată balsamul zilelor grele („Curentul”, 5 iulie 1940).

Apelul Î.P.S. Patriarh Nicodim

Din mila lui Dumnezeu Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Ungro-Vlahiei, Patriarh al României, Locţiitor al Cezareei din Capadochia, Preşedinte al Sfântului Sinod. Tuturor binecredincioşilor creştini ai Bisericii Noastre har şi pace dela Dumnezeu, Părintele din Ceruri, iar dela Noi Arhierească binecuvântare.

Iubiți fii duhovnicești,

Paginile istoriei noastre naţionale sunt pline de suferinţe şi de vitejiile poporului român. În suferinţe şi-a găsit alinarea pe piatra Bisericii strămoşeşti. În vremuri de restrişte la aceleaşi altaruri şi-au oţerit sufletul şi plini de credinţă şi de nădejde şi-au putut concentra toate puterile, biruind necazurile şi vrăşmaşii. La orizontul vieţii noastre naţionale româneşti au apărut nori întunecoşi. Îi urmărim şi iubitul nostru Suveran se luptă să abată urmările lor. Arma noastră este credinţa în puterea lui Dumnezeu şi nădejdea că ne va ajuta să trecem cu bine prin vremurile acestea destul de grele. De aceea şi personal şi tuturor clericilor sfintei Noastre Biserici am dat poruncă din săptămâna trecută ca să se roage neîncetat lui Dumnezeu pentru apărarea ţării, pentru biruinţa Regelui şi Neamului nostru, pentru luminarea tuturor conducătorilor Neamului Românesc şi pentru întărirea armatei române, căreia neîncetat rugăm pe Dumnezeul puterilor, să-i trimită, înger tare, păzitor, ocrotitor şi biruitor asupra vrăşmaşilor. 

Astăzi norii întunecoşi au început a deslănţui furtuna. Iată, fraţii din Basarabia şi din Bucovina siliţi să-şi părăsească toată munca şi toată strânsura agonisită cu trudă în decursul vremurilor, au venit la noi numai cu ce au putut scăpa. Nu au hrană, nu au adăpost. În asemenea împrejurări cuvintele Sf Apostol Pavel rostite către Corinteni: „Nimeni să nu caute numai de ale sale, ci fiecare să caute şi de ale altuia” (I Cor. Cap. X, v. 24), ne obligă să privim jur împrejurul nostru. Să vedem necazurile şi suferinţele fraţilor noştri şi „fiecare să dea cât îl lasă inima, nu cu părere de rău, sau de silă; căci pe dătătorul de bună voe iubeşte Dumnezeu” (II Cor. cap. IX, v. 7), zice Apostolul neamurilor.

Să ne aducem aminte că nimeni nu are cetate stătătoare în lumea aceasta, că adevărata cetate o avem în împărăţia cerurilor, pe care o vom dobândi, dacă la ziua cea înfricoşată a morţii vom merita locul celor de-a dreapta, cărora împăratul le va spune: „veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu şi moşteniţi împărăţia gătită vouă dela facerea lumii: căci am flămânzit şi mi-aţi dat să mănânc; am însetat şi m’aţi adăpat; strein am fost şi m’aţi primit; gol şi m’aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi m’aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la mine; iar când drepţii vor răspunde: Doamne când te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi Ţi-am slujit Ţie”, Împăratul le va răspunde: „adevărul vă grăesc, întrucât aţi făcut acestea unuia din aceşti fraţi mai mici ai mei, Mie mi le-aţi făcut” (Mat. cap. XXV, v. 34). De aceea românul cu drept cuvânt spune: „cel ce pe sărac ajută, pe Dumnezeu împrumută”.

În asemenea vremuri se verifica virtuţile creştine. Personal am luat toate măsurile ca seminariile, căminele preoţeşti şi mănăstirile să găzduiască şi să ajute pe cât mai mulţi. Am pus la dispoziţia Comitetului ce am înfiinţat în acest scop, tot ce am putut, atât dela Arhiepiscopie, cât şi de la Patriarhie. Aceasta nu este de ajuns, pentru alinarea tuturor durerilor. De aceea apelăm la toţi bunii creştini români ca şi Pavel odinioară către Corinteni şi îi povăţuim şi îi îndemnăm: Mărturisiţi pe Hristos prin faptele voastre, iar azi mai mult ca altă dată vi se prezintă acest prilej.

Asemenea sfătuim şi îndemnăm întregul Cler să fie la înălţimea vremurilor. Să fie în fruntea tuturor lucrărilor întreprinse de guvern şi de autorităţi cu pilduitoarea jertfă creştină, ajutând, îmbărbătând, conlucrând şi făcând tot ce este posibil ca să merite numele cu care poporul nostru l-a împodobit, când i se adresează: „Părinte”, dovediţi-vă a fi părinţii spirituali ai poporului român.

Iubiți fii duhovnicești, Iubit Cler,

Poruncă nouă dau vouă, a spus Mântuitorul Hristos ucenicilor Săi: „Să vă iubiţi unul pe altul, precum v’am iubit Eu”.

Arătaţi dragostea voastră creştină din faptele voastre creştine.

Arătaţi lumii că Neamul Românesc împodobit cu atâtea virtuţi are dreptul la un loc de cinste în concertul european.

Cu aceste calde simţăminte şi gândiri româneşti şi creştineşti, vă împărtăşesc din adâncul sufletului arhierească binecuvântare şi rog fierbinte pe Cel atotputernic să ocrotească de tot răul Ţara, Neamul şi Regele nostru iubit. Amin!

Nicodim, Patriarhul României („Universul”, 4 iulie 1940)

Un minut de reculegere

Guvernul a ordonat ca ziua de eri să fie considerată zi de doliu naţional pentru pierderea Basarabiei şi a Bucovinei şi populaţia să păstreze un minut de reculegere.  Rezerva informaţiunilor şi a comentariilor impuse asupra evenimentelor, în legătură cu pierderea acestor două provincii dragi nouă tuturor, face pe adevăraţii români – pe aceia în sufletul cărora va sta ca o rană deschisă, dar într’o veşnică lumină, icoana patriei mutilate - să păstreze amărăciunea faptului împlinit nu un minut, nu o zi, ci tot timpul până ce adevărul şi dreptatea vor triumfa. Cei grupaţi în jurul acestei tribune, cari am făcut tot ce am putut pentru redeşteptarea conştiinţei naţionale în aceste provincii asupra cărora căzuse urgia asupritorilor de odinioară, nu putem uita nici dragostea cu care au fost primite străduinţele noastre de fraţii de acolo, nici jertfele făcute pentru ei şi care azi ne îndeamnă să ţinem trează conştiinţa naţională asupra celor ce s-au petrecut.

Neamul românesc ori trăieşte şi se afirmă în toată plenitudinea darurilor cu care l-a înzestrat Dumnezeu, ca să fie şi el un aport la civilizaţia de azi în mijlocul popoarelor unde trăieşte, ori nu merită, nici respectul vecinilor, nici să trăiască. Cu credinţa că oricare ar fi vitregia vremilor, darurile pe care Dumnezeu le-a sădit în mintea şi în sufletele românilor vor triumfa, trimitem fraţilor îndureraţi salutul nostru şi nădejdea că suferinţa lor şi străduinţele noastre de a-i vedea din nou la sânul patriei mame nu vor fi zadarnice. („Universul”, 5 iulie 1940).

Golgota

Când sufletul ţi-i zguduit de aprigă durere, lacrimile sgrumă calea cuvintelor. Şi totuşi treime să deschidem gura, pentru a ne ruga cel puţin: rugă desperată pentru îndreptarea destinului nostru. Suntem în săptămâna patimilor poporului românesc, care, frânt de suferinţă, urcă cu ochii împăinjeniţi spre Golgota unui destin, pe care nu-l merită. Basarabia şi Bucovina, părţi integrante din Moldova lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, sunt ocupate de trupele sovietice. Mii şi mii de refugiaţi se revarsă din ambele provincii peste teritoriul liber al României. În ochii lor se oglindeşte încă grozava unor evacuaţii pripite şi oboseala unui ideal, sugrumat temporar. Durerea lor e durerea vitregei naţiuni româneşti. Şi totuşi... nădejdea nu ne părăseşte. Şi Christos a înviat după Golgota. E cu neputinţă ca virtuţile ancestrale ale poporului românesc – popor de oşteni viteji prin tradiţie - să nu dărâme această Golgotă a unui destin nemeritat.

Să ne pregătim pentru ceasul cel mare al învierii la candela de veghe a credinţei, cu care am triumfat peste veacuri.
Marmeliuc

Sus inimile!...

Nemărginita durere care sfâşie sufletele româneşti în ceasul acesta, să nu slăbească energia cu care se cere să luptăm pentru a redobândi ceea ce ni s’a răpit.

De sute de ani stăpânim pământul care ni se ia astăzi. Sute de ani, de va fi nevoe, vom lupta de acum înainte, ca să-l recâştigăm. Din toată convingerea şi fără a mă lăsa amăgit de vreo iluzie trecătoare - prezic: Pământul Moldovei, răşluit astăzi, va reintra în stăpânirea naţiei româneşti, chiar în cursul generaţiei noastre. Acesta să fie gândul stăpân pe cugetele noastre până la înfăptuirea lui definitivă.

Fraţi Români,

Trăiască România! Sus inimile!

Izbândă!

A.C. Cuza, Consilier Regal

Uunpopr pașnic a fost redus la tăcere

Istoria cunoaşte multe falsificări de adevăr, cunoaşte şi mai multe nedreptăţi strigătoare la Cer. Dar, nicăeri, zeiţa Nemesis, nu este mai cruntă ca în Istorie.

Lumea civilizată va cunoaşte adevărul asupra unui popor paşnic, care în miez de noapte a fost redus la tăcere.

Dreptatea imanentă a Istoriei îşi va spune cuvântul, iar Nemesis ne va răsbuna lacrimile şi sângele nostru.

Ştefan Ciobanu, Profesor universitar Membru al Academiei Române

(„Universul”, 5 iulie 1940).

Cuvântul scriitorilor români la răpirea din nou a Basarabiei și a Bucovinei

În această zi de doliu național, scriitorii români trimet cuvântul lor lumii și țării. Sfâșierea Patriei noastre, prin ocuparea de către străin a Basarabiei și Bucovinei de Nord, ne-a umplut de durere și de revoltă.

Pământurile ocupate astăzi au fost de totdeauna locuite de Români. De șase sute de ani încoace, documentele arată stăpânirea voevozilor noștri asupra lor. În al 15-lea secol, voevodul român Ștefan cel Mare, stăpânitor al întregii Moldove, luptă pe Nistru și pe Dunăre împotriva Tătarilor și Turcilor. El era socotit, de lumea apuseană pe care o apăra cu oștile lui, „sabia creștinătății” și „atletul lui Christos”, așa cum l-a denumit Papa Pius al XI-lea. Pe atunci, poporul rus, aflat sub dominația tătărască, nu văzuse niciodată Nistrul. Acest popor a trăit, până în veacul al 17-lea, despărțit de al nostru prin populații și state străine.

Ținuturile rupte Românismului au făcut întotdeauna un singur trup cu Moldova. Chiar numele de Basarabia și Bucovina au fost puse în circulație mai cu osebire de oportunismul politic al răpitorilor de la 1775 și 1812; băștinașii n’au încetat până astăzi de a-și spune Moldoveni. Învățați străini. Statistici rusești și austriace afirmă covârșitoarea și permanenta majoritate a Românilor în Basarabia și Bucovina.

În vremea când teritoriile răpite au stat sub stăpânire străină, s’au încercat asupra, fără nici o izbândă, toate metodele de desnaționalizare. După marele război din 1914-1918, atât Basarabia cât și Bucovina s’au întors prin libera lor voință la statul românesc, pe temeiul principiilor de autodeterminare, care a fost și lozinca Uniunii Sovietice. Prin urmare, nici drepturile etnice nici cele istorice nu îndreptățesc repetarea samavolniciei

Întemeiată noastră durere și revoltă o însoțim de un protest pe care îl îndreptăm către întreaga lume civilizată, către toate conștiințele ce mai prețuiesc justiție pe pământ, chiar către conducătorii vecinului care întrebuințează forța împotriva noastră, a mii de avioane și de tancuri. Poporul nostru, greu încercat, nu a meritat asemenea crudă lovitură.

Noi știm prea bine că poporul român este ireductibil ca suflet și ca naționalitate. Dar tocmai de aceia ridicăm protestul nostru, fiindcă abia ajuns la întregirea sa etnică și abia pornit către desăvârșirea civilizației sale, neamul nostru este din nou lovit cu brutalitate și întors dela desvoltare firească. Nimeni, nici chiar dușmanii noștri cei mai crânceni, nu ne pot tăgădui dreptul la viață liberă, unitară, națională. Mormintele vechilor luptători, ctitoriile cucernice ale voevozilor, ca și silințele creatoare ale generației de azi, mărturisesc credința în idealul românesc al șirurilor de oameni vrednici cari au trăit pe aceste pământuri. Așadar, mutilarea de azi este o nedreptate atât de strigătoare, încât nu se poate crede că va rămâne definitivă.

Iubiților frați din vechea Moldovă de nord și de peste Prut, noi scriitorii, care ne simțim glas și inimă a neamului, vă îndemnăm să fiți tari în durerea ea și în nădejdea voastră. La încercări asemănătoare, părinții noștri și-au pus credință în Dumnezeu Iisus și nu s’au îndoit că după noaptea răstignirii vine lumina învierii.

În această zi de mâhnire și de înfrângere, să nădăjduim și noi cum au nădăjduit ei.

Acest cuvânt, alcătuit de comitetul de conducere al Societății Scriitorilor Români, ajutat de sfatul și colaborarea d-lor:

Mihail Sadoveanu și Liviu Rebreanu, foști președinți ai Societății; Ion Minulescu și Ludovic Dauș, membri fondatori, ca reprezentanți ai întemeetorilor ei; Ionel Teodoreanu și Radu Gyr, ca reprezentanți ai generației tinere, este trimis fraților din Moldova de Nord și de peste Prut, ca și conștiinților luminate din lumea întreagă, în numele tuturor scriitorilor români. Președintele Societății Scriitorilor Români: N.I. Herescu; vicepreședinte: Ion Marin Sadoveanu; membrii comitetului: Corneliu Moldovanu, I.Gr. Periețeanu, V. Voiculescu, George Gregorian, Ion Pillat, Victor Ion Popa, Al.O. Teodoreanu, Tudor Vianu, Mircea Eliade, Ion Valerian („Timpul”, 7 iulie 1940).

Ședința Academiei Române, închinată Basarabiei și Bucovinei

Academia Română a ținut ședință eri la orele 15 sub președinția d-lui prof. C. Rădulescu-Motru. Imediat după deschiderea ședinței de președinte C. Rădulescu-Motru a rostit următoarele: „Unitatea neamului nostru a fost grav știrbită în cursul săptămânii trecute. Silit de conjunctura nenorocită produsă de răsboiul mondial, Guvernul Majestății Sale Regelui a fost silit să primească nota cu caracter de ultimat a Uniunii Sovietelor Ruse și în consecință a ordonat armatei să evacueze teritoriul Basarabiei și Bucovinei de Nord, care fuseseră încorporate Patriei române, prin libera determinarea populației acestora, în anul 1918. O parte din trupul nostru a căzut jertfă pentru a asigura Statului român pacea de care el avea nevoie în aceste clipe tragice.

Jertfa este dureroasă. Ea retează două din cele mai viguroase vlăstare ale ființei românismului. Dar românismul are rădăcini puternice. El a luptat cu încercări încă mai grele întrecut, și le-a biruit. Seva ființei lui este departe de a fi pe sfârșite. Va ieși, suntem siguri, și de astădată biruitor, fiindcă dreptatea este de partea lui.

Academia Română care prin compunerea membrilor ei, a fost dela început un simbol al unității culturale a tuturor Românilor, își va îndeplini cu sfințenie datoria sa în viitor, așa cum și-a îndeplinit-o și în trecut. Ziua de doliu, pe care Guvernul țării a decretat-o în urma evacuării Basarabiei și Bucovinei de Nord, este pentru Academia Română nu numai o zi de reculegere sufletească, ci și o dată dela care ea începe activitatea îndoită pentru a face să învingă în istoria lumii dreptatea cauzei românești” . 
prof. N. Iorga a propus să se înainteze Academiei Ruse,

lucrarea d-sale privitoare la Basarabia
prof. N. Iorga, înainte de a face comunicarea d-sale despre „Individualism și solidarism în desvoltarea Istoriei”, a prezentat înaltului nostru for de cultură lucrarea d-sale tipărită în limba rusă, tratând despre „Adevărul despre trecutul și prezentul Basarabiei” (apărută în 1940: 78 pp. - n.n.) cu rugămintea ca această lucrare să fie înaintată de Academia Română - prin intermediul Ambasadei noastre din Moscova – Academiei Uniunii sovietice, pentru a se vedea că teza susținută de nota sovietică ce ne-a fost trimisă, nu corespunde câtuși de puțin realității.
prof. Iorga și-a început apoi comunicarea (...).Un memoriu asupra problemei Basarabiei care va fi trimis in toată lumea

În şedinţa intimă care a urmat, la propunerile d-lor: Liviu Rebreanu, I Petrovici şi altora, s’a pus în discuţie întocmirea unui memoriu, de către Academia Română, în care să fie expusă problema Basarabiei şi a Bucovinei, sub toate aspectele ei, dar mai ales sub aspectul istoric şi etnografic, memoriu care să fie adresat de această instituţie tuturor academiilor din lume.

După discuţia la care au luat parte d-nii: Em. Racoviţă, I. Nistor, Dim. Gusti, I. Petrovici, Alex. Lapedatu, dr. Gr. Antipa, Ştefan Ciobanu şi C. Rădulescu-Motru, s’a decis ca Academia să întocmească acest memoriu în mai multe limbi şi să-l trimită academiilor şi instituţiilor de cultură şi ştiinţă din Europa şi de dincolo de ocean („Curentul”, 7 iulie 1940).