Regina Maria - 150, Steaua de pe cerul românesc
Prof. dr.
Nicolae Mareș, Scriitor, publicist
23 Iulie 2025
„Niciodată, desigur,
o Regină n-a impus mai mult în afară de rangul ei suprem. Regalitatea vitejiei
şi milei de oameni o fac să poarte totdeauna o coroană nevăzută care e mai
scumpă decât toate giuvaierele lumii” (Nicolae Iorga)
Scurtă prezentare.
Maria Alexandra
Victoria de Saxa-Coburg și Gotha s-a
născut la 29 octombrie 1875; Kent Anglia, în reședința familiei, de la
Eastwell Park, Ashford; era fiica cea mare a părinților săi - Alfred Ernest
Albert de Saxa- Coburg și Gotha, și Maria Alexandrova Romanov, mare
ducesă a Rusiei, unica fiică a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei.
Tatăl său era cel de-al doilea fiu al Reginei Victoria și prințului consort
Albert. Mama era singura fiică în viață a din căsătoria țarului Alexandru al
II-lea al Rusiei cu Maria Alexandrova de Hessa. Maria a fost botezată în ritul
anglican la capela privată a castelului Windsor pe 15 decembrue 1875, având ca
nași de botez pe: împărăteasa Rusiei Maria Alexandrovna și țareviciul Alexandru
al III-lea (bunica și unchiul pe linie maternă), Alexandrine,
ducesă de Saxa-Coburg și Gotha - (mătușă pe linie paternă), Alexandra,
prințesă de Wales (mătușă pe linie paternă) și prințul Arthur, duce de
Connaught (unchi pe linie paternă). Botezul a fost de natură „strict
privată”, deoarece a fost realizat în ziua care urma celei de-a 14-a comemorări
a morții prințului-consort Albert.
Pe fondul atmosferei tensionate
din familie, cauzată de o mamă irascibilă, dominatoare și neglijată, și un tată
slab de fire și plecat aproape permanent în lungi călătorii pe mare, prințesa
Maria va fi crescută timp de aproape 12 ani numai la Eastwell Park, reședința
de la țară a familiei de Edinburgh, preferată de mama sa reședinței oficiale de
la Londra, palatal Clarence House. Eastwell Park a rămas unul din
locurile favorite ale Mariei, pe care l-a evocat întotdeauna cu bucurie și
nostalgie : „Oricât aș îmbătrâni, mirosul frunzelor uscate de
toamnă îmi va aduce mereu în fața ochilor imaginea vechii case englezești. Acea
aromă, oriunde aș fi, îmi evocă viziunea locului Eastwell Park, cu cărările
sale prin pădure, pe care le băteau pașii noștri copilăroși”.
Prințesa Maria și
Principele moștenitor Ferdinand
La 29 decembrie 1892 Prințesa
Maria s-a căsătorit cu Ferdinand I, Principele moștenitor al tronului României;
a încercat - încă de la început și a reușit din plin, să se integreze națiunii
care o adoptase ca Principesă. Începând din anul 1914, a făcut-o - cu har
domnesc - în calitate de Regină. Majestatea Sa a urmărit constant întărirea
legăturilor dintre România și Marea Britanie, dovedind reale calități
diplomatice în susținerea și apărarea intereselor României. S-a opus intrării
României în Primul Război Mondial de partea Puterilor Centrale și a susținut
alianța cu Antanta, în vederea susținerii de către aceasta a realizării
statului național român. Pe timpul războiului, l-a acompaniat pe Ferdinand în
refugiu în Moldova, activând ca soră de caritate în spitalele militare,
activitate care a făcut în popor să fie denumită „mama răniților”.
Distinsă diplomat
În perioada Conferinței de Pace
de la Paris (1919), la propunerea pemierului I. I. C. Brătianu se va deplasa în
capitala Franței, unde îi va explica cu mare demnitate lui Georges Clemenceau,
condițiile în care România a fost nevoită semneze la data de 20
februarie/5 martie 1918 așa zisa pace de la Buftea – pe care niciodată nu
ratificat-o, cee ce de facto însemna neacceptarea ei.
Consemnăm evenimentul petrecut a fi un moment de glorie diplomatică pentru
Regina Maria. S-a și spus. Leoica a reușit să îmblânziască Tigrul. De la
Paris, Regina însoțită de fiicele ei va pleca spre Londra, pentru o întâlnire
cu vărul său George al V-lea. Acesta, împreună cu consoarta, o vor întâmpina pe
peronul gării. Să fi mai acordat oare cuiva o asemenea primire? La reîntoarcere
- spre București - se va opri la Paris. Aici, ministrul de externe polonez,
Ignacy Paderewski, fostul mare pianist, va oferi, în onoarea sa o recepție.
A fost unul dintre cele mai importante momente ale raporturilor
româno-polone. Scenariul conceput de cele două mari personalități a stat la
baza evoluției raporturilor bilaterale în perioada interbelică.
După încoronarea din 15 octombrie
1922 de la Alba Iulia, Regina Maria va participa la o campanie diplomatică de
anvergură pentru recunoașterea internațională a statului român reîntregit; a
avut întrevederi oficiale sau informale cu suveranul englez, cu președintele
Statelor Unite ale Americii, Woodrow Wilson, cel pe care îl întâlniseră și la
Paris, cu reprezentanții de marcă ai mass-mediei europene.
Nu în ultimul rând, la Sinaia, în
1922, îl va cunoaște pe liderul Poloniei renăscute, pe mareșalul Jozef
Pilsudski, personalitate cu care Regina va întreține relații de colaborare
vreme îndelungată. Mai mult, la invitația Părții Polone, cuplul regal va da
curs, în iunie 1923, efectuân. o vizită istorică în această țară. Periplul va
fi descries în cele mai frumoase culori în memoriile sale.
După moartea Regelui Ferdinand și
venirea la putere a fiului său, Carol al II-lea, cel autoexilat în Franța, din
dragostea pentru Elena Lupescu a revenit în țară în 1930. A preluat grabnic
puterea și reușește să își îndepărteze mama, pe Regina Maria din viața
politică, obligând-o să trăiască într-un soi de exil intern la reședințele sale
de la Balcic și Bran. Ultimii doi ani de viață au fost cei mai grei pentru
regină, în ciuda implicării unor medici de marcă și a tratamentului primit în
diferite sanatorii din Europa. Nu se adeverește faptul că a trecut în
eternitate în tren.
Ultima însemnare din jurnalul
reginei poartă data de 11 iulie 1938 și, ca un simbol, în textul original apar
două cuvinte românești, Maria rugând-o pe una dintre prietenele ei să-i
povestească cât cât poate de mult de „dulcea ţară”.
Trenul regal a părăsit Dresda pe
14 iulie 1938, transportând-o pentru ultima dată pe Regina Maria spre țară.
Traversează Polonia și intră în România prin nord, pe la Cernăuți. Va fi o
călătorie dramatică cauzată de agravarea continuă a stării de sănătate a
reginei. Practic, Maria intră în agonie, dar deja se afla pe pământul României
Mari.
Aflând că trenul regal o duce pe
regina lor pe ultimul drum, zeci de mii de români, bărbați, femei, copii,
bătrâni, s-au înșirat de-a lungul căii ferate pentru a arunca o cană sau o
găleată cu apă rece pe vagonul încălzit la maxim de soarele torid de iulie, în
care Maria murea încetul cu încetul. Era un ultim gest de respect și iubire al
românilor pentru aceea care era și va rămâne prima și ultima regină a României
Mari.
Ajunsă la Sinaia pe 17 iulie, a
doua zi se declanșează criza finală. Profesorul Hortolomei, cu acribia
caracteristică, surprinde sec ultimele clipe ale Reginei Maria: „pe la
ora 2 jumătate, a avut un scaun foarte abundent (700-800 de grame); melenă
intensă; după care Maiestatea sa a căzut într-o somnolență cu puls 140;
tensiune maximă-8; frecvența respirației =36/minut; răspunde greu la întrebări;
la ora 5 a intrat în agonie, iar la ora 5.39 p.m a decedat”. În
ultimele ei clipe alături de Regina Maria s-au aflat fiul ei Carol, fiica ei
cea mare Elisabeta și nepotul ei, viitorul rege Mihai I. Avea vârsta de 62 de
ani.
Trupul reginei a fost depus
inițial în holul castelului Pelișor, ulterior în holul castelului Peleș,
înainte de a fi așezat pe un afet de tun, sicriul a plecat spre gara Sinaia,
apoi București și, în sfârșit, la Curtea de Argeș, unde se află Necropola Regală.
Aici Regina Maria a fost înmormântată alături de soțul ei, Regele
Ferdinand, de Regele Carol I și Regina Elisabeta.
Personalitate complexă și
puternică, Regina Maria a fost supusă unor campanii denigratoare sistematice,
cele mai cunoscute fiind cele orchestrate de Puterile Centrale în Primul
Război Mondial și de autoritățile comuniste, în primii ani după Al Doilea
Război Monial, campanii ale căror reminiscențe mai pot fi întâlnite și astăzi.
Constantin Argetoianu, unul din
criticii constanți și nemiloși ai Reginei, este și cel care reușește să
sintetizeze în câteva cuvinte rolul Reginei Maria și locul pe care ea îl merită
în istorie e relevant pentru urmași: „Oricâte greșeli va fi comis
regina Maria, înainte și după război, războiul rămâne pagina ei, pagină cu care
se poate făli, pagină care se va așeza în istorie la loc de cinste. O găsim în
tranșee printre combatanți în rândurile înaintate, o găsim în spitale și în
toate posturile sanitare printre răniți și bolnavi. O găsim de față la toate
adunările care încercau să facă puțin bine. Nu a cunoscut frica de gloanțe și
de bombe, cum nu a cunoscut teama și scârba de molimă sau nerăbdarea față de
eforturile așa de des inutile, provocate de dorința ei de mai bine.
Regina Maria și-a îndeplinit datoria pe toate fronturile activităților sale,
dar mai presus de toate pe acela al încurajării și ridicării moralului acelora
care o înconjurau și care au trebuit să decidă, în cele mai tragice momente,
soarta țării și a poporului său. Se poate afirma că, în răstimpul pribegiei
noastre în Moldova, regina Maria a întrupat aspirațiile cele mai înalte ale
conștiinței românești. Prin modul cum a influențat în 1916 intrarea României în
război și din nou în 1918, când aproape numai datorită ei, regele Ferdinand nu
a ratificat dezastruoasa pace de la București, regina s-a așezat ca ctitoriță a
României întregite și ca una din cele mai mari figuri ale istoriei noastre
naționale”.
Nu doar acest cunoscut politician
de vază a relevat aceste aspecte. În mintea mea si mai pregnante rămân
cuvintele marelui bărbat de stat, I. G. Duca: „Regina Maria îți ia
văzul. Nimeni n-o poate întrece”. /…./ În eseurile mele am subliniat
de nenumărate ori: Dacă n-ar fi fost Regina Maria - n-ar fi existat
România Mare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu