Declarația
Secuilor (elocventa)
Declarația de adeziune a secuilor la
Unirea cu România!
Document „uitat” de secui dar și de
istoria românească
Consemnată în documentele ungurești încă la
1128, familia Fay a dat, de-a lungul secolelor, vestiți militari, ambasadori
(la înalta Poartă și la Veneția), guvernatori, scriitori, pictori, muzicieni
etc, precum Fay Andras (1786-l864), Ștefan Fay, clasic al literaturii maghiare
și ilustrul Joseph (Iosif) Fay fiul lui Ștefan Fay, asupra căruia vom
stărui în rândurile ce urmează.
Joseph (Iosif) Fay este autorul
„Declarației” de adeziune a secuilor la Unirea cu România din Parlamentul
României din 1918. Discursul sau a emoționat o țară întreagă la acea vreme.
De altfel și celelalte discursuri au fost elogiate de marele istoric român N.
Iorga.
Declarația
prin care se exprima adeziunea secuilor la Unirea cu România a fost
expusă în Parlamentul României Mari în februarie 1919. Documentul este considerat
unul excepțional, dar ignorat de istorici, scrie Nicu NEAG într-un amplu
și documentat material istoric publicat pe adevarul.ro, alba.
comisarul.ro, historia.ro și preluat de romaniabreakingnews.ro
Joseph (Iosif) Fay a
fost doctor în drept internațional, specialist în istorie și poliglot, a
ajuns deputat al secuilor în primul parlament al României Mari („),
prieten politic cu Octavian și Eugen Goga, Oct. C. Taslăuanu s.a., a devenind
ulterior ambasadorul României la Tokio și Bruxelles. Soția acestuia cobora
din spița lui Ioan Kemeny, general și principe al Transilvaniei
(1660-l662). Este și autorul unor Memorii faimoase (publicate în 1856 de
Academia Ungară), o excepțională cronică a Transilvaniei pentru o perioadă de
treizeci de ani. Tradiția s-a continuat prin căsătoria lui Ștefan Fay (fiul) cu
Voica Bogdan, descendentă mai multor familii domnitoare din Moldova – Bogdan,
Cantemir, Sturză – și strănepoată a lui Grigore Ghika, ultimul domn al
Moldovei.
Din discursul deputatului secui
Joseph (Iosif) Fay răzbate idea că secuii au inteles comandamentele politice
generate de Unirea Transilvaniei cu România, la 1 Decembrie 1918. Mai mult ,
parlamentarul promite că secuimea va deveni un factor important în consolidarea
și dezvoltarea României Mari. Prezentăm mai jos, declarația deputatului secui,
reprodusă în „Dezbaterile Adunării Deputaților nr. 41/1919-1920“:
Dlor, înainte de toate vă rog să
iertați greșelile cuvântării mele, deoarece în românește numai de câteva luni
vorbesc. Anume vreau să vorbesc ceva despre poporul secuilor.Vreau să vă atrag
atenția asupra acestui popor de omenire sârguincios. Având nădejde ca
interesele sale vitale vor fi ocrotite în marginile noului stat, secuii au
primit cu liniște și cu încredere unirea cu România. (Aplauze prelungite).
„Partea ce mai mare a vieții,
secuimea a petrecut-o ca copil vitreg al statului ungar“ Cum că așa este,
aceasta o dovedește scurt faptul de parlamentarii maghiari din ținutul
Parlament al României Mare au ieșit aproape fără excepție din sânul acestui popor.
Nu tăgăduiesc că au fost și poate sânt și de aceia care accentuând lozinci de
agitare au voit sa tulbure liniștea înțeleaptă a secuimii, prin lipsa de
conștiințe și cu ușurință.Dar, domnilor deputați, aceștia nu au nici o
însemnătate serioasă. Procedeele acestea, drept vorbind, nici nu se pot numi
agitatițuni. Deoarece agitație nu este. Este însă o frazeologie
năbădăioasă cu care conducătorii care își au pierdut oștirile mai încearcă
apusa lor putere și fac pe disperații politicii. Acești domni se pot agita.
Poate se pot chiar înnebuni unii pe alții, dar nu nebunesc pe cumintele nostru
popor secuiesc, muncitor. Poporul acesta știe să
cumpănească greutatea stringentă a schimbărilor universal istorice
și a evoluțiunii, precum se vede și din faptul că mica noastă națiune,
înconjurată de popoare străine, nu s-a putut păstra decât făcând numai politica
reală.
Domnilor deputați, de multe secole –
1500 (sic) de ani – secuimea trăiește strânsă într-un colț în munții
Ardealului. În acest enorm timp partea cea mai mare a vieții, secuimea a
petrecut-o ca copil vitreg al statului ungar. (Aplauze prelungite.) Viața
tradițională separată a acestui popor a căzut jertfa tendințelor maghiare de
unificare șoviniste, aproape tot așa ca și existența altor popoare vechi, locuitoare
pe teritoriul statului ungar. (Aplauze umanime, strigări de bravo.)
Cât de dezvoltată a fost
conștiința existenței separate a secuilor fată de orice alt popor și chiar și
fată de fratele său maghiar este destul să o dovedesc cu indicația declarantului
fapt istoric că oștirile secuiești au luptat pe la 1600 la Unirea cu oștirile
lui Mihai Viteazul. (Aplauze furtunoase. Strigări de bravo). Domnii mei, dacă
așa a fost în evul mediu, când de fapt piața națională a secuimii exista și
când deosebirile de interese o puteau duce pe astfel de acute loviri, cu atât
mai mult s-au dezvoltat aceste deosebiri în evul nou, dându-și cele mai mici
urme de viata secuiască separată au fost șterse.
Cât de dezvoltată a fost conștiința existenței
separate a secuilor fată de orice alt popor și chiar și fată de fratele său
maghiar este destul să o dovedesc cu indicația declarantului fapt istoric că
oștirile secuiești au luptat pe la 1600 la Unirea cu oștirile lui Mihai
Viteazul. (Aplauze furtunoase. Strigări de bravo). Domnii mei, dacă așa a fost
în evul mediu, când de fapt piața națională a secuimii exista și când
deosebirile de interese o puteau duce pe astfel de acute loviri, cu atât mai
mult s-au dezvoltat aceste deosebiri în evul nou, dându-și cele mai mici urme
de viata secuiască separată au fost șterse.
„Poporul secuiesc va fi una din pietrele cele mai sigure la
edificiul României Mari“
Chiar și în timpul cel mai din urmă,
guvernele ungare nu au recunoscut importanța secuimii ungurești, într-atâta
chiar, din Ungaria, puternic dezvoltată de la 1867 încoace, așa zicând numai
această regiune a rămas nedezvoltată, neglijată, fără o rețea de diferite de
oarecare valoare și fără instituții culturale, la înălțimea nivelului modern,
așa ca funcționarii maghiari trimiși în teritoriul secuiesc considerau numirile
în acest teritoriu ca o dizgrație, aș putea zice ca o deportație. (Aplauze)
Domnilor deputați prin hotărârea
Conferinței de Pace, România a devenit stăpâna țării secuilor și prin aceasta
îndreptarea neglijențelor a trecut ca o problemă asupra guvernului român.
Limitele unei cuvântări parlamentare ar fi înguste ca sa
înșirăm toate câte ar fi de făcut, dar a căror realizare
cu considerație și bunăvoință mult ar contribui și la buna stare a secuimii si la
înflorirea ei, dar și la ridicarea culturii și cinstei statului. (Aplauze)
Dintre problemele care așteaptă
soluții le vom pomeni numai (pe) câteva din cele mai însemnate. După părerea
mea, în rândul întâi ar fi nevoia de construire a rețelei de cai ferate, care
sa aibă ca rezultat legătura secuimii cu porturile marii. (Aplauze prelungite.)
Legătura aceasta ar fi cu atât mai
însemnată cu cât este sigur ca și până aci interesele vitale ale secuilor
tindeau spre sud (aplauze) și ca ei, fiind un popor par excellence comercial,
trecură pe drumuri muntoase, grele de umblat, trecură cu carele lor și Carpații
ca să-și satisfacă trebuințele lor.
D-lor deputați, tot atât de însemnat
aș socoti și sprijinirea eficace din partea statului, a bisericilor și a
școlilor, deoarece din cauza neglijării seculare de care am vorbit, secuii nu
sunt în stare sa-și susțină institutele de cultura cu succes, și numai din
propria putere. De mâna întâi ar fi și chestiunea funcționărimii secuiești.
Într-o nație atât de omogenă ca cea secuiască, îndrăznesc să afirm că ar fi în
interesul cel mai înalt al statului să existe o întocmire care și în
administrație și în justiție ar fi favorabilă existenței în masă a elementului
secuiesc, sârguincios și politicește element de încredere.
Însă dacă susținând unitatea statului
român, poporul secuiesc și-ar putea conduce afacerile sale cu o astfel de
soluțiune a chestiunii, nu ar duce la iredentism, ci din contră la încopcierea
trainică a mai bunei înțelegeri, care ar lipi pe secui de statul căruia ar avea
sa-i mulțumească renașterea vieții sale tradiționale. (Aplauze)
Ca cetățean credincios al statului
român și ca secui care îmi iubesc neamul, am venit în acest loc, nevoind să țin
seama de acea teroare nestăpânită a societății cu care răposații conducători au
voit să silească pe secui să se bată cu mori de vânt. (Aplauze) Noi am adus cu
noi încredere și ca răspuns cerem tot încredere. (Aplauze)
D-lor deputați, părerile dv. nu
trebuie sa le întemeiați pe aparență, trebuie să vedeți, să cunoașteți poporul
secuiesc, muncitor, cu suflet cinstit, de aceea zic: ajutați-ne ca armele
agitatorilor să le luăm prin aceea când nu veți privi la noi ca învingătorul la
învins, ci că vă veți întoarce ca prieten la prieten (aplauze prelungite) la
acest popor de secui care mult a suferit și care este vrednic de o soartă mai
bună. Făcându-se astfel, eu sunt convins că în scurt timp poporul secuiesc va
fi una din pietrele cele mai sigure la edificiul României Mari. (Aplauze
prelungite și îndelung repetate) „Secuii în cea mai mare parte sunt vechi frați
ai noștri români“
După declarația deputatului secui, a
luat cuvântul Nicolae Iorga.
„Domnilor, mulțumesc în numele
dumneavoastră domnului deputat baron FAY pentru cuvintele spuse în numele
secuilor, care și alături de Ștefan cel Mare au luptat la Podul Înalt în 1475
pentru apărarea Moldovei și a românismului, și care în cea mai mare parte sunt
vechi frați ai noștri români care și-au pierdut limba lor. Îi mulțumesc pentru
încrederea ce o pune în statul român, care va ști să prețuiască această încredere”.
Istoricul Ion Coja susține că
Declarația deputatului de Odorhei, Joseph Fay, citită în primul Parlament al
României Mari, este un document excepțional, dar ignorat sau ocultat de
istorici. Atât de cei români, cât și de cei maghiari. Coja apreciază că pentru
ultimii este de înțeles, dar pentru primii nu.
„Ar fi de recomandat ca acest text
să apară și în manualul de Istorie a secuilor, dacă acest manual este scris cu
un minim de respect pentru Adevăr”, susține
istoricul.
Adeziunea secuilor la o
conviețuire demnă și pașnică în cadrul statului național unitar român este
susținută și de prof. univ. dr. Ioan Bojan.
„O poziție de sine stătătoare,
favorabilă Unirii Transilvaniei cu România, au adoptat și secuii. La începutul
anului 1920, baronul Joseph Fay, deputat din partea secuilor, a făcut
următoarea declarație în Parlamentul României:
«Secuii, avînd nădejde că interesele
lor viitoare vor fi ocrotite în sînul noului stat, au primit cu încredere și
liniște Unirea Transilvaniei cu România»“
Despre Joseph Istvan
Fay vorbește, într-un interviu publicat în Ziarul Financiar, și nepotul
acestuia scriitorul Ștefan Fay:
„Bunicul meu după
Tata, Iosif de Fay, s-a nascut în Transilvania și s-a căsătorit cu Gabriela
Kemeny, descendentă din Ioan Kemeny. A fost mai intâi Capitan de Fagaras, apoi
Principe al Transilvaniei. Ioan Kemeny se tragea din familia Micula de pe Somes
cu numele maghiarizat in Kemeny. Iosif de Fay, la indemnul insistent al lui lui
Octavian si Eugen Goga, al lui Octavian Tăzlăuanu si al altor mari patrioți
români, a fost deputatul secuimii din Odorhei în Parlamentul României, iar
discursul sau în română pe care abia o învățase pentru acea ocazie, pe 19
februarie 1920, nu numai că a fost ovaționat, dar și remarcat de Nicolae Iorga,
pe atunci președintele Parlamentului. Regele Ferdinand i-a propus bunicului meu
intrarea în diplomație. A fost numit responsabilul Legației Române de la Tokyo
și, învățând pe lângă alte 13 limbi și japoneza, a fost ales de ansamblul
Corpului Diplomatic din Japonia să țină discursul la aniversarea Mikado-ului.
Apoi a ajuns prim-secretar de ambasadă la Bruxelles unde se pare ca a fost asasinat.
În orice caz, a fost găsit fără viață, în condiții neelucidate. Pentru meritele
sale, a fost decorat cu Coroana României, Steaua României și Ordinul Soarelui
Răsare al Japoniei”.
Sursa: voinea
http://romaniabreakingnews.ro/declaratia-de-adeziune-a-secuilor-la-unirea-cu-romania-document-uitat-de-secui-dar-si-de-istoria-romaneasca/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu