FILĂ DE ACATIST
de Zorica Latcu
Bucură-te, leagăn alb de
iasomie,
Către care-n roiuri fluturii
coboară,
Bucură-te, raza stelei din
vecie,
Şipot care curge plin cu apă
vie,
Bucură-te Maică pururea
Fecioară
Dulcea mea Marie!
Bucură-te floare fără de
prihană,
Albă ca argintul nopţilor de
vară,
Spicul cel de aur, veşnic
plin cu hrană,
Mirul care vindeci orice fel
de rană,
Bucură-te Maică pururea
Fecioară
Ploaia cea de mană!
Bucură-te, brazdă plină de
rodire,
Munte sfânt, în care
s-a-ngropat comoară,
Bucură-te, cântec tainic de
iubire,
Clopot de chemare, cântec de
mărire,
Bucură-te Maică pururea
Fecioară
Blândă fericire!
Bucură-te, mărul vieţii
care-nvie,
Pomul greu de roadă-n plină
primăvară.
Bucură-te iarăşi, ţărm de
bucurie,
Dintru care curge miere
aurie,
Bucură-te Maică pururea
Fecioară
Sfânta mea Marie!
Trei căi sigure către Împărăția Cerurilor
In reacţiile noastre
zilnice se vede dacă avem sau nu credinţă şi iubire
Noi nu putem schimba ceea ce ni se întâmplă, dar vom răspunde
pentru felul în care am reacţionat la cele întâmplate. Iată, aici se şi vădeşte
credinţa noastră, aici se şi arată iubirea noastră, dacă trăim în prezenţa lui
Dumnezeu.
De exemplu, vă sculaţi dimineaţa cu o dispoziţie proastă şi, presimţind
deja o zi rea, faceţi totul pentru ca ea aşa să şi fie. Dacă ieşiţi
cu o asemenea dispoziţie din chilia voastră cu o traistă în mână, şi o soră
întâmplător vă îmbrânceşte, traista cade pe jos, şi tot conţinutul ei se
risipeşte, îndată vă tulburaţi:
‒ Ce ai, eşti oarbă? Nu vezi
pe unde mergi?
Sora, la rândul ei, se supără, pentru că i-aţi spus
ceva pe un ton iritant, şi după un anumit timp încep să se certe toţi cei din
jurul vostru. Totuşi, dacă sculându-vă dimineaţa, Îi mulţumiţi lui Dumnezeu –
„Doamne, dă-mi smerenie, Doamne, schimbă-mă, Doamne, dă-mi să mă gândesc la
Tine, nu la mine” – şi deschideţi uşa, iar în mână aveţi aceeaşi traistă, şi
aceeaşi soră se ciocneşte de voi, şi totul se împrăştie pe jos, iar sora spune:
‒ O, iartă-mă!
şi voi răspundeţi:
‒ Nu-i
nimic, nu-ţi face griji!
prin ce se deosebeşte a doua situaţie de prima? Diferenţa constă
nu în faptul că s-a produs cu voi altceva, ci în aceea că reacţia
voastră în situaţia creată a fost diferită. Noi nu putem
schimba ceea ce ni se întâmplă, dar vom răspunde pentru felul în care am
reacţionat la cele întâmplate. Iată, aici se şi vădeşte credinţa noastră, aici
se şi arată iubirea noastră, dacă trăim în prezenţa lui Dumnezeu.
(Schiarhimandrit Ioachim Parr, Convorbiri pe pământ
rusesc, Traducere din limba rusă Cristea Florentina, Editura
Egumeniţa, 2015, pp. 38-39)
Părintele Nifon ne învață trei căi simple și clare pe care, dacă le
alegem, ne poartă spre Împărăția
Cerurilor.
Am cunoscut un preot în vârstă de la Muntele Athos, îl
chema Nifon. Într-o zi, părintele Nifon mi-a spus: „Există trei
căi sigure către Împărăția Cerurilor. Trei căi absolut sigure! Prima
modalitate de a ajunge în Împărăție este să nu păcătuim niciodată.
Pe aceasta am pierdut-o.
A doua ‒ să nu judecăm niciodată
pe nimeni și atunci
nici Domnul nu ne va judeca pe noi, și vom merge către Împărăția
Cerurilor. Această cale, de asemenea, am pierdut-o! Și mai este a treia cale: să fim milostivi față de semenii noștri. Atunci și Domnul va fi milostiv cu
noi. Este tot ce ne-a mai rămas”.
(Shiarhimandritul Ioachim Parr, Să nu preferi nimic
iubirii lui Hristos, volumul I, traducere din limba rusă de Diana Guțu, Editura Egumenița, 2015, p. 189)
Cum să începem să ne deprindem cu rugăciunea?
Liniştea nu înseamnă absenţa totală a oricărui lucru. Liniştea presupune
prezenţa lui Dumnezeu. Dacă vom scoate din această cameră tot mobilierul şi
toate plantele şi vom bate din palme, va semăna cu o explozie, pentru că odaia
este goală şi sunetul are ecou. Iar dacă vom umple camera până la refuz,
atunci, bătând din palme, nu vom auzi nimic.
Zgomotul din viaţa noastră, zgomotul din cap, zgomotul din
suflet, se aude din cauza golului nostru interior. În interiorul nostru
lipseşte liniştea, deoarece în noi nu se află Dumnezeu, suntem plini doar de
noi înşine. Este ca un strigăt într-o cameră goală. De aceea nu merge
rugăciunea. Suntem goi în interior şi umplem golul cu noi înşine, de aceea
auzim şi zgomotul şi ne simţim singuri. Trebuie să Îl dobândim pe Dumnezeu. Trebuie
să ne luptăm să ne eliberăm de noi înşine şi, pe măsură ce vom înainta pe
această cale, Dumnezeu ne va umple de El. Acest lucru se referă la felul în
care trebuie să începem să învăţăm să ne rugăm.
(Schiarhimandritul Ioachim Parr, Să nu preferi
nimic iubirii lui Hristos, volumul II, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2015, p.
40)
Sursa: Pr. Alexandru Stanciulescu Barda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu