FARA CUVINTE !! NUMAI LA NOI SE POATE INTIMPLA !!!!!!
ILIE BOTOȘ S-A PENSIONAT ASTĂZI, LA
51 DE ANI ȘI VA ÎNCASA O PENSIE LUNARĂ DE 24.000 DE LEI=5333 de EURO
Scris de Alexandru Panait
Dacă va trăi
până la 80 de ani, Ilie Botoș va încasa 1.920.000 EURO
(unmilionnouăsutedouăzecidemii deeuro) din pensiile primite de la statul român.
Nu vă enervați că doar n-a lucrat ca profesor sau medic, ci între 2003 și 2006
a fost Procuror General. Desigur că dacă ar fi fost vreun erou al României sau
dacă s-ar fi remarcat cu ceva pozitiv în activitatea sa, fostul procuror
general al României ar fi meritat, poate, o sumă mai mare de bani. Dar Botoș
s-a remarcat doar prin nemerniciile sale. Sub Botoș, dosarele Mineriadei și
Revoluției au fost lăsate în nelucrare pentru a interveni prescripția, Botoș a
fost unul dintre cei care l-au făcut scăpat pe teroristul Omar Hayssam motiv
pentru care a și fost obligat să demisioneze la pachet cu șeful de la „doi
și-un sfert” Virgil Ardelean (cunoscut și sub „diminutivul” Vulpea) și cu
sclavii lui SOV: infractorul post-mortem
Radu Timofte, șeful SRI și Gheorghe Fulga, șeful SIE. De altfel, sub
conducerea lui Botoș procurorii Cătălin Purcărin și Irinel Păun l-au scăpat pe
SOV de toate dosarele penale FNI-FNA-BRS-BID în care l-a inculpat ulterior
echipa condusă de Laura Codruța Kovesi formată din procurorii Marius Iacob și
Horia Șelaru iar acum SOV va petrece cel puțin 6 ani la închisoare.
Ilie Botoș
s-a remarcat încă din anul 1990, în ancheta în cazul elicopterului IAR-330 nr.
72 în care se aflau, arestați, generalii Nuță, şeful Inspectoratului General al
Miliției române, fostul şef al Direcției a IV-a - Contrainformaţii Militare şi
adjunctul său, general-maior Velicu Mihalea și care a fost doborât de militarii
din garnizona Alba Iulia cu rafale scurte, de câte 3-5 proiectile de diferite
calibre, de la sol. 12 proiectile calibru 7,62 mm au atins aparatul, avariind
instalaţia de alimentare cu combustibil şi pe cea a comenzii hidraulice,
elicopterul prăbuşindu-se şi luând foc. Toţi cei din elicopter au murit arşi.
Botoș a
închis dosarul ca fiind un accident de muncă provocat de echipajul
elicopterului.
Aranjamentul
ca Ilie Botoș să se ocupe de dosar l-a făcut „bătrânul” general-maior Ioniţă
Botoș, șeful comandamentului Serviciilor Armatei în 1990, cel care a primit pe
14 iunie 1990, de la Ion Iliescu, ordinul de a încazarma și hrăni circa 990 de
mineri în două unităţi militare ale MApN de pe şoseaua Olteniţei din Bucureşti.
Ofiţerii de intendenţă ale celor 2 unităţi care au dus la bun sfârşit această
misiune erau locotenenţii majori Gabriel Oprea şi Eugen Bejinariu.
Și ca
imaginea acestui fost șmecher al statului român să fie completă a și mințit cu
nerușinare în CV că doar mulți știu, puțini pricep. Așa că penibilul ăsta și-a
trecut în CV că e cercetător științific
la o „academie” din Germania care de fapt e un club de arte marțiale.
Acum nu-i așa că merită 5333 de EURO
pe lună pensie, după cum dezvăluia astăzi jurnalistul Ionel Stoica de la
Adevărul? Că doar v-am spus că n-a lucrat ca medic sau profesor!
Sursa:
Prof. Valentina Lupu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu