POSADA AZI
Sun Tzu – Mariana Gurza – Puși
Dinulescu – Dimitrie Grama – Mihaela Georgescu-Delafras – Silvia Jinga –
Corneliu Zelea Codreanu – Jacques Attali – Vlad Mischevca
Colocviile de Marți
Marți
29 noiembrie 2016, 5 pm, Calderon
39
Anul VII, nr. 12 (85).
Tema: POSADA
AZI
Memento:
Aniversare Andrei Mureșan 200 n (16); Ziua Constituției Indiei (26n); In
memoriam Vasile Andru
Recital
Sergiu Cioiu
Intervenții
Puși
Dinulescu: Viața ca un jaf
George Anca:
Icoana creșterii rele
Viorel
Speteanu: Posada azi
Teatru de
Poezie
Puși
Dinulescu, Gheorghe Dănilă, Gabriela Tănase , Vali Pena, Ștefan Opreanu
Lansări de
carte
Dumitru
Drăghicescu (1875-1945), Rotipo, Iași, 2016
Antimiana
III, Rotipo, 2016
Lumina
lumii, Râmnicu-Vâlcea, 2016
Coordonator: Dr. George Anca
Parteneri:
Asociația Culturală Româno-Indiană, Bharata Vidya Bhavan, Academia
Internațională Mihai Eminescu, Societatea de Etnologie din România, Centrul Antim Ivireanu, Fundația
Dumitru Drăghicescu, Fundația Alexandru Philippide, Asociația Culturală
Aromâmească, Teatrul Robert Calul.
* * *
MARIANA GURZA
Dumnezeu si
umbră - God and shadow - o carte de poezie, in editie bilingvă, de Mariana
Gurza
Traducere în
limba engleză: - George Anca - Editura Singur - 2016
De ce
Mariana Gurza?
La o primă
vedere, s-ar putea spune despre poezia Marianei Gurza că este de un ermetism pe
care mulţi cititori nu l-ar înţelege. Deh, e mult mai uşor să priveşti poezia
de azi prin prisma textualismului - dar dincolo de aparenta închistare
lingvistică explodează versuri neobişnuit de profunde; poate în asta stă şi
coeficientul de ermetism pe care nu-l neg, doar îl observ (ca parte, nu ca
întreg).
Încerc să
definesc global maniera scrisului Marianei Gurza, nu să mă raportez la
valenţele unui singur volum, astfel că pot opina: aura profesorală ca primă
senzaţie, când îi citeşti poemele aproape că dispare, dacă te laşi purtat de
versuri, fără intenţii critice imediate. Ce şi-ar putea dori mai mult un poet,
decât să trezească emoţia în potenţialul cititor?, căci trăim într-o lume în
care sentimentul este, după tot mai desele păreri, mult mai uşor de generat pe
calculator decât trăit pe viu, la intensitatea generată de fiinţa umană. E
drept că actualele resurse tehnologice îndepărtează omul de propria sa expresivitate,
îndepărtându-l astfel de partea lui artistică – dar tot drept este că poezia
contemporană s-a transformat într-un fel de „bun” ce poate fi vândut ori
cumpărat precum o roată de maşină, ca să dau un exemplu. Şi-atunci cum să
convingi pe cineva că arta este necesară? Tot felul de filme şi informaţii mass
media spun lumii că arta se măsoară în cotaţii ale caselor de licitaţii, că e
valoros numai ce costă mulţi bani, ignorându-se (voit sau din neştiinţă) rostul
ei primordial, acela de a ne răscoli fiinţa în alt sens decât cel material.
Prin poezia
sa, Mariana Gurza opune curajos latura spirituală celei materiale, „realizării”
facile prin materialul/financiarul acestor timpuri dezaxate. De vom privi şi
partea spirituală – depinde doar de noi. De nu, putem spune ca Nietzsche: „Dacă
te uiţi adânc în neant, şi neantul se uită la tine”.
Ştefan Doru Dăncuş
Why Mariana Gurza?
At a first
glance, it might say about poetry of Mariana Gurza that is of an hermeticism
which many readers would not understand. Ay, it's much easier to look at today
poetry through textualism - but beyond of its apparent linguistic seclusion,
unusually deep lyrics explode; perhaps this factor is hermetic and you do not
deny it, just observe it (as a party, not as a whole).
I try to
define global manner of writing of Mariana Gurza, not to refer to the valences
of a single volume, so I can opine: aura professorial as a first feeling when
you read her poems, the professional aura, as a first feeling, almost
disappears if you let yourself be carried away by the lyrics without immediate
critical intentions. What would be more liked for a poet than to arouse
excitement in the potential reader ?, because we live in a world where the
sentiment is, according to increasingly frequent opinion, much easier to be
generated by computer than living lively, at intensity generated by human
beings. It is true that current technological resources removes man from his
own expressiveness, removing it from the side of art - but all right is that
contemporary poetry has turned into a kind of "good" that can be sold
or bought as a wheel of car , to give an example. And then how to convince
someone that art is necessary? All sorts of films and information media tell
the world that art is measured in quotes auction houses, it is valuable only
costing money, ignoring (willingly or ignorantly) its primarily purpose, that
to ransack our being in different meaning than material.
Through her
poetry, Mariana Gurza opposes courageously the spiritual side to the material
one, to the facile "achievement" by material / financial of this
unbalanced time. If we will look also to spiritual part - it depends only on
us. If not, we can say like Nietzsche: "If you look deeply into
nothingness, also nothingness looks at you."
Ştefan Doru Dăncuş
(Prefată / Preface)
Frumoasa doamnă întru Dumnezeu si
umbră
Mariana
Gurza atinge gratia poeziei prin împărtăsirea trăirilor sale cu părinti si
copii, eroi si sfinti, Bucovina si Zenon. Asa cum la Eminescu melancolia se
face vers, la Valmiki soka (durere) devine sloka (verset), aici umbra se face
litanie. Singurătatea de neam si nemaineam poartă rezistenta prin logos,
înviere la înviere. Unul câte unul, poemele se caută liturgic revărsând
pietatea domestic-zenoniană.
”Eram
frumoasă, / când te aşteptam.” (Eram frumoasă). „Am crezut că travestindu-mă /
în lumină, / în disperare / am să-ţi adorm imaginaţia.” (Cerul plânge în inima
mea). „Am crezut că ştii / cine sunt. / Eu mă credeam, / deopotrivă că sunt /
şi umbră şi fiinţă.” (Spune-mi ine sunt). „Se făcea că sunt pasăre-n zbor. / A
câta din numărătoarea / lui Dumnezeu?” (Zbor printre nori). „mă uimesti,
prieten / cu dorinţa ta de a merge / pe urmele sfinţilor, /de a te întoarce
spre tine însuţi.” (Mă uimesti, prietene). „Unde eşti bunicule, uitat printre
străini / aruncat într-un colţ de pământ, / ţi-o fi pus cineva o cruce, / fiind
român, / sau te-au batjocorit / şi te-au făcut scrum?” (Unde esti bunicule). „…
Alergam înfrigurată / spre un sfeşnic pribeag / întocmai ca Zenon. / Ne-am
surprins amândoi / în noapte întrebând...” (Pe urmele lui Zenon)
„Vrea să
detoneze egoismul din jur” (Adrian Dinu Rachieru), „tăcerea nu-i va zăgăzui
sufletul” (Eleonora Schipor), „versurile devin universul şi salvarea sa” (Nina
Ceranu).
Ne exceptând
romanţioase declaraţii erotice, poemele Marianei Gurza (bucovineancă născută în
Banat, mamă de copii, bunică), au mai mereu dimensiunile rugăciunii Tatăl
Nostru.
Traducătorul
a ascultat, concomitent, şi cântece de Frank Sinatra, alegând abia câteva
fulguraţii cvasi-mistice aşternute de-a lungul anilor şi publicate în volumele:
Paradox sentimental, Ed. Augusta, 1998; Gânduri nocturne, Ed. Augusta, 1999;
Nevoia de a sfida tăcerea, Ed. Augusta, 2000, Lumini şi umbre, Ed.Augusta,
2001; Lacrima iubirii Ed. Artpress, 2003) . Ultimul strigăt Eubeea, 2006).
George Anca
Beautiful Lady unto God and shadow
Mariana
Gurza touches the grace of poetry by sharing her experiences with parents and
children, heroes and saints, Bucovina and Zenon. As at Eminescu the melancholy
turns into verse, and at Valmiki soka (grief) becames sloka (verset), here the
shadow is litany. Loneliness of nation and no more nation carry resistance through
logos, resurrection at resurrection. One by one, the poems search each other
liturgical pouring domestic-Zenonian piety.
„I was
beautiful / when waiting for you.” (I was beautiful). „I thought you know / who
I am. / I thought I was /equally / shadow and being. ” (Tell me who I am). „It
came as if I was a bird in flight. / Which one in the God's / counting?”
(Flight amidst clouds). „ you amaze me, friend / with your desire to walk / on
traces of the saints / to return toward self.” (You amaze me, friend). „Where
are you grandpa, forgotten among strangers / thrown into a corner of ground, /
did someone put to you a cross, / being Romanian, / or they have mocked you /
and made you ash?” (Where are you grendpa). „I ran trembling / toward a vagrant
candlestick / just like Zeno. / We surprised each other /wondering in the
night...” (On Zeno's footsteps)
„She wants
to detonate the selfishness around” (Adrian Dinu Rachieru), „silence will not
restrain her soul” (Eleonora Schipor), „lyrics become her universe and
salvation” (Nina Ceranu). Not excepting romantic erotic statements, the poems
of Marianei Gurza (with roots in Bucovina, born in Banat, mother of children),
have almost always lengyh of Lord's Prayer. Translator listened, concomitantly,
also songs by Frank Sinatra, choosing only few quasi-mystical recalls written
over the years and published in volumes: Paradox sentimental / Sentimental
Paradox, Ed. Augusta, 1998; Gânduri nocturne / Night thoughts, Ed. Augusta,
1999; Nevoia de a sfida tacerea / Need to defy silence, Ed. Augusta, 2000,
Lumini şi umbre / Lights and shadows, Ed.Augusta, 2001; Lacrima iubirii / Tears
of love, Ed. Artpress, 2003, Ultimul strigăt / Last cry, Eubeea, 2006.
George Anca
Observatorul/Toronto
PUSI
DINULESCU
A obţine
ceva...
Spre
deosebire de alte animale, omul e negustor.
Pentru a
lua, animalul doar pândeşte, ţâşneşte şi apucă. Apoi. înghite! Aşa şi leul,
vulturul, chiar ştiuca...
Dar la om e
ceva mai complicat. Ca să obţină ceva, el pune la bătaie mai puţin ghearele şi
ciocul sau dinţii, ci banul, sexul, relaţia socială, priceperea profesională de
domeniu sau manipularea, exploatând slăbiciunea de înger sau prostia
aproapelui. Dar uneori se bazează pur şi simplu pe norocul chio...r...
Când eram eu
copil, tata îmi zicea să învăţ. Ei, bine, am învăţat!
E drept că
mi-a şi plăcut şi că am avut şi toate condiţiile, de ce să nu recunosc?
Dar a fost
asta suficient? Parcă, nu...
Când erau
comuniştii la putere, mai era o chestie, care venea mai de departe, de prin
secolul anterior, când Caragiale scria despre hatâr şi compunea si clasicul
Lanţ al slăbiciunilor.
Dar acum
s-au dus dracului toate astea! S-a dus hatârul, s-a dus şi lanţul
slăbiciunilor!
Azi trebuie
să dai, dom`le! Ori dai bani (dar pentru asta trebuie să ai acces la Filieră,
nu merge ca la magazin!), ori să dai sex (dacă sexul e anturat de un trup
nostim, tânăr şi bine proporţionat, posedând şi un creieraş care nu face
fasoane), ori să facilitezi o relaţie cu cineva foarte tare, dătător de
onoruri, funcţii, porţi deschise şi alte şmecherii d`astea… Ori poate să dai şi
peste unul mai slab de înger (dar mai găseşti aşa ceva între împărţitori?) sau
peste unul prost de bun (pă unde-or mai fi ăştia, Doamne?)
Ori nimic şi
nimic şi nimic şi numai să ai noroc şi să nimereşti într-o conjunctură în care
astrele se-ncalecă exact acolo unde eşti tu şi fără să faci ceva, fără să ai
vreo calitate, să câştigi, domnule, să câştigi! Şi fără să mişti un deget să te
trezeşti cu buzunaruL doldora, ca la loto!
Dar să joci!
NumaI să joci la tripoul vieţii, la tripoul social!
Visuri,
numai visuri, vis de secătură…
Dar adevărul
e altul, adevărul e că viaţa e o afacere, după cum zicea bătrânul Grandet al
lui Balzac. Da, da…
Aşa că
treaba aia cu învăţatul nu e rea, dar să crezi că asta rezolvă totul, cam naivă
poveste…
Şi totuşi,
Balzac şi cu Grandet al lui poate că nu avea dreptate. Viaţa pare mai degrabă
un jaf în stil mare. E ca o lovitură, pe care o dai după ce ai studiat bine nu
chimia, fizica, franceza sau mai ştiu eu ce, dar ai studiat bine să vezi cum e
apărată avuţia lumii şi de cine, care-s slăbiciunile acelora şi mai ales să fii
atent când se schimbă garda, cum a fost în `89…
Da` cine
ştie când o mai veni o chestie ca aia?
Puşi Dinulescu
Dreptate prntru o mare artistă
Se spune de dramaturgia
română contemporană că e urgisită.
Dar poate că
nu e chiar aşa! Uite, de pildă, doamna Rodica Popescu-Bitănescu se lăfăie cu
două spectacole pe prima scenă a ţării, unde în triplă postură (de autoare,
regizoare şi actriţă!) se exhibă cu dărnicie publicului, promovată cu delicată
preţuire şi chiar tandreţe de aproape toată lumea, care contează în această
lume cam ciudată şi uneori chiar tenebroasă
a Thaliei. O îndrăgesc şi directorul general al Teatrului Naţional din
Bucureşti, preşedintele perpetuu al Uniunii Teatrale din România şi doamna
primar general al Capitalei, care de curând i-a şi stipendiat, cu dărnicie, un
festival omagial. Doar domnii Johannis şi Cioloş par deocamdată indiferenţi.
Poate că şi Peter Brook, Vladimir Putin sau Papa Francisc, dacă i-ar cunoaşte
piesele, cu tot cu plinele de savoare montări, n-ar sta de lemn Tănase! Ca să
nu mai vorbim de Donald Trump sau de vecinul nostru, abia înscăunat, Igor Dodon,
cunoscuţi ca adevăraţi şi rafinaţi promotori ai culturii…
Aşa că, ia,
mai tăceţi din gură, voi, cârtitorilor, voi, invidioşilor, voi, nulităţilor,
pentru că, vezi, valoarea e întotdeauna recunoscută, îndrăgită, mângâiată şi
mai ales bine plătită!
Şi totul,
când te gândeşti, n-a fost făcut, decât cu râsul acela zglobiu al ei, cu care,
în lipsă de alte calităţi distinctive, şi l-a constituit, parcă, în marca ei
înregistrată.
Şi ce mai
râde ea de toţi, cu sacii urcaţi în căruţă cum e, peste care tronează, sfioasă
şi neajutorată, totuşi, mâhnită, însă, în acelaşi timp, de răutatea lumii, care
n-o mai suportă de rea ce este!
Puşi Dinulescu
DIMITRIE GRAMA (redir)
Lectia de sah
Predau șah
la mai multe ș coli dintr-o metropolă occidentală. Am mereu cu mine o tablă de
demonstraț ie, pe care arăt copiilor funcția diferitelor piese și explic
regulile de mutare.
Copiii,
majoritatea între 7 și 10 ani, băieți și fete, de toate etniile și culorile,
majoritatea înscriși la șah de gura părinților.
-Deci,
copii, la șah avem 16 piese albe ș i 16 negre. Albul mută primul și...
Un băieț el
mai închis la culoare întrerupe:
-E
întotdeauna așa? Albul mută mereu primul?
-Da, răspund
eu și vreau să continui. Și putem să mutăm ori un pion ori...
-Nu e
corect, întrerupe un altul. Ar trebui să mute amândoi primii. Sau negrul să
mute primul, că au fost mereu persecutați în istorie...
-Așa e
regula, cineva trebuie să mute primul, albul e doar o culoare oarecare, nu e
nimic superior, haideț i să trecem mai departe. Așadar, cea mai importantă
piesă de la jocul de șah este regele...
Clasa
murmură. O fetiț ă ridică mână.
-Mama mi-a
zis că regina e cea mai importantă piesă.
-Nu chiar,
zic eu cu blândețe, regina e și ea foarte importantă, de fapt, ca să știți,
regina este cea mai puternică piesă din joc....
Copiii par
mulțumiți cu asta, mai ales fetele afișează un zâmbet de satisfacție.
-Regina e
foarte puternică pentru că poate juca la fel ca tura și ca nebunul.
Fetele
protestează.
-Cum puteț i
spune că o regină mută la fel ca un nebun? Dvs jigniți femeile!
-Nu, dragii
mei, aș a este jocul. Nebunul este această piesă (o arăt) care merge mereu
strâmb, adică în diagonală.
-Nebun este
un cuvânt urât. Nu trebuie să râdem de cei cu dizabilități mentale.
-Bun, dacă
nu vă place „nebun”, să știți că în engleză se cheamă „episcop”, ca la
biserică. Putem să îi spunem „episcop”.
Alte
proteste.
-Dumneavoastră
ne vorbiți acum de religie, aici este o școală laică.
-Ok, Ok,
încerc să îi calmez, atunci păstrăm numele de nebun. Sau mai bine, bufon.
Nebunul era în trecut bufonul care făcea regii și reginele să râdă. Aș a e
bine? O să îi spunem bufon.
Copii se
calmează. Mergem mai departe.
-Cum
spuneam, chiar dacă regina e cea mai puternică piesă, totuși regele e cel mai
important, pentru că dacă se pierde regele, s-a terminat partida, ai pierdut.
Uite, regele este această piesă, care are o cruce pe coroană.
-Crucea este
semn religios. De ce nu are o semilună? Sau nici un semn?
Cred că ar
trebui să îi scoatem crucea, ca să nu ofensăm pe cei de altă religie. Așa am
învă țat la orele de educa ție civică.
-Cine se
ofensează? Mă uit prin clasă și văd un băiat cu figură orientală. Mohamed, așa
te cheamă, da? Te sim ți ofensat de această cruce de pe capul regelui?
Băieț elul
mă priveș te aiurit.
-Ce înseamnă
ofensat, dom’ profesor?
-Ofensat
înseamnă supărat. (Mă minunez de mine însumi, ce repede îmi găsesc
sinonimele...). Este cum te simț i atunci când un alt copil îți ia prăjitura
sau jucăria favorită, poftim!
-Eu nu am
prăjitură și nici jucărie. Sunt din Siria.
Trebuie să
schimb vorba, discu ția asta nu preveste ște nimic bun.
-Aș adar,
regele...
-Există un
singur rege? Întrerupe un băie țel blond.
-Unul pentru
fiecare culoare. Unul negru și unul alb. La fel și cu reginele. Una albă și una
neagră.
-Nu se poate
să fie doi regi albi sau două regine albe? întrerupse iar o fată.
-Nu, zic eu
categoric.
Un murmur de
dezamăgire.
-Păi nu e
corect. Noi știm că există și familii cu doi tați sau două mame. Ar trebui să
se poată, nu e corect așa.
Încep să îmi
pierd răbdarea.
-Uite, la
șah este așa. Șahul s-a inventat într-o ț ară străină, acum foarte mult timp,
și așa era pe atunci. Să trecem mai departe...
-Păi poate
atunci erau mai înapoiați, și femeia nu avea drepturi, și nici cuplurile de
același sex, dar acum nu mai este a șa. Nu trebuie să mai existe discriminare.
Oftez. E
cazul să trec să explic alte piese, care nu posedă sex, și nici religie. Regele
cu cruce ș i regina m-au băgat în bucluc.
-Aș a, deci,
continuăm. O altă piese specială este calul. Calul are avantajul unic că poate
sări peste alte piese. Un nebun – pardon bufon – nu poate avansa aici, la h3
(arăt pe tablă), dacă un pion îi blochează calea. În schimb, calul poate să
sară direct de la g1 la f3. (arăt mișcarea).
-Deci numai
calul poate face asta, să sară peste alte piese? copii sunt iarăși în blocaj.
Dar nu e corect. Are un avantaj special. Nu este egalitate fața de celelalte
piese.
-Da, aș a
este, zic eu încurcat, dar e normal să îi acordăm unele drepturi, pentru că
este singurul animal din joc. Regele, regina, bufonii, pionii-sunt toți oameni,
turnul este un obiect, calul este singurul animal. Trebuie să compenseze
într-un fel.
-Aș a da, se
luminează copii.
-Dar, dom
profesor-sare un alt băiat-nu e corect să exploatăm animalele, mai ales la
război. Ele nu au nici o vină pentru conflictele între oameni.
Uff, ce
lungă a devenit ora asta! Poate reu șesc să scap cu o schimbare de nume, cum am
făcut cu nebunul.
-Dacă nu vă
place să îi spune ți cal, atunci îi spunem “cavaler”.
Copiii simt
că e doar un truc.
-Dar cavaler
e cineva călare pe un cal. Tot chinuim animalele.
Simt că
explodez.
-Cal,
cavaler, măgar, ce contează? Trebuie să îi spunem într-un fel! Avion e bine, că
tot zboară peste ceilalț i?
-Da, da! E
bine aș a. Avion e bine.
Și iată cum
calul a ajuns avion. Trecem mai departe.
La
explicarea capturii, a fost relativ simplu:
-Deci aici,
în poziț ia asta, calul alb, adică avionul, a capturat, adică a luat prizonier
un nebun, adică un bufon negru.
-Cum adică
prizonier? Ce se întâmplă cu bufonul?
-Nimic, nu
mai joacă mai departe. A plecat. A părăsit câmpul de bătălie.
-Aha, se
luminează copiii – adică e un fel de refugiat.
-Refugiat!
Perfect! Asta e cuvântul potrivit. Merci (nu mai am putere să lupt cu ei).
Ajungem în
fine să povestim despre pioni.
-Ăștia mici,
de aici din faț ă, sunt pionii. Ei sunt un fel de soldaț i, care avansează în
teritoriul inamic. Dacă ajung cumva pe ultima linie, se pot schimba în regină.
Într-o partidă de șah, am putem avea – dacă toți pionii se schimbă în regină, 9
regine alba pe tablă.
Fetele se
înfurie, fac gălăgie, iar băieții își ascund un zâmbet de satisfacție.
-Un singur
rege ș i 9 regine??? Femeia nu este egala bărbatului în acest joc, nu e frumos.
Nu ne place șahul. Nu mai venim la orele dvs.
Soneria mă
salvează. Copiii își strâng caietele, băieții mă salută cu respect, fetele ies
îmbufnate din clasă.
Întreb un
băiat:
-Ce oră aț i
avut înainte de ora de ș ah?
-Am avut
literatură ș i am discutat despre desenele animate ale lui Walt Disney. Doamna
profesoară ne-a explicat cum Disney a fost rasist, islamofob și misogin. Albă
ca Zăpada era albă, de ce în Aladin hoțului i se tăia mâna, în Lion King nu s-a
prezentat nici un om african....
Acum
înțeleg. Școala modernă care rescrie istoria. Nu contează ca în „Lion King” nu
era deloc vorba despre oameni....Îmi strâng catrafusele și părăsesc școala. Mă
bucur că lecția s-a terminat la timp. Tocmai urma să explic o poziție de mat în
care albul ar fi sacrificat regina. Nu știu dacă a ș fi scăpat întreg....”
- autor
anonym
MIHAELA GEORGESCU-DELAFRAS
Numai
comunistii copilariei mele, de care familia mea a fugit mancand pamantul, nu
permiteau pareri opuse doctrinei lor, te amenintau si te batjocoreau daca vedeai lucrurile altfel
decat ei. De la o vreme am inceput sa-i elimin din viata mea pe conationali cu
tendinte dictatoriale si fara respect fata de cel care e altfel. Cine isi bate
joc de omul care are o intelegere diferita a istoriei sau a evenimentelor nu
mai are ce cauta langa mine.
Mai jos e
analiza unei romance din America pe care am primit-o de la Mona. Am doua
prietene romance aici, in America, care factorizeaza in gandirea lor si
elemente pe care media corporatista americana si europeana le-a evitat si pe
care femeia asta le discuta. Mi-ar place sa o intalnesc si pe ea. Eu, am spus
de la inceput ca posibilitatea pacii in Europa dar mai ales in Romania formeaza
elementul primordial in formarea unei opinii in jurul persoanei care face
decizia asta. Si, am fost atacata murdar de o romanca pentru simplul motiv ca
am exprimat dorinta ca cel ce va ocupa Casa Alba sa mentina pace in Europa dar
mai ales in tara mea si ca m-am aratat neinduplecata impotriva ucigasilor de
copii in Iugoslavia, Irak, Libia, Siria, Afganistan, etc.
Silvia Jinga
Sperăm la întoarcerea
normalității
Mi s-a luat o greutate de pe inimă.
Aceasta este starea pe care am trăit-o ieri (8 noiembrie a.c.) dimineața când
am ieșit din cabina de vot. Numai cei care au urmărit succesiunea întâmplărilor
reflectate în presa americană de la debutul campaniei electorale vor înțelege
că datorită corupției practicate de familia Clinton și acoliții lor am început
să ne temem. Am trăit clipe care mi-au adus în minte secvențe funeste din
perioada dictaturii de la noi. Cu adevărat democrația americană era în
primejdie. CNN, Washington Post, New York Times deveniseră tribunele oficiale
ale ”dinastiei” Clinton, dând senzația că țara fusese luată în antrepriză.
Holywood-ul, Wallstreet-ul, media, în mare parte, se angajaseră într-o
sarabandă a minciunii și calomnierii. Niciodată n-am văzut mai multă aroganță
și siguranță de sine drapată într-o demagogie șlefuită, care la fel ca în
timpul comunismului plutea pe deasupra realității și a adevărului. Cu foarte
puține excepții, presa americană s-a vândut sumelor uriașe pompate de mașina
electorală a familiei Clinton. Păreau imbatabili, triumfători, asumându-și
victoria cu mult înainte ca ea să fi fost obținută.
Hillary Clinton a manifestat un soi
de ”mânie proletară” împotriva tuturor vocilor libere, nemascându-și ura, ea ca
și președintele Obama împotriva lui Julian Asange, Edward Snowden și a tuturor
celor care au plătit cu libertatea lor pentru curajul de a demasca
putreziciunea elitei politice. Obama a ajuns președinte datorită sprijinului total
al tineretului ca să devină cel mai de
temut adversar al vocilor tinere doritoare de adevăr. Tinerii care au donat sume modeste cum ar fi
27 de dolari pentru Bernie Sanders, al doilea candidat al Partidului Democrat
sunt cei care s-au simțit trădați de Obama. Să se știe asta. Oreste Teodorescu
spunea azi (9 nov.) la Realitatea TV că familia Clinton a devenit în exercițiul
funcțiunii putred de coruptă și nu este de loc o exagerare. Poporul american
este foarte răbdător și iertător, dar nu și stupid. Milioanele pe care dinastia
Clinton le-a acumulat din vânzarea de favoruri către puteri străine sau către
cetățeni particulari, printre care, la un moment dat s-a numărat un chinez
îmbogățit, ghiciți din ce, din exploatarea unor prostituate aduse din China la
New York stau mărturie a acestei corupții de proporții. Dinasticii nu s-au dat
în lături de la nimic. Familia Clinton a
pozat în mama tuturor răniților minoritari, dar să ne amintim cum au subtilizat
milioane de dolari din bilioanele trimise ca ajutor sinistraților din Haiti,
după tragicul cutremur soldat cu mii de morți. Printre alți beneficiari ai
acestui furt de amploare s-a aflat și fratele lui Hillary. Domnilor, familia
Clinton își făcuse din America instrumentul perfect de îmbogățire, soții Clinton
fiind la începuturile carierei lor politice foarte modești la portofel. Dar
nu-i nimic. Și-au folosit darurile pentru a înșela fără scrupule mulțimile,
drapându-și mizeria și crasa imoralitate într-o oratorie care de data aceasta
nu i-a mai ajutat. Ulciorul nu merge decât de două ori la apă. A treia oară se
sparge și iată că s-a spart împroșcând-o pe Hillary necruțător. Ea vindea
favorurile precum papii în Evul Mediu indulgențele.
Când Bernie Sanders a spus-o
răspicat că sistemul este rigged (corupt, părtinitor) a făcut o mărturisire din
interiorul afacerii electorale a democraților, unde Hillary a tras toate
sforile posibile, practicând minciuna, dezinformarea alegătorilor, cum s-a
petrecut în California în perioada bătăliei pentru nominalizare (primary). Noi toț,i care am fost spectatori la imensul
teatru al înșelătoriei, suntem convinși că Hillary Clinton și co. au sabotat
victoria care i se cuvenea lui Bernie Sanders.
O parte dintre tinerii care l-au susținut pe socialist au preferat să
voteze pentru Donald Trump, atât de dezgustați au fost de machiavelismul
dinastiei Clinton.
S-a făcut mare caz de conversația
de locker room (vestiar) a lui Donald Trump privind relația cu femeile, dar s-a
trecut ușurel cu vederea imoralitatea lui Bill Clinton vădită încă din perioada
lui ca guvernator la Arkansas, ca să nu mai vorbim de afacerile familiei
Clinton legate de aeroportul Mena din același stat. D-na Clinton le-a pedepsit
în fel și chip pe amorezele soțului ei și ea trece totuși ca mare apărătoare a
condiției feminine. Guvernarea familiei
Clinton a adus Washington-ul în acea stare a Romei circumscrisă de regele
Jugurta al Namibiei, dacă nu mă înșel, când a afirmat urbe venale et mature
perituram si emptorem invenerit (oras de vânzare care vei pieri îndată ce-ți
vei găsi un cumpărător).
Familia Clinton a ajuns să se
confunde cu ceea ce americanii au numit establishment-ul, care include nu doar
Casa Albă, ci toate instituțiile plătite să lucreze pentru interesele
politicienilor, în frunte cu corporațiile, într-o ciocoiască ignorare a
majorității a căror taxe erau abuzate în fel și chip și de care își aminteau în
perioada alegerilor, când se aruncau în desfrâu sume uriașe. În ultimii
treizeci de ani stagnarea nivelului de trai, exportul joburilor manufacturiere,
degradarea marilor orașe, a infrastructurii, pauperizarea, suferința cauzată de
criza economică din 2008, stimulus-urile oferite băncilor de Obama au cauzat
tensiuni mari în societatea americană. Au votat cu Donald Trump statele din
Midwest, eminamente democrate, din cauză că cetățenii s-au simțit înșelați
amarnic de ambele partide, care s-au succedat la conducerea Americii. Să fie
clar, Donald Trump nu este un republican tipic, nu este nici un democrat sadea.
Victoria lui definește un moment de totală repudiere a sistemului bipartinic,
ceea ce ne face a crede că evoluția structurii politicii americane nu se va
opri aici. Emailurile lui Hillary Clinton au relevat societății americane
duplicitatea ei condamnabilă, afișând un discurs pentru uzul maselor și altul
pentru uzul privat. Dacă adăugăm strategia de pay for play (încasat milioane
pentru favoruri oferite generos de doamna secretary of state), minciunile în
serie susținute cu un tupeu de neclintit, avem imaginea unui politician total
compromis.
NAFTA, tratatul impus în primul
termen al lui Bill Clinton a fost sinonim cu exportul a sute de mii de joburi.
Aceste tratate comerciale nu servesc muncitorimii americane, ci investitorilor,
adică celor care urmau să dea înapoi bani grei clasei politice. Donald Trump a
fost destul de abil să declare că va pune America first again (pe primul loc
din nou) și a fost și mai explicit că îi va pune în față pe cei uitați (those
forgatten). Aceasta a dat speranță oropsiților, care s-au simțit abandonați de
câteva decenii. Discursurile șlefuite ale lui Hillary nu i-au mai impresionat
pe fermierii din America rurală, nici pe lucrătorii din Michigan. Octavian Goga are un pamflet în care compară
nesimțirea clasei politice românești cu a unor măgari care pășteau
nestingheriți pe Vezuviu, fără să ia seama la clocotul lavei. Cam același lucru
s-a petrecut în campania electorală din 2016.
Siguri pe imensa finanțare care a curs de peste tot în campania lui
Hillary, pe mașina lor electorală extraordinar de bine pusă la punct nu au avut
timp în trufia lor să audă clocotul lavei. De aceea discursul celei învinse a
întârziat atât de mult, de unde se temeau că Donald Trump, în cazul în care va
fi învins, nu va oferi un concesion speech.
Donald Trump n-a fost candidatul ideal,
dar a oferit ceea ce lumea aștepta demult:
abolirea acelui political correctness (corectitudinea politică) care se
opunea respectului față de tradiție în societatea americană. La companii când
am debarcat în America în 1990 încă se mai țineau Christmas parties (petreceri
de Crăciun). La puțin timp au încetat să se numească astfel din teama de a nu
insulta alte credințe. Totuși majoritatea americanilor sunt creștini. O parte a
lor au început a se simți străini în propria lor țară. Și astfel a apărut
sintagma appreciation party (petrecere de apreciere). ”Politrucii” au presat să fie îndepărtată o
piatră din North Carolina, pe care erau încastrate cele zece porunci, (monumentul
fiind plantat de cel puțin un secol acolo), pentru că asta nu era politic
corect. Asemenea reacții semănau uimitor cu cele ale talibanilor din
Afganistan, care au distrus statuile păgâne. Doctrina neoliberală a
democraților cu împingerea mereu în față a grupului LGBT, a transgenderilor, cu profesarea ideii de stat fără granițe, a
celei de abolire a suveranităților naționale a șocat multe segmente ale
populației americane. Votul dat lui Donald Trump a fost categoric și unul
împotriva neoliberalismului și a propagandei
globalizării.
Donald Trump a fost mereu caricaturizat de
media. El nu s-a pronunțat împotriva imigrației în bloc. El s-a pronunțat
împotriva imigrației ilegale care curge la granița Mexic - SUA. Toți
președinții precedenți s-au făcut că nu observă fenomenul. Dar americanii din
statele limitrofe, Arizona, California, Texas trăiesc cu frică zilnic pentru că
prin grădinile lor trec noaptea înarmați imigranți fără acte, dileri de droguri
etc. În legătură cu musulmanii, Trump a subliniat în repetate rânduri că s-a
referit la o interdicție temporară a imigrării lor pentru a se cerceta starea
terorismului musulman în interiorul Americii și s-a pronunțat astfel în
contextul atacului terorist de la San Bernardino din California. S-a preluat de
către media doar ideea de interdicție, omițându-se caracterul ei temporar. A
spune adevărul pe jumătate însemnează a-l falsifica integral. Donald Trump a
dovedit că știe să lupte în condițiile în care nu doar presa neoliberală îl
ataca fără încetare, dar o majoritate a partidului republican se disocia
sarcastic de el, ridiculizându-l nu o dată și asta s-a petrecut până nu demult.
Acum pot fi văzuți oportuniștii curtându-l pe cel legitimat de mulțime. Vor
toți funcții grase în noul guvern, vor să refacă partidul republican descompus
de trădare. O tempora!
Nu în ultimă instanță a fost
importantă pentru votanții lui Donald Trump intenția lui expresă de a face pace
cu lumea din afara Americii. Poporul american s-a săturat să vadă banii
colectați din buzunarele lui, prăpădiți în aventuri războinice costisitoare,
care aduc tragedii în familiile de aici și în familiile din țări situate la mii
de mile depărtare. Cred că a reținut fiecare că în victory speech (discursul
victoriei), Trump a formulat clar direcțiile politicii sale externe: ”We will get along with all other nations
willing to get along with us. We will deal fairly to everyone - all people and
all other nations. We will seek common ground, not hostility, partnership, not
conflict” (Ne vom înțelege cu toate națiunile dornice să se înțeleagă cu noi.
Vom trata cinstit cu oricine - cu toți oamenii și toate națiunile. Vom căuta temeiul comun, nu ostilitatea,
parteneriatul, nu conflictul). Asemenea gânduri de bun simț n-au fost demult
rostite de un președinte nou ales. De la G.W. Bush încoace au zăngănit fără
încetare armele. Imediat după 9/11 s-a întocmit la Pentagon lista celor șapte
țări care urmau să fie invadate, dintre care până acum doar Iranul a scăpat de
”humanitarian intervention” (intervenția umanitară). Hillary Clinton a votat ca
senatoare pentru invadarea Irakului și a continuat pe tot parcursul mandatului
de secretară de stat să militeze strașnic pentru distrugerea atâtor popoare din
Midle East. Este celebru videoclipul în care, parafrazându-l pe Cezar, a rostit
râzând we came, we saw, he's dead (am
venit, am văzut, el e mort), referitor la uciderea lui Gadafi. Acel videoclip a
îngrozit pe mulți și eu mă număr printre ei. Oamenii vorbeau din ce în ce mai
mult de Armagedon. Moștenirea pe care Hillary Clinton o lasă împreună cu Obama
în domeniul politicii externe este sinistră. Va fi nevoie de timp ca lumea să
își redobândească încrederea în Statele Unite ale Americii. Ca să ai prieteni
nu poți trata mereu de pe poziția de dictat, mai ales când lumea se
diversifică, devenind multipolară. Popoarele ultragiate vor crede o vreme ca
troienii: timeo Danaos et dona ferentes.
Să nădăjduim că rațiunea și bunul
simț vor prevala și ne vom bucura de pace. Eu mă întorc la marele nostru Mihai
Eminescu spre a aminti de imaginea prismei de cristal cu fațete strălucitoare
cu care este comparată umanitatea în romanul său Geniul pustiu. Să ne întoarcem
tot mai des la marii poeți ca să ne întoarcem la noi înșine, lucru fără de care
nici o revoluție tehnică nu face două parale. Căci vorba lui Christos la ce să
ne fie bune comorile, dacă ne-am pierdut sufletele. Eu zic că acesta este
mesajul profund al alegerilor americane din 2016.
http://georgeanca.blogspot.com.au/2016/11/posada-azi-colocviile-de-marti-29.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu