M Â N
A N E A G R Ă
Inspirat dintr-un eres, din
satul meu natal,
Ilteu-Arad-România.
Castelul solitar adoarme
În negrul parc de lânga râu;
Blestemele rătăcitoare, în iureş, vor să îl răstoarne,
Formând în jur, demonic brâu…
Când lumea vine pe-nserate
Să treacă podul blestemat,
Îşi scuipă-n sân şi cheamă
îngeri,
Şi-n gând fac cruci, de îmbunat…
Copiii venind de la şcoală
Sunt guralivi, dar subit tac :
Se-arată oare la fereastră
Mâna cea neagră, pui de drac !
Bătrânii mai
şoptesc la poartă
Despre frumoasa castelană
O zână tristă, cu năframă,
Răpusă-n chin, de greaua soartă.
De-atuncea în fiecare noapte
Între perdelele brumate,
Se văd luciri înfricoşate,
Iar mâna neagră-n geamuri
bate.
Femeile, mai slabe-n cuget,
Când trec, se-nchină, scuipă-n ie,
Îşi fac o cruce, o metanie
Şi zic ,,Ducă-se, pe pustie !’’
Laval, august 2009
* * *
The black hand
The castle sleeps
lonely
In the black park,
Situated near the
river.
The black river
carries curs is;
They haunted like
one wandering gale.
When the people
pass over the bridge they cross themselves.
And purposeful
spiting
Joyfully the
children return from the school;
They silence near
the castle.
They always see
trough the windows a black hand...
The old people
remember the last being in castle,
She was beautiful, unhappy
and she had run...
The children make
haste to do not them grasps the black hand !!!
,,That it goes in
the desert !’’
Melania Caragioiu
Copyright ©2001 Melania Caragioiu
* * *
LA
MAIN NOIRE – (MÎNA NEAGRA)
Poème bilingue
français-roumain.
D’après un préjugé de
mon village natale,
Ilteu-Arad-România.
Le solitaire chateau s’est presque
endormi
Sous l’ombre lourde, épaisse, du
grand parc noirci,
Se prélassant à coté de la rivière
proscrite
- Rivière ensorcelée, tu portes des
blasphèmes;
Les pires blasphèmes s’égarrent et
tes ondes ils les blèment,
Çà et là, et partout, en même temps,
dissipant
Les plus mauvais ésprits, par des vagues tourbillonantes !
Les soirées, les gens en traversent le pont
commencent en se signant,
Puis, ils se signent de nouveau, le mauvais sorte crachant.
Les enfants joyeux rentrant tard de
l’école,
Devant l’ hanté chateau, perdrent
soufle, contrôle
Toujours on voit parmi les fenêtres
brunies
UNE
.efrayante, tremblante LA MAIN NOIRE
proscrite !
. . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . .
Les vieux du village se souviennent
souvent
De la belle malheureuse, la fée des
lieux, d’antan -
La dernière bonne être du chateau
riverain.
C’était, à LA
MAIN NOIRE, qu’elle s’en fuit ! En fin...
Les fenêtres embouées du chateau,
nous regardent,
Les jaunatres rideaux, en haillons,
nous ricanent,
Les enfants pressent le pas... hatifs
de s’en aller,
LA
MAIN NOIRE, subitement, peut tous les ratrapper !!!
Effraiés. ils se signent. en murmurant incert :
,,Toi, LE MAL à qui LA
MAIN NOIRE te sert,
,, Pèste à soi, jamais, sur les
perdus déserts !!!’’
Montréal, 2003
Melania Caragioiu
Copyright ©2001 Melania Caragioiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu