sâmbătă, 12 noiembrie 2016

M Â N A N E A G R Ă - The black hand







M Â N A     N E A G R Ă

Inspirat dintr-un eres, din satul meu natal,
Ilteu-Arad-România.


Castelul solitar adoarme
În negrul parc de lânga râu;
Blestemele rătăcitoare, în iureş, vor să îl răstoarne,
Formând în jur, demonic brâu…

Când lumea vine pe-nserate
Să treacă podul blestemat,
Îşi scuipă-n sân şi cheamă îngeri,
Şi-n gând fac cruci, de îmbunat…

Copiii venind de la şcoală
Sunt guralivi, dar subit tac :
Se-arată oare la fereastră
Mâna cea neagră, pui de drac !

Bătrânii  mai şoptesc la poartă
Despre frumoasa castelană
O zână tristă, cu năframă,
Răpusă-n chin, de greaua soartă.

De-atuncea în fiecare noapte
Între perdelele brumate,
Se văd luciri înfricoşate,
Iar mâna neagră-n geamuri bate.

Femeile, mai slabe-n cuget,
Când trec, se-nchină, scuipă-n ie,
Îşi fac o cruce, o metanie
Şi zic ,,Ducă-se, pe pustie !’’

Laval, august 2009






* * *






The black hand

The castle sleeps lonely
In the black park,
Situated near the river.
The black river carries curs is;
They haunted like one wandering gale.
When the people pass over the bridge they cross themselves.
And purposeful spiting
Joyfully the children return from the school;
They silence near the castle.
They always see trough the windows a black hand...
The old people remember the last being in castle,
She was beautiful, unhappy and she had run...
The children make haste to do not them grasps the black hand !!!
,,That it goes in the desert !’’


Melania Caragioiu
Copyright ©2001 Melania Caragioiu






* * *






LA  MAIN  NOIRE – (MÎNA NEAGRA)

Poème bilingue français-roumain.
D’après un préjugé de mon village natale,
Ilteu-Arad-România.

 
Le solitaire chateau s’est presque endormi
Sous l’ombre lourde, épaisse, du grand parc noirci,
Se prélassant à coté de la rivière proscrite

- Rivière ensorcelée, tu portes des blasphèmes;
Les pires blasphèmes s’égarrent et tes ondes ils les blèment,
Çà et là, et partout, en même temps, dissipant
Les plus mauvais ésprits,  par des vagues  tourbillonantes !

Les soirées, les gens en  traversent le pont
commencent en se signant,
Puis, ils se signent de nouveau,  le mauvais sorte crachant.

Les enfants joyeux rentrant tard de l’école,
Devant l’ hanté chateau,  perdrent  soufle, contrôle
Toujours on voit parmi les fenêtres brunies
UNE  .efrayante, tremblante LA MAIN NOIRE  proscrite !
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Les vieux du village se souviennent souvent
De la belle malheureuse, la fée des lieux, d’antan -
La dernière bonne être du chateau riverain.
C’était, à  LA  MAIN  NOIRE, qu’elle  s’en fuit ! En fin...

Les fenêtres embouées du chateau, nous regardent,
Les jaunatres rideaux, en haillons, nous  ricanent,
Les enfants pressent le pas... hatifs de s’en aller,
LA  MAIN  NOIRE,  subitement, peut tous les ratrapper !!!

Effraiés. ils  se signent. en murmurant incert :
,,Toi, LE  MAL à qui LA  MAIN  NOIRE  te sert,
,, Pèste à soi, jamais, sur les perdus déserts !!!’’
 
Montréal, 2003





Melania Caragioiu
Copyright ©2001 Melania Caragioiu








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu