Cuvinte și istorisiri ale Starețului
Paisie (II)
Puțin studiu
duhovnicesc și multă rugăciune cu metanierul. La rugăciune și la slujbe trebuie
să participăm cu toată inima noastră.
*
Odată mi s-a
arătat satana și mi-a spus: „Eu sunt Hristos, închină-te mie!”. Iar eu i-am
răspuns: „Eu lui Hristos întotdeauna mă închin. Și dacă ai fi fost Hristos, nu
mi-ai fi cerut să mă închin ție”.
*
Monahii
trebuie să cinstească în mod deosebit Intrarea Maicii Domnului în Biserică,
fiindcă așa cum Maica Domnului a intrat în Sfânta Sfintelor, tot astfel și
monahii prin tunderea lor în călugărie intră în petrecerea cea sfântă a
viețuirii monahicești.
*
Pentru cei
ce nu sunt sporiți duhovnicește, nestatornicia exterioară o vădește pe cea
lăuntrică.
*
Dacă nu
există cuget bărbătesc, nu există nici sporire. Bărbăție este atunci când te
îmbraci în întregime cu încrederea în Dumnezeu. Unul ca acesta are bărbăție,
are și dragoste și Dumnezeu îi poartă de grijă.
*
Am auzit că
zilele acestea se mișcă candela Maicii Domnului la Iviron. Maica Domnului se
străduiește să ne trezească, ca să ne pocăim, dar oamenii din ziua de astăzi nu
se mișcă (nu-și vin în sine), oricât s-ar mișca candelele.
*
Când cineva
este nervos, mai bine este să nu-i vorbești deloc, nici măcar cu bunătate,
fiindcă unul ca acesta seamănă cu cel rănit, care nu primește nici măcar o
mângâiere, pentru că se irită rănile lui.
*
Sufletul și
duhul care sunt menționate în Sfânta Scriptură, nu sunt două lucruri diferite,
așa cum spunea Makrakis. De pildă: „Mărește suflete al meu pe Domnul și s-a
bucurat duhul meu…”.
*
Nu trebuie
să analizăm în amănunțime, dacă cineva spune din simplitate ceva care este din
punct de vedere dogmatic nepotrivit. Trebuie să punem gândul cel bun, fiindcă
Dumnezeu va judeca în felul Său.
*
Când omul
păcătuiește, Harul lui Dumnezeu îl părăsește. Când se pocăiește, iarăși vine la
starea cea dintâi și se curăță desăvârșit; numai că îi rămâne un semn de la
acea pată, dar și acesta este curat. Sau un semn unde tabla s-a lipit atât de
bine cu autogenul, încât nici pila nu-l mai prinde.
*
Îmi spunea
un vrăjitor că atunci când aprinde lumânare de ceară curată, demonii nu
îndrăznesc să se apropie atunci când îi cheamă, așa cum se apropie atunci când
aprinde spermanțet.
Din cartea DIN TRADITIA ASCETICA SI ISIHASTA A SFANTULUI
MUNTE ATHOS – Editura Evanghelismos, 2016.
Sfântul Neofit Zăvorâtul din Pafos,
insula Cipru
În fața
Bisericii Sfântului Sion era un munte pietros și adunând sfântul tăietori în
piatră, au tăiat pietrele făcând locul larg. Și odată, având dreptul a pleca
departe pentru o treabă zice fraților: Să dăm drumul tăietorilor până ce mă voi
întoarce și eu. Dar un frate, pe nume Artemas a zis: dar nu putem și noi să
conducem lucrarea și pe tăietori? Nu, zice sfântul, căci mie mi-a dat Dumnezeu
puterea asupra acestor pietre, nu și vouă. Iar fratele acela de care am vorbit,
Artemas, împotriva voii sfântului a trimis înapoi după tăietori a început
lucrarea. Dar voind să rostogolească o piatră, aceasta a rămas nemișcată.
Foto: Magda
Buftea
Sursa:
Sfântul
Neofit Zăvorâtul din Cipru, Panegirice I, Scrieri III, în curs de publicare la
Editura Doxologia
În fața
Bisericii Sfântului Sion era un munte pietros și adunând sfântul tăietori în
piatră, au tăiat pietrele făcând locul larg. Și odată, având dreptul a pleca
departe pentru o treabă zice fraților: Să dăm drumul tăietorilor până ce mă voi
întoarce și eu. Dar un frate, pe nume Artemas a zis: dar nu putem și noi să
conducem lucrarea și pe tăietori? Nu, zice sfântul, căci mie mi-a dat Dumnezeu
puterea asupra acestor pietre, nu și vouă. Și slobozind pe tăietori a pornit în
călătoria ce-i ședea înainte.
Iar fratele
acela de care am vorbit, Artemas, împotriva voii sfântului a trimis înapoi după
tăietori a început lucrarea. Dar voind să rostogolească o piatră, aceasta a
rămas nemișcată. Dar adunându-se bărbați în număr de șapezeci și cinci, nici
așa nu au putut întoarce nici măcar una dintre pietrele acelea. Și minunându-se
ziceau că: „Bine a zis părintele că numai lui i-a fost dată de la Dumnezeu
puterea peste aceste pietre. Când a venit Sfântul Nicolae, numai cu 12 frați a
întors pietrele acolo unde au vrut și ziceau: Dacă pietrele ascultă de el, ce
oare poate să nu asculte de el?
(Sfântul
Neofit Zăvorâtul din Cipru, Panegirice I, Scrieri III, Editura Doxologia, Iași,
2016)
Sfântul
Ierarh Nicolae descoperă, prin rugăciune, un izvor ascuns în munte
Sfântul
Neofit Zăvorâtul din Pafos, insula Cipru
Foto: Magda
Buftea
Sursa:
Sfântul
Neofit Zăvorâtul din Cipru, Panegirice I, Scrieri III, în curs de publicare la
Editura Doxologia
Au venit la
acest dumnezeiesc părinte unii clerici și căzând la picioarele lui, ziceau că:
„Este un munte la noi, numit Cezar, în care avem, știm din auzite, un izvor
ascuns, de multe generații, al cărui loc nu îl cunoaște însă nimeni din neamul
nostru de acum. Și înduplecă-te să vii, robule al lui Dumnezeu până în muntele
acela și credem că nu va ascunde Dumnezeu de tine apa aceea ascunsă”.
Iar Sfântul
Nicolae, luând cinstitul lemn al crucii și Sfânta Evanghelie, făcând procesiune
cu clericii și cu poporul, ajunge la munte și plecându-și genunchiul, se ruga
cu tărie. Și amintind de multe istorisiri ale dumnezeieștilor minuni din
vechime și cum în pustie din stâncă a izvorât apă adăpând poporul însetat, se
roagă cu tărie lui Dumnezeu să-i descopere lui izvorul ascuns. Și i s-a
descoperit lui că în locul în care a plecat genunchiul, acolo va fi și izvorul
de apă.
Ridicându-se
de la rugăciune și pecetluind locul cu sfânta cruce și luând o săpăligă a săpat
puțin. Și apoi îndemnând pe un cleric să mai sape un cot și jumătate și îndată
izvorul arată bogăție de apă limpede, din care sfântul și mulțimea poporului
îndestulându-se au dat slavă lui Dumnezeu, Cel ce îi slăvește astfel pe robii
Săi.
(Sfântul
Neofit Zăvorâtul din Cipru, Panegirice I, Scrieri III, Editura Doxologia, Iași,
2016)
Sfintul
Ierarh Nicolae salvează viaţa unui preot
Sfântul Neofit
Zăvorâtul din Pafos, insula Cipru
Barbarul i-a
poruncit să plece grumazul, Iar el a plecat grumazul, dar își ațintea ochii la
Sfântul Nicolae. Și iarăși sfântul i-a zis să îndrăznească și să nu se teamă de
nimic, Iar barbarul, dând o lovitură potrivită grumazului preotului, i-a sărit
departe sabia din mână. Bănuind că lucrul este vreo vrăjitorie, preotul voia să
i-l arate pe sfântul barbarului cu degetul.
Foto: Oana
Nechifor
Traducere și
adaptare: Laura Enache
Sursa:
Sfântul Neofit
Zăvorâtul din Cipru, Panegirice I, Scrieri III, în curs de publicare la Editura
Doxologia
Un preot
ieșit din Mitilene avea în obicei ca în fiecare an să se ducă în Mira la
sărbătoarea sfântului și să se închine la sfânta raclă și să ia din mirul care
izvora de la ea. Și odată când arabii au căzut asupra insulei, au robit mult
popor și pe preotul de care am vorbit în insula Creta. Au împărțit barbarii în
trei pe prizonieri. Și pe unii i-au condamnat la muncă, pe alții i-au închis în
închisori, iar pe alții îi ucideau cu sabia, între care era și preotul acesta.
Sunt tăiați
mulți din popor, și deznădăjduiește preotul de viața lui din pricina
strâmtorării timpului și se roagă Sfântului Nicolae cu privire la viața
veșnică. Iar acela s-a arătat șezând de-a dreapta lui și îi poruncea să nu se
teamă, ci să aibă curaj. Iar barbarul i-a poruncit să plece grumazul, Iar el a
plecat grumazul, dar își ațintea ochii la sfântul. Și iarăși sfântul i-a zis să
îndrăznească și să nu se teamă de nimic, Iar barbarul, dând o lovitură
potrivită grumazului preotului, i-a sărit departe sabia din mână. Bănuind că
lucrul este vreo vrăjitorie, preotul voia să i-l arate pe sfântul barbarului cu
degetul. Dar acela neavând ochi vrednici să îl vadă pe sfântul, zice barbarului
că: „Sfântul Nicolae pe mine m-a izbăvit de sabie. Și l-a crezut pe el, fiindcă
știa din auzite numele Sfântului Nicolae. Pentru aceea pe preot și pe alți
patru bărbați i-a eliberat pentru numele Sfântului Nicolae, pe care scoțându-i,
i-a trimis în țara lor prin care s-a și vestit limpede minunea aceasta.
(Sfântul
Neofit Zăvorâtul din Cipru, Panegirice I, Scrieri III, Editura Doxologia, Iași,
2016)
Sfântul
Cuvios Patapie vindecă un orb din naștere
Un tânăr
oarecare dintre creştini, fiind orb din naştere şi povăţuit fiind prin
rânduiala lui Dumnezeu, a venit la coliba Cuviosului părinte Patapie şi l-a
rugat pe fericitul să mijlocească la Dumnezeu pentru dânsul, să i se dea
vederea ochilor. Iar cuviosului, văzând credinţa tânărului, i s-a făcut milă de
dânsul, dar nu îndrăznea să facă o lucrare ca aceasta, socotindu-se nevrednic.
Apoi, ca
să-i vadă şi socotinţa lui, a zis: „Ce lucru minunat ai cunoscut la mine şi de
ce ceri un lucru pe care nu poate altul să-l săvârşească, fără numai singur
Ziditorul lumii Cel Atotputernic?”. Iar tânărul a strigat cu jale, rugându-se
cu lacrimi şi cu smerite cuvinte, spunând că el crede fără îndoială că poate
să-i dea vindecarea cea dorită, ca o slugă adevărată a lui Hristos.
Atunci,
cuviosul a zis către dânsul, cu credinţă: „În numele lui Iisus Hristos, care dă
orbilor vedere şi morţilor viaţă, vezi!”. Și, îndată s-au deschis ochii orbului
celui din naştere şi vedea luminat, slăvind şi mulţumind lui Dumnezeu.
Tânărul acela
era cunoscut multora care, văzându-l că are vedere, se minunau şi-l întrebau
cum a văzut; iar el nu tăinuia pe făcătorul de minuni şi făcătorul său de bine,
prin care a luat de la Dumnezeu vederea. Deci, a ieşit veste în popor despre
acea minune a cuviosului şi, de atunci, mulţi au început a veni la dânsul,
învrednicindu-se de rugăciunile lui.
Sursa: Pr. Alexandru Stanciulescu Barda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu