Puterea vindecătoare a Sfintei Împărtășanii

Puterea vindecătoare a Sfintei Împărtășanii

Multe dintre vindecările minunate ale Sfântului Ioan de Kronștadt (1829-1908), sfânt contemporan foarte iubit al Rusiei nordice, s-au întâmplat prin intermediul Sfintei Împărtășanii. Puterea vindecătoare se manifesta în primul rând în timpul împărtășirii cu Preacuratele Taine. Cu profunda credință pe care o aveau, bolnavii se împărtășeau cu adevărat „spre tămăduirea sufletului și a trupului”.

Preotul Vasilios Soustin povestește cum, pe vremea când era foarte tânăr, tatăl lui s-a îmbolnăvit grav de tuberculoză a laringelui. Profesorul Simanofski a constatat că bolnavul mai trăiește doar zece zile. Părintele Ioan se afla atunci în Kronștadt. I-au trimis o telegramă. În cinci zile părintele a ajuns la ei.

‒ De ce nu m-ați înștiințat că s-a îmbolnăvit așa de grav? Aș fi adus împreună cu mine Sfânta Împărtășanie.

Și, întorcându-se către bolnav, l-a întrebat:

‒ Crezi că pot să te ajut, cu puterea lui Hristos?

Acela a făcut un semn afirmativ. Atunci omul lui Dumnezeu a suflat asupra gurii bolnavului de trei ori, în semnul Sfintei Cruci.

‒ Vino la Kronștadt să te împărtășesc cu Preacuratele Taine. Te voi aștepta...

Când doctorul a aflat acest lucru, a spus că bolnavul va muri pe drum. Bolnavul a mers într-un final la Kronștadt, unde sfântul l-a împărtășit. A rămas acolo două zile. Toate rănile lui s-au închis și doar vocea îi era încă slăbită. Când s-a întors acasă, doctorul s-a mirat.

‒ Acest lucru este nemaivăzut. Este o minune vădită! a mărturisit pacientul în fața tuturor.

Bărbatul, care fusese pe moarte, a mai trăit încă 25 ani!

∞

În biografiile vechi ale sfântului se menționează și următorul caz de vindecare a unui femei în vârstă, după cuminecarea cu Sfintele Taine.

‒ Să vă împărtășiți, o sfătuia părintele Ioan de Kronștadt, și Domnul vă va face bine.

‒ Sunt foarte în vârstă, spunea bolnava, și de aceea nu voi putea fi vindecată.

‒ Nu este treaba noastră să știm timpurile și intențiile lui Dumnezeu, a răspuns părintele.

‒ S-a împărtășit mai demult, au completat cei din familia ei.

‒ Primii creștini, a mărturisit atunci sfântul, se împărtășeau în fiecare zi și voi nu vreți să vă împărtășiți acum, când aveți așa mare nevoie?

Într-un final, bolnava s-a împărtășit și foarte repede s-a vindecat.

∞

Caracteristică este și vindecarea principesei Zinaida N. Yusupova, care s-a îmbolnăvit de scurgerea sângelui după o naștere prematură. După cum istorisește ea însăși, Sfântul Ioan de Kronștadt a vizitat-o și s-a așezat pe patul ei, spunându-i:

‒ Dacă veți trăi sau nu, aceasta va fi după voia lui Dumnezeu. Dumneavostră însă trebuie să vă pregătiți pentru o nouă viață, prin împărtășirea cu Preacuratele Taine.

‒ Eu, părinte, mă pregătesc să mă împărtășesc înainte de Paști.

‒ Chiar dacă Paștele este aproape, a insistat atunci părintele, nu trebuie să amânați. Sunt pregătit să aduc imediat Sfintele Daruri.

La insistența lui, a primit cuminecarea și, deși se împărtășise cu conștiință curată și bucurie, a adormit șase ore. Când s-a trezit era sănătoasă cu desăvârșire! Profesorul Botkin, cel care îi urmărea îndeaproape starea de sănătate, văzând asemenea schimbare, a rămas pentru mult timp tăcut. Două lacrimi au curs pe fața lui. Mai apoi a murmurat gânditor:

‒ Noi, oamenii, nu am reușit să vindecăm această boală. Numai Domnul!

∞

Același sfânt povestește și următoarele evenimente asemănătoare: „Un om s-a îmbolnăvit de ulcer la stomac. A îndurat nouă zile, fără a primi nici cea mai mică alinare de la medici. M-am rugat cu fierbințeală pentru el zicând: «Doamne, ești Viața noastră! Pe cât de ușor pot eu să mă gândesc la vindecare, pe atât de ușor poți Tu să o dăruiești. Vindecă pe robul Tău, Împărate, de boala lui îngrozitoare!». Mai apoi l-am împărtășit, iar acela a primit Sfânta Împărtășanie cu dreaptă credință. În după-amiaza aceleiași zile s-a însănătoșit, iar seara s-a ridicat din pat. Stăpânul Hristos l-a miluit și i-a redăruit sănătatea. Mă uimesc de puterea dătătoare de viață a Preacuratelor Taine!

În slujirea mea preoțească, am întâlnit multe persoane bolnave care îndată s-au însănătoșit datorită credinței adânci, a pocăinței și a Sfintei Împărtășanii”.

Tu ce faci de Crăciun?

E-o bucurie așa de simplă și profundă, că într-o iesle mică și săracă, într-o dimineață de duminică, Tu, Dumnezeu, ne-ai venit întrupat. Și Te-a născut Preacurata Fecioară Maria și s-a închinat până la pământ. Și erai înconjurat de mulțime de îngeri, veniseră la Tine și cei trei păstori pe care Arhanghelul Gavriil i-a anunțat. Și se făceau minuni în toată lumea, iar în același ceas, în peșteră izvorâse apă din piatră, în Roma un alt izvor, dar de untdelemn, a ieșit din pământ, pe cer se arătaseră trei sori și toți se minunau că a venit Mesia.

Primesc an de an întrebarea aceasta: „Tu ce faci de Crăciun?”. Îmi dau seama că, aruncând o privire înapoi, cel mai adesea știam răspunsul. Era vremea reuniunilor, într-o zi cu prietenii, într-alta cu familia. Era timpul cadourilor, veselia aceea a magazinelor străbătute de pași grăbiți și ochi curioși, cu zurgălăi în boxe și fundițe pe cutii. Era clipa mesei împreună, atâtea feluri tradiționale și care își așteptau complimentele, o expoziție cu degustare, ce delicii! Era și vremea colindelor, să îi primim pe cei mici și pe cei mari, să ne arătăm recunoștința, poate să cântăm și noi, ca pe vremea când în satul bunicii ne însoțeau părinții din casă în casă, până se lăsa noaptea. În unii ani, era și durerea unor părinți plecați peste hotare și a meselor în jurul cărora se ocupau tot mai puține scaune.

Știam, oricum, răspunsul în mod practic. Aveam un program, până la urmă zilele acelea de vacanță își împlineau rostul, o detașare dintr-un ritm prea alert, o încântare a inimii, dincolo de cotidian. Și totuși, acolo undeva, dedesubt, plăpândă și neliniștită, rula o altă întrebare, fără de răspuns: „Dar ce e Crăciunul, de fapt, de unde vine bucuria?”. Și mă opream din toate, privind la jocul luminilor din brad, înconjurată de mirosul de portocală, poate că așa o să simt ce e Crăciunul…

Dar oamenii aceștia, oamenii aceștia care nu au prieteni, nu au rude, nu au casă, nu au brad… pentru ei, ce e Crăciunul?

Anul acesta nu știu ce fac de Crăciun. Nu mai am planuri, nici un orar de sărbătoare. Vreau doar să fiu și să mă bucur, că am aflat că asta-i tot ce trebuie să fac: să Îți mulțumesc pentru venirea Ta pe lume, Doamne, că iată Omul întreg începe a se mântui!

E-o bucurie așa de simplă și profundă, că într-o iesle mică și săracă, într-o dimineață de duminică, Tu, Dumnezeu, ne-ai venit întrupat. Și Te-a născut Preacurata Fecioară Maria și s-a închinat până la pământ. Și erai înconjurat de mulțime de îngeri, veniseră la Tine și cei trei păstori pe care Arhanghelul Gavriil i-a anunțat. Și se făceau minuni în toată lumea, iar în același ceas, în peșteră izvorâse apă din piatră, în Roma un alt izvor, dar de untdelemn, a ieșit din pământ, pe cer se arătaseră trei sori și toți se minunau că a venit Mesia.

E bucuria mântuirii, așadar, e începutul jertfei de pe Cruce, e o Duminică ce aduce a Înviere, și eu pe aceasta vreau să o împart cu voi, acesta e Crăciunul.

Și ar mai fi ceva… Am găsit că primii oameni care au prăznuit Nașterea Ta au pierit arși de vii într-o Biserică din Nicomidia. Se întâmpla la finalul secolului al III-lea, pe vremea împăraților păgâni Dioclețian și Maximian, pe când creștinii erau prigoniți. În aceeași ordine de idei, mai târziu, pentru o vreme, Oliver Cromwell, lider militar și politic, a interzis această sărbătoare, pe care o considera o tradiție păgânească. Parlamentul englez și-a comunicat decizia oficială în acest sens în 1644.

În timp ce eu, noi ‒ ce libertate avem de a trăi Crăciunul!… Nu trăiesc într-o țară în care să îmi fie interzise credința, bucuria, marele dar de a mă ruga… În jurul bisericii nu stau ostași cu făclii aprinse și nici nu e nevoie să mă ascund, să spun în șoaptă unde merg. Așa că am să Îți mulțumesc, Doamne, și am să cânt și am să scriu și pentru voi, cei ce iubiți Crăciunul, și pentru voi cei ce poate încă nu L-ați cunoscut, că n-am fi fost de Hristos nu S-ar fi născut și de nu ne-ar fi povățuit să fim.

Sursa: Pr Alexandru Stanciulescu Barda