Nu vin sărbătorile cu bota?

CIUBĂNCUȚA,CJ,31.12.2016

SĂRBĂTORILE-S O ZOALĂ,

un efort.

VIN SĂ PUNĂ MINTEA LA CONTRIBUȚIE ŞI MÂINILE SUNT ÎN ACȚIUNE

(NU LE-O TRĂSNIT SĂ FIE-N GREVĂ, DEŞI S-O DESEMNAT, PROMULGAT, DE CĂTRE PREŞEDINTE, PREMIERUL, PRIM-MINISTRU ).

 Nu vin sau: nu vin sărbătorile cu bota?

dar lumea e preocupată, burzulită, se leagă la cap (nu te legi la cap dacă nu te doare), dar te zăpăceşti, zdrobeşti, stropşeşti,zbuciumi iubire la înălțime, cu profunzimi, că se munceşte curat şi luminat, de poveste şi lumea după asta şti cine eşti, cu cine te însoțeşti, ce plăteşti (câți grițari, ce ceapă digerată; uneori pare a fi înțețept să meri țări împărțite până-ți vezi ceafa, ochiul soacrei cu tri nurori, ochiul din ceafă)... , că-s peste poartă, peste poate de făcut câte-n lună şi stele (omul, e mai ancestral, mai cosmic la minte, deşi e un pragmatic şi când nu te aştepți părând prins cu mâța-n sac ori cu mâța la oala cu smântână miau de plăcere)... şi înainte de a face curat, ordine, e o mare zarvă cu dute-vino, zăpăceală, claie-grămadă, dezordine, ca-n filozofia lui Hegel, cu capu-n jos şi cu "turul" pantalonilor în sus, adică un talmeş-balmeş, un pe dos, că-n dos există un miros... şi nu mori, "dacă n-ai învățat să mori vredată"?) să se pună mâna până atunci, să se pună lumea la cale şi sunt o grozăvie de lucruri halandala-portocala, sunt lucruri bine de făcut şi-n politică, şi care de care se sileşte să dea sens vieții, indiferent cine, de cine e voba (că nu mânci să trăieşti, deşi nimeni nu te guguleşte, ca păstorul blând care conştient mere după oaia rătăcită, la cheremul lupului, iar pe cea bolnavă o ia pe brață... şi numai dacă nu vrei nu eşti şi tu exemplu pozitiv, exemplu de urmat, că omul e esența şi excelența religiei, credinței socio cosmic şi careva brava pe facebook urând în numele lui Zamolxis şi exagera, chiar dacă era o zeu aț strămoşilor daci, era ca Deceneu, Burebista, Decebal, un strămoş al nostru balcanic, geto-daco Carpato-Danubio-Pontic-român, harnic, pragmatic), că te poți aştepta la orice,chiar dacă pe unii nu-i doare înclin în mânevă, nici în cot:-tu, io, am făcut sarmalele, am scos cozonacul din cuptor...- şi eu am..., şi-i o concurență de împrejurări, e concursul dintre iepurilă şi melc, e un babilon, vavilon, de vorbe şi cu tot zorul, e rând şi pentru sprovăială, e rânduit, că nu s-o băgat zilele-n sac, dar musca mai cade-n lapte, musca de pe căciula mincinosului, a celui care promite mereu, dar nimeni nu-l penalizează, condamnă, dacă doar promit, că sunt politicienii în general: promite, promite mereu marea şi sarea, dar nu crede în realizarea promisiunii, c-aşa-i politica, că nici cel care cere promisiunea, electoratul, nu crede în realizarea ei, fiind vorba: nu de vorbe, că de mulțamuri ni plin podul, ci concret sunt necesare de niscai fapte şi "praftica" omoară şi pe politicieni, că a face bine, tebuşoară bună, nu-i muncă uşoară, dar cine nu munceşte şi-n Biblie se pomeneşte, zice (citeşte şi te convinge), deci, zice colac peste pupăză: cel care nu munceşte, să nici nu mânce (în tot e un dichis, o regulă, chiar şi-n joaca copiilor, că nici aici pe ulți bogate-n colind de urare, de sorcovit, de soponit ce s-o-nvechit, de înoit, că ş i de anul nou trebe "pace vouă!" ceva nou, ca pentru  nou născut să fie totul nou, inedit, fără de rău, ca lumina de început, lumin căpătâi din ziua dintâi, că nu uiți cine eşti, nu uiți cine eşti pentru cele pământeşti şi pentu cele cereşti, nu uiți, care ți-s rădăcinile, dacă într-adevăr ni-s de stejar şi apropo dacă răul e tăiat din rădăcină, cum cum bine zice, bine intenționat călugărul Rafaelo Noica întîlnit mai an la Clinica de Recuperare de pe Viilor, din Cluj-Napoca, fiind chiar el pacient, după spusa unor bolnavi internați, ca mine în acest spital), şi ce poți face azi nu laşi pe mâine, iar gospodarul e cu capul pe umeri nu doar pentru bască comunistă, ci pentru a se strădui, pentru a nu trage chiulul, angoase pe dreapta, nu pentru a bate în sicriu un cui, cu alba, cu alba-neagra, cu țuică-n capul lui, cinste fiind pentru țara lui cine munceşte, cine se străduieşte, cine se gospodăreşte, se hărniceşte pentru a face bine, dacă mobilizată firea lui construieşte, însă nu pe nisip, nu castele din nisip, în acest sens având scopul, idealul, ca meşterul Manole, cu sacrificiu şi martiraj creativ, eficient, efectiv, pentru a fi util societații în care trăieşte implicit, implicat, zideşte carămidă pe carămidă cu maltar, în sfințenia bucuriei înmulțind talantul cu har, gospodar, dependent fiind de: îți faci, ai (omul ce-şi face, are, se bagă şi Vica vorbă lungă să ne ajungă ori vorbă multa, sărăcie, că păr lung, vorba şi a lui Eminescu: minte proastă,dar nu e cazul, că părul bogat e o podoabă femeii şi pentru cea de lângă mine, ea femeia fiind "încalte" steaua de sus răsare ca o taină mare, un răsărit de soare, un izvor prosper de omenire, o prmenetă primemire), că cine-şi face lui îşi face şi cine-şi dă lui îşi dă cu lucru bine făcut pas cu pas, că nu taca, ci munca cumpără vaca. (După sărbătoarea Crăciunului, e firesc să vedem sărbătoarea spiritului, că este un sărbătoresc al cugetului, al sănătosului țărănesc cu pasul constant al boului, constant în iubire, cu acea încăpățânare în bine,în ceea ce-i iubire pentru celalt). "Femea e ca o punguță de ceai: nu ştii niciodată cât de tare este până nu vezi cum fierbe", zice Eleonor Roozvelt, omul fiind în fond chipul, oglinda, a ceea ce face,seriozotatea cu care-l faci, deci e o măsură a lucrurilor, o apreciere, ca cea ale aurului în karate, în iubire,cum ar veni, cât eşti de puternic, magic, punct țintit, punct ochit, cu drept de înviere, distinct, aparte şi mai presus de moarte, chiar şi Vica, pentru chipul ei de zână bună până la dovada contrară, pentru sat e poreclită, supramumită: "Păstaie", după părinți, tot după ciufală, după vorba satului, în Ciubăncuța-Clujului, e "Buhița", Ludovica lui Ionaşu' Horjului, Mânzat, după acte, dar dezmerdată, alintată, zi de zi de zi: Vica şi asta pentru'că noi românii avem un folclor şi prin tot suntem culmea, prin tot avem un omenesc, dumnezăiesc pământesc (apropo până şi Lev Tolstoi susține: "Nu frumusețea ne face să iubim, ci iubirea ne face să vedem frumos") Nu apelez la cele patru volume de Colinde din Transilvania cu multe note etnografice şi ştințifice, monografice, subsemnatuluia, ci tot la Cristea Alexandru, prietenul de la Bobâlna, de la"Orpret, Orpet, apă lină", cum îşi intitulează cartea de poezii de factură şi inspirație populară, numită aşa după valea care trnversează ca afluient al Someşurilor, ce-şi au confluența la Dej, eu admirativ, ca un "Evrika!" pot afirma cu emoție, referindu-mă la figura de stil, un al satului, un preaplin de rugăciune,a scris şi 40 picesne, o laudă adusă osană cu înțelepciune, pricednile sunt bine venite într-o lume cu om-ucidere, cu răutate în frusta şi fără tupeu, a lui Dumnezeu, realitate, cu societate epigonică, chiar păgână fără geniala conştiință Mihai Eminescu, cea mai mare care a trăit în Carpați, ca frate între frați) omul  potrivit fiind şi Alexandru Cristea, omul potrivit la locul potrovit,dar să notez ce a notat acest om superb verb-proverb, ca pe roate, cu simț, bun gust şi realitate, despre Anul Nou: "Iatâ cum se spropria Ajunul de Anul Nou: Iarna, da iarnă nu gluma. Frig cu ferestrele sloi de gheață. În apropierea cuptorului buhaiul făcut din toc de brânză cu piele de miel şi păr din coma de calului. Mama ne pune pe masă piroaşte calde [sarmale.nn] în blide de lut.

-Luați şi mâncați, că se apropie vremea de mărs.

-Bine,bine, hai Aurel,să mâncăm.

-Mă copii să vă îmbrâcați bine, spune Taticul şi pune lemne de foc sub cuptor,iar câteva pe foc.Simțeam bucuria dacă pun la socoteală pregătirile de la toc şi piele până părul de cal de la caii de la C.A.P-ului. Ce să mai spun de cuvintele pluguşorului? Gata de mărs Aurel ține pluguşorul, iar eu cu trasul şi cuvintele,să nu uit clopotele de la oi.

-Slobozâ-ne gazdă-n casă.

-Haidaț,haidaț şi începe pluguşorul: Iatna-i gre,omătu-i mare,/Semne bune anul are,/Semne bune de belşug/De la brazda de sub plug./Ia mai mânați,măi flăcăi/Şi sunați din zurgalăi,/Hăi,hăi,hăi!/De ura aş ura,/Dar mă tem că s-a însera,/Dar noi suntem mititei/Şi ne mâncă câinii răi./"Trageți măi din zurgalăi/Şi strigați cu toții:/Hăi,hăi,hăi !

-Mulțumim. Cine-i cu banii? Luăm bănuții cu mâinile roşii de la spălatul cu omăt. De la o casă la alta urăm în Bobâlna. De altădată când eram copii, iar dimineața ne trezea Mama să sorcovim: Sorcova vesela,/Să trăiți,/Să-n tineriți !/La anul şi la mulți ani!//Aşa a fost şi n-am să uit cât oi trăi.Să nu-l supărăm pe Dumnezeu".

- De anul nou e bine să ai pe masă: vâsc, 12 boabe de struguri..., zice şi Mihaela-Ştefania Celemen.

-Alții ştiu mai multe, completează şi Vica, mamă-sa (pentru a fi bine nu faci moarte de om).

PAVEL RĂTUNDEANU-FERGHETE