Distinsei Doamne între Doamne

Prietenei mele de aici şi de peste ocean

Cu mult timp înainte de a ne revedea, Mela, căci aşa îmi place s-o alint, mi-a trimis un mesaj cu traseul Montréal-Timişoara, dar înainte de a fi plecat din provincia Québec, locul în care s-a stabilit de ani buni, spre a veni în capitala Banatului, a ţinut să participe la întrunirea făcută de Preşedintele Asociaţiei Scriitorilor Români din Canada, Domnul Alexandru Cetăţeanu, căruia de ani buni i-a intrat în obişnuinţă să îşi adune colegii şi prietenii într-ale scrisului la primitoarea casă a Domniei Sale din St. Timothee, şi să-mi trimită o fotografie de grup a scriitorilor români din Montréal făcută tocmai pe prispa casei Domnului Preşedinte.

Deşi abia aşteptam revederea, aşa ca între „bibliotecărese“, venirea ei a fost lăsată pe tânjală, când... într-o bună zi... deschizând poşta electronică am dat peste următorul mesaj:

„Dragă Dorina,

Dacă eşti liberă şi poţi, la 18:30 suntem în Piaţa Unirii, la fântâna miraculoasă, spre a ne aşeza şi cu alţi invitaţi  pe terasă.

Nu am primit răspuns la nici un apel telefonic către tine.  

Sună la…

Te pup,

Melania“.

Cu toate că locuiesc într-un imobil din Unirii, n-am putut da curs invitaţiei dragii prietene de peste ocean pentru că o aveam în vizită pe nepoata mea, Temis, o domnişoară plăpândă ca un fir de ghiocel, aflată la vârsta pubertăţii, cu mii de semne de întrebare despre lumea în care trăim, aşa că am sunat-o pe distinsa Doamnă Melania Rusu Caragioiu şi i-am cerut iertare pentru faptul că nu ne vom putea întâlni.

Ei, dar ca un făcut, se pare că Fortuna a ţinut cont de regretul meu de a nu o fi reîntâlnit pe mama mea de suflet şi în pofida faptului că ne-am luat rămas bun la mobil, la începutul ultimei săptămâni din august, într-o zi învăluită de miresme de conuri de brad şi caprifoi ce înconjurau Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran“ Timişoara, m-am trezit că Mela a venit însoţită de fiica Domniei Sale, Doamna Alexandrina Caragioiu, să doneze un vraf de cărţi bibliotecii noastre, Bibliotecii Judeţene Timiş, Bibliotecii Academiei Române Bucureşti şi Bibliotecii Naţionale, eu angajându-mă să trimit coletele de cărţi la ultimele două instituţii.

Cum amândouă suntem un fel de „rára ávis“ căci amândouă am avut parte de a lucra la fondul de patrimoniu al bibliotecilor timişorene, discuţia noastră s-a înjghebat despre „bucuriile şi neajunsurile vieţii de bibliotecar“ – trecut şi prezent ori „amintiri despre viitor“.

În ceea ce priveşte opera literară a Melaniei Rusu Caragioiu pot spune că ea este receptată nu numai în funcţie de intenţiile autoarei, ci şi de sugestiile, asociaţiile şi ideile pe care le sugerează lectura textului „inventar la biblioteca Bastion sau primul «per-tu»“.

Chiar dacă nu ne-am văzut de vreo doi-trei ani, am regăsit-o aproape neschimbată: aceeaşi privire sprinţară, aceeaşi faţă senină ca şi seninătatea „florilor de cireş şi de măr din luna lui dor-călător“, aceleaşi mişcări agere, ea înseşi autocaracterizându-se în versurile: „Te atrag în irizări de plete blonde/ Inconştient, prin magnetismul meu“.

Rugând-o să doneze cărţile cu autograf, s-a aşternut pe scris cu dezinvoltură: „Iubitei mele prietene,… Dorina…, cu multă preţuire, Mela, 29 august 2016“.

Mi-aş fi dorit ca venirea alesei doamne a scrisului bănăţean la bibliotecă să fie marcată de o lansare de carte, dar poate că într-o altă peregrinare vom reuşi să organizăm şi un astfel de eveniment. Atunci, pe 29 august a. c., studenţii timişoreni se aflau încă în vacanţă, aşa că mi-am exprimat imensa bucurie doar prezentând-o pe Mela nepreţuitelor colege, arătându-i o mică parte din lăcaşul nostru de cultură. Şi pentru că „toate astea fi-vor învăţate“ de tânăra-mi nepoată, care era prezentă şi a avut privilegiul să o cunoască pe Melania, aşa cum este cu adevărat, „fără artificii“, am imortalizat momentul prin câteva fotografii.

„Lăsaţi-mă să scriu!“ – cam acesta ar fi imboldul Melaniei pentru a se elibera de dorul-dor, dor care şi-l astâmpără prin tipărirea unor volume ca: „Pinteni cu năluci“, „Epigrame pocăite - născute aici şi peste ocean“, „Pe igliţă – sonete îndărătnice şi dantelate“, „Ani de Canada“, volume care întregesc fondul de colecţii speciale al bibliotecii în care lucrez.

 Prin gânduri, în tandem cu Melania, privesc în zare, înspre Bastionul Maria Therezia, unde a desăvârşit timp de treisprezece ani codificarea cărţii vechi româneşti şi străine şi aşteptând-o să reapară cu spiritul şi tonul vivace, nu-mi rămâne decât să îndrăznesc să-i aduc acest mic elogiu Distinsei Doamne între Doamne, cu încrederea şi speranţa că totul va fi bine!

                                                                                                         

       Dorina Măgărin

                                                                                   Timişoara, 15 decembrie 2016