vineri, 23 decembrie 2016

GSM SURPRIZE ! SURPRIZE ! + cadoul de moș 0m





SURPRIZE ! SURPRIZE !

  
 Și ce surprize ! Una mai mare ca alta !
Ghiță, patronul Mocirlei 1, dispare chiar de Ziua Ignatului !?! Se dusese la SRI să hrănească cucuvelele mov și s-a evaporat ! În mare viteză, pe sub nasul supraveghetorilor ce aveau misiunea de a nu-l scăpa din ochi. Pentru a-l propti la DNA. Omul nu mai avea imunitate de 24 de ore. Ghiță, care cânta dăunăzi cu patos Treceți batalioane române Carpații …, a forțat, se pare, Marea Neagră ! Probabil să testeze noul tunel făcut pe sub celebra strâmtoare ce ne-a pus pe butuci, la prima cursă, cea mai mare navă românească. Independența !
 Asta a doua zi, după ce Dragnea lansase noul premier „bărbat șarmant, cu  vastă experiență, vechi membru de partid, bla, bla, bla !” Ei, aș ! O superbă sabină, tehnocrată 100%, ofertă de nerefuzat, va conduce, se pare, pentru un semestru guvernul României ! După aceea, el grande comandante, spălat de Parlament, va încăleca pe calul alb și bice la Palatul Victoria ! 
Deși, dacă troica PSD-ALDE-UDMR se va lua de Justiție& DNA, va fi mare deranj ! Prin piețele patriei !


 
Nominalizarea lui Se(r)vill a lăsat întreaga oaste pesedistă cu gura căscată ! Ponta, însuși, de etnie incertă, a aflat de la televizor ! Știam că ultrașii PSD sunt habotnici creștini ortodocși, dar nu m-a mirat nici reacția misoginilor și xenofobilor aborigeni. Îi văd zilnic manifestându-se pe rețelele sociale. Nu sunt mulți, dar sunt vocali sub masca anonimatului. Așa cum a prezis lelea Safta, posturile știriste s-au inflamat. Și dăi, și dăi, și dăi … cartușe oarbe, fumigene, petarde, artificii …
Mă întreb, dacă boborul pesedist ar fi știut de această propunere, cum ar fi votat ? Și nu numai cel socialist. Asta pentru că se tot face caz de faptul că PSD a fost votat și de inteligența orașelor. De parcă la țară ar trăi doar analfabeți !?! Să fim serioși !?!
Baronul-roșu a jucat o carte mare. A făcut o campanie inteligentă ! Unicul asistat din politica românească, manechinul Tăriceanu, a primit cadou câteva zeci de mii de voturi pentru a sălta pragul electoral. Ceea ce s-a dovedit decisiv în alcătuirea alianței. Altfel, era la mâna UDMR-ului. 
UDMR-ul a ajuns să se prostitueze cum nu a făcut-o în ultimii 27 de ani, dând asigurări ca va susține coaliția în Parlament fără ca nimeni să i-o ceară ! Poate-poate pică vreun ciolan !
Discursul electoral al lui Dragnea a fost de o manieră civilizată, cu ușoare accente naționaliste „Mândri că suntem români !”, arătând cu degetul spre neromânul Dacian-Julien Cioloș (?!) sau spre președintele României ș.a. Pe scurt, a cucerit audiența propriului electorat cu un program 70% liberal ! PSD nu mai este un partid de stânga ! Unii analiști afirmă că nu a fost vreodată ! Lelea Safta îmi șoptește că principalii consilieri electorali ar fi fost evrei. Ei, când intră poporul ales pe fir, succesul e garantat ! La PNL, cine or fi fost consilierii ? Or fi avut ?!?
Victoria i-a amețit pe câștigători ! Cei 18% din cei 18,7 milioane de alegătorii au decis învingătorul. Așa-i în Democrație ! Asta nu înseamnă că „aleșii” trebuie să umble imediat cu amenințări.
Secretul bine păzit, inclusiv față de C.C. al PSD, nu l-a tulburat pe prezident. Doar l-a surprins. Însă nu a înghițit sintagma „ne vedem în altă parte”. Constat că Dragnea ar fi fost foarte bun de milițian ! De bun vătaf de județ îl știam !



Neamțul a respectat procedurile constituționale și, după consultări, a declarat concis că a treia zi de Crăciun va anunța decizia sa. Oricum, se intra în ajunul marii sărbători a nașterii lui Iisus Hristos și nu avea rost să-I streseze pe parlamentari. Între timp a vorbit la telefon cu noul premier asigurându-o de toată simpatia. Doar că trebuie îndeplinite niște formalități / verificări. Dacă ar fi știut dinainte nominalizarea, aceste verificări ar fi fost deja efectuate. Așa-i când unii umblă cu secrete !
O adevărată surpriză a fost reacția mamei lui Sevill, care nu e deloc de acord cu viitoare postură a fiicei sale, apelând chiar și la motive de ordin medical. Mamă, e mamă ! Dar ce ne facem cu soțul ? Sirian. Nimic de zis ! Legiunea a V-a, adusă de Traian în Dacia, era alcătuită tot din aceeași etnie ! Așa că prin vinele noastre curge și ceva sânge sirian, pe lângă melanjul balcanic  gohungeaslav bulung pecumtu. La mine, mai puțin atomi de hun și ung. Scut: Carpații și Ștefan cel Mare ! În compensație, mi-am luat soția ardeleancă.
De-ale lelii Safta ! Soțul nominalizatei ar avea ceva probleme !  Teror ! S-ar putea că însuși Dragnea să vină spășit cu o altă propunere în pli(s)c !
Oricum, Santa Klaus ne-a asigurat un Crăciun creștin. La anul mai vedem !
O ultimă surpriză ! Moș Dacian-Julien Cioloș a adus României, de la U.E., 7,23 miliarde de euro + investiţii străine directe în valoare de 3,7 miliarde de euro.
Ai notat, guralivule Ponta ? Ești capabil să-ți ceri scuze ?

Crăciunul cu bine ! Sărbători fericite ! La Mulți Ani !













































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu