Un mentor din tinereţe – devenit
ulterior şi bun prieten – îmi atrăgea atenţia asupra precarităţii lecturilor
temeinice de până la 20 de ani, spunând cu uşoară dojană în glas:
„Cine nu citeşte la timp, înţelege
prea târziu !”
Am înţeles
sensul spuselor sale şi am început să-i dau dreptate abia pe la 30 de ani,
sperând că voi putea recupera totul după ieşirea la pensie. Deşartă iluzie !...
Trecut
binişor de anii de pensie (mai bine de 15 !, dar oricum ceva mai puţin de 1/2
din cât am slujit statul român numit pe vremea aceea Republica Socialistă), am
înţeles şi altceva – ceva despre care nimeni nu îmi spusese nimic: pot citi şi
pentru voi, dar nu pot citi şi în locul vostru.
Drept care
puteţi citi mai departe – un pic mai greu – sau apăsa pe Delete – mult mai
uşor, (mă adresez mai ales fiilor mei rătăcitori – fie ei biologici sau doar
spirituali).[Vezi parabola „Fiului risipitor” la adresa de mai jos:
http://www.crestinortodox.
ro/sarbatori/ duminica-fiului- risipitor/parabola-fiului-
risipitor-143753.html]
...Zilele
trecute, căutând ceva în arhiva personală, am dat peste un titlu de articol
care m-a făcut să recitesc întregul articol (îl găsiţi în attach): „CONTROLUL
MINŢII ÎN NOUL TOTALITARISM” – articol scris de Richard K. Moore, în septembrie
2014 (despre „CONTROLUL SUFLETULUI” încă nu am reuşit să selectez bibliografia
din Noul Testament !), articol din care am extras pentru voi: „Suntem capabili
să înţelegem arhitectura – patternul structural – fiecărui gen de regim al
controlului minţii. Acest lucru ne ajută să recunoaştem precursorii – semnele
care ne arată ce fel de viitor ne aşteaptă.”
Oare este
cazul să mă mai preocupe viitorul meu sau al copiilor şi nepoţilor, sau să mă
mulţumesc a înţelege vremurile care le trăim ?...
Probabil că e mai bine chiar şi mai
târziu, decât niciodată !
***
În
prezentarea introductivă a articolului la care m-am referit, publicaţia
digitală care l-a pus la dispoziţia cititorilor români – Cuvântul Ortodox – ne
arată:
„Controlul
minţii, ca parte a controlului social în general, este realizat, în zilele
noastre, mai ales prin tehnici inspirate din dinamica sectelor. Este ideea de
bază a textului de mai jos. Termenul englezesc este de “cult” (în sensul de
parte a unei credinţe religioase-notaEFG), însă în română uzual este cel de
“sectă”, sensul fiind acela al unei
grupări conduse de un lider carismatic, bazată pe condiţionarea,
îndoctrinarea membrilor săi, pe menţinerea acestora în interiorul unei “bule de
săpun” (balon de săpun-notaEFG) care-i separă de realitate, pe furnizarea de
“texte”-standard cu care aceştia sunt învăţaţi să respingă tot ceea ce le
contrazice “credinţa”, precum şi pe înfăţişarea unei “ameninţări exterioare”
faţă de care membrii sectei trebuie să strângă rândurile.
Autorul
descrie şi fenomenul falselor “treziri”,
adică al mişcărilor antisistem care captează membrii pe baza
“adevărurilor revelate” doar pentru a-i pune pe un drum înfundat.
Nu, nu este
vorba despre o distopie sau o predicţie, nici despre fenomene restrânse, de
nişă, ci, în mare parte, despre o practică de control şi condiţionare deja
folosite pe scară largă. Să ne gândim numai la ce a însemnat Obama ca stil de
lidership politic şi de comunicare (link). Am mai discutat despre tehnicile de
ocupare a câmpului cultural, a spaţiului public, despre “câinii de pază” ai
puterii reale(link). Am văzut cum suntem consideraţi, noi, drept un popor care
nu poate fi condus decât prin tehnici de
manipulare(link), nu prin consens raţional, democratic. Un element care lipsea
din acest tabloul era descrierea mai exactă a acestei stranii fanatizări spre
care suntem târâţi tot mai mult, atât pe plan global, cât şi local. O
fanatizare de tip pseudo-religios, prin care membrii şi simpatizanţi sunt
complet rupţi de realitate, în care ataşamentul se manipulează prin tehnici de
îndoctrinare agresivă şi de manipulare psihologică.
De pildă, în
spaţiul politic, nu de puţine ori “băsiştii” au fost descrişi, pe bună
dreptate, ca fiind o grupare de tip sectar, cu toate tehnicile de supunere faţă
de liderul suprem aferente, cu tot arsenalul de fidelizare absolută a membrilor
săi. De partea cealaltă, şi, ironic, uneori tocmai de către agenţii
sectarismului băsist, “Antenele”, mai ales o emisiune de prime time condusă au
fost acuzate că manipulează agresiv prin tehnici speciale de îndoctrinare
tipice sectelor. De aici şi aerul greu respirabil, şi cvasi-imposibilitatea
articulării unui spaţiu al normalităţii, raţional, critic.
Unele secte
sunt foarte eficiente şi pentru operaţiuni secrete sau pentru instituţiile
financiare, dacă ne gândim la rolul mormonilor şi al scientologilor pentru CIA
si FMI.
Nu doar în
politică, ci, deseori, şi în cultură se fac resimţite dacă nu tehnici, atunci
măcar stări de spirit similare grupărilor religioase. Unii oameni de cultura
sunt adevăraţi „guru”, aureolaţi de o
carismă aparte, care reuşesc să controleze o sală întreagă de oameni, ai zice,
cu spirit critic, mai abitir decat reuşesc liderii religioşi reali (tandemul
Pleşu-Liiceanu e cel mai bun exemplu în acest sens – nota EFG).
Această
practică de divizare manufacturată a societăţii şi de control prin folosirea
tehnicilor sectelor o vedem la lucru şi în alte zone sensibile – inclusiv în
zona bisericii, unde diverşi lideri “trezesc” de zor oameni doar pentru a le
programa gândirea în forme rudimentare şi a-i ţine departe de şansa trezviei
autentice, întru Adevăr (despre fenomenul falsei treziri am mai scris aici –
link). Căci toate formele de rezistenţă, fie ea şi prin gândire liberă, trebuie
clonate şi falsificate, confiscate, pentru a elimina resorturile REALE ale
rezistenţei lăuntrice, singura veritabilă.”
***
De fapt, nu e nimic nou sub soare.
Cu mai bine
de 80 de ani în urmă, unul dintre intelectualii emblematici ai României –
Mircea Eliade – scria:
”Nu cred că
se află ţară europeană în care să fie atâţia intelectuali cărora să le fie
ruşine de neamul lor”
http://www.cuvantul-ortodox.
ro/recomandari/mircea-eliade- a-nu-fi-roman/
A apărut
acum, de curând, o nouă modă printre tinerii intelectuali şi scriitori: a nu
mai fi români, a regreta că sunt români, a pune la îndoială existenţa unui
specific naţional şi chiar posibilitatea inteligenţei creatoare a elementului
românesc. Să ne înţelegem bine: tinerii aceştia nu depăşesc naţionalul pentru a
simţi şi gândi valorile universale; ei nu spun: “Nu mai sunt român, pentru că
sunt înainte de toate om, şi cuget numai prin acest criteriu universal şi
etern”.
Tinerii
aceştia nu dispreţuiesc românismul pentru că sunt comunişti sau anarhişti, sau
mai ştiu eu ce sectă social-universală. Nu. Ei, pur şi simplu, regretă că sunt
români şi ar vrea să fie (o mărturisesc) orice altă naţie de pe lume, chinezi,
unguri, nemţi, scandinavi, ruşi, spanioli; orice, numai români – nu. S-au
săturat până în gât de destinul acesta de a fi şi a rămâne român. Şi caută prin
orice fel de argumentare (istorică, filozofică, literară) să demonstreze că
românii sunt o rasă incapabilă de gândire, de eroism, de probleme filozofice,
de creaţie artistică şi aşa mai departe.
Unul dintre
ei se îndoieşte demult de realitatea unui neam românesc războinic, încât îşi
propune să citească istoria Imperiului Otoman a lui Hammer, ca să verifice dacă
într-adevăr s-au luptat vreodată românii cu turcii şi i-au învins! Altul crede
că orice creier care contează în istoria şi cultura “românească” nu e de
origine română.
Cantemir, Kogălniceanu,
Eminescu, Haşdeu, Conta, Maiorescu, Iorga, Pârvan etc. – toţi, dar absolut toţi
sunt străini. Sunt slavi, ovrei, armeni, nemţi, orice; dar nu pot fi români,
românii nu pot crea, nu pot judeca; românii sunt deştepţi, sunt şmecheri, dar
nu sunt nici gânditori, nici creatori.
Dacă le
pronunţi vreun nume despre care se ştie sigur că e românesc, au alte argumente.
Este din Oltenia? Sânge sârbesc. Este din Moldova? Moldova întreagă e
slavizată. Din Transilvania? Sânge unguresc. Cunosc câțiva moldoveni care spun
cu mândrie: “Am sânge grecesc!” sau “Strămoşu-meu a fost rus”. Singura lor
şansă de a fi oameni adevăraţi este de a-şi dovedi că originea lor nu este
curat românească. Nu cred că se află ţară europeană în care să existe atâția
intelectuali cărora să le fie ruşine de neamul lor, să-i caute cu atât a frenezie defectele, să-şi bată joc de
trecutul lui şi să mărturisească în gura mare că ar prefera să aparţină, prin
naştere, altei ţări.
Toţi tinerii
aceştia au de făcut obiecţii neamului românesc. Mai întâi, spun ei, românii
sunt deştepţi, şi asta îi împiedică să aibă drame interioare, să cunoască
profunzimile sufletului omenesc; îi împiedică să aibă probleme. Cine nu are
probleme sufleteşti, cine nu capătă insomnii din cauza meditaţiilor şi
agoniilor, cine nu e în pragul nebuniei şi al sinuciderii, cine nu ajunge
pentru zece ani neurastenic, cine nu urlă “Neant! Agonie!
Zădărnicie!”, cine nu
se dă cu capul de pereţi ca să afle “autenticitatea”, “spiritualitatea” şi
“viaţa interioară” – acela nu poate fi om, nu poate cunoaşte valorile vieţii şi
ale culturii, nu poate crea nimic. Românii sunt deştepţi – ce oroare! Unde
poate duce deşteptăciunea? La ce-ţi foloseşte faptul că poţi cunoaşte,
superficial, realitatea – când îţi lipseşte facultatea de a imagina probleme,
îţi lipseşte boala prin care poţi întrezări moartea şi existenţa, îţi lipsesc
înseşi elementele dramei lăuntrice?
Tinerii
aceştia sunt supăraţi pe neamul românesc pentru că românii nu au drame, nu au
conflicte şi nu se sinucid din desperare metafizică. Tinerii au descoperit o
întreagă literatură europeană de metafizică şi etică a desperării. Şi, pentru
că despera-rea este un sentiment necunoscut românului (care a rămas, în pofida
atâtor erezii şi culturalizări, drept-credincios Bisericii Răsăritene), tinerii
intelectuali au dedus stupiditatea iremediabilă a acestui neam. (…)
Alimentaţi
de lecturi europene, mimând drame europene, voind cu orice preţ o
spiritualitate care să semene chiar numai exterior cu spiritualitatea
occidentală sau rusă – tinerii n-au înţeles nimic din geniul acestui popor
românesc, bântuit de atâtea păcate, având nenumărate lipsuri, dar strălucind
totuşi cu o inteligenţă şi o simţire proprie.
Tinerii au reacţionat împotriva curentului
de acum 10-12 ani, pornit de la Gândirea şi Ideea Europeană (Pârvan, Lucian
Blaga, Nae Ionescu, Nichifor Crainic; originale sunt tot în cursurile şi
publicaţiile lui N. Iorga), care proclamase “autohtonismul”, “specificul etnic”
în artă şi în gândire şi încercase cea dintâi filozofie ortodoxă prin crearea
tipologiei româneşti.
Cauzele
acestei reacţiuni (care a început prin a fi pur spirituală, pentru a ajunge în
deplin nihilism, negaţie a istoriei, relativism în cultură, disoluţia
conceptelor critice etc.- subl.EFG) sunt mult prea interesante şi prea aproape
de noi ca să ne încumetăm să le discutăm în acest articol. De altfel, nici n-am
încercat aici să cercetăm întreg fenomenul “a nu mai fi român”, ci numai să
denunţăm câteva din aberaţiile ultimei mode intelectuale.
Aceia care
desperează de destinul de a se fi născut români judecă strâmb meritele şi
defectele poporului. Ei vor problematici, îndoieli, eroism – iar poporului
român îi e cu totul străină îndoiala şi despre eroi are o concepţie cu totul
familiară. Pentru un tânăr intelectual, credinţa şi îndoiala au valoare filozofică,
deschid căile meditaţiei, pun probleme; pentru un ţăran român nu există
îndoială, el crede firesc (aşa cum curg apele, cum cresc florile), fără
“probleme” (ţăranul român este realist; vezi colecţiile de proverbe, ca să
înţelegi cum a reacţionat el contra încercărilor de idealism, de criticism
aduse de popoarele cu care a intrat în legătură). (…)
Este
adevărat că poporul românesc suferă de multe păcate, este adevărat că ne
lipsesc multe axe – dar aceasta e condiţia noastră umană, acestea sunt
posibilităţile noastre de a atinge universalitatea. Putem pleca de la ele sau
le putem ignora pur şi simplu.
Dar nu e
nici cavaleresc, nici eficace să ne fie ruşine că ne-am născut români numai
pentru simplul motiv că nu găsim în valenţele româneşti ceea ce vrea Şestov sau
Dostoievski (subl.EFG).
Mircea Eliade – Oceanografie (1934)
(Retipărit în 1991 de Editura
Humanitas)
***
Premoniţie sau previziune ?
Eu cred că e „doar” genialitate...
P.S. Dacă
vreţi să aflaţi mai multe despre Richard K. Moore, încercaţi la adresa:
http://cyberjournal.org/, altfel s-ar
putea să aveţi surprize. Lucruri interesante puteţi afla şi aici:
http://www.fantasticforum.com/ cyberjournal/rkm_index.html.
Sursa: Prof. Valentina Lupu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu