S P I T A L U L Ep.4

TALMUDUL

Pe vremea lui Iisus Hristos, secta fariseilor răspândea, printre ovrei, oarecare învăţături explicative asupra Bibliei.

Pentru ca să împiedice pierderea acestor doctrine, zise tradiţionale, un haham, numit IUDA HA-KADOŞ (sfântul) a scris, către sfârşitul veacului al II-lea, o carte intitulată Mişna.

Mai târziu, Mişna s-a mărit cu diverse comentarii, care au format Ghemara.

47 Drumont, la France Juive, I, p. 39, Paris.

Aceste comentarii, - împreună cu Mişna care le serveşte de text, - constituie Talmudul.

Sunt două Talmuduri: unul, numit Talmudul din Ierusalim (Talmud Jeruşalmi), care a fost scris în Palestina, probabil în Tiberiada, pe la anul 38048 după Hristos; şi celălalt, numit Talmudul din Babilon (Talmud Babli) care a fost redactat în Babilonia şi isprăvit către sfârşitul secolului VI.

Dar, Talmudul din Babilon a fost, mai târziu, amplificat prin comentarii, făcute de hahamii din Evul Mediu.

Aşa, MOISE MAIMONIDE, rabin din secolul al XII-lea, a scris un extract din Talmud şi a numit lucrarea sa, Iad Hacazaca (mână tare).

RACHI, haham din Troyes şi, în urma lui, mai mulţi rabini francezi, din veacurile al XII-lea şi al XIII-lea, - au redactat nişte glose talmudice, numite Tosafot (adiţiuni), de unde se trage şi numele de Tosafişti, sub care sunt cunoscuţi.

IOSEF KARO, haham spaniol, din secolul al XVI-lea, care a locuit câtăva vreme la Nicopol şi la Constantinopol, a publicat în 1567, Şulhan-Aruk (masă pusă), în care „toate legile religioase şi civile ale iudeilor sunt clasate în ordinea subiectelor”49. Acest fel de Cod talmudic se adresează tuturor ovreilor.

Josef Karo, după ce a analizat şi rezumat opiniile emise de toţi predecesorii săi, ne dădu Şulhan-Aruk: care fu adoptat de totalitatea israeliţilor, drept cod de religie.

Astăzi, acest cod formează şi o carte didactică pentru toate şcolile ovreieşti din lumea întreagă.

BARTOLOCCI, unul din oamenii cei mai adânc cunoscători ai afacerilor ebraice, fixează, - în Bibliotheca Rabbinica, - terminarea definitivă a Talmudului, la sfârşitul secolului al XVI-lea”.

48 A Darmesteter, Le Talmud, p. 385.

49 Idem, I. cit, p. 439.

50 M. Schwab, Le Talmud dejerusalem, Introd., p. LI.

Pentru ca să ştim ce este Talmudul, ne-am procurat Talmudul din Jerusalim, care a fost tradus în franţuzeşte de MOISE SCHWAB.

L-am citit cu atenţie şi n-am găsit într-însul decât nişte interminabile discuţii, de cele mai multe ori copilăreşti şi ridicole, cu chiţibuşuri meschine53, azvârlite, cum zice un autor ovrei, într-o „sălbatică neorânduială”.

Dar Talmudul de care se servesc jidovii, este Talmudul din Babilon.

Într-adevăr. „Talmudul babilonic... fu primit de întregul Israel”.

„Talmudul din Babilon,... a fost singurul adoptat de Sinagogă, pe când Talmudul din Ierusalim... a fost neglijat de doctorii şi de copiştii Evului Mediu”.

Or, Talmudul din Babilon, în ediţiile vechi, - de exemplu, în cea din Veneţia, din 1520 şi în cea din Amsterdam, din 1600, - conţine numeroase pasaje care se refera la patimile de proprietate şi de dominaţie.

În ediţiile mai recente, aceste pasaje, - care sunt pline de ură împotriva a tot ce nu e jidov, - au fost înlocuite prin cercuri sau prin linii în alb. Într-adevăr, un Sinod ovreiesc ţinut în Polonia în 1631, a prescris ca în viitor, asemenea pasaje să nu mai fie imprimate, ci să fie spuse prin grai în şcoli.

51 Rupert, Biserica şi Sinagoga, p. 4, trad. română după L'Eglise et la Synagogue, 1859, Paris (Casterman édit).

52 Moise Schwab, Le Talmud de Jérusalem, 12, vol., 1871-1890.

53 Iată un exemplu, luat dintre mii: „De se găseşte în Templu o insectă moartă, Cohe-nul (preotul) poate s-o scoată afară, luând-o în brâul său, pentru ca să nu lase să stea acolo murdăria; - acesta este sfatul lui R. Johanan, b. Broca.

R. Juda zice: trebuie s-o ia cu un cleşte de lemn”... (M Schwab, I. cit, Traité Erubin, T. IV, p. 305).

54 A. Darmesteter, I. cit, p. 387.

55 Drach, De l'harmonie entre l'Eglise et la Synagogue, T.I, p. 164,1844. Drach, este un rabin convertit care are asupra Talmudului toată competenţa cerută: Noi, - spune el, - care, după meserie, am profesat multă vreme Talmudul şi i-am explicat doctrina, după ce am urmat un curs special, în timp de ani îndelungaţi sub doctorii israeliţi, cei mai renumiţi din acest secol... vom vorbi în cunoştinţă de cauză şi cu nepărtinire”. (I. cit, p. 122).

56 A. Darmesteter, I. cit., p. 386.

Iată textul enciclicei acestui Sinod:

„De aceea, ordonăm, sub pedeapsă de excomunicare majoră, să nu se imprime nimic, în ediţiile viitoare ale Mişnei sau ale Ghemarei, care să privească, în bine sau în rău, actele lui Isus Nazarineanul. Poruncim, prin urmare, să se lase în 33

Dar aceste pasaje au fost traduse, de mai multe ori, fie de hahamii convertiţi la creştinism, fie de orientalişti sau de profesori de limba ebraică, ne-ovrei, - ca bunăoară de WAGENSEII, de DANZ, de EISENMENGER şi mai de curând de Dr. AUGUST ROHLING, profesor la Universitatea din Praga.

Vom împrumuta lucrării acestui din urmă savant58 pasajele talmudice care ne interesează, - pentru ca să le supunem criticii biologice.

Jidanii au căutat, întotdeauna, să ascundă secretele criminale ale legislaţiei lor.

De câte ori a vrut cineva să tragă vălul care acoperă mârşăvia Talmudului, a dezlănţuit imediat ura cea mai cumplită a jidovilor, care au tăgăduit exactitatea traducerii şi au încercat, prin toate mijloacele posibile, să se răzbune împotriva traducătorului.

Astfel, când în 1700, orientalistul EISENMENGER, după un studiu de 20 de ani, publică traducerea unei părţi din Talmud, în cartea sa Iudaismul descoperit, jidovimea scoase un răget de turbare.

Ovreii încercară mai întâi să confişte această carte. Dar, neputând, ei oferiră autorului 10.000 de taleri, pentru ca să-şi retragă scrierea.

Frederic I, regele Prusiei, căruia se adresară în urmă hahamii, - calomniind pe EISENMENGER şi acuzându-l că este un falsificator, - însărcină Universităţile din Giessen, din Heidelberg şi din Meinz, să caute dacă, într-adevăr, erau pasaje rău citate sau falsificate, în lucrarea acestui savant.

Însă traducerea lui EISENMENGER şi citatele lui au fost

 în alb, locurile în care e vorba de Isus Nazarineanul. Un cerc ca acesta O, pus în loc, va încunoştiinţa pe hahamii şi pe dascălii de şcoală, să înveţe pe tinerime aceste pasaje, numai prin viu grai. (Drach, I. cit, T. I, p. 167).

Prof Dr. August Rohling, Ovreiul talmudist, tradus în româneşte, după a patra ediţie germană, de S.R.I.S., şi I.P.P.; Budapesta, 1876. (Bibliot Academiei Române, A, 17660).

Am confruntat această traducere, cu aceea ce se găseşte în cartea lui Chabauty (Les Juifs nos maîtres), şi care este făcută după un manuscris latinesc din secolul al XIII-lea: Extractiones de Talmud. Acest manuscris, - la redactarea căruia a colaborat Nicolas Donin, savant ovrei din La Rochelle, trecut la creştinism în 1236, - se găseşte la No. 16.558 al Bibliot. Naţionale din Paris, fol. 231.

Iată ce-l aşteaptă pe creştinul care îndrăzneşte să deschidă Talmudul şi să-i traducă grozăviile: „Un goi, care studiază legea, este demn de moarte”. (Talmud Babli. Traité Sanhédrin f. 59, c. 1. Vezi Rohling, I. cit, p. 94).

unanimitate declarate autentice, şi hahamii, - nemaiputând să mintă în faţa a trei Universităţi, - au fost siliţi să le confirme în mod solemn.

Dar asupra nici unuia dintre traducătorii Talmudului, jidănimea nu s-a îndârjit cu atâta furie ca asupra celebrului orientalist ROHLING. Toată haita presei ovreieşti s-a năpustit asupra lui, numindu-l: bârfitorul nevinovaţilor, apostolul obscurantismului şi ameninţându-l cu nimicirea morală.

Totuşi ROHLING nu s-a lăsat intimidat şi sfârşeşte astfel prefaţa ediţiei a 4-a a lucrării sale: „Pentru ca să ştie Iuda că nu tratăm cu uşurinţă cărţile sale „sfinte”, ne obligăm bucuros să-i plătim suma de 1.000 de taleri, dacă Societatea orientală germană va judeca, citatele noastre ca invenţii sau ca falsităţi”.

O scenă identică s-a petrecut când cu publicarea unei traduceri a Şulhan-Aruk-u-lui.

În 1883, a apărut o carte: Judenspiegel im Lichte der Wahrheit (Oglinda ovreiului la lumina adevărului), - al cărei autor s-a ascuns sub pseudonimul Dr. JUSTUS, - şi care conţine o sută de legi traduse din Şulhan-Aruk.

Jidovii, înfuriaţi, acuzară pe un redactor al „Mercurului Westfaliei”, care fu târât în faţa tribunalelor, ca plastograf.

La proces, profesorul Dr. ECKER fu chemat ca expert şi fu silit să examineze amănunţit cele o sută de legi din Judenspiegel.

În concluzia sa, savantul orientalist numeşte aceste legi infame” şi raportul său a avut, ca urmare, achitarea acuzatului.

Înainte de a întreprinde studiul critic al prescripţiilor talmudice, să ne întrebăm ce valoare are, pentru ovrei, Talmudul Babilonulul;

60 Rohling, I. Cit. p.l2.

61 Rohling. I. cit, Prefaţă, p. 21.

Hahamii prezintă acest Talmud ca fiind o carte sfântă, emanată din inspiraţia divină, şi mai importanta chiar decât Biblia.

Şi, într-adevăr, citim în Talmud:

„Biblia se aseamănă cu apa; Mişna cu vinul; iar Ghemara cu vinul care are o aromă parfumată”.

„Cel ce citeşte Biblia, fără Mişna şi Ghemara, este ca şi cum n-ar avea Dumnezeu.

„Păcatele contra Talmudului sunt mai grave ca păcatele contra Bibliei”.

„Cel ce dispreţuieşte cuvintele hahamilor merită moarte”.

„Marele rabin Menachem zice că însuşi Dumnezeu consultă pe hahamii de pe Pământ, dacă se întâmplă, în cer, vreo neînţelegere asupra legilor”.

„Cuvintele hahamilor sunt cuvintele Dumnezeului viu”.

MAIMONIDE vorbeşte despre Talmud în chipul următor:

„Tot ce conţine Ghemara din Babilon este obligator pentru orice ovrei,... căci cuprinsul Ghemarei a fost, în întregime, aprobat de tot Israelul”.

Acelaşi haham adaugă:

„Cei ce calcă învăţăturile Scribilor, trebuie să fie mai aspru pedepsiţi ca cei ce violează legea lui Moise. Călcătorul legii lui Moise poate fi iertat, însă violatorul preceptelor hahamilor, trebuie să fie pedepsit cu moartea...

Primul venit dintre credincioşi trebuie să omoare pe ovreiul care tăgăduieşte tradiţia Rabinilor... Nici martori, nici

62 Rohling, I. cit, p. 31.

63 Talmud Babli. Trat Sophérim. f 13, col. 2 - Vezi Rohling, I. cit, p. 32.

64 Talmud Babli., Schaara Zed, f. 9 - Vezi Rohling, I. cit, p. 33.

65 Talmud Babli. Trat Sanhédrin. f. 88, c. 2 - Vezi Rohfltig, I. cit., p. 32.

66 Talmud Babli.. Trat. Erubin, f. 21, c. 2 - Vezi Rohling, I. cit, p. 32.

67 Ad Pent, p.28, f. 129, c. 3 - Vezi Rohling, I. Cit. p. 34.

68 Bechai, Ad. Pent, p. 44, f. 201, c. 41 - Vezi Rohling, I. cit, p. 34.

69 Maimonide, Iad Hacazaca. Discours préliminaire. - Vezi Drach, I cit., I, p. 164 şi 179. J Vezi şi Chabauty, Les Juifs nos Maitres, p. 185.

dojeni prealabile, nici judecători nu sunt trebuincioşi. Cine îndeplineşte această execuţie are meritul unei fapte bune”.

Iată, de altfel, ce zic despre Talmud ovreii de azi:

„Cu cât Creştinismul, întinzându-se, deschise largul său sân, naţiilor păgâne, - cu atât Judaismul trebui să se închidă în el însuşi, să se strângă cu o grijă geloasă şi să înmulţească practicele şi observările din fiecare zi, din fiecare ceas.

Astfel se sapă mai adânc prăpastia care despărţea Judaismul de Creştinism şi de păgâni... Atunci se văzu acest fenomen straniu şi unic în istorie, adică un popor, risipit în cele patru colţuri ale lumii, dar totuşi rămânând unul, - o naţie fără patrie, dar fiind pururea vie. O carte săvârşi aceasta minune, - Talmudul”.

Judaismul îşi are expresia în Talmud de care nu este depărtat ca inspiraţie sau împuţinat ca un ecou, - fiind exact locaşul unde s-a încarnat, unde a luat formă, pentru a intra, din abstracţie, în domeniul lucrurilor reale.

Studiul Judaismului este acel al Talmudului, - precum studiul Talmudului este acel al Judaismului.

A vrea să explici pe unul, fără să explici pe celalalt, este o tentativă himerică. Sunt două lucruri nedespărţite, sau mai bine zis, un singur şi acelaşi lucru”.

„Talmudul fu primit, încă de la apariţia sa, ca expresia adevărată şi sinceră a legii tradiţionale. Numeroase şcoli, în care Talmudul fu obiectul studiului celui mai respectuos, se iviră deodată în Orient şi în Occident. Opera, răsărită pe malul Eufratului, fu într-o clipă în mâinile ovreilor care locuiau pe malurile Rinului, ale Dunărei şi ale Vistulei”.

„Studiul zilnic al Talmudului, la ovrei, începea de la zece ani, pentru a se sfârşi cu viaţa”.

70 Maimonide, Traité des docteurs rebelles, c. III. p. 52. - Vezi Drach, Deuxieme lettre d'un rabbin converti, p. 332. - Vezi Chabauty, I. cit, p. 186.

71 A. Darmesteter, I. cit, p. 434.

72 A Darmesteter, I. cit, p. 416.

73 M. Schwab, I. cit, Introduction, p. XXXVII. 37

„Cei ce se măgulesc, ca prin ajutorul Bibliei să cunoască religia noastră, sunt într-o desăvârşită greşeală... Cărţile talmudice sunt acelea care regulează viaţa religioasă a ovreiului, de la prima aspiraţie, până la ultimul suspin”.

Iată acum ce zice, despre Talmud, un alt jidov, - haham convertit la creştinism:

„Talmudul este codul complet, civil şi religios, al Sinagogei... El este codul care regulează, până în momentul de faţă, purtarea ovreilor... şi pentru care ei profesează un respect religios, ce merge până la fanatism”.

Prin urmare, Talmudul are o valoare enormă pentru ovrei. El este, - după propria lor mărturisire, - creatorul Judaismului de astăzi, el este codul ce regulează, până în momentul de faţă, conduita poporului lui Israel.

Se înţelege deci uşor, ce însemnătate prezintă, din punctul nostru de vedere, aceasta a doua legislaţie, ovreiască.

Prin urmare, vom căuta ce prescrie Talmudul în ceea ce priveşte patimile de proprietate şi de dominaţie.

I. - Patima de proprietate

Talmudul hărăzeşte numai jidovilor întreg pământul, cu toate bunurile din lume.

„Dumnezeu a măsurat pământul şi a dat ovreilor pe goimi (adică pe cei ce nu sunt ovrei) cu toate avuturile lor”.

„Dumnezeu a dat iudeilor putere asupra averii şi a vieţii tuturor popoarelor.

74 A Darmesteter, I. cit, p. 393.

75 Singer, Citat de Misfin, în Les Saints Lieux, T. III, p. 549 şi de A. Saubin, în Le Talmud, p.5.

76 Drach, I. cit, T. I, p. 164 - Vezi Mousseaux, Le Juif, c. IV, p. 87.

77 Talmud Babli. Trăité Baba-Kamma, f. 32, c. 2 - Vezi Rohling, I.. cit, p. 63. Cuvântul goi (la plural goimi) este echivalent cu ghiaur al mahomedanilor şi reprezintă - atât unul cât şi altul, - expresii de ură şi de dispreţ.

78 Albo. Sepher. Ik., f. 3. c. 25 – Ialkut-Chimeoni, Ad Hab., f. 83, c. 3. n. 563 - Vezi Rohling, I. cit, p. 63.

Jsrael este ca stăpâna casei, căreia bărbatul îi aduce bani. Într-adevăr, fără să îndure greutatea muncii, el trebuie să primească bani de la toate popoarele din lume”.

„Când va veni Mesia, ovreii se vor îmbogăţi enorm, pentru că toate tezaurele popoarelor vor trece în mâinile lor”.

În consecinţă, Talmudul dă jidovilor dreptul de a fura pe goimi.

„Este permis să despoi pe un goi”

După MAIMONIDE, preceptul biblic „să nu furi” înseamnă „să nu furi pe nici un om, adică pe nici un ovrei” - goimii nefiind oameni.

De altfel, când un jidan fură pe un goi, el nu face decât să-şi reia avutul său.

După Talmud, „proprietatea unui ne-ovrei e ca un lucru părăsit, ca un deşert, ca nisipul mării: adevăratul proprietar legitim este ovreiul, care o ia cel dintâi”.

După rabinul Solomon Iarchi, sau RACHI, „averile goimilor sunt ca nişte lucruri fără stăpân, şi aparţin primului jidan care le ocupă”

De asemenea, Talmudul interzice ovreiului să dea înapoi goiului un lucru, pe care acesta l-a pierdut.

„Este oprit să dai goiului un lucru pe care dânsul la pierdut. Cel ce dă unui goi obiectul pierdut, nu va găsi iertare înaintea lui Dumnezeu”.

„Tot ovreiul, care a găsit vreun lucru, trebuie să-l restituie stăpânului. Această prescripţie se aplică numai în cazul când

79 Ialkut Chimeoni, f. 75, c. 2 - Vezi Rohling, I. cit, p. 55.

80 Talmud Babli. Trat Pes., t 119 şi Trat Sanhédrin, f. 110 - Vezi Rohling, I. cit, p. 55.

81 Talmud Babli, Trat Baba-Metzia, f. 3,. c. 2 - Vezi Rohling. I. cit., p. 64.

82 Maimonide, Sepher miz., f. 105, c. 2 - Vezi Rohling. I. cit, p. 64.

83 Pfeffiarkoni (rabin convertit) Talmud Babli., Trat. Baba-Batra Dissert. philolog.. p. 11 - Vezi Rupert, I. cit, p. 19 - vezi şi Trat. Baba-Metzia, f. 114, recto (edit. Amsterd. 1645), cite par G. des Mousseaux, Le Juif, p. 127.

84 Rupert, I. cit, p. 19.

85 Talmud Babli.T Sanhdrin, f. 76, c. 2. T. Baba-Kamma, f. 13, c. 2 – Rohling I.. Cit. p. 67 39

e vorba de un iudeu care a pierdut ceva. Dacă lucrul este al unui Akum86, ovreiul care l-a găsit nu este obligat să i-l mai dea; ba, ce e mai mult, este un păcat mare să restitui ceva unui Akum.

Se face o excepţie când se restituie obiectul pierdut, pentru ca neovreii să zică: Ovreii sunt oameni de treabă”.

Dar, pentru că e vorba să îţi reiei avutul, toate mijloacele sunt bune; - astfel, Talmudul, în afară de furt şi de tăinuirea lucrurilor găsite, mai recomandă jidanilor cămătăria, frauda şi chiar jurământul fals.

1. - Cămătăria

„Este oprit să împrumuţi pe goimi, fără camătă”.

„Dumnezeu a poruncit să practici cămătăria faţă de un goi şi să nu-i împrumuţi bani, decât numai dacă consimte să plătească dobândă; - astfel ca, în loc să-l ajuţi, săi faci pagubă89, chiar când îţi este trebuincios.... însă, faţă de un Israelit, asemenea procedare nu este permisă”90.

„Este permis să împrumuţi, cu camătă, pe un Akum pentru că este o faptă plăcută lui Dumnezeu să iei dobândă nedreaptă de la un Akum”.

2. - Frauda

„Este permis să înşelaţi pe un goi şi să luaţi camătă de la

86 Iudeii susţin că numele de Akum, de Nohri, - sinonime cu cuvântul Goi, - nu desemnează pe creştini, ci numai pe adoratorii de stele. La aceasta se poate răspunde că aceste nume se găsesc în Şulhan-Aruk, şi că în timpul când această carte a fost scrisă (1567), ovreii nu mai trăiau printre păgânii ce se închinau la stele, ci printre creştini. De altfel, în mai multe locuri, se vorbeşte limpede de Crucea creştinilor. Mahomedanii sunt numiţi Işmhelim (Drach).

87 Karo. Şulhan-Aruk, Choschen-Hamischpath, 34.

88 Talmud Babli., Trat Aboda-Zara, f. 77, c 1, pisk. Tos. I. - Vezi Rohling, I. Cit. p. 71.

89 „Dacă vreun creştin are lipsă de parale, ovreii îi adaugă camătă peste camătă, până când suma datorată devine atât de mare, încât creştinul nu o mai poate plăti, decât vânzându-şi averea... Atunci jidanul îl trage în judecată şi lucrează astfel, ca tribunalul să-i dea lui posesia întregii averi a goiului”. (Schwab, haham convertit). Judische Deckmantel - Vezi Rohling, I. cit, p. 74.

90 Maimonide, Sepher Mizvoth Gadol, f. 73, c. 4 - Vezi Rohling, I. cit, p. 71.

91 Karo, Şulhan-Aruk, Orach-Chain, f. 539, p. 16.

dânsul; dar dacă vindeţi ceva aproapelui vostru (jidovului) sau dacă cumpăraţi ceva de la ei (de la jidovi) vă este oprit să-i înşelaţi”.

După Talmud, ovreiul poate să înşele pe un goi, pentru că, dacă este scris „să nu faci pagubă aproapelui tău”, - nu este scris „să nu faci pagubă unui goi”.

„Este sever oprit iudeului să înşele pe aproapele său (adică pe un alt iudeu)... Cel ce a înşelat trebuie să dea îndărăt. Dar această prescripţie nu priveşte decât afacerile dintre jidovi. Într-adevăr, este permis unui ovrei să înşele pe un Akum şi, în acest caz, îi este oprit să-i restituie ce a furat pentru că este spus în Sfânta Scriptură: Nu înşela pe fratele tău, - iar ne-ovreii nu sunt fraţii noştri, ci sunt mai rău decât câinii”.

„Când un evreu ţine în gheare pe un Akum, alţi evrei pot şi ei să împrumute cu bani pe acest Akum şi să-l înşele, până ca ne-evreul să-şi piardă toată averea. Într-adevăr banii unui Akum sunt bani fără posesor şi oricine se poate face stăpân pe ei.

„Dacă un jidov are vreo afacere de bani cu un Akum şi vine un alt jidov de înşală şi el pe acelaşi Akun fie prin măsuri false, fie prin socoteli frauduroase, - atunci cei doi jidovi trebuie să-şi împartă profitul ce le-a dat Dumnezeu”.

„Dacă vreun ovrei are, în ţara sa, un proces cu un goi, veţi face astfel ca ovreiul să câştige, - şi veţi zice ne-ovreiului: Aşa vrea legea noastră.

Dacă ovreiul se găseşte într-o ţară străină şi dacă legile îi vor fi favorabile, veţi judeca, bineînţeles, în folosul fratelui vostru şi veţi zice goiului: Aşa vrea legea voastră.

Dar, dacă ovreii nu sunt stăpâni pe ţară şi dacă legile sunt priincioase goiului, trebuie să recurgi la intrigi (la coruperea

92 Talmud Babli., Trat Baba-Metzia, f. 61, c. I, Tos şi Trat Megilla, f. 13, c. 2. – Vezi Rohling, I. cit, p. 65.

93 Talmud Babli., Trat Sanhédrin, 157, c. 1, Tos. - Vezi RohHng, I. cit, p. 63.

94 Karo, Şulhan-Aruk, Choschen Hamischpath, 227, 31.

95 Karo, Şulhan-Aruk, Choschen Hamischpath, 156, 24.

96 Karo, Sulhan-Aruir, Choschen Hamischpath, 183, 28.

judecătorilor) pentru ca ovreiul să poată câştiga procesul”

3. - Jurământul fals

Talmudul sfătuieşte pe jidani să jure, când sunt forţaţi, - dar cu o restricţie mintală, care anulează acest jurământ.

„Rabi Akiba a jurat, dar s-a gândit, în sufletul său, că acest jurământ nu era valabil”

Dacă un rege cere unui ovrei să mărturisească, - cu jurământ, - că un alt ovrei a dezonorat o goia, - crimă, ce merită pedeapsa cu moartea, acest jurământ, fiind silit, trebuie să fie nimicit în gând”.

Totuşi e indispensabil ca jurământul să fie anulat fără ca goiul să bage de seamă, - căci altfel religia talmudică ar fi desconsiderată.

De altfel, jidovii, pot fi uşor dezlegaţi, chiar de jurămintele cele mai sfinte.

„De câte ori luaţi trei oameni şi îi constituiţi în Tribunal asupra lui Israel, ei au aceeaşi autoritate ca tribunalul lui Moise”.

Aşadar, - adaugă DRACH, rabin convertit - „trei ovrei oarecare, - pe care un alt ovrei îi ridică la rangul de judecători - au deplină putere în ochii Sinagogei, ca să-l dezlege de jurăminte şi să-i anuleze făgăduielile şi angajamentele, atât pentru trecut, cât şi pentru viitor... Acest tribunal declară, fără altă formă de proces, orice promisiune şi orice jurământ, ca nule, de nul efect şi neavenite”.

Dar, ce e mai mult, la sărbătoarea Reconcilierii (Iom Kipur), jidanii de azi recită, în mod solemn, la Sinagogă,

97 Talmud Babli., Trat Baba-Kamma, f. 113, c. 1 - Vezi RohHng, I. cit, p. 65.

98 Talmud Babli, Trai Kalla, f.18, c. 2 - Vezi Rohling, I. cit, p. 86

99 Karo, Şulhan-Aruk, Jore Dear, 232. 12, 14. - Vezi Rohling, I. cit., p. 87.

100 Karo, Şulhan-Aruk, Jore Dear, 232,12,14. - Vezi Rohling, I. cit., p. 88.

101 Talmud Babli, Trai Hagica, f. 10, c. 1. - Vezi Chabauty, I. cit, p. 196. - Vezi şi Maimonide, Sepher Mizvoth Gadol, f. 70, c. 1. - Vezi şi Rohling. I.. cit., p. 90.

102 Drach, I. cit, 2e lettre, p. 82. 1827, Paris - Vezi G. des Mousseaux, I. cit. c. V, p. 151.

rugăciunea Kol Nidre, al cărei conţinut, iată-l:

„Toate promisiunile... şi toate jurămintele ce le vom face, şi le vom jura şi ne vom lega şi vom împovăra cu ele sufletul nostru, - din această zi a împăcării şi până la cea următoare, care va veni spre binele nostru, - le regretăm pe toate, ele să fie dezlegate, iertate, desfiinţate, anulate, nimicite, fără putere şi fără valoare. Făgăduinţele noastre să nu fie făgădu-inţe şi jurămintele noastre sa nu fie jurăminte”.

II - Patima de dominaţie

a) - în familie, Talmudul dă ovreiului o putere absolută asupra ovreicei.

„Omul poate să uzeze de femeia sa, aşa cum îi place, - ca de o bucată de carne ce o cumpără de la măcelar”.

El poate... să o trateze ca în Sodoma; şi dacă ea se plânge, hahamii îi răspund: „nu putem să-ţi venim în ajutor, căci legea te-a dat pradă bărbatului tău”.

Talmudul merge până la a tolera poligamia.

„Regele nu se poate însura cu mai mult de optsprezece femei. R. Iuda zice că el poate lua mai multe, - numai să nu ia femei capabile de a-l corupe”.

Adulterul, cu o femeie ce nu e jidoafcă, nu este socotit şi nu poate fi pedepsit căci, la goi, nu există măritiş.

103 Mahsor, Augsburg, 1536; Idem. Praga II, f. 91, a; - Vezi şi Karo, Şulhan-Aruk, I, 619. - Vezi şi Rohling, I. cit, p. 90.

Această traducere a fost făcută de Herman Leberecht Strack - profesor la Universitatea din Berlin, şi a fost revăzută de Dr. V. Tarnavschi, profesor la Universitatea din Cernăuţi pentru studiul Bibliei şi al limbilor orientale, şi de Dr. O. Isopescul, docent la aceeaşi Universitate,- care îi garantează exactitatea (29 iulie 1909). Citată de A. C. Cuza în Neamul Românesc, la 9 octombrie 1909.

104 Talmud Babli., Trai Nedarim, f. 20, c. 2. - Vezi Rohling, I. cit, p. 81.

105 Idem. I. Cit.

106 Talmud Babli, Trat. Sanhédrin, f. 58, c. 2. - Vezi Rohling, I. cit, p. 81.

107 Talmud Ieruşahni, Trat. Sanhédrin, p. 250; tradus în franţuzeşte de M. Schwab.

108 Talmud Babli, Trat Sanhédrin, f. 52, c. 2. - Vezi Rohling, I. cit, p. 77.

109 Rachi, Ad. Pent Lév., f. 20, c. 10. - Vezi Rohling, I. cit, p. 77.

„Căsătoriile ne-ovreilor nu aduc după ele nici o obligaţie. Viaţa lor e legată ca aceea a cailor.

De asemenea, copiii n-au nici o legătură de familie cu părinţii lor, - şi când părinţii şi copiii trec la judaism, fiul poate să se însoare cu mama sa”.

Dar, ce e mai mult, - după hahami „e permis jidanului să abuzeze şi să dezonoreze o femeie necredincioasă”.

Pe lângă aceasta, contrar moralei creştine, legislaţia talmudică recunoaşte şi sprijină cu putere instituţia robiei.

„Talmudul, ca şi dreptul roman, despoaie pe rob de orice personalitate şi îl asimilează cu o simplă proprietate... Constituţia mozaică recunoaşte două feluri de sclavi, care n-au nici aceleaşi drepturi, nici aceeaşi poziţie: robul iudeu şi robul străin. Această deosebire, este formală în Biblie; dar ea reiese, cu mai multă precizie, în Talmud”

b) - în naţie, Talmudul dă ovreilor un drept de dominaţie absolută asupra a tot ce nu este ovrei, - adică asupra omenirii întregi.

El proclamă că singuri jidovii sunt oameni, pe când goimii nu sunt decât animale.

„Urmaşi ai lui Abraham, Domnul v-a zis: ... voi sunteţi oameni, - pe când celelalte popoare ale lumii, nu sunt formate de oameni,... ci de bestii.

„Ovreii sunt oameni,... pe când goimii sunt porci”.

„Ne-ovreii sunt câini şi măgari”.

Goimii, fiind nişte bestii, - date de Dumnezeu însuşi,

110 Karo, Şulhan-Anik, Jore Deach, 269,88.

111 Matmonide, Iad Hacaz., f.2,c.2 şi Hilch Malachim, f.2, c.3 - Vezi Rohling, I. Cit. p.78.

Se înţelege acum deflorarea a 16 fete de ţărani, de către satirul jidan R. din Botoşani, - şi aceea a patru fetiţe românce, murdărite de un alt jidan, din Fălticeni, despre care vom vorbi mai departe.

112 Zadoc Kahn (mare rabin din Franţa), L'esclavage selon la Bible et le Talmud, p. 67, Paris. Citat de Moise Schwab în Talmud de Jérusalem, în Traité Berakhoth, Introduction, p. XXXIV, Paris, 1871.

113 Talmud Babli., Trat. Baba-Metzia, f. 114, c. 2. - Vezi Rohfing, I. cit, p. 58.

114 Ialkut-Rubeni, f. 10, col. 2. - Vezi Rohling, I. cit, p. 59.

115 Talmud Babli., Tratatul Berachot, f. 25, c. 2. - Vezi Rohfing, I. cit, p. 59.

jidanilor, - aceştia au, asupra lor, dreptul de viaţă şi de moarte pe care omul o are asupra animalelor şi mai ales acela de a le exploata, ca pe nişte vite de muncă, cât poate şi în singur profitul său.

„Precum oamenii domnesc asupra animalelor, aşa şi ovreii trebuie să domnească asupra celorlalte naţii ale pământului”.

După Talmud, „Mesia va da imperiul lumii ovreilor, cărora vor servi şi se vor supune toate popoarele”.

Hahami celebri, ca MAIMONIDE, ARARRANEL, etc., cred în viitoarea dominaţie universală a jidovilor”.

„Peste tot pe unde se stabilesc ovreii, trebuie ca ei să devină stăpâni, - şi până ce nu obţin dominaţia absolută, trebuie să se considere ca exilaţi şi ca prizonieri. Chiar când ajung să guverneze oraşele, - dacă nu le stăpânesc pe toate, - ei nu vor înceta să strige: Jale! Grozăvie!”.

Dar să lăsăm să vorbească şi un ovrei contemporan:

„Fără lege (talmudică), fără Israel care să o practice, lumea nu ar mai exista. Dumnezeu ar face-o să reintre în neant. Şi lumea nu va cunoaşte fericirea, decât atunci când se va fi supus imperiului universal al acestei legi, - adică imperiului jidovilor.

Prin urmare, poporul ovreiesc este poporul ales de Dumnezeu ca depozitarul voinţei şi dorinţelor sale; el este singurul cu care Divinitatea a avut un legământ; el este alesul

116 Zeror, h., f. 101, c. 2. - Vezi Rohling, I. cit, p. 58.

117 Talmud Babli, Tratatul Schabb, f. 120, c l - Tratatul Sanhédrin, f. 88, c. 2; f. 99, c. 1.- Vezi Rohfing, I. cit, p. 55.

Ovreii au aşteptat multă vreme pe Mesia, care trebuia să le dea dominaţia lumii, având un caracter material. (C. Albancelli, Le drame maconnique, II, p. 440.)

Fraţii Leman au numărat 25 falşi-mesii. Astăzi, iudeii admit că, sub numele de Mesia, viitorul rege al omenirii, trebuie înţeles tot Israelul. De altfel, hahamii afurisesc pe cel ce ar vorbi de apariţia vreunui Mesia.

„Blestemaţi să fie cei ce calculează vremile Mesiei”, zice Talmudul din Babilon, - căci după rabinul Rava, „toate timpurile care erau fixate, pentru venirea Mesiei, au trecut”. p (Drumont La France juive, I, p. 128).

118 Maimonide, Majene Jesch., f. 74, c. 4; 176, c. 1. - Vezi Rohling, I cit, p. 55.

Abarbanel, Maschm J., 149, c. 1-3. - Vezi Rohling, I. cit, p. 55.

119 Talmud Bahli, Trat Sanhédrin, f. 104, c. 1. - Vezi Rohfing, I. cit, p. 55.

120 Bernard Lazare, L'Antisemitisme, p. 8-9.

lui Dumnezeu... Israel este aşezat chiar sub ochiul lui Iehova; el este fiul preferat al Celui etern, fiu care are, singur, drept la iubirea, la bunăvoinţa, la proiecta Sa specială.

Ceilalţi oameni sunt puşi dedesubtul ovreilor, ei n-au drept, decât prin milă, la dărnicia divină, - pentru că numai sufletele jidovilor se trag din primul om...

Bunurile care sunt încredinţate naţiilor, aparţin în realitate lui Israel.

… Această credinţă în predestinarea şi în selecţia lor, a dezvoltat la ovrei o trufie imensă.

Ei au ajuns să privească pe ne-ovrei cu dispreţ şi adesea cu ură”.

Este tocmai ceea ce am spus mai sus.

Dar, acest autor iudeu, vorbeşte şi de ură.

Să vedem ce e cu ea, - punând Talmudul faţă de legea naturală a iubiri.

III - Legea iubirii

Caritatea, - este iubirea de Dumnezeu revărsată asupra oamenilor şi care formează diadema sublimă a moralei creştine, - aceasta este necunoscută de Talmud.

Ovreii, ei înşişi, o mărturisesc.

„Omul caritabil nu există pentru cei din Iuda. Nu poate fi vorba de caritate în Israel”

Într-adevăr, Talmudul, care exaltă sentimentele de simpatie naţională, către jidovi, - predică, din contra, o ură sălbatică împotriva celor ce nu sunt jidovi şi mai ales în contra creştinilor?

121 Bernard Lazare, I. cit p. 310.

122 Sixte de Seinne, jidov convertit, a extras din Talmud pasajul următor: „Ordonăm ca toţi ovreii să blesteme, de trei ori pe zi, poporul creştin şi să roage pe Dumnezeu să-l cufunde şi să-l extermine, cu regii şi cu prinţii lui. Hahamii vor recita, în Sinagogă, de trei ori pe zi, această rugăciune, în ura lui Isus din Nazaret. (Talmud Babli., 0-1, tr. 1, c. 4. - Vezi Sixti Sinensis, Biblioth. Sancta, 1610).

Astfel, el interzice ovreilor să aibă milă de un goi, sau să-i scape viaţa.

Este oprit să ai milă de un idolatru123. Când îl vezi pierind sau înecându-se într-un fluviu, sau când este aproape să moară, nu trebuie să-l scapi”.

Dacă cineva vede un goi, aproape să moară, să-l ucidă…

Dacă un goi se găseşte lângă un puţ să-l azvârle înăuntru; iar, dacă este o scară în puţ, s-o tragă afară... şi să astupe intrarea puţului, cu o piatră, zicând: „fac aceasta pentru ca vitele mele să nu cadă înăuntru”.

„Dacă scoţi un goi din groapa în care a căzut, mântuieşti un idolatru”.

Ceva mai mult:

Hahamii împing cruzimea fanatică până acolo, că poruncesc jidanilor să omoare pe creştini, - chiar pe cei mai buni.

„Trebuie să ucizi pe cei mai buni dintre goimi (Tobşebegoim harog)”

 „Trebuie să smulgi inima goiului şi să omori pe cel mai bun dintre creştini.

Şi lucru de necrezut, - dacă numeroase mărturii, demne de crezământ, n-ar veni să-l ateste, - jidovii talmudişti au mers, cu ura lor oarbă, până ce au depăşit orice limită omeneşte posibilă, săvârşind omoruri rituale, crime cu atât mai

123 Pentru jidani, creştinii sunt goimi, păgâni, idolatri. (Talmud Babli., Tr. Aboda Zara, f.2,c. 1. - Vezi Rohling, I. cit, p. 95).

De altfel, Iisus Hristos este considerat ca un idol (Idem, f. 27, c. 2 - Vezi Rohling, I. Cit. p.93).

124 Maimonide, Iad Hacazaca, f. 10 şi f. 40 - Vezi Rohling, I. cit, p. 75.

125 Talmud Babli.. Tr. Aboda-Zara, f. 26. c. 2. - Vezi Rohling, I. cit, p. 76.

126 Talmud Babli, Tr. Aboda-Zara, f. 20, c. 1, Tos. - Vezi Rohling, I. cit, p. 75.

127 Talmud Babli., Tr. Aboda-Zara, f. 26. c. 2, Los; Ven Soph., f. 13, c. 3. - Vezi Rohling,.. I. cit p. 75. Vezi şi Rachi Ad Exod., 14; Edit. Amster. 7; Vezi Rohling, I. cit, p. 94.

Vezi şi Solomon ben Sevet, citat de Ruppert, I. cit, p. 22 şi următoarele.

128 Rabi Brentz Judenbalg, p. 21. - Vezi Rohling, I. cit» p. 6667.

De altfel, iată o condiţie, sine qua non, pentru a deveni un bun haham: „Tot discipolul ce nu caută şi nu practică răzbunarea şi nu-şi păstrează ura, ca şarpele, nu poate fi considerat ca un bun haham”. (Bartolocci, Bibliot. rabbinica, II, p. 428. - Vezi şi Ruppert, I. cit, p: 33).

grozave, cu cât victimele sunt mai ales nişte bieţi copilaşi; înaintea cărora fiarele cele măi sălbatice s-ar da înapoi, înduioşate.

Iată, până la ce grad, pot ajunge patimile omeneşti, când o legislaţie smintită le favorizează, în loc să le reprime!

„Într-adevăr, hahamii zic ovreilor: „Cel ce varsă sângele unui goi, duce o jertfă lui Dumnezeu”

Trebuie să adăugăm că ovreii din ţările din occidentul Europei, - civilizaţi printr-un contact secular cu creştinismul, - resping, cu indignare, acuzaţia de omoruri rituale; - ba chiar... au îndrăzneală să ia ca martori pe nejidanii, ... care au fost şi sunt victimele acestor crime religioase.

În tot cazul, această atitudine e lăudabilă şi, - pentru cinstea neamului omenesc, - trebuie să o credem sinceră...

Omorurile rituale

Pentru a arata că omorurile rituale se comit în realitate şi nu sunt numai efectele imaginaţiei nebune a creştinilor, - după cum susţin jidanii - vom raporta mai multe cazuri, atât de demonstrative, încât conving chiar şi spiritul cel mai necredincios.

De altfel, jidovii procedează în această privinţă ca unii criminali care tăgăduiesc evidenţa, chiar când sunt prinşi asupra faptului.

De la 1071, până la 1670, istoria înregistrează vreo cincizeci de cazuri de omoruri rituale, atestate de istorici demni de toată încrederea. De altfel, pentru aceste crime,

129 Ialk Chimeoni, Ad. Pent, f. 245, c. 3. - Vezi Rohling, I. cit, p. 76.

Acela pe care ovreii îl adoră în ghetto, - zice Drumont, (France juive, II, p. 416), nu este Dumnezeul lui Moise, ci este oribilul Moloch fenician, căruia îi trebuie, ca victime omeneşti, copii şi fecioare.

D-nul Justus, în broşura sa, Judenspiegel im Lichte der Wahrheit, citează acest pasaj din Talmud:

„Este de mirat că sângele Klipothelor, - adică al fecioarelor ne-ovreice, - să fie totuşi o jertfă atât de plăcută cerului. În adevăr, a varsă sângele unei fetiţe ne-ovreice, este un sacrificiu tot atât de sfânt, ca acela al celor mai preţioase parfumuri, - şi în acelaşi timp un mijloc de a te împăca cu Dumnezeu şi de a atrage binecuvântările sale”.

130 Vezi dările de seamă, apărute în ziare, asupra ultimului Congres sionist, din aug. 1913.

ovreii au fost de multe ori maltrataţi şi chiar masacraţi.

Un mare număr dintre aceste cazuri se găsesc povestite în cartea lui RUPPEKT131, din care extragem exemplul următor:

Spovedirea unui ovrei, numit Emanuel fiul unui medic din Genova, convertit la creştinism, în 1456.

„Acest Emanuel îmi istorisi un fapt de o cruzime oribilă, care s-a petrecut la Savona,- fapt pe care la văzut cu ochii şi pe care îl atestă, de mai multe ori, înainte şi după convertire, - adăugând chiar că băuse din sângele copilului ucis.

Îmi spuse că, într-o zi, tatăl său îl conduse în casa unui ovrei din Savona, şi că acolo se găseau adunaţi alţi şapte indivizi din naţia lor, care s-au angajat reciproc, cu jurăminte, să nu descopere niciodată ceea ce aveau să facă şi să păzească secretul până la moarte.

Apoi aduseră în mijlocul lor, un copilaş creştin care n-avea mai mult de doi ani. Îl puseră, gol, deasupra unui vas în care, de obicei, se primeşte sângele la tăierea împrejur a copiilor de ovrei.

Patru din ei luară parte la grozava execuţie. Unul ţinea întins braţul drept al nevinovatei creaturi; un altul, braţul stâng; un al treilea îi ţinea capul ridicat, în aşa fel, încât să formeze crucea, al patrulea, în sfârşit, băga ghemuri de hârtie în gura nenorocitului copil, pentru a-i înăbuşi ţipetele.

Pe urmă, luând nişte instrumente de fier, foarte ascuţite şi lungi îndeajuns, îl străpunseră din toate părţile, mai ales în regiunea inimii, - astfel încât sângele îi curgea din toate rănile şi cădea în vas.

Pentru mine, această tortură fu un spectacol insuportabil şi mă depărtai cât putui de locul crimei. Dar, tatăl meu veni repede la mine şi mă puse să jur că n-am să vorbesc nimănui de ceea ce văzusem în ziua aceea. Pe urmă, mă apropiai de ceilalţi şi nu mai văzui decât cadavrul copilului, - care peste

131 I. Ruppert, Biserica şi Sinagoga, traducere românească de N. N.; Bucureşti, 1869. (Biblioteca Academiei Române, A. 2761.)

puţin, fu aruncat în fundul unei pivniţe a casei.

După aceasta, ovreii tăiară în bucăţi mici diverse fructe: pere, nuci, migdale, etc, pe care le azvârliră în vasul în care era adunat sângele. Toţi gustară din această oribilă mâncare. Gustai şi eu însumi, ceea ce îmi produse greaţă şi un dezgust atât de penibil, încât în ziua aceea şi a doua zi nu mai putui să iau nici un fel de hrană.

Iată după AMELOT DE LA HOUSSAYE133, istoric foarte conştiincios, povestirea unui alt fapt, care a fost judecat la Metz, în anul 1670.

În ziua de 23 septembrie 1669, femeia Mangeotte Wfllemin, din satul Glatigni, se duse la o fântână, la o depărtare de două sute de paşi de sat, pentru a spăla câteva rufe. Ea era urmată de fiul ei, în vârstă de 3 ani.

La două sute de paşi de fântână, copilul se împiedică şi căzu; mama sa se întoarse ca să-l ridice, dar copilul spunând că se va ridica singur, ea îşi continuă drumul şi merse să-şi spele rufele, încredinţată că el o va urma. După câteva minute, această mamă, văzând că nu-i mai vine copilul, alergă la locul unde îl lăsase şi, negăsindu-l, se întoarse îndată acasă, ca să întrebe de el pe bărbatu-său şi pe persoanele ce se găseau acolo.

Toţi răspunzându-i că nu l-au văzut, se puse să-l caute mai întâi prin sat, pe urmă la fântână şi prin tufişurile dimprejur, fără însă să-l găsească.

Tatăl, ducându-se pe drumul cel mare ce merge la Metz, la vreo două sute de paşi de la fântână, întâlneşte mai multe persoane (între altele pe Daniel Payer şi pe Thibault Regnault), care îi spuseră că au văzut pe acest drum, un ovrei

132 Alphons Spina, De Bello Judaeorum; Vezi Ruppert, I. cit, p. 177. Din mărturisirile jidovilor, rezultă că ei încep adesea prin a tăia împrejur copilul de sex bărbătesc asupra căruia vor să comită omorul ritual. (Ruppert, Leit, p. 179). Ei consideră ca o ruşine să îngroape cadavrele creştinilor astfel ucişi, - ceea ce a uşurat descope-rirea mai multor crime de această natură. (Ruppett, I. cit, p. 183).

133 A de la Houssaye, Abrégé du Proces fait aux Juifs de Metz, en 1670. Vezi Drumont, La France Juive II. p. 402409.

Toate documentele acestui proces sunt la dispoziţia criticii.

călare pe un cal alb şi care ducea dinaintea lui un copil de vreo trei sau patru ani.

Un locuitor din satul Hez, zărind de asemenea pe acel Jidov, ce avea înaintea sa un lucru pe care îl acoperea cu mantaua, recunoscu că era Raphael Levy, din oraşul Boulay.

Trei zile după aceasta, se găsi, într-o pădure, cadavrul nenorocitului copil...

În timpul procesului, s-a interceptat o scrisoare în care acuzatul scria şefilor Sinagogei din Metz: „Am intrat în această mizerie, pentru comunitate”.

El fu condamnat să fie ars de viu, şi sentinţa fu executată în ziua de 17 ianuarie 1670”.

Iată acum un al treilea fapt, cu totul recent: asasinatul săvârşit, de către jidovii din Damasc, asupra unui călugăr (capucin), care era numit, de concetăţenii săi, sfântul misionar şi a cărui caritate nealterabilă era cunoscută de toţi. Acest fapt a fost povestit în marele uvragiu, Histoire de l'Eglise, de ROHRBACHER134, de unde G. DES MOUSSEAUX135 a extras pasajele următoare:

În ziua de 5 februarie 1840, Părintele Thomas este chemat într-o casă ovreiască, să altoiască un copil;... dar copilul este bolnav şi Părintele Thomas voieşte să se retragă. El cedează totuşi invitaţiei presante să intre în casa vecină, aceea a lui D. (David Harari), cel mai pios dintre ovreii din Damasc (!), un ovrei pe care creştinii, ei înşişi, îl priveau ca pe un om cinstit şi pe care Părintele Thomas îl număra printre prietenii săi.

Îl primiră cu dragoste şi, peste puţin, veniră cei doi fraţi ai lui D..., pe urmă unul din unchii lor şi alţi doi ovrei, dintre cei mai însemnaţi din Damasc.

Deodată, Părintele Thomas fu apucat pe neaşteptate de aceşti oameni, care-i vârâră un căluş în gură, îl legară cot la cot, pe urmă îl ridicară pe sus şi îl duseră într-o odaie departe de stradă.

134 Rohrbacher, Histoire universelle de l'Eglise, T. XXVIII, p. 683. Paris, 1852.

135 G. des Mousseaux, I. cit, p. 200.

Veni noaptea şi o dată cu ea, sosi un haham însoţit de bărbierul ce ia sânge S... (Solomon) pe care sacrificatorii au contat pentru împlinirea planului lor.

- „Haide, S..., taie gâtul acestui om; pentru asta te aşteptăm.”

Însă bărbierul devine palid; curajul îi lipseşte şi se declară incapabil.

Sacrificatorii, atunci, se pun să întindă la pământ pe Părintele Thomas şi D... se resemnează să-i cresteze el însuşi gâtul, cu un cuţit. Dar, mâna îi tremură şi, peste puţin, trebuie sa-l înlocuiască fratele său A.. (Aron), pe când bărbierul se mulţumeşte să ţină barba Părintelui....

Sângele este adunat într-un vas, pentru a fi trimis, mai târziu, marelui haham...

Pe urmă, a trebuit să facă să dispară urmele acestui omor. Jidovii încep, deci, să ardă hainele victimei ale cărei cărnuri sunt tocate în bucăţele mici, iar oasele sunt zdrobite cu un mai; pe urmă, această pastă omenească este azvârlită într-o groapă ce serveşte pentru lături.”

Justiţia sirio-egipteană obţine „pe rămăşiţele aproape fumegânde ale victimelor mărturisirea completă a vinovaţilor”.

Iată un extras din interogatoriul bărbierului, - după actele procesului, publicate de A. LAURENT, - citat de G. DES MOUSSEAUX:136

D... mă chemă la el acasă. Găsii acolo pe hahamul... şi pe Părintele Thomas, care era legat.

D... şi fratele său A... îmi ziseră; ucide pe acest preot. Răspunsei că nu pot.

Ei aduseseră atunci un cuţit. Trântii pe călugăr la pământ

136 Achille Laurent (membru al Societăţii Orientale). Relation historique des affaires des Syrie, depuis 1840, jusqu'en 1842, et procedure complete dirigée, en 1840, contre les Juifs de Damasc, etc... T, II, p. 24 şi următoarele. Paris, 1846 (Gaume Freres Edit). Această publicaţie conţine piesele autentice ale procesului, - care sunt depuse la Ministerul Afacerilor Străine, din Paris. - Vezi G. des Mousseaux, I. cit, p. 202.

şi, ţinându-l cu unul din asistenţi, îi pusei gâtul deasupra unui lighean mare.

D... apucă cuţitul şi începu să-l taie, iar A.. îi de-te ultima lovitură.

Sângele fu adunat într-un lighean, fără să se piardă o picătură.

Pe urmă, cadavrul fu târât într-o odaie unde se ţineau lemnele. Acolo îl dezbrăcarăm de haine, care fură arse. Apoi, - cu servitorul M... care sosise atunci... îl spintecarăm, punând rămăşiţele într-un sac şi, treptat-treptat le duserăm să le aruncăm în conducte...

- Ce a-ţi făcut cu oasele?

- Le-am spart pe piatră, cu un pisălog...

- Şi cu capul?

- L-am sfărâmat la fel, cu acelaşi instrument.

- Şi cum era sacul în care aţi pus rămăşiţele?

- Ca toţi sacii de cafea, de pânză de împachetat şi de culoare cenuşie.

- Sacul acesta nu lăsa să picure materiile conţinute în intestine?

- Un sac de cafea, când este udat nu lasă să pice ceea ce se găseşte, în el...”

Justiţia voi să verifice locul unde ovreii aruncaseră rămăşiţele. Se descoperi canalul şi se găsiră, la intrare, urme de sânge şi filamente de tendoane... Lucrătorii descinseră în conductă, scoaseră mai multe bucăţi de carne, o rotulă, un fragment din inimă, nişte sfărâmături de craniu şi de alte oase, precum şi părţi din calota preotului...”

După asasinarea Părintelui Thomas, ovreii, hotărâră să se scape şi de servitorul său creştin, Ibrahim Amoran, ale cărui cercetări puteau deveni compromiţătoare; şi... acest servitor dispăru.

Ne vom mărgini să relatăm câteva părţi din interogatoriile care privesc al doilea act al acestei drame.

Servitorul M... a fost trimis la F... de stăpânul său, care i-a zis: „du-te de vezi dacă au prins pe Ibrahim şi ce au făcut cu el.

Mă dusei la F... şi găsii uşa închisă cu zăvorul. Bătui. F... veni şi-mi deschise.

- Îl ţinem, îmi spuse el; - vrei să intri, sau să pleci?

- Voi intra ca să văd, îi răspunsei eu.

Intrai într-un mic divan, care dă într-o curte exterioară, în care se găsesc latrinele; - în aceste latrine, îi aruncară carnea şi oasele. Uşa fusese baricadată cu o grindă. Găsii acolo pe I. P... şi pe A. S... ocupaţi să lege mâinile pacientului la spate, cu basmaua sa, după cei astupaseră gura cu o pânză albă. Pe urmă fu trântit la pământ, de F... şi de M.F.- fiii lui R…

Aduseră un lighean de aramă spoită, puseră capul prinsului deasupra acestui lighean, şi F... îi tăie gâtul cu propriile sale mâini.

Y..., M..., F... şi eu, îi ţineam capul. A.., fiul lui R... şi I. P... îi ţineau picioarele şi se aşezaseră peste ele. A. S... şi ceilalţi (erau opt cu toţii), ţineau bine trupul, pentru ca să-l împiedice să se mişte, până ce sângele va fi încetat să curgă.

- Ce s-a făcut cu sângele şi cine la luat?

- Adevărul este că Y..., luă ligheanul şi vărsă sângele într-o sticlă, - pe care o ţinea în mână A. S..., - printr-o pâlnie nouă de tinichea, ca acelea pe care le întrebuinţează negustorii de ulei. După ce fu umplută, A. S. o dădu lui Y...

- De ce mijloc s-au servit ca să-l facă pe servitor să intre acolo?

- Am mai spus... că erau adunaţi cinci inşi în stradă, lângă poartă, - că servitorul veni să întrebe de stăpânul său, - şi că Y... îi răspunse: „Stăpânul tău a întârziat la noi; vaccinează un copil; dacă vrei să-l aştepţi, intră şi du-te de-l găseşte”.

El intră, şi se întâmplă ceea ce am declarat”

„Ar fi greu, zice G. DES MOUSSEAUX137 să-ţi închipui o

137 G. des Mousseaux, I. cit, p. 206.

bogăţie şi o precizie de amănunte mai remarcabile, ca acelea care ies din gura celor ce depun”.

Să mai ascultăm şi câteva din depoziţiile autorilor acestei crime înspăimântătoare, în ceea ce priveşte întrebuinţarea sângelui de creştin.

„Cu ce scop aţi omorât pe Părintele Thomas?

- Ca să-i luam sângele, - răspunde jidovul D... L-am strâns într-o sticlă albă, sau khalabiehs, pe care am trimiso la hahamul A., - sângele fiind necesar la împlinirea datoriilor noastre religioase.

- La ce serveşte sângele în religia voastră?

- Se întrebuinţează la azime...

- Pentru ce n-aţi păstrat sângele la voi?

- Obiceiul vrea ca sângele să stea la haham.”

„Întrebare hahamului A.:

- Cine ţi-a remis sângele?

- Hahamul Y... se înţelesese cu A., şi cu alţii ca să aibă o sticlă de sânge omenesc şi acest haham mă înştiinţă şi pe mine. Fraţii A.. îi făgăduiră că, chiar dacă ar trebui să-i coste o sută de pungi de bani, tot i-o vor obţine. Fuse-i, în urmă, informat de dânşii că aduseseră o persoană, pentru ca să o omoare şi să-i ia sângele, şi îmi ziseră; du-te la hahamul Y...

- Ai întrebat pe hahamul Y..., dacă trimite din sângele acesta în alte locuri?

- Hahamul Y... mi-a spus că trebuie sa trimită din el la Bagdad.

- Au venit din Bagdad scrisori care să-l ceară?

- Hahamul Y... mi-a spus-o...

- Şi la ce este trebuincios sângele? Îl pun oare în pâinea azimă şi toată lumea mănâncă din ea?

- De obicei, sângele, pus în azimă, nu este pentru popor, ci pentru persoanele zeloase. Hahamul Y..., rămâne la cuptor în ajunul sărbătorii azimelor. Acolo, oamenii zeloşi îi trimit făina, din care el face pâinea. El însuşi frământă pasta, fără ca nimeni să ştie că pune în ea sânge, şi trimite pâinea acelora cărora le aparţine făina”.

Rezultatul procesului a fost că, - din şaisprezece ovrei, implicaţi în asasinatul Părintelui Thomas şi al servitorului său, - doi au murit în timpul procedurii, patru au obţinut iertare pentru că au făcut destăinuiri şi zece au fost condamnaţi la moarte”

Jidanii din Europa, la această noutate care îi tulbura groaznic, începură să ţipe - nu împotriva vinovaţilor, - ci împotriva justiţiei”.

După ce au oferit consulului Franţei, milioane141, care au fost refuzate, - ei au inundat cu aur autorităţile sirio-egiptene şi, delegaţii lor, MONTEFIORE şi CKEMIEUX, (pe care îi vom întâlni din nou mai departe), ducându-se în Egipt, obţinură de la Kediv amnistia sau mai bine zis iertarea acuzaţilor, - căci ea le-a fost acordată fără reînoire de anchetă şi fără reluarea procesului, faptele fiind probate şi nediscutabile”

Iată termenii firmanului, cu care ovreii fură obligaţi să se mulţumească: „Prin expunerea şi după cererea d-lor Moses Montefiore şi Cremieux, - care au venit la noi ca delegaţii tuturor europenilor care profesează religia lui Moise, - am recunoscut, ei doresc punerea în libertate şi siguranţa pentru acei dintre ovrei care sunt deţinuţi şi pentru cei ce au fugit, din pricina instruirii afacerii Părintelui Thomas, călugăr din Damasc, el şi servitorul său Ibrahim. Şi cum, din cauza unei populaţii atât de numeroase, nu ar fi convenabil să refuzăm rugămintea lor, ordonăm ca prizonierii ovrei să fie puşi în libertate şi să se dea, celor fugiţi, siguranţa pentru întoarcerea lor...”.

Astfel de crime, în faţa cărora te apucă groaza, continuă să se comită chiar şi azi.

138 G des Mousseaux, I. cit p. 231.

139 Idem, I. cit, p.212.

140 Idem, I. cit, p.202.

141 Idem, I. cit, p 218 (notă)

142 A Laurent. I. cit. p. 251-255. Piéces juridiques. Citat de G. des Mousseaux, I. cit, p. 213.

Fără să mai vorbim de omorul din Tisza-Elzlar, cunoscut de toţi, vom povesti două cazuri petrecute acum câţiva ani.

Monitorul Romei, din 15 iunie 1883, cită un omor ritual care avusese loc la o dată cu totul recentă.

Un copilaş, - aparţinând uneia dintre familiile greceşti cele mai însemnate din Smirna - fu răpit în apropierea paştelui ovreiesc. Patru zile după aceea, i se găsi, pe malul mării, cadavrul, străpuns de mii de lovituri de pumnal. Mama sa, nebună de durere, acuză sus şi tare pe ovrei de acest omor. Populaţia creştină se ridică în masă şi alergă în cartierul ovreiesc, unde avu loc un masacru îngrozitor, în care pieiră peste 600 de jidani.

În 1881, la Lutcza, - un mic sat din Galiţia austriacă, - a fost comisă o crimă rituală asupra unei tinere fete, numită Francisca Mnich. Trei acuzaţi (Moise Ritter, nevasta sa şi un alt jidan complice), fură condamnaţi la moarte, în ziua de 21 decembrie 1882, de juraţii din Rzeszov.

Curtea superioară de justiţie casă judecata, pentru că procedura nu fusese îndeplinită şi trimise pe ovrei înaintea tribunalului din Cracovia, care, la 10 octombrie 1883, reînnoi tripla condamnare la moarte.

În momentul de faţă se judecă la Kiev procesul unui omor ritual, săvârşit de un jidan Beilis, împreună cu mai mulţi complici, asupra unui biet băieţel de 6 ani, Iuscinski. Opt zile după omor fu găsit, într-un şanţ, cadavrul nenorocitei victime, străpuns de 47 lovituri de pumnal.

Dar, ceea ce aruncă o vie lumină asupra intelectului jidovimei întregi, e faptul că, înainte de a se da verdictul toată presa ovreiască din Europa şi de la noi145, s-a năpustit, cu o furie nebună, ca şi în timpul procesului din Damasc, - nu

143 Drumont, I. cit, p.412.

144 Ibidem.p. 413.

145 Vezi: Scrisorile din Rusia din Universul, 2 oct.; din Adevărul. 3 oct.; din Seara. 3 oct. etc.

asupra omorâtorilor, - ci asupra Ţarului, asupra răposatului Stolipin, asupra oligarhiei din Rusia,... până şi asupra juraţilor - din Kiev, pe care îi numeşte ţărănoi inculţi.

La noi, în România, asemenea crime trebuie să fie foarte uşor de realizat. Acum 4 sau 5 ani, se găsi în Bucureşti, pe un maidan, un băiat mort de o moarte violentă. Pentru a stabili identitatea cadavrului, poliţia publică o înştiinţare, adresată părinţilor care pierduseră de curând un fiu, pentru a veni să-i recunoască corpul.

Atunci, spre stupefacţia generală, se văzură vreo douăzeci de mame, venind dezolate la morgă, ca să reclame fiecare trupul copilului ei, care dispăruse fără să i se mai dea de urmă.

De asemenea, G. DES MOUSSEAUX vorbeşte de „numărul, cu mult mai mare de cât şi-l închipuie cineva, de oameni, de femei şi mai ales de copii, care în anumite oraşe ale Europei, dispar pentru totdeauna, fără să lase cea mai mică urmă, spre marea înmărmurire a rudelor lor”.

Dar, să vedem, pentru ce motiv iudeii săvârşesc omoruri rituale asupra creştinilor?

Ne vom adresa pentru aceasta, la scrierea unui fost haham, trecut la creştinism şi botezat sub numele de Neofit.

Examenul cărţii Înfruntarea jidovilor asupra legii şi a obiceiurilor lor”, de NEOFIT.

„A ucide pe creştini şi a le lua sângele...”, - zice NEOFIT, - este o taină a ovreilor, sau mai bine zis o rătăcire, care astăzi este cunoscută, căci „o au scris mulţi”.

Dar, adaugă el, nu mi s-a întâmplat să văd nicăieri:

1° - pentru ce ucid jidovii pe creştini?

2° - ce fac ei cu sângele creştinilor?

NEOFIT vrea să lămurească aceste două secrete, pe care le

146 G. des Mousseaux, I. cit, c. VI, p. 186.

147 Neofit, Înfruntarea jidovilor asupra legii şi obiceiurilor lor. Publicată, pentru prima oară, la Iaşi, în 1803. A 5-a ediţie a apărut în Bucureşti în 1872 (Bibliot Academiei Române. A. 2757).

cunoaşte bine, căci, zice el, „fiind rabin şi învăţătorul ovreilor, au fost descoperite mie şi le-am păzit până ce am primit Sfântul Botez”.

„Mai întâi, să se ştie că această taină nu este cunoscută de toţi jidovii, ci numai de rabini sau de hahamii lor, de cărturarii şi de fariseii lor, ce se numesc de dânşii hasindem. Şi această taină o păzesc ei cu mare scumpătate”.

În plus, - acest ultragiu faţă de omenire „nu este scris nicăieri. Rabinii îl lasă fiilor lor cu blesteme îngrozitoare, ca aceştia să nu-l descopere, nici proştilor dintre ovrei, nici creştinilor, - chiar dacă li s-ar întâmpla să sufere tot felul de munci. Astfel, de pildă, mărturisesc în frica lui Dumnezeu, că atunci când am ajuns la vârsta de 13 ani şi când tatăl meu mi-a pus pe cap cornul acela, - ce se numeşte tăfilis, - mi-a descoperit taina privitoare la sângele de creştin şi m-a afurisit, pe toate stihiile cerului şi ale pământului, ca să nu descopăr secretul acesta, nici chiar fraţilor mei.

Şi când mă voi căsători şi voi avea până la 10 feciori, să nu îl fac cunoscut, decât numai unuia singur, adică aceluia care va fi mai deştept, mai învăţat şi, în acelaşi timp, capabil de a-l înţelege; - iar la partea muierească nu trebuie nicidecum să-l descopăr.

Şi îmi mai spuse: Fiule, să nu te primească pământul, de vei dezvălui taina aceasta, - măcar de ţi se va întâmpla să te faci şi creştin.

148 Neofit, I. cit., p. I.

149 Ibidem, p. 2.

150 „Cel ce învaţă pe fiica sa legea sfântă este tot aşa de vinovat, ca şi cum ar învăţa-o obscenităţi”. (Talmud Babli., Trai Sotah, f. 20).

151 Trecerea ovreilor la creştinism este de două feluri:

a. Convertirea poate fi sinceră, şi atunci ea are drept consecinţă excomunicarea majoră (cherem) şi o persecuţie sălbatică din partea întregului neam al lui Iuda. Astfel lui Drach, rabin convertit, i s-au furat copiii şi suferinţa ce a îndurat-o acest părinte, nu poate fi descrisă (G. des Mousseaux, I. cit). Uneori, persecuţia merge chiar până la omor.

„Foarte des s-a întâmplat la noi, ca ovreice bătrâne, - care voiau să schimbe religia şi credeau că vor putea să se ascundă în vreun stabiliment bine închis, - să fie luate cu forţa de jidovii fanatizaţi şi să fi dispărut pentru totdeauna. Acum doi ani, când se întorcea dintr-un pelerinaj, o ovreică din districtul Czartkow, care voia să se convertească, fu atacată şi ridicată de către jidani; ea fu transportată într-o cârciumă ovreiască din vecinătate, unde fu sugrumată, înainte ca să se fi putut sparge uşa odăii, unde omorâtorii se închiseseră cu ea. (Gazeta Narodowa, Lemberg, octombrie 1867. - Vezi G. des Mousseaux, I. cit).

b. Convertirea poate fi prefăcută, şi atunci, aşa - zişii convertiţi, nu sunt anchetaţi câtuşi de puţin de Sinagogă. Astfel, 59

Astfel îmi grăi tatăl meu”.

Principalul motiv al crimelor rituale este, marea ură ce au ovreii asupra creştinilor, părându-li-se că, făcând această ucidere, aduc jertfă lui Dumnezeu... Într-adevăr, rabbi Solomon (Talmud) zice: celui mai blând dintre şerpi, scoate-i creierii, - iar pe cel mai bun dintre creştini, ucide-l - adică, dator este orice jidan să omoare un creştin, fiind convins că cu aceasta se va mântui”.

Această ură este întipărită în sufletele ovreilor încă din copilărie. Înainte chiar de a începe să arate copiilor A, B, C, dascălul trebuie să-i înveţe să-i hulească pe creştini, pentru ca să ştie, când vor trece pe lângă o biserică creştinească, să zică: şacăţ te şaţine văsaef tăsavinichi hăirimi - cuvinte care înseamnă: spurcata spurcaţilor, necurata necuraţilor, să fii afurisită”.

„Aşijderea, când văd ducând vreun creştin mort la groapă, dator este tot jidovul să zică: saium had, lamuhar trii, - adică: azi am văzut un păgân mort, mâine să văd doi. Hulele acestea, chiar şi un copil mic trebuie să le ştie. Mai pe scurt, dacă jidovii au atâta ură şi vrăjmăşie împotriva creştinilor, este pentru că scrie la TALMUD: „nu se cuvine a numi pe altcineva cu numele de om, - decât numai pe ovrei”.

un anumit număr de ovrei portughezi, s-au botezat de formă, pentru ca să poată fi admişi în Franţa, ca Noi-creştini.

„Ei se conformau, în mod scrupulos, la toate practicile exterioare ale religiei catolice; naşterile, măritişurile, morţile lor erau înscrise în registrele Bisericii; contractele lor erau precedate de cuvintele: în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. După ce au trăit astfel aproape 150 de ani, se descoperi că aceşti jidovi rămăseseră tot aşa de fideli credinţelor lor, ca şi în ziua sosirii. Îndată ce ocazia fu priincioasă, - în 1686, după B. Francia, - ei se întoarseră pe faţă la iudaism, încetară să-şi mai prezinte copiii la botez şi să facă să se binecuvânteze măritişurile lor, de către preoţii catolici. Ovreii chiar, - ale căror familii practicau, în mod oficial, de 200 de ani, catolicismul în Spania, - trecură fruntaria şi veniră să fie circumcişi şi recăsătoriţi, după ritul israelit, la Bordeaux, îndată ce hahamii fură instalaţi acolo”. (Drumont I. cit, 1, p. 230).

152 Neofit, I. cit, p. 35.

153 Ibidem, p. 3.

154 Neofit, I. cit, p. 18.

„Este o faptă bună ca fiecare ovrei să caute, pe cât se poate, să distrugă sau să dea foc bisericilor nejidoveşti, sau lucrurilor ce se găsesc în ele; iar cenuşa lor să o împrăştie în vânt sau să o arunce în apă. În plus, fiecare iudeu trebuie să dea bisericilor un nume de ocară” (Karo, Şulhan-Aruh, Jore Deach, 143, 62).

„Bisericile creştinilor sunt case de pierzare şi locuri de idolatrie, pe care ovreii trebuie să le distrugă”. (Talmud Babli, 0. 1, t. 1, c. 2; după Sixte de Sienne, ovrei convertit din secolul al XVI-lea, în cartea sa Biblioteca Sancta, Paris, 1610).

155 Ibidem, I. cit, p. 18.

NEOFIT indică apoi ce fac jidanii cu sângele cel strâng în timpul crimelor rituale şi spusele lui se aseamănă cu mărturisirile acuzaţilor din Damasc.

1° - Jidanii întrebuinţează sânge de creştin pentru ca să prepare leacuri împotriva unor boli156, de care suferă, - şi pentru ca să facă farmece.

Astfel, de patru ori pe an, la începutul anotimpurilor, - „pentru ca să evite căderea akifei, adică a unui sânge ce pică din văzduh pe mâncărurile lor şi omoară îndată pe cel ce gustă din ele, - jidovii întrebuinţează un piron de fier, ce a fost băgat în sânge de creştin muncit şi pun peste bucate. De altfel, la calendarul lor scrie şi minutul în care cade sângele acela, - şi merge hahamul cu un ceas sau două mai înainte, din casă în casă şi dă de ştire”.

2° - Aşijderea, la nuntă, tinerii soţi postesc o zi întreagă, nemâncând şi nebând nimic. Şi spre seară, vine rabinul, care le dă la amândoi să mănânce un ou copt, presărat cu cenuşă în loc de sare. Această cenuşă o fac, arzând în foc o pânză înmuiată în sânge de creştin chinuit.

În acelaşi timp, hahamul zice încet nişte descântece, ca noii soţi „să poată înşela pe creştini şi să poată mânca şi sudoarea creştinului, ca şi cum ar mânca sângele său.

3° - Rabinii mai întrebuinţează sânge de creştin muncit, la tăierea împrejur, amestecând, în vin, o picătură din sângele acesta şi o picătură din sângele ce curge din rana făcută pruncului şi punând, cu degetul cel mic, de două ori, câte puţin din acest amestec, în gura copilului.

Această datină este necesitată de îndoiala în care se găsesc hahamii, care nu ştiu dacă Iisus, fiul Mariei, a fost sau nu adevăratul Mesia. „Şi cum Hristos a scos din iad, prin sângele său, sufletele oamenilor care n-au fost botezaţi cu

156 Ibidem, I. cit, p. 11.

157 Idem.

158 Neofit, I. cit, p. 13.

apă, aşa şi pruncul acesta, nebotezat cu apă, să se mântuiască prin sângele unui creştin botezat cu apă, - sânge vărsat prin munci ca şi al lui Hristos”.

4° - Când moare un ovrei, hahamul ia un albuş de ou şi o picătură de sânge de creştin muncit, le amestecă şi stropeşte cu ele mortul, - zicând, în acelaşi timp, stihul din proorocirea lui Iezechiel: „Şi voi stropi peste voi cu apă curată şi vă veţi curaţi de toate spurcăciunile voastre.

5° - Aşijderea la 9 iulie, jidovii fac plângerea Ierusalimului; atunci rabinii şed jos pe pământ, îşi pun pe frunte cenuşă, ce conţine sânge de creştin chinuit şi mănâncă un ou copt, presărat cu aceeaşi cenuşă; iar mâncarea aceasta se cheamă de dânşii Săida amafsăncâs.

6° - La Paşte, hahamii fac separat o azimă, numită eficoimon, conţinând puţină cenuşă din sânge de creştin, care trebuie să fie chinuit, precum şi Iisus Hristos a fost chinuit. Pentru aceasta, ei fură copii mici, ca să poată mai uşor să îi chinuiască şi pentru că Hristos a păzit fecioria.

Orice ovrei, până la cel mai mic, trebuie să mănânce, din azima aceasta, o bucată de mărimea unei măsline.

7° - La sărbătoarea numită Purim, jidovii omoară pe un creştin care înfăţişează pe Aman, persecutorul lor. Hahamii îi iau sângele şi fac cu el mici turte dulci triunghiulare, pe care le trimit la toţi ovreii. Această trimitere se numeşte Maschloiamunas.

În seara de Purim, jidanii caută să fure copii de creştin şi îi ascund până la paşte, care este aproape, - pentru ca să le ia sângele şi pe urmă să-i omoare.

* * *

159 Neofit, I. cit., p. 23.

160 Ibidem, p. 24.

161 Ibidem, p. 23.

162 Comparaţi spusele lui Neofit, cu depoziţiile acuzaţilor din Damasc.

163 Neofit, I. cit., p. 24.

164 Ibidem, p. 26. 62

În rezumat, în loc de a combate patimile de proprietate şi de dominaţie, Talmudul le favorizează şi le împinge până la un paroxism nemaipomenit. El face pe jidani să creadă că au misia (misiunea) să acapareze întreg pământul, prin mijloace mârşave, ca: furtul, ascunderea lucrurilor găsite, cămătăria, frauda şi jurământul fals.

El le mai spune că aparţin unui neam ales şi că sunt chemaţi să supună pe toate celelalte popoare, - compuse numai din robi nemernici, sau mai bine zis, din vite de muncă, - şi care nu sunt vrednice decât să lucreze ca să îmbogăţească şi să glorifice pe Israel.

Carităţii creştine, Talmudul îi opune o ură crudă şi oarbă împotriva întregului neam omenesc, - ură care merge până la a comite, între alte crime, şi omoruri rituale.

Când citeşti prescripţiile legale ale Talmudului, - în realitatea cărora un suflet creştinesc aproape nu poate să creadă, - îţi închipui că eşti într-un vis urât şi te întrebi, dacă Talmudul nu este codul unei bande de hoţi şi de asasini laşi.

CAHALUL

Talmudul este legislaţia naţională a ovreilor, - după cum Coranul este legislaţia naţionala a arabilor.

Precum Coranul a creat imperiul musulmanilor, - tot aşa şi Talmudul a organizat într-un Stat unic, pe jidovii răspândiţi peste tot pământul.

„Talmudul, - zice ovreiul BERNARD LAZARE, - a reformat naţia jidovească, după împrăştierea ei.

Graţie lui, indivizi, de origini diverse, formează un popor”.

Dar un asemenea Stat nu putea să existe de fapt, căci naţia ovreiască fusese lipsită de teritoriul său şi fusese împrăştiată printre alte naţii, - mai mult sau mai puţin duşmane, - jignite de năvălirea unui popor străin şi, în acelaşi timp, răufăcător.

În aceste condiţii, Statul jidovesc trebuia să fie ascuns şi a persistat astfel, până azi, sub forma de Cahal.

Statul ovreiesc sau Cahalul este format, ca toate statele:

1. - din o putere centrală, a cărei autoritate suverană se exercită asupra tuturor iudeilor din lume;

2. - din puteri secundare, subordonate celei dintâi şi a căror influenţă este mărginită la ovreii care se găsesc într-o singură ţară;

3. - din puteri elementare, cunoscute sub numele de Cahale propriu-zise, sau Comunităţi israelite, care îşi au sediul lângă Sinagogă şi a căror acţiune se întinde numai asupra evreilor care locuiesc într-un oraş sau chiar într-o mahala.

Toate comunităţile unei aceleiaşi localităţi, au între ele relaţii foarte strânse şi delegaţii lor se reunesc, o dată pe an, într-un Sinod sau Congres jidovesc naţional.

Ele sunt legate, de asemenea, cu puterea secundară iudaică, a ţării. Aceasta din urmă se adună, din timp în timp, cu acelea ale altor ţări, formând un Sinod sau Congres ovreiesc internaţional.

Vom studia, mai întâi, organizaţia Cahalelor elementare, - astăzi bine cunoscută, mulţumită indiscreţiilor unui ovrei convertit. Pe urmă, vom spune câteva cuvinte despre puterile secundare şi despre puterea centrală, - care sunt aproape necunoscute, fiind bine ascunse de jidovi.

Dar, înainte de a vorbi de alcătuirea diferitelor părţi ale Statului iudaic, vom raporta ce zic doi autori ovrei asupra istoriei acestei organizaţii.

165 B. Lazare, L'Antisemitisme, p. 8.

Iată ce scrie BERNARD LAZARE despre Republicile - adică despre Cahalele sau Comunităţile - pe care jidovii le-au posedat pretutindeni şi întotdeauna, chiar înainte de distrugerea Ierusalimului.

Jidanii... care se aşezau în ţări străine, se grupau în cartiere speciale şi... alcătuiau o societate deosebită.

Pretutindeni, în Alexandria, în Antiohia, în Asia Mică, în oraşele greceşti ale Ioniei,... ei formară asociaţii corporative în capul cărora era pus un etnarh,... care exercita asupra lor autoritatea civilă şi justiţia, cu ajutorul unui sfat de bătrâni şi al unui tribunal particular.

Sinagogile erau... un centru al vieţii religioase şi publice. Jidanii se adunau în casele lor de rugăciune, nu numai pentru ca să asculte citirea legii, dar şi pentru ca să vorbească de afacerile lor, pentru ca să-şi comunice părerile lor practice.

Toate Sinagogile erau legate unele de altele, formând o vastă asociaţie federativă, care îşi întindea reţeaua asupra lumii antice. Ele îşi trimiteau emisari - se ţineau unele pe altele în curentul evenimentelor a căror cunoştinţă le era de folos, - se sfătuiau şi se ajutau reciproc...

În fiecare cetate, ovreiul era sprijinit de comunitate; era primit frăţeşte când sosea ca emigrant sau colonist; era protejat şi susţinut. I se dădea voie să se stabilească şi beneficia de lucrul asociaţiei, care îi punea la dispoziţie toate resursele sale. El nu venea ca un străin, care are de gând să întreprindă o cucerire grea, ci ca un om bine înarmat, având alături de dânsul protectori, prieteni şi fraţi...

La Roma, unde numărul lor fu considerabil, ovreii au fost tot atât de strâns uniţi între dânşii... ca şi în oraşele Orientului. Când Imperiul roman se prăbuşi şi... când Catolicismul triumfător se răspândi, comunităţile jidoveşti nu se schimbară. Ele erau organisme foarte puternice şi aveau o viaţă colectivă extrem de activă, care le-a permis să reziste...

De altminteri, sinagogile îşi păstraseră autoritatea. Dacă jidanii erau supuşi legilor aspre ale regatelor şi împărăţiilor, ei aveau o cârmuire proprie, consilii de bătrâni, tribunale, - la hotărârile cărora se supuneau, - iar Sinoadele lor interziceau unui israelit, sub pedeapsa blestemului, de a chema în judecată pe un coreligionar, înaintea unui tribunal creştin...

Comunitatea jidovească, Cahalul, era bine înarmată împotriva celor ce călcau datoria solidarităţii; ea îi lovea cu afurisenia, pronunţând în contra lor Cherem-Ha-cahalul, adică blestemul comunităţii...

În zilele noastre încă, în ţările unde jidanii trăiesc sub un regim de excepţie, organizaţia puternică a Cahalului subzistă”.

Iată cum se exprima, asupra aceluiaşi subiect un alt ovrei, convertit la creştinism, BRAFMANN, - care a scris o carte foarte documentată asupra Cahalului şi asupra Judaismului în Rusia.

BRAFMANN expune mai întâi istoria existenţei jidovilor şi a organizaţiei lor sociale, din timpuri foarte depărtate. El demonstrează că această organizaţie s-a perpetuat sub nume diferite, - şi mai ales sub acela de, Cahal (Heder Hacahal), - în sânul societăţii antice, greceşti şi romane.

166 Bernard Lazare, L'Antisemitisme, p. 376-381.

167 Iacob Brafmann, Livre du Cahal. Materiaux pour étudier le Judaisme en Russie et son influence sur les populations parmi les quelles il existe; 2 vol., St. Petersburg, 1870. O noua ediţie a apărut în 1888, la Petersburg, la tipografia C. Dobrodaev. Această carte este astăzi foarte rară. Am căutat-o în zadar în Biblioteca Academiei Române. Am cerut-o mai multor librari şi editori din Paris, dar cercetările lor au rămas fără rezultat. Vom fi deci nevoiţi să ne mulţumim cu citatele, raportate de colegul nostru A. C. Cuza, profesor la Universitatea din Iaşi, în „Neamul Romanesc”, octombrie 1910, citate suficiente pentru ceea ce voim să arătam aici;

Dovezile lui Brafmann sunt cu adevărat ştiinţifice, fiind bazate pe documentele autentice care provin din diferite Cahale din Rusia.

„Am fost ajutat - zice el - de cunoştinţele mele întinse asupra stării ovreilor, pe care le datorez originii mele israelite şi întârzierii în judaism, până în al 34-lea an al vieţii mele”.

De altfel, jidanii, - care de obicei sunt foarte neruşinaţi când este vorba să contrazică scrierile care dau pe faţă tainele existentei lor, - n-au avut îndrăzneala să tăgăduiască afirmaţiile acestui autor, care dezvăluie, pentru prima oară, scopul organizaţiei Statului ovreiesc. Abia câţiva rari ovrei au încercat - unii să nege existenţa actuală a Cahalului în Rusia, unde, după dânşii, ar fi fost distrus de legea de la 1844, - alţii, să pretindă că această organizaţie nu reprezintă decât „complotul bogaţilor împotriva săracilor” în Israel.

Iată ce zice despre Cahal şi despre cartea lui Brafmann, un cunoscător al poporului ovreiesc, Richard Andrée (Zur Volkskunde der Juden, Leipzig, 181, p. 135): „Cartea ovreiului convertit Brafmann, din Vilna, ne procură cea mai interesantă privire asupra condiţiilor de existenţă ale ovreilor din Orient. El tratează despre Cahal, care este organizaţia naţiei ovreieşti şi descrie viaţa comunităţilor iudaice, - cum au fost şi cum sunt în acest moment, - rezemând aceste afirmaţii, pe documente. Vezi, asupra aceluiaşi subiect Kaliat de Wolski, La Russie juive, 1887. (A. C. Cuza, „Neamul Românesc”, 11 oct 1910).

După căderea Ierusalimului sub Titus, guvernământul ovreiesc - sau Sinedrion - se ascunse sub numele de Şcoală... însă, organizaţia se păstra, aşa cum era, chiar şi sub fondatorul imperiului mahomedan, care, venit din Arabia, se stabili în principalele centre ale vieţii ovreilor împrăştiaţi, adică în Babilonia şi în pământurile perşilor...

În acest timp, organizaţia statului jidovesc luă forma următoare: Poporul era reprezentat politiceşte, în persoana unui prinţ suveran «Roclh-Galuta», care rezida în Bagdad... Acest şef suprem era ajutat de un fel de parlament administrativ, care corespundea Sinodului de azi şi ale cărui hotărâri erau fără de apel. Mai mult, în fiecare provincie şi în fiecare oraş, exista un Cahal, condus de rabini şi un «Bet-Din» sau tribunal local”.

„De atunci, ovreii au păstrat pretutindeni, în timpul Evului Mediu, aceeaşi organizaţie”.

„Când au fost goniţi din Spania, din Franţa, din Germania... jidovii au căutat refugiu în Turcia şi în Polonia169 şi au venit acolo cu Cahalele lor, constituite ca sub dominaţia arabilor”.

Dar, o astfel de afirmaţie a naţiei jidoveşti, aduse mai târziu serioase dificultăţi. Şi, într-adevăr, dieta poloneză din 1788 îşi propuse să desfiinţeze Cahalele, - dar încercarea sa nu izbuti.

168 Brafmann, I. cit,T. I. cVII - Vezi Cuza, „Neamul Românesc”, p. 1863-l866,4 oct. 1910.

169 În Polonia „prin decretul lui Sigismund I, dat în 1506, Mihel din Brest-Litovsc a fost numit şef al tuturor ovreilor din Litvania, cu deplină putere asupra vieţii lor şi cu drept ereditar asupra acestui titlu. Un alt reprezentant al ovreilor din toată Polonia a fost confirmat în 1549 de Sigismund August. Acelaşi rege în 1571 a sancţionat dreptul re-prezentantului ovreilor să pedepsească cu moartea pe cei ce calcă legea, iar îndeplinirea acestui decret a fost încredinţată agenţilor regali şi celorlalte autorităţi poloneze. (Braf-mann, I. cit - Vezi Cuza, „Neamul Românesc”, p. 1891, 8 oct. 1910.

Vom adăuga aici, ce scrie un autor foarte competent asupra materiei, D-nul H. Graetz, profesor la Universitatea din Breslau.

„Ovreii din Polonia constituiau un Stat în Stat în toată puterea cuvântului. Sinodul lor general, ce se reunea de două ori pe an, era un adevărat parlament care făcea legile şi ale cărui hotărâri nu erau supuse la nici o instanţă de apel superioară. Fiecare Comunitate avea colegiile sale de judecători (Bet-Din), compuse dintr-un rabin şi doi asistenţi, înaintea cărora trebuia să fie depusă orice plângere şi care judecau după legile talmudice rabinice”. - Vezi Cuza, I. cit., p. 359, 22 febr. 1908).

Cu trecerea unei părţi a Poloniei sub dominaţia Rusiei, oamenii de stat ai acestei împăraţii se îngrijorară şi ei de Cahalul iudeilor.

Iată ce scrie în aceasta privinţă DERJAVIN, - care a fost însărcinat de guvernul rusesc să studieze chestiunea şi să fie reprezentantul său în comisia stabilită pentru a rezolva problema ovreiască:

„Ovreii posedă Cahale… care există din vechime şi guvernează, în mod arbitrar, poporul, regulând şi confirmând toate afacerile, atât religioase cât şi civile… Aceste Cahale sunt foarte bogate şi au o putere mare asupra naţiei jidoveşti”170.

Dar Rusia, - ca şi celelalte ţări locuite de ovrei, din Persia până în Polonia, - îngăduise mai întâi Cahalele, ca fiind o instituţie de care să se poată servi ca să strângă impozitele israeliţilor pentru guvern. Ea încercă, în urmă, să-l suprime definitiv în 1844, când înţelese pericolul ce rezulta, pentru dânsa, din existenţa acestui Stat jidovesc, în propriul său Stat.

Iată de altfel, textul legii care desfiinţa Cahalele din Rusia:

Lege, Art 14. - „Nici o lege, după care ovreii să poată să se guverneze în particular, nu trebuie să existe; - şi de aceea, toate Cahalele şi ce depinde de Cahale, sunt definitiv suprimate”.

„Dar această lege straşnică a fost şi ea nimicită de preocupările guvernului rusesc de a încasa impozitele, - astfel că, în acest moment, ovreii au dreptul, mai mult ca niciodată, să strige: Cahalul a murit! Trăiască Cahalul!”171

Prin urmare, putem să încheiem cu BRAFMANN:

„Cahalul este guvernul naţional, bine organizat, al societăţii ovreieşti”.

„Cahalul există şi astăzi, în fiecare comunitate ovreiască”.

170 Derjavin, Memoires, Moscova, 1860, p. 474-480. După Brafmann. - Vezi Cuza, „Neamul Românesc”, p. 1892, 11 oct. 1910.

171 Brafmann, I. cit - Vezi Cuza, „Neamul Românesc”, p. 1907, 11 oct. 1910.

Cahalul exista şi la noi în România, unde este numit Administraţia Comunităţii ovreieşti.

Altădată, el era cunoscut sub numele chiar de Ca-hal. Astfel, în anumite documente oficiale ale Moldovei, pe la începutul ultimului veac, se găseşte cuvântul Cahal, care indică, fie comunităţile ovreieşti fie pe reprezentanţii lor. Aşa de exemplu, în o anafora din 1850, citim: „Ovreii au, ca garanţie, Cahalul naţiei lor”.

Acum, că ştim principalele peripeţii prin care a trecut, în cursul secolelor, - fără ca să se schimbe, - organizaţia poporului lui Israel, să ne ocupăm de constituţia Statului jidovesc şi îndeosebi de aceea a Cahalului elementar, - constituţie care, până la BRAFMANN, a rămas misterioasă.

Sursa: Prof. Valentina Lupu