joi, 23 martie 2017

Sfântul Mormânt a fost renovat cu 3 milioane $






Sfântul Mormânt a fost renovat cu 3 milioane $



Renovarea s-a încheiat la timp, înainte de Paşte! Lucrările de restaurare de la Biserica Sfântului Mormânt, numită de ortodocşi Biserica Învierii, au permis analizarea pietrei pe care a stat trupul Mântuitorului.

Zilnic, mii de oameni din toate colţurile lumii vin să se închine la Mormântul Sfânt de la Ierusalim şi să participe la slujbele de noapte, plini de emoţie pentru că păşesc pe locurile în care a călcat Mântuitorul. Acum, emoţia este mult mai mare, fiindcă renovarea a permis lumii întregi să vadă lespedea originală  pe care a fost depus trupul lui Iisus Hristos înainte de a învia, la trei zile după ce a fost crucificat de romani în anul 30 sau 33. După un an, o echipă de experţi de la Universitatea Naţională Tehnică din Atena a reuşit să termine restaurarea micii structuri numită Ediculă (n.r. din latinescul aedicule, care înseamnă casă mică) care înconjoară patul funerar ce a stat ascuns sub un capac de marmură timp de sute de ani.



Restaurarea, care a costat peste 3 milioane de doalari, a fost necesară deoarece zidurile vechii capele au fost acoperite de funingine, fiindcă aici ard milioane de lumânări anual pentru cinstirea lui Iisus Hristos. De asemenea, structura a fost consolidată, pentru a se îndepărta riscul de prăbuşire, deoarece nu se mai făcuseră lucrări de restaurare de 200 de ani. 

Biserica Învierii este o construcţie impozantă din secolul al XII-lea, înălţată de cruciaţi pe locul altei biserici vechi, zidită de Sfânta Elena în secolul IV. Aceasta adăposteşte Mormântul Domnului şi Muntele Golgota unde a fost descoperită crucea pe care a fost răstignit Hristos.


Aici are loc minunea Sfintei Lumini

De peste două mii de ani, în Sâmbăta Mare a Paştelui ortodox, în timpul Vecerniei Mari, între orele 12.30 şi 14.30, deasupra Sfântului Mormânt se coboară Lumina Sfântă din Cer. Autorităţile laice din Ierusalim fac inspecţii severe pentru a se asigura că nu există nici o sursă de foc şi chiar îl controlează corporal pe arhiereul grec care presară vată deasupra locului unde a fost aşezat Mântuitorul înainte de a învia. După 15-20 de minute de rugăciune, toţi cei prezenţi observă o lumină puternică alb-albăstruie, asemănătoare unui fulger, coborând în zig-zag prin cupola mare a bisericii şi aprinzând vata de pe lespedea Sfântului Mormânt în mod miraculos. Patriarhul pune bucăţile de vată aprinsă în două cupe de aur şi iese în Capela Îngerului. Aici aprinde două buchete de 33 de lumânări – vârsta lui Hristos în momentul crucificării, de la care credincioşii iau Sfânta Lumină. La început, lumina divină nu are consistenţă materială. Oamenii îşi ating părul, feţele şi hainele cu flacăra lumânărilor.

Sursa: Prof. Valentina Lupu












Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu