duminică, 26 martie 2017

GSM tableta BUNA VESTIRE !






BUNA VESTIRE

O zi de maximă importanță pentru creștinătate, când Dumnezeu ia decizia de a-l trimite pe Arhanghelul Gavriil să-i dea vestea Mariei că este aleasa pentru a-l naște pe trimisul său special, Iisus Hristos.

De fapt, a fost momentul în care Managerul Divin a luat hotărârea resuscitării programului Homo sapiens (3), ce intrase într-o criză morală majoră, o criză ciclică, cauzată de natura umană.

Sigur, la nivelul de atunci de derulare a programului, acțiunea s-a desfășurat pentru a fi înțeleasă de majoritatea evreilor, cu semne clare pentru cei care nesocoteau regulile biblice (Pentateuh - primele cinci cărți ale Bibliei) transmise lui Moise pe Muntele Sinai.
Implementarea noii legi / noului amendament „Iubește-ți aproapele !”, care stă la baza continuării programului Ecce homo (3), durează de mai bine de două mii de ani, prin tot felul de întâmplări, mai greu sau mai ușor de înțeles, de urmașii înaintașilor noștri biblici.

Prin progresele științei, ceea ce vrea programul să ne arate, au fost dezlegate multe din minunile acelor zile. Omenirii îi este asigurat dreptul de a înțelege sensul lucrurilor și al întâmplărilor doar printr-o permanentă muncă de cercetare. Munca este singura activitate care duce la progresul și evoluția omenirii.

Deși au trecut mii de ani, rămân noi și noi taine de dezlegat, ceea ce face ca viața noastră să nu fie monotonă, ci plină de satisfacții și bucurii.

Bucuria vieții, deși umbrită de evenimente / provocări negative, individuale sau colective, este dăruită fiecărui credincios, pe măsura educației și pregătirii lui pentru viață. Nimeni nu ne obligă, însă, să ignorăm regulile / poruncile programului (365+248) din toate domeniile vieții.

Depinde doar de fiecare dintre noi pentru a duce o viață frumoasă. Sigur, orice pas greșit este contorizat de propriul nostru hard, semnalul de îndreptare / pedeapsă declanșându-se automat prin programe de corectare, fără ca nimeni din exterior să ne urmărească în mod special. Abia când mecanismele interne nu dau răspunsul corect, intervin alte coduri de legi transmise și ele acum mii de ani unui Hammurabi și altora, preluate de Napoleon ...



Ieri, Papa de la Roma a dat un semnal liderilor Uniunii Europene, prin care atrage atenția asupra viitorului creștinilor din această parte a lumii. O nouă criză morală planetară se profilează la orizont cu consecințe grave asupra celor mulți. Depinde doar de înțelepciunea oamenilor, care și-au asumat responsabilități europene, pentru ca programul să continuie în condiții favorabile tuturor semenilor. Așa înțeleg semnificația marii sărbători a lumii creștine - Buna Vestire. 

Doamne ajută !


























Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu