PLECAT-AU SAPTE DIN... U.E.(R)

Șapte pentru Romania

Dumnezeu a creat lumea în șapte zile, planeta noastră are șapte continente, există șapte minuni ale lumii, viața noastră stă sub semnul a șapte virtuți și a șapte păcate capitale, noi având libertatea de a alege între acestea, săptămâna are șapte zile pe toate continentele, ș.a.m.d. Iată din ce motive ne disociem de teleaștii care ne-au propus, prin imitație, o emisiune sub plagiatul titlu de... „Zece pentru România”! Dincolo de spovedania noastră păgână față de cifra șapte, noi ne mai bazăm și pe o certitudine: nu vor putea nici detractorii tarați să ne culpabilizeze de vreun posibil plagiat... Singurii care au rămas, cu certitudine, atașați idealului de guvernare eternă a României în formula geopolitică actuală, sunt... epigramiștii. Nu este glumă! Aceștia au depus nenumărate mărturii că au fost și vor rămâne uniți în Uniunea Epigramiștilor din România (UER), deoarece nu pot fi contaminați de scenarita celor care suferă de diverse tipuri de autonomii sau de nostalgii... regionale.

Pe aceste coordonate, ex-Prezidentul Cenaclului de satiră și umor „Ridendo”, din Timișoara, Maestrul Ionel Iacob-Bencei, bănățean sadea, pentru a nu fi învinuit de „gasconism”, vă propune un volum care oferă cititorilor de epigramă (era să zic inteligenți, dar comiteam un pleonasm!) un „șeptar” din elita epigramei românești contemporane.

Clujeanul Eugen Albu – cap de serie, alfabetică – Președintele Asociației epigramiștilor clujeni „Satiricon”, posesor a câteva kilograme de diplome obținute la concursurile naționale de gen. Vorba cântecului: Ș-aoleu ce ploaie vine de la Cluj! Domnia Sa, fiind „apropitar”, are și un cabinet de lucru pe măsură: cramă la demisolul casei din str. Milcov, unde, se zice, confrații care îl vizitează încep „ziua de lucru” cu îndemnul scriitoricesc: Hai la Milcov cu grăbire / Să-l secăm dintr-o sorbire!//, dar niciodată nu s-a întâmplat așa, deși s-a sorbit cu sârg. Om de mare combustie culturală, reiterează, epigramatic, convingerea sa că Transilvania își are, deja, autonomia sa umoristică, iar capitala acesteia este Clujul din momentul în care dumnealui a fost uns ca președinte al epigramiștilor clujeni, devenind Cetățeanul de Onoare al epigramei românești.

Brașoveanul Nicolae Bunduri, inginer... în epigramă, aflat în strânsă competiție, pentru numărul de diplome, cu Eugen Albu, se tot ține de brașoave literare, explorând cu consecvență sub „poalele”... epigramei.

A fost confirmat ca șeptar de către Conclavul național al satirei și umorului de calitate, care îi comite și un denunț public pentru purtare abuzivă de talent, în sensul că este veșnic nemulțumit datorită faptului că epigramele sale sunt ori foarte bune (cele mai multe), ori sunt ușor amețite. Inițiatorul prezentei culegeri a luat act de acest denunț și rămâne în așteptarea pronunțării hotărârii Judecății de Apoi a epigramiștilor. Cu domnul Nae, care a ținut sus stindardul Cenaclului brașovean ani de-a rândul, problema elitelor românești pare a fi rezolvată; cel puțin în ceea ce privește satira și umorul.

Bănățeanul Ionel Iacob-Bencei, acest triumvirat satirico-umoristic, devenit legendar ca cel mai longeviv președinte al unui cenaclu de umor: 33 de ani, din care 12 – vicepreședinte (1983-1995), respectiv ca președinte – 20 de ani (1996-2015), deși figură marcantă în umorul românesc de pe plaiurile fostului Banat istoric, suferă de o infirmitate congenitală: nu și-a afirmat niciodată proverbiala „frunce” frecvent invocată și când trebuie și când nu trebuie de regățeni, moldoveni, olteni, mai puțin de către yenii japonezi. Gurile rele susțin că El ar ține „în spate” întregul Cenaclu „Ridendo”, dar eu nu le cred, deoarece eu ascult numai gurile bune, care spun același lucru. Exigent și drept, calități native, parcă lăsate moștenire și de predecesorul Dimitrie Jega, care a păstorit cenaclul timișorean mai bine de 12 ani, Maestrul Bencei are ce spune cu multă românitate, chiar și în grai bănățean (poezie, cronică rimată, aforisme, tablete umoristice). Cel puțin pentru acest aspect, merită să rămână în cultura română din și pentru toate timpurile, pricină pentru care a fost inclus în Enciclopedia Banatului care reunește personalitățile reprezentative ale zonei din anul 1915 până în anul 2015. Pentru cei mai puțin cunoscători ai meteorologiei literare contemporane, îl divulg: este membru al Uniunii Scriitorilor din România; am scris integral titlul respectivei instituții pentru a nu se confunda cu USR (Uniunea Sdrobiți România!) și al U.S. din R. Moldova.

Olteanul Janet Nică, sensibil la tropismul celor din această parte a țării noastre în ceea ce s-a dovedit a fi privitul spre Banat pentru a vedea dacă se mai găsesc locuri libere de... director, ca profesor prin vocație și formație, într-o limbă literară ireproșabilă și cu o inteligență de top (zice-se că i se trage de la zaibăr și de la pește, ingrediente naturale ce se găsesc din belșug în zona de reședință), este prezent în culegerea noastră cu un grupaj antologic, în continuarea gândului plin de românitate și românism al altui mare poet oltean: „Dunăre dacă n-aveam/ Jiul Dunăre-l făceam!”. De data asta, confratele nu este interesat de vreun ipotetic post de director, deoarece în epigramă nu există șefi și subordonați: adevăratele valori nu se compară; evident, dacă ele sunt valori adevărate... Pentru a căra aprecierile noastre i-ar trebui o cobiliță, dar cum așa ceva nu se vinde pe la supermarketuri, îi oferim numai inestimabile urări de noi succese în Marele amfiteatru al umorului românesc! Face cinste Clubului epigramiștilor olteni (CEO).

Tulceanul Mihai Moleșag, profesor și el, Președintele Clubului „Haz” al umoriștilor tulceni, a fost adjudecat la licitația națională ca epigramist de 24 de carate; nici nu mă miră, cu atâta pește în deltă. Este un maestru al partiturilor umoristice, validate de exigentele jurii ale multor concursuri de epigramă profesionistă cu acoperire națională. Aflat, geografic la periferie, la fel ca și Ionel Iacob-Bencei, nu a fost niciodată atins de complexul de inferioritate al marginalizării geografice, luptând, precum „curcanii” lui Alecsandri, să schimbe „porecla în renume” și a reușit. Tulcea, prin cetățeanul său Moleșag, a fost de multe ori capitala umorului românesc, iar actuala lui condiție de șeptar îi reconfirmă, de altă manieră, acest loc privilegiat în cultura română. Domnul Mihai Moleșag este cam retras... în deltă, dar când apare la rampă se face liniște în sală.

Ieșeanul George Petrone, mucalit și cerebral, a condus două decenii Academia liberă „Păstorel”, dar a nemurit-o cu talentul său inegalabil. Precum Bardul de la Mircești, care susținea că românul are „șapte vieți în pieptu-i de aramă”, Bădița George achiesează la aserțiunea cu pricina cu o singură condiție: una dintre ele se cuvine să o dea fiecare român epigramei!

Domnul Petrone este un brand cultural moldovenesc deoarece și publicațiile cotidiene și radioul teritorial au fost onorați de fiecare dată când Maestrul a binevoit să le ofere un eveniment cultural memorabil.

Ca om tonic, râde de tot și de toate, degajă un optimism contagios și detectează toate vulnerabilitățile existențiale numai cu intenția de a propune căi de corijare, fie a patologiilor decizionale, fie de a avansa sugestii de normalitate a civismului, preponderent entropic, din spațiul românesc „postrevoluționar”.

Sibianul Gheorghe Șchiop, aici „încheietor de pluton”, dar inventiv și vivace în epigramă, altruist din stirpea lui Hipocrate, tratează cu „șchiopârlițele” sale orice nărav omenesc. Este membru de bază al Cenaclului umoriștilor sibieni „Nicolaus Olahus” și al UER, fără să sufere de complexul de superioritate al celei mai noi congregații de protestatari, cunoscută sub numele de „Martorii lui Iohannis”.

Ca doctor, știe că toate beteșugurile omenești, pe lângă medicația alopată, au nevoie și de tratamente sufletești, ca atare oferă cu generozitate catrene supercompensate cu inteligență ardelenească și cumsecădenie general-românească. Biblia ne spune că „cei din urmă vor fi cei dintâi”; cel din urmă la alfabet poate schimba locurile numai în urma schimbării alfabetului... Cine știe!?

Și cum toate pe Lumea asta au un sfârșit, închei și eu succinta prezentare a celor 7 bravi epigramiști români contemporani, care și-au strâns mâinile de la Vest la Est și de la Sud la Nord, aducând ofrandă iubitorilor de frumos peste 300 de epigrame, multe dintre acestea fiind antologice.

Șeptarul ăsta minunat

A coborât de pe coline

Să strângă țara-n lung și-n lat,

Când IUDE vor să o dezbine.

Vrednicilor de cinste le mulțumește, în numele cititorilor,

Prof. univ. dr. ȘTEFAN BUZĂRNESCU

Timișoara, de Dragobete, 2017

Notă asupra ediției

Subsemnații, Ionel Iacob-Bencei & Nicolae Bunduri, ajunși – prin voia lui Dumnezeu – epigramiști și îngrijitorii acestui volum colectiv dar selectiv, avem următoarea rugăminte față de prezumtivii cititori: Nu ne judecați aprioric! Lecturați mai întâi cartea sau cel puțin Prefața și această Notă asupra ediției. Vă veți convinge singuri că noi milităm atât pentru integritatea teritorială a României (scoasă la mezat de becisnici!), cât și pentru unitatea spirituală a epigramiștilor sub egida UER, înființată în anul 1990. Titlul inițial a fost „Cei șapte din provincie”, dar asta suna parodistic sau tentativă de plagiat a unor titluri de filme ca „Cei șapte magnifici” respectiv „Cei șapte din Teba” și – în extenso – chiar la „Șapte mirese pentru șapte frați” sau „Albă ca zăpada și cei șapte pitici”... Tot pe-aici eram și cu varianta „Plecat-am nouă din UER” tot ca o parodie.

Motivele pentru care am ales cifra 7 sunt reliefate suficient de pregnant în prefața scrisă de distinsul prof. univ. dr. Ștefan Buzărnescu, membru al Cenaclului „Ridendo”. Cum cuvântul provincie este, de regulă, receptat în sensul peiorativ, datorită folosirii sale excesive de către „dâmbovițeni”, iar de plagiat ne ferim ca... ăla de tămâie, ca să facem puțină vâlvă am stabilit acest titlu cu gândul la cicliștii care, la un moment dat, se desprind de pluton cu intenția să „evadeze” temporar.

Alegerea epigramiștilor coautori nu a avut la bază numărul de volume sau de diplome ale acestora, nici relația de prietenie a inițiatorului de proiect cu vreunul dintre ei, ci mai degrabă reprezentarea geografică echilibrată, ținând cont – firește – și de existența unor cenacluri/cluburi, respectiv epigramiști de valoare. Puteau fi „n” variante. Noi am ales-o pe aceasta.

Cu privire la epigramele selectate, am convenit ca fiecare coautor să aibă la dispoziție spațiu tipografic egal, suficient pentru o poză, câteva date personale și 47 de epigrame, toate ocupând 16 pagini/autor. Unele catrene sunt mai „tari”, dar să nu uităm nicicând ce au scris la vremea lor, bravii noștri înaintași. Așadar, acest volum de epigrame nu are puterea și căderea să influențeze politica românească și cu atât mai puțin pe cea europeană, dar – prin titlu – parcă ar prefigura dărâmarea unui castel de nisip numit U.E.

Fiecare coautor are cel puțin 4-5 catrene care vizează vicisitudinile din politică și – după cum bine știm – acestea nu sunt puține. Unii confrați contemporani (puțini la număr) se feresc să „lovească” în politicieni fie din „delicatețe”, fie din prudență. Suntem de părere că epigrama trebuie să „lovească” benefic în tot ce este rău și dăunător semenilor.

Faptul că o asemenea practică poate avea repercusiuni sau chiar pune în pericol viața epigramistului, s-a văzut și din epoca marilor Cincinat Pavelescu și Păstorel Teodoreanu. Noi ne asumăm acest risc și așteptăm să ne cheme DNA-ul la „consultări” pe această temă că pentru fals în „declarația de avere” nu corespundem din punct de vedere material!

Cu alte cuvinte: Indiferent de PUTERE, noi suntem întotdeauna în O... POZIŢIE rezonabilă. Și nu numai cu politicienii, ci și cu hoții, becisnicii, trădătorii de țară, sinecuriștii, ca să nu mai vorbim de soacre, soții, șefi etc.

Eventualilor cârcotași, dacă li se pare că ceva nu este în regulă, le recomandăm să sune la 112.

Lectură plăcută!

Ionel IACOB-BENCEI

Nicolae BUNDURI

De „Mărțișor”, 2017

Plecat-au șapte din... U.E.(R)