Floare din Rai

Vreau ca sufletul tău să fie ca această floare din Rai

O bolnavă de cancer poveștește următoarea experiență din Rai:

Odată, pe când era tânără, se afla internată în spital, într-un oraș mare din Peloponez. Avea o formă gravă de cancer. Înainte e a muri, i s-a dat o pregustare a veșniciei și a marii iubiri a lui Dumnezeu pentru făptura sa.

        Acestea sunt cuvintele ei:

       În timp ce rudele și prietenii mei stăteau lângă mine, pe când mă aflam pe patul durerii și toți credeau că mă aflam în coma de dinaintea morții, sufletul meu se desfăta de „plimbarea” prin lumea minunată a lui Dumnezeu și auzeam cuvintele Sale pline de dragoste. Nu-L vedeam, dar Îl auzeam și priveam tot ce-mi arăta. Multe erau legate de mine și de mântuirea mea. Pentru acestea voi păstra tăcerea. Celelalte însă cred că ne privesc pe toți…

       La început Domnul mi-a spus: „Dumnezeul vostru este Unul singur: Eu, Ziditorul vostru, Care M-am jertfit ca să vă mântuiesc. Dumnezeii făcuți de oameni sunt mincinoși și nu există”. Și apoi mi-a spus: „Vreau ca sufletul tău să fie în lume  ca această floare (și într-adevăr, vedeam înaintea mea o floare preafrumoasă care nu era din lumea aceasta)”. În cele diin urmă, Domnul mi-a spus: „Eu, fiica mea, vreau ca toți oamenii să se mântuiască, dar nu vor ei…”.

       Și în timp ce-mi spunea acestea Domnul, vedeam înaintea mea o mulțime de oameni – printre care distingeam și chipurile unor cunoscuții de-ai mei – care trăiau departe de Dumnezeu și, din câte știam, nu arătau nicio dispoziție de pocăință. 

       Acestea le-a spus acel suflet binecuvântat, atunci când Dumnezeu a prelungit viața ei, cu siguranță pentru a se pregăti mai bine. După puțin a plecat în bucuria Cerului, pe care a gustat-o, cu darul lui Dumnezeu, încă din viața aceasta.

Cana umplută până la refuz

Un om foarte ocupat cu grijile veacului acesta a hotărât odată să viziteze un pustnic sfânt.

Voia să se liniștească puțin de stresul care-l măcina și să ceară sfaturi de la stareț.

L-a întâlnit într-o colibă sărăcăcioasă.

– Binecuvântați, a spus el salutându-l pe pustnic. Știți, am făcut multă cale ca să ajung aici…

– Ia loc, l-a întrerupt starețul. Lasă-mă să-ți pun puțin ceai!

– Am petrecut mulți ani studiind la Universități din străinătate…, a început să se prezinte pe sine însuși.

– Să bem mai întâi un ceai, insista pustnicul.

– Acum conduc o mare companie…, a continuat acela să vorbească despre sine.

– Cred că ceaiul o să vă placă mult, a spus pustnicul, continuând să umple cana vizitatorului său.

– Dar, părinte, ați umplut-o și acum se varsă pe dinafară. Ceaiul se varsă pe jos! A observat deranjat străinul.

– Și tu semeni cu această cană umplută până la refuz! A răspuns înțeleptul stareț. Dacă nu golești, binecuvântatule, chiar și pentru puțin din cele pe care le cari în tine, cum vei lăsa să pun înlăuntru puține din cele pe care le știu eu?

Sursa: Alexandru Stanciulescu Barda