"Mi-am luat, imaginar, ficatul în braţe şi l-am mângâiat" + "Da-te din lumina !"

DOREL VIŞAN - Am învăţat să vorbesc cu corpul meu

"Mi-am luat, imaginar, ficatul în braţe şi l-am mângâiat"

- În urmă cu câţiva ani, admiratorii dvs. şi întreaga lume a teatrului românesc au intrat în panică auzind că sunteţi foarte bolnav de o su­ferinţă, cel mai adesea, fatală. Peste câtva timp, când zâmbetul dvs. a apărut din nou pe micul ecran şi pe scena Teatrului Naţional din Cluj, toată lumea a respirat uşurată. Acum, când norii negri au trecut şi sunteţi mai în formă ca ni­ciodată, ne gândim că minunea pe care aţi trăit-o le-ar putea fi de folos şi altora. Cum s-a în­tâm­plat?

- Acum câţiva ani am avut o infecţie la o coardă vocală şi am făcut o operaţie. La analizele necesare s-a descoperit şi "bucuria" asta la ficat: hepatită cronică virală! N-am ştiut până atunci de ea, duceam boala pe picioare, cum se spune. A fost un semnal de alarmă foarte dur, pe care a trebuit să-l gestionez cât mai repede, căci boala aceasta este foarte vicleană. Primul impuls a fost că e cuţitul la os şi că trebuie făcut ceva de ur­genţă, că altfel mă găt din lumea asta. Aşa că am început rapid cu tratamentul alopat, prescris de medic. Dar n-a fost suficient şi atunci am început tratamentul cu interferon, care este un medi­ca­ment extraordinar, dar are nişte reacţii secundare teribile, care pot mai degrabă să strice, decât să repare în organism. Poţi să-l iei, să te chinui de­geaba şi să n-aibă nici un efect. Eu am avut noroc, la mine a avut efect, într-o oarecare măsură, dar tot nu am fost restabilit şi vindecat total. În perioa­da aceea, întâmplarea, care niciodată nu e întâm­plătoare, a făcut să cunosc un medic mai tânăr, care m-a ajutat mult, pentru că m-a orientat spre medicina naturistă şi spre alte metode de tratament, care ţin de medicina complementară. Aşa am ajuns să-mi pla­nific singur vindecarea şi iată că acum sunt un om vindecat.

- Să le luăm pe rând, aţi înţeles, la un moment dat, că medicina alopată nu este suficientă pentru a trata boala dumneavoastră sau că este incapabilă să rezolve toate problemele medicale pe care le aveaţi...

- Da, am înţeles şi am simţit că medicina alopată a acoperit doar o parte a vindecării. Atunci m-am ho­tărât să caut şi alte metode de tratament. Eu citisem înainte câte ceva despre medicina complementară şi despre cea orientală, dar nu am folosit până atunci ceea ce ştiam, dar dacă am văzut că e bai mare, am reluat lecturile, învăţăturile şi notele mai vechi şi am început să practic unele dintre aceste metode. Primul pas a fost că am învăţat să-mi cunosc corpul, "să vorbesc" cu el. Pe orice organpoţi să-l setezi, să-l scoţi afară (imaginar), să vorbeşti cu el, să-l cureţi, să-l ştergi, să-l mângâi, să râzi cu el. Aşadar, am ur­mat mai departe sfaturile medicinii alopate, dar, în pa­ralel, am aplicat tehnici orientale de echilibrare, de energizare, de setare a fica­tu­lui. Se spune că există o ie­rarhie a organelor. De exem­plu, stomacului poţi să-i or­doni să se alinieze la un stan­dard, dar ficatul este un nobil cu care trebuie să te porţi fru­mos. Inima este regele, plămânii - statul major, ve­zica biliară este tribunalul, ficatul e consiliul de mi­niştri, stomacul este ariergarda, aprovizionarea, intestinele şi rinichii sunt servitorii, debarasează, rinichii filtrează sângele, au o muncă de salahor. Poa­te nu le-am spus pe toate, dar cam aşa este organizată armata trupului. Dar să revin la boala mea, eu am vorbit cu ficatul, l-am scos (imaginar), l-am luat în braţe şi l-am mângâiat şi i-am făcut o carapace de apă­rare, ca aceea a unei broaşte ţestoase. Mental, în jurul ficatului, am pus o plasă, care să-i permită res­piraţia, dar prin care viruşii, care îl înconjurau să nu mai poată ajunge la el. Pe viruşi mi i-am imaginat ca pe nişte căluţi de mare ce încercau să-şi bage nasurile alungite prin plasa de care v-am vorbit. Ori acolo, în interiorul ficatului, lângă plasa aceea, mai aveam eu nişte "oameni" ai mei, aliaţii mei, care mă slujeau şi care veneau cu nişte săbii şi tăiau nasurile căluţilor, adică ale viruşilor. Pare copilăresc ceea ce vă spun, pare un joc de copil. E ca o poveste. Şi căluţii răniţi mergeau la ceilalţi şi le spuneau, măi, nu mai veniţi şi voi, că acolo vă taie nasul şi eu vedeam mental, îmi imaginam că nu mai vin alţii, că nu se mai apropie. Şi chiar simţeam că nu mai vin. Eu aşa am procedat, şi mi-am planificat ca în 3 săptămâni să scap de viruşii care mi-au atacat ficatul şi aşa a fost, în 3 săptămâni n-a mai fost nici un virus. După alte 3 săptămâni au venit din Scoţia rezultatele analizelor făcute la un laborator specializat în asemenea boli, şi scria negru pe alb: "Virus hepatic nedetectabil". Doctoriţa alopată care mă îngrijea m-a întrebat ce am făcut şi i-am spus că mi-am planificat vindecarea. Am spus că vreau ca atunci aşa să fie şi aşa a fost. Asta înseamnă să pla­nifici mental: vreau ca atunci să fie aşa şi aşa va fi. Aşa­dar, dacă-ţi impui şi bagi un program în creier, pro­gramul acela chiar funcţionează. Asta este ceea ce nu înţeleg occidentalii şi medicina alopată, din păcate. Ei râd de chestia asta, dar eu am mai vorbit şi cu alţi oameni care mi-au spus că instinctiv au procedat aşa, adică şi-au imaginat vindecarea şi chiar s-au vindecat. Şi eu m-am trezit cu ficatul vindecat.

- Spusă aşa, sub forma unei poveşti, vindecarea pare foarte simplă. Chiar aşa să fie?

"Da-te din lumina !"-Diogene 

"Pe cînd se încălzea la soare în Craneion, Alexandru cel Mare veni şi, stînd în faţa lui, îi spuse:

- Cere-mi orice favoare vrei.

La care Diogene îi răspunse scurt:

- Dă-te din lumină!"

“E-un mare filosof. E-un sfânt al filosofiei,” ziceau unii.

“E-un mare ticălos, un dereglat mintal, un nenorocit şi-un psihopat,” ziceau alţii.

“Nu-i vorba că mi-am ieşit din minţi,” zicea el. “Doar că mintea mea e altfel decât a voastră.”

Odata aprinzand o lampa, in plina zi umbla, spunand : "Caut un om".

Celor infricosati de visurile lor, le spune a ca nu se ingrijesc de ce fac cand sunt treji, dar se preocupa mult de viziunile care le apar in somn.

La intrebarea care-i timpul potrivit pentru insuratoare, Diogene raspunse : "Pentru cei tineri, e prea devreme, iar pentru cei batrani, e prea tarziu"

I se puse intrebarea care-i lucrul cel mai frumos din lume, la care el raspunse : "Vorbirea sincera"

Diogene stă cu palma întinsă în faţa unei statui.

“De ce cerşeşti de la o statuie?”

“Ca să mă obişnuiesc cu refuzurile.”

Unuia care îl întreabă de ce oamenii dau pomană cerşetorilor, dar nu şi filosofilor:

“Păi pentru că se tem să n-ajungă şi ei, într-o zi, ologi sau orbi; dar nu se tem c-ar ajunge vreodată filosofi.”

Diogene se uită cum băiatul unei prostituate aruncă cu pietre în mulţime. Zice:

“Vezi să nu dai în taică-tău!”

Pe când vorbea într-o zi, despre lucruri serioase fără ca nimeni să ia aminte, se apucă să ciripească şi cum toţi făcură roată în jurul lui, el îi mustră că veneau cu toată graba să asculte fleacuri, dar cu încetineală şi neglijenţă când era o temă serioasă.

La întrebarea unuia care-i timpul nimerit pentru a lua masa, răspunse: „Pentru bogat când vrea, pentru sărac când poate”.

Odată, văzând pe preoţii paznici ai templului ducând pe un servitor care furase o cupă din tezaur, el spuse: „Hoţii cei mari duc pe hoţul mic”.

Alexandru cel Mare : “Dacă nu eram Alexandru, aş fi vrut să fiu Diogene”.

Dacă ai dat şi altuia, dă-mi şi mie; dacă n-ai dat, începe cu

 mine.

Nu-ţi voi cere să-mi dai ce poţi să-mi iei, îţi voi cere să nu-mi iei

 ce nu poţi să-mi dai!

Dintre toate fiarele sălbatice, cea mai primejdioasă este bârfitorul, iar printre cele domestice e linguşitorul.

Gelozia e durerea de a vedea pe altul posedând ce posedăm.

Banul e nervul afacerilor.

Gloria e hrana prostiei.

Calomnia nu reprezintă altceva decât "zgomotul" pe care îl fac

 cei nebuni.

Sursa: Pr. ALEXANDRU STANCIULESCU BARDA