T R E I
Dimitrie Grama
Ben Todică
George Anca
Dimitrie GRAMA: Poeme /
Poems – Translated from Romanian by George Anca
PREDICATORUL
M-am dus să-l ascult
în fiecare duminică m-am dus
era o iarnă grea și biserica
Era mai caldă decât camera
mea de la subsol.
După predică beam vin cald
și câteodată îmi era rușine
Căci beam până se încălzea inima.
Dar nu de asta m-am dus
Era bătrân predicatorul
Unii spuneau: fără vlagă
Eu însă nu-i ascultam
El îmi vorbea mie direct
Și despre ceva ce nu înțelegeam
despre suflet.
Era o iarnă grea
Ca un păcat neiertat.
THE PREACHER
Every Sunday I was going
to hear him
on hard winter with church
warmer than
my basement room.
After sermon I took hot wine
getting ashamed sometime
when heart itself grew hot.
That’s not why I went there
Some were saying
Of old preacher: flabby
I did not listen to them
He spoke directly to me
About something I didn’t understand
on spirit.
It was hard winter
unforgivable sin.
M-AM DUS LA PROCES CU MARI SPERANȚE
M-am dus la proces cu mari speranțe.
Judecătorii îmi fuseseră
frați de arme.
Ne-am salvat reciproc viața,
sau mai bine zis:
eu le-am salvat de multe ori viața
fiind cel mai bun ostaș.
Și de câte ori nu mi-au
mulțumit atunci în noroi,
în tranșee!
Acum, după aproape două ore
în care se pare că nici nu m-au
recunoscut,
Frații mei de arme
m-au pus în lanțuri.
Temporar, doar temporar…
Mâine dimineață voi fi executat.
I WENT TO TRIAL WITH GREAT HOPES
I went to trial with great hopes.
The judges had been
my brothers in arms.
We saved each other’s life,
or better said:
I’ve saved often their life
being the best soldier.
And so many times they did
thank me in the mud
of trenches!
Now, after nearly two hours
it seems that they not even
recognized me,
My brothers in arms
put me in chains.
Temporarily, only temporarily …
I will be executed tomorrow morning.
CÂND SE REÎNTORC ARMATELE
Când se reîntorc armatele
o parte dintre soldați
vorbesc o altă limbă,
o limbă străină.
Se pare că
doar copiii mai înțeleg
privindu-i respectuos
și ascultându-i
cu gura căscată.
WHEN ARMIES RETURN
When armies return
some soldiers
speak another language,
a foreign language.
It seems that
only children still understand
watching them respectfully
and listening to them
with open mouth
CÂND MOARTEA ÎȚI VA BATE LA UȘĂ
Când Moartea îți va bate la ușă
vei simți un gol mare în stomac
și tremurând tot, cu genunchii moi
te vei duce să-i deschizi
te gândești că a venit prea devreme,
pe neașteptate, și ai vrea să te
împiedici de covor
ai vrea să tragi de timp cât mai mult
ai vrea să nu ajungi la ușă
dar în același timp ceva te forțează
să te grăbești
ca să treacă cât mai repede
momentul acesta care
n-ar fi trebuit să existe
și așa prins între ușa de la intrare
și Moarte te bate gândul că
acest moment se va repeta la
nesfârșit!
WHEN DEATH WILL KNOCK TO YOUR DOOR
When Death will knock to your door
you’ll feel a big empty stomach
and shaking all over, with soft knees
you’ll go opening to her
thinking that she came too early,
unexpectedly, you wanting to stumble on carpet
wanting to time it out
wanting not getting to door
yet something forces you to rush
to move as quickly
this time that
would haven’t existed
and caught so between the front door
and
Death and you think that
this moment will repeat itself endlessly!
DISPĂRUT ÎN TIMP
Din somnul uterin
precoce în lumină aruncat
mâini reci mă pipăie
și larma mă silește
să strig, să strig.
Un univers fereastra joasă și-a
deschis
mă cațăr pe țărmul nou
și anevoie mă trezesc.
Și vară peste iarnă trece
cum risipite clipele adorm
în pleoape de bătrâni…
Alunec repede în timp cu gheare încă
mai încerc
să zgârii urme în cristal
Zadarnic gând
sunt încă mic, știu bine pe aripă de
vânt
aștept să cresc…
Încet, încet m-am ridicat deasupra
coamelor de
munți să văd în depărtare
icoane
ridicate de străbuni pe umeri firavi
de fecioară.
Uitate sunt acum și părăsite în
povară
acolo unde ocrotiți de beznă tiranii
timpului
mi-au pregătit sfârșitul…
Cu sulițe de foc am fost străpuns în
gleznă
și am murit în universul lor.
Lumina roșie de sânge
își umole cugetul și firea
rămasă singură privirea
întoarsă înlăuntru plânge!
Am dispărut în timp,
am dispărut în ruga interioară
cuvinte noi deschas-au alte porți
cuvinte-abia șoptite
m-au ridicat din beznă.
Știam că vii din neputință
cuget deșteptat și frate în credință.
Alături, greutate bună,
pământul ne ridică
în soare de când lumea răstignit
în evantai albastru.
Cu pas nesigur, stânjenit,
caut sprijin pentru-amândoi
și-aud
sunt tot aceleași vechi cuvinte noi
acum punte străvezie de cristal.
Și timp tot trece îngropat în timp
Sunt moș cu unghia răsfir
petale de migdal.
DISAPPEARED IN TIME
Precouciously throwned
into light
out of uterine sleep
cold hands touche me
and clamor compels me
to cry, to cry.
A universe opened low window
I climb on the new shore
and hardly get up.
And summer over winter passes
as scattered moments get asleep
in the eylids of old people…
Quikly slipping in time I still try
by claws
to scratch traces on crystal
Vain thought
I am still small, knowingly expecting
to grow
on wind wing …
Slowly I rose above the ridges
of mountains to see at a distance
icons
carried by ancestors on frail maiden
shoulders.
Forgotten are they now and left in
burden
where the tyrans of time protected by
dark
prepared my end …
My ankle was penetrated by fire
spears
and
I died in their universe.
Blood red light
fills its mind
left alone eye
turned inward cry!
I disappeared in time,
I disappeared in inner pray
new words open other gates
barely whispered words
rose
me from the darkness.
I knew you came from helplessness
brother in faith awaken conscience.
Together, good weight,
earth raises us
crucified in sun since the world
in
blue fan.
With uncertain step, embarrassed,
I search support for-both
and hear
they are all the same old new words
now transparent crystal bridge.
And time ever passes burried in time
I’m old man with fingernail scatter
almond petals.
ȚARA LUI SORON
A trecut războiul, dar cerul este
încă o gură
fierbinte, dragon ce macină câmpuri
de luptă
deznădejdi, suflete, speranțe.
Pe strada noastră lumea nu mai este
aceeași:
doar un bătrânel culcat pe o carte
deschisă, o
funcționară părăsită și doi-trei
tineri care-și
privesc mâinile cu degetele albe,
răsfirate.
Pantalonii, cămașa, pașii îmi sunt
așezați frumos,
lângă cârciumă, îmi sunt mici acum și
de aceea
i-am și promis cuiva venit de
departe. Dar nu fi
trist, mi-au fost și mie doar
împrumutați.
A trecut războiul, dar zilnic mă
gândesc ce s-ar fi
întâmplat dacă nu m-aș fi reîntors și
nu ți-aș fi
povestit despre țara lui Soron și
desprea evadarea
din foc.
LAND OF SORON
War past, but sky is still a hot
mouth, dragon grinding battlefields
despairs, O my soul, hopes.
On our street people are no longer
the same:
just an old man lying on an open
book, a
deserted clerk, two-three youths who
watch their hands, white, scattered
fingers.
My pants, shirt, steps are nicely
seated,
besides tavern, they are small now to
me and thatfore
I already promised them to someone
came from far. But don’t be
sad, they were also to me just
borrowed.
The war past, but every day I think
of what would have
happened it if I wouldn’t returned to
tell you
about country of Soron and about
escape
from
fire.
ANUL TRECUT
Ar fi trebuit să fim deja plecați
Și în locul nostru să fi fost
Plantați pomi fructiferi
Sau altceva folositor.
În orice caz, asta s-a discutat,
Așa s-a promis!
Nu știu de ce, și nimeni
De fapt nu știe,
De unde și când au dispărut câini?
Trebuie să fi fost vreo neînțelegere.
Și acum bătrânilor le este frică
Și nu mai pot să plece.
Stau ascunși după perdelele
Căzute din cer
Anul trecut.
LAST YEAR
We should have already be left
And instead of us be
Planted fruit trees
Or something else useful.
In any case, this was discussed,
So promised!
I don’t know why, and no one
In fact doesn’t know,
From where and when dogs disappeared?
It must have been some
misunderstanding.
And now the elders are afraid
And cannot leave any more.
They stay hidden behind curtains
Fallen from heaven
Last year.
PRIN VECHI CATEDRALE CATHARE
Mă întreb dacă ați știut
că în catedrale vechi cathare
sfinții, tulburați de pași străini,
de mirosul de om,
se sinucid?
Doar într-un singur loc
mai sunt supraviețuitori.
De aceea nu e de mirare
că la pagina patruzeci și șapte
și numai acolo
dintr-o ruină se aude un cântec
de durere, dar și de iertare.
Aceasta este pagina în care
noi ar fi trebuit
să fim arși pe rug.
BY OLDEST CATHARE CATHEDRALS
I wonder if you knew
that in old Cathare cathedrals
The saints, troubled by foreign steps,
by smell of man,
commit suicide?
In a single place
There are still survivors.
Therefore no wonder
that on page forty-seven
and only there
from a ruin is heard a song
of pain but also forgiveness.
This is the page where
we should have
to be burned on the stake.
TUTUNGERIA
Într-un târziu mi-am dat seama
Că tutungeria din colț
De unde îmi cumpăr ziarele
– otrava mea zilnică –
a fost
clădită peste un mormânt.
Fiecare ziar are texte funebre
și mesaje de comunicare
între morți, cum ar fi:
– La câți metri ai putrezit?
– Acum nu mai simt umezeala!
sau
– Nici măcar aici nu pot scăpa de
voi?
Până și țigările sunt altfel aici,
parcă inhalez suflete putrezite.
Și totuși e bine așa.
Mă gândesc cu groază
dacă vor dărâma tutungeria
și în locul ei
vor construi o creșă… !
TOBACCONIST’S
Much later I realized
That corner tobacconist’s
From where I buy newspapers
– my daily poison –
was
built over a grave.
Every newspaper has funeral texts
and communication messages
among the dead, such as:
– At how many meters you rotten?
– Now I do not feel any moisture!
or
– Even here I can not escape from
you?
Cigarettes are different here,
Like I inhale rotting souls.
And yet it’s better so.
I think with horror
if they’ll tear down tobacconist’s
shop
and in its place
will build a nursery …!
NEBĂGAT ÎN SEAMĂ CU BRAȚELE
SCHILODITE
Nebăgat în seamă
cu brațele schilodite,
artrotice
s-a prăpădit
cel care
o viață întreagă
nu a sculptat
altceva, decât
răstignirea lui Cristos.
La înmormântare
nu a venit nimeni.
Numai Dumnezeu.
UNOBSERVED WITH CRIPPLED ARMS
Unobserved
with crippled arms,
artrotic
perished
the one
a lifetime
didn’t carved
else, than
Christ’s crucifixion.
at the funeral
nobody came.
But God.
NAUFRAGIU
Am plecat să te caut
pe mare.
Eram în costum și pălărie
și marea era
de gală îmbrăcată.
Din cer oglinzi
ne reflectau
ținându-ne de mână
cu toate că noi
nu ne-am regăsit.
În adâncuri
veșnicul naufragiat
s-a înroșit la față.
Era gol și
gol pușcă a plecat
și nimeni
nu știe unde.
Eram în costum și pălărie,
eram plictisit,
eram naufragiatul veșnic
atunci când te-am regăsit.
SHIPWRECK
I went by sea
in search of you.
I was in costume and hat
the sea was
full dressed.
From heaven mirrors
reflected us
hand in hand
Although we
haven’t found again.
In depths
eternal wrecked
turned red at face.
He was naked and
stark naked left
and no one
knows where.
I was in a suit and hat,
bored,
shipwrecked forever
when I found you again.
PROBABIL
Probabil că oricât mă lupt
eu nu voi ajunge niciodată
să fiu din nou lut.
Probabil că sângele meu
este apa pe care
tu o bei.
Probabil că suntem împreună
doar pentru că făurim
cercei pe care luna
ni-i face cadou de nuntă.
Probabil că
aşa gândeam când
eram piatră.
PROBLABLY
Probably no matter how much I
struggle
I will never get
to be clay again.
Probably my blood
is water that
you drink.
Probably we are together
just for forging
earrings that moon
make to us wedding gift.
Probably
so I was thinking when
I was stone.
BIBLIOTECA CERULUI
Dintr-un cer
prăbuşit, căzut ca o rană vie printre dealuri, case şi oameni, dintr-un cer
care se dezintegrează undeva între Soare şi Pământ, cad nesfârşite mesaje
umede. Şi eu le citesc! Fiecare strop de cer căzut în ochii mei este o
scrisoare, o odisee, un destin, iar hainele de pe mine, ude leoarcă şi
baltoacile din drum, sunt bibliotecile cerului. Oricine poate citi mărturiile
căzute din cer; orbii, surdo-muţii, sfinţii, ticăloşii, lupii şi viermii. Şi
mai ales viermii, care stau de pază, dar şi cu răbdare, rod timp, rod
eternitate, transformând totul în ceea ce suntem.
–
Linişteşte-te! Te rog să taci, te rog să nu-mi vorbeşti aiurea în cap,
forţându-mă să scriu cu totul altceva decât îmi planificasem!! Tăcere vreau,
tăcere…
Un colţ de
stradă, un bulevard, pe care sunt obligat să-l cuceresc, să-l străbat, cu toate
că e complet gol, complet pustiu. Mă lupt cu el, păşindu-l hotărât şi apăsat şi
cu fiecare pas sunt tot mai convins că acest drum nu duce nicăieri. Dar
continui să păşesc şi alături de mine păşesc Prometeu, Ulise, Michelangelo,
Isus Cristos şi tatăl lui Dumnezeu.
Calci greu
în apă vie, calci în picioare cer, calci imortalitate şi de aceea nu ştii, nu
înţelegi! – Şi iarăşi, fără de voie, îmi vorbeşti în cap? Hai spune-mi eşti tu,
„Liniştea” eşti „Spaima”? Sau taci! De-a pururea să taci!
… Şi am
ajuns acolo unde şi bulevardul şi ploaia brusc s-au terminat într-o balustradă
înaltă de un şchiop şi jumătate. Aplecându-mă puţin în faţă, pot foarte clar să
văd focul care încălzeşte Pământul, focul de care se tem cei care nu au
păcătuit. Dar dacă alunec şi cad până în centrul Pământului, pot oare să mă
reîntorc de mâna cu Atlas. Şi reîntors, pot oare să ard ca un sfat bun, că o
bucurie? Şi dacă ard aşa, pe cine pot să-l încălzesc, pe cine flacăra mea poate
să-l lumineze, să-l mistuie-n lumina din adâncuri şi să-l salveze? Nu, nu-mi
răspunde tu, Ulise şi nici Tu, Doamne nu-mi răspunde. Să vină un necunoscut şi
ăla să vorbească!
Acum e
linişte deplină. Un fel de moarte cu ochii larg deschişi care înregistrează
totul, dar nu răspunde. Ce glas are Moartea? Cu ce cântec seducător, cu ce marş
glorios sau cu ce şoaptă tainică ne atrage ca un magnet şi ne trimite în
murire? Sau poate că într-adevăr este ne-murire, sau poate că ne trimite
într-un cuvânt necunoscut, care nu poate fi rostit de cineva încă în viaţă.
Trebuie să fii mort cu adevărat ca să-i înţelegi menirea, să-l poţi rosti,
împărtăşi altora şi atunci doar morţii te vor auzi, te vor înţelege!?
Şi ea,
Moartea; rămâne cu noi pentru întotdeauna, sau doar apare la balustradă, ne
întinde mâna şi ne trece de partea cealaltă? Ca apoi să dispară că o promisiune
neîmplinita, lăsându-ne singuri să pipăim întunericul sau lumina o eternitate?
Eternitate care pare să fie chiar mai lungă decât viaţa de toate zilele…
Cerul s-a
ridicat până când încet, încet, a dispărut şi mesajele lui umede nu mai pot
ajunge până la mine. E linişte şi nimeni nu-mi mai vorbeşte în cap. Să fiu oare
mort? Mort pentru prima oară!?
HAVEN LIBRARY
Endless wet
messages fall from a collapsed sky, a
living wound among hills, houses and people, from a sky which disintegrates
itself somewhere between the Sun and Earth. And I read them! Every drop of
heaven fell into my eyes is a letter, an odyssey, a destiny, and the clothes I
wear, dripping wet, and puddles in the
way are libraries of heaven. Anyone can
read testimonials fallen from heaven; blind, deaf and mute, saints, scoundrels,
wolves and worms. And especially worms that stand guard with patience, gnaw
time, gnaw eternity, turning everything into
what we are.
– Quiet
down! Please shut up, please do not talk to me crazy in the head, forcing me to
write something completely different than I had planned ! Silence I want,
silence …
A street
corner, a boulevard, which I am obliged
to conquer it, toramble through, although it is completely empty,
completely deserted. I struggle with it, stepping to it decidedly and heavily,
and which step I am increasingly
convinced that this path leads nowhere. But I continue to walk and with me
walks Prometheus, Ulysses, Michelangelo, Jesus Christ and God the father.
You walk
hard in living water, walk heaven, walk
immortality step and therefore do not know, do not understand! – And again,
unwillingly, you talk in my head? Tell me, are you “Silence” are you “Fear”? Or
shut up! For ever shut up!
… And I got
there were both boulevard and rain suddenly ended in a railing high of a limp and a half. Bending a
bit forward, I can see very clearly the
fire that warms the Earth, fire feared
by those who have not sinned. But if I slip and fall up to center of the Earth,
may I return by hand with Atlas? And
once returned, may I burn as a good advice, as a joy? And if I burn so, who can
be warmed, who can be enlightened by may flame, devoured by light of depths and saved ? No, do not answer
you, Ulysses, nor thou, O Lord do not respond. Let come an unknown guy and speak!
Now it is
full silence. A kind of death with wide
eyes open that records everything, but not responding. What voice has Death?
With what seductive song, what glorious march or what mysterious whisper attracts us like a magnet and sends us
into dying? Or maybe really it is no-dying, or sends us
into an unknown word, which can not be uttered by someone still alive. You must
be dead really to understand its
mission, to utter it, share to others and then only the dead will hear, will
understand you!?
And she, the
Death, remains with us always, or only occurs at the railing, holds her hand
and move us to the other side? Then
disappearing like an unfulfilled promise to us, letting us alone to touch
darkness or light an eternity? Eternity that appears to be even longer than
everyday life …
The sky got
high until slowly, slowly disappeared and his wet messages can not reach me. It’s quiet and no one speaks to me in the
head. Am I dead? Dead for first time !?
———————
Dimitrie
GRAMA
Gibraltar,
septembrie 2018
George ANCA
Bucharest,
October 2018
Ben TODICĂ – BENEDICTUS
(I) (1) SINUCIDERE
Vezi tu că eu am fost complet singur, aveam tot ce-mi trebuie, material, aveam emisiunea la radio care îmi aducea un fel de satisfacţie profesională şi de a contribui, însă eram singur, iar comunitatea nu(ts), nu răspundea cumva muncii mele, să dea telefoane, să spună le-a plăcut, nu le-a plăcut, să-njure, să felicite. Şi făceam asta de ani de zile şi de fiecare dată mă întorceam acasă într-o casă goală, mă aşezam pe marginea patului şi stăteam până se întunecă afară şi mă gândeam la rostul vieţii. Ce rost au astea toate, să fii singur. Dar vezi tu că muncind să-ţi câştigi existenţa şi să contribui şi la muncă voluntară, la munca asta artistică cerând un efort deosebit şi timp, într-un fel te izolează de o viaţă reală, adică, la urma urmei, eu trăiam într-o lume virtuală. Şi într-o zi am zis că nu mai are rost şi am simţit că nu mai are sens nimic în jurul meu şi am zis că o soluţie ar fi poate sinuciderea.
Şi mă şi
imaginam deja pe un scăunel cu o frânghie legată de gât, deja umblam după ele
în gândul meu prin casă, prin garaj. Şi când am fost decis s-o fac, sună
telefonul, care mă deranjează de la drumul meu şi chiar am vrut să-l ignor, sau
poate-l ignoram dacă telefonul nu insista, fiind în altă cameră. Şi m-am dus cu
intenţia să-l deconectez. Şi, punând mâna pe el, am răspuns într-un fel
automat. Înăuntru o voce de doamna cu un accent, vorbea în engleză, de
sârboaica am dedus eu, care mă întreabă dacă eu sunt dl Benedictus de la radio
şi mă roagă să nu mă supăr dar că a auzit despre mine de la o familie şi c-ar
vrea să se întâlnească cu mine să stăm de vorbă.
Mi-a spus că
e austriaca, are doi copii, c-a avut recent un accident de maşină în care soţul
i-a murit, că au o fabrică de pâine, că are mici probleme şi ar vrea să mă
cunoască să stea de vorbă cu mine… Are nevoie de ajutorul meu, dacă pot s-o
ajut. Bineînţeles că n-aveam eu chef să ies din casă la ora aia, că eram pornit
pe un alt drum. Însă ea a insista ca să ne întâlnim acum şi am zis că haide s-o
ajut, să văd ce vrea, şi pe urmă…
Şi mi-a dat
întâlnire într-o suburbie la vreo zece km de casă, în Charlston, la jumătatea
drumului, la un McDonald’s. Zic, cum o să vă cunosc? Dar ea avea o voce, cum am
zis, de femeie de ţară, un accent sârbesc, un om mai simplu, nu elevat. Şi ea
mi-a zis, nu-ţi fă probleme, eu o să te recunosc pe tine, mă aştepţi în parcare
şi doar ieşi din maşina să te văd. Pentru că ea mi-a văzut poză la familia
respectivă şi mă cunoaşte.
M-am urcat
în maşina mea Nissan Gazel şi m-am oprit în parcarea din Charlston, de la
McDonald’s. Am stat şi am aşteptat, afară, mă uitam la fiecare maşină care
intră şi fiecare persoană care ieşea îmi imaginam că aia e persoana şi încercam
dinainte să prezic sau să deduc ce probleme avea, cum s-o ajut. Arătarea şi
felul să sugereze de ce natura să fie ajutorul meu.
Şi la un
moment dat apare în parcare un BMW decapotabil alb şi o puştoaică de vreo 18-19
ani, superbă, care parchează lângă maşina mea. Bineînţeles că eu m-am uitat
peste ea, mai departe, aşteptăm o femeie necăjită, femeia din telefon. Gagica
asta se dă jos din maşină şi vine ea la mine, în loc să intre în McDonald’s.
Şi-mi spune, d-stra sunteţi Ted Benedictus? La care, automat, m-am gândit ce
drac de ajutor să-ţi dau eu ţie, când eu sunt un pârlit, iar tu cu maşina asta
luxoasă şi figura, corpul, arătarea ta poţi să fuţi o juma de stradă, să te
umpli de bani şi să-ţi rezolvi problemele oricât de mari ar fi.
Şi ea mă
invită înăuntru, dacă am timp, să stăm la o cafea… Şi începe să-mi povestească
problema ei. Că ceva timp în urmă a avut un accident de maşină şi i-a murit
soţul şi că a rămas singura împreună cu business-ul şi copiii şi că umblă să
caute să găseasc pe cineva cu care să-şi unească viaţa şi că a auzit că sunt
cinstit şi stau singur. Şi îmi propune să vadă dacă vreau să ne cunoaştem. Ce
drac să-i zic! Asta era o întorsătură nu ştiu cum. Ciudată. BMW. Frumuseţea
asta din faţă, Vernusu’, business-ul, ea are bani, nu trebuie să facă nimic.
Acum juma de
oră căutam frânghia prin casă. Şi îi zic, bine, o să ne cunoaştem şi dau să
plec, să mă ridic. Mai îmi dai telefon şi vedem, nu ştiu când eşti tu liberă,
când sunt eu liber. Dar îmi zice, nu, acum vreau să vin cu tine acasă, să văd
cum stai, este posibil? Pentru că nu vreau ca să-ţi dau timp să te pregăteşti
tu să mă primeşti. Vreau să-l cunosc pe adevăratul tu. Este posibil?
Ok, n-am
nimic de ascuns, poţi să vii. Şi a zis, uite, tu mergi în faţă şi eu te urmez.
Şi-am adus-o acasă, am intrat, am aprins luminile, i-am dat voie să inspecteze
casă, i-am arătat cum stau. A fost impresionată de cantitatea de muzică şi
varietatea pe care o aveam, i-am arăta şi poze de familie, cum a cerut. Cercetă
cu mult interes tot. Bineînţeles că nu-mi trecea nimic prin cap pentru că
pentru mine era oricum un sfârşit de drum.
Şi pe urmă
i-am pus nişte muzică, am servit o cafea, una-alta, şi cu o încântare cumva s-a
apropiat de mine şi mi-a spus că sunt ceea ce îşi doreşte. Şi mai un pahar de
vin, mai un dans, am început să ne sărutăm, şi-am început să ne dezbrăcăm şi să
stingem lumina, muzică, şi nu-mi venea să cred cum o tipă cu un corp, un copil,
aparent, ca arătare, practic, şi frumoasă, sigur că ne-am încleştat şi am făcut
dragoste, şi bineînţeles că pe urmă am început iar să bem şi să stăm de vorbă
dezbrăcaţi în pat, la un pahar de vin, şi, la un moment dat, îmi spune că-i
place foarte mult de mine şi nu ştiu ce, şi că vede că sunt un om foarte onest,
cinstit. Zice că ar vrea să-mi destăinuie ceva, dar nu ştie cum reacţionez.
M-am
schimbat dintr-odată la 90 de grade, mi s-a urcat sângele la cap şi i-am zis,
te pomeneşti că tu nu eşti măritată şi n-ai nici copii, şi că eşti fata cuiva,
că poţi să ai 17 ani sau 18 ani, şi mă poţi băga în belea. Ea a zis, nu-i asta,
m-a asigurat că nu e problema asta. Şi mi-a dat mai multe ghesuri (guessings,
guess) să vadă dacă ghicesc, să vadă, hai, care-i problema pe care o am?
Şi când a
văzut că sunt aşa de îngândurat şi serios, a zis că nu poate să-mi spună –
mâine, s-a sculat, s-a îmbrăcat şi a plecat.
(I) (2) MICHELLE PFEIFER II
Copilul
bătea la uşă. Tipul l-a văzut prin vizor şi s-a întors înapoi ca şi cum nu s-ar
fi întâmplat nimic. Ea, din dormitor, îl întreabă, cine e, dragă, la uşă. Nu e
nimeni. O fetiţă de câţiva anişori se
rostogoli pe perna în partea cealaltă continuându-şi somnul. El a stins lumina.
A doua zi de
dimineaţă, el o luă de gât şi începu să ţipe. Dumnezeii mă-tii, să nu-l mai
prind pe fi’tu, să faci ceva, ce trebuie să-ţi car eu cozile, şi începu s-o
lovească violent cu pumnii, era fost boxer. Cu fata umflată şi plină de
lacrimi, Michelle se aranjă în oglindă, având o senzaţie de vomă, gândindu-se
cu durere la un alt avort, şi plecă la lucru.
La Fabrica
de vopsele din Sinaia nu erau nişte condiţii prea grozave ca muncitoare pentru
o femeie care fusese odată campioană de şah la tineret a României şi
directoarea cinematografului din Ciudanoviţa. Eu îi scrisesem în mai multe
rânduri, în cinci ani de când eram în Occident şi ea ezită mereu de frică să
nu-i iau copilul. Copilul de la uşa a fost fructul primei noastre iubiri, iar
ea era hăituită de situaţia în care ea era încolţită de ideea că eu o să-i iau
copuilul şi n-o să-l mai vadă niciodată, iar tâmpitul de lângă ea nu-l acceptă
în casă. Fetiţa din pat era a lor, făcută cu boxerul, asta o ţinea prada sau
înlănţuita, îi ţinea spiritul ei liber, c-ar fi vrut să zboare, dar n-avea
unde.
Eu îi scriam
scrisori adresându-mă fiului meu, iar ea îmi răspundea la ele ca şi cum ea era
fiul meu. Aici a fost momentul când eu am iertat totul şi aş fi dorit-o înapoi,
dar acum era prea târziu. În vest, după ce m-am maturizat un pic, ieşind de sub
vraja tradiţională, am realizat că totul nu e decât un joc copilăresc chestia
cu gelozia, iar cei cinci ani de viaţă petrecuţi împreună erau de neegalat în
comparaţie cu un rahat din asta de gelozie sexuală.
Deodată se
auzi o sirenă puternică în toată fabrica şi lumea se întrebă înnebunită ce se
întâmplă. Ea era căzută jos ca o pasăre, cu fruntea descreţită, senină, ca o
pasăre care şi-a luat zborul spre ceruri sau spre libertate. Se otrăvise. S-a
sinucis. Acum copilul era al meu, nu mai era singur şi fetiţa era a boxerului,
dar amândoi orfani de mama.
(I) (3)
A doua zi,
Sinuciderea m-a invitat la restaurant. Dansăm înlănţuiţi şi recitam versuri în
limba romana, dacă ai şti tu ce-ţi spun, nemţoaico, n-or fi atât de dulci
chiuiturile elveţiene, fata îţi radiază sub hipnoză stihurilor mele, o hipnoză
dublă, că, de fapt, eu eram hipnotizat ca un şoricel în ochii şarpelui, totul
sclipea în jurul ei şi a feţei sale. Eram pe scena ei… Era în control. Eram
paralizat ca de şarpe. Ea controla totul în jurul ei şi făcea să strălucească.
Era o hipnoză.
Pe urmă ne
aşezăm la masă şi îmi spune viaţa ei. Sigur, pentru că eram şi eu curios, ce
vrea să-mi povestească, de ce-i e frică de reacţia mea dacă îmi spune adevărul.
Mi-a zis că are doi copii. Sunt pe picioarele lor, să nu mă sperii la
propunerea ei de a-şi uni viaţa cu mine, cumva, ştii. N-o să duc lipsă de
nimic, are două fabrici de pâine, una în Australia şi una în Elveţia, numai să
fiu loial. Soţul a iubit-o foarte mult şi ea l-a iubit pe el, dar viaţa merge
înainte şi…
Şi ne-am
ridicat şi am plecat în parcare şi, sărutându-ne, am început s-o dezbrac de
atâta elegantă de pe ea, de parcă dezbrăcăm împăratul Franţei, spre sâni, ca pe
drumul de ea forjat deja în noaptea trecută. Actul ăsta odată iniţiat era
întrerupt de zgomotele trecătorilor, mame cu copii, nu era o parcare mică. În
momentul în care eram împletiţi pe calea asta euforică, despuierea ei fiind în
trepte, cu fiecare parcă desfăceam o ceapă de fiecare dată având o senzaţie
extraordinară, şi pe urmă mai apărea un zgomot din afară care ne distrăgea şi
mai generă un strop de adrenalină în sângele nostru, era un fel de dragoste cu
sare şi piper.
Dar natura
parcă era în favoarea noastră, care ca o floare de lotus a-nvaluit toată maşina
şi toate direcţiile într-o perdea groasă de ceaţă şi acum, ca să ne protejeze,
să ne dăm drumul, ne vedeam protejaţi vizual şi nu ne mai interesa ce e afară.
Am început s-o dezbrac mai adânc, am lăsat scaunul meu jos şi, sărutând-o, am
trecut-o uşor peste schimbătorul de viteze în poalele mele. Cu hainele
frunzărite pe ea, arata ca o lebădă.
Acum să
descriu actul sexual, cum i-am înfipt-o. S-a lăsat cu ochii închişi, şi şi-a
dat drumul în jos ca să nu piardă niciun rând din boabele ştiuletelui care a
futut-o aseară. Ia uite ce fericită sunt, parcă-mi spunea Sinuciderea, şi tu
voiai să pleci după frânghie în garaj. Şi nu ne mai săturam. Da’ tu ştii că
chestiunea asta cu ţinerea futaiului atâta de mult… Cu atâta adrnalina futaiul
tine cât vrea dumnezeu, aici chinezii sun meşteri. Ca futaiul nu este numai
datul din cur, e mult mai complex. Am dus-o la maşină şi a plecat acasă.
(I) (4)
Noi facem
tolstoism din postmodernism. Ne pitulam într-o măreţie tolstoiană. Kareniana
era pe urmele mele? M-a luat pe mine pentru că sunt un băiat bun şi cei din jur
au convins-o să vadă şi alte laturi ale unui bărbat decât cele după care
alergau puştoaicele Sinaiei, calităţi pe care nu le aveau toţi. Îi plăcea de
mine pentru că eram inocent, băiat din Ciudanoviţa, nu din oraş rafinat, ea era
mai versată, vindea cravate la fabrică, iar unchi-său era mare goangă la partid
în închisoare. Toţi care o cunoşteau pe Michelle îi spuneau Fatsa.
Eram
căsătoriţi de cinci ani şi tocmai sosisem din delegaţie de la Feldioara, la
uzina R, de prelucrare a minereului de uraniu, din care Ceauşescu voia să
obţină bomba atomică, viitorul României, zicea el. Şi, printre altele,
jucându-mă cu fiul meu, care avea cinci anişori, îmi spune că mămica se joacă
cu nenea sub plapumă în patul celălalt şi că pe el îl lăsa singur în patul ăsta
să doarmă. Şi-atunci mi-a atras atenţia, am devenit curios, am zis că nu
vorbeşte el bine. Dar răutatea din om nu te lasa, ştii, că dacă treceam cu
vederea, poate că era în viaţă, şi eram împreună, dacă nu insistăm să spună
copilul mai mult, poate era tăticul, nu, era altcineva…
Şi pe urmă
am luat-o pe ea la întrebări şi i-am tras o palmă, până mi-a spus că e un fost
prieten din copilărie şi a venit să lucreze şi el la mină, că n-a putut să
scape de el, nu ştiu ce. Am aflat şi pe urma l-am cunoscut pe tipu’ şi ne-am
luat la bătaie. Chestiunea este ca tipu’ a fost un laş, a scos cuţitul şi m-a
tăiat. Nevastă-mea a fugit acasă, era la o vecină unde se framânta de ce o să
urmeze, iar eu am fost dus cu salvarea la spital.
Sigur că a
doua zi a venit la mine la spital ca o văduvă tristă, îmbrobodita, şi atunci
poate că era momentul s-o iert. Dar cum eram în salon cu încă opt persoane sau
zece, aia cunoscând de-acum povestea ăstuia tăiat din pat, au început să strige
după ea, curvo, s-o umilească. Ce, ţi-ai adus ibovnicul ca să-ţi omoare
bărbatul? Sigur că ea mi-a lăsat plasa, îmi adusese nişte fructe, eu priveam în
tavan cu ochii înlăcrimaţi, ea s-a întors şi a părăsit salonul, păşind drept,
plângând cu demnitatea muntencei care înfrunta umilinţă pe care o merită cumva.
Asta era un
moment pentru care o admir, în care era înconjurată de toţi lupii care o
huiduiau, din care orice persoană ar fi plecat văicărindu-se sau ţinându-se de
pereţi. Şi din momentul ăsta ne-am întâlnit doar la tribunal. Ea a rămas acasă
cu băiatul şi eu m-am mutat la părinţi. Eram de-o seamă, aveam 25 de ani.
M-am cerut
din nou acasă, unde erau radiaţii. Viaţa spre moarte, după fiecare intrare în
mina mureai câte o zi, era o moarte lentă, ca la o mie de metri adâncime nu
poţi să găseşti o groapă mai adâncă decât asta, cavou de coşciug.
După ce tribunalul
i-a dat copilul ei, pentru că în România copiii se dădeau mamei până la vârsta
de 11 ani, neţinându-se cont de partea vinei, şi-abia la 11 ani copilul este
întrebat unde vrea să stea, cu tata, sau cu mama, asta m-a pus pe liber să pot
pleca în jurul Pământui. Judecătoarea sau avocata care m-a apărat pe mine era
soţia inginerului Iulian Topală, un om cu mare viitor pentru industria minieră
românească, ale cărui invenţii şi inovaţii eu le filmăm în subteran şi le
prezentăm la conferinţele naţionale şi internaţionale pentru promovarea
tehnologiei miniere româneşti în străinătate.
Bine, că
acum ce să intru la ruşi, pentru că ruşii au plecat la ei şi au luat, deci,
tehnologia pe care ruşii au folosit-o în exploatarea minieră, ei nu au mai vrut
să o mai livreze României, şi atunci România a fost obligată să-şi formeze din
frânturi şi rămăşiţe de la ruşi să-şi creeze propria lor tehnologie pentru
exploatarea minieră. Şi, fii atent, odată cu căderea lui Ceauşescu, speranţele
şi proiectele şi visele acestui inginer Topala, prăbuşindu-se, el s-a spânzurat
de clanţa de la uşa dormitorului, unde l-au găsit soţia şi copiii întorcându-se
acasă.
Copil fiind,
găsisem în garajul flotilei de basculante un şofer spânzurat cu cureaua de la
ventilator pentru că îşi prinsese femeia futându-se în pat cu altul. Era
nemţoaica gagică. Mai şi plănuisem, cu o gagică unguroaică, cum să-l omorâm pe
bărbatu-său. Ca să vezi cât de proastă e lumea şi ei aveau doi copii frumoşi.
Şi bunicul meu, pădurar din Moldova, tot din curvăraie, l-au prins în pădure şi
l-au bătut cu patul puştii până şi-a scuipat plămânii. Toţi de la uraniu, în
afară de bunicu’.
(I) (5)
Trebuie
toate ţinute ca şi vârfuri de munţi, mai coborî într-o vale, nu le uniformizam,
nu devin orizontală. Tocmai cuminţenia mă întrerupe de la sinucidere. Am găsit
uşile şi geamurile sparte acasă la Sinucidere, după ce, cu zi înainte, mă
chemase la ea acasă s-o cunosc, mă tratase şi vizual şi fizic cu o atmosferă de
eleganţă şi aristocraţie care impunea respect şi calm şi linişte. Era o
bucătăreasă superbă, toate erau la locul lor, în bucătărie, în baie, în
dormitor, de parcă făceam parte din casa asta de nu ştiu când, ca toate erau pe
placul meu şi mi se potriveau, aveam şi pijama, halat de noapte, papuci, parcă
venisem la mine acasă.
După dus,
m-am dus în dormitor, ea era sub plapumă dezbrăcat, luminile de carte aprinse,
şi sigur că am început să facem dragoste, era în pielea goală, şi sigur că am
luat-o în toate stiulurile, şi căţeleşte, şi poziţia misionarului, cracii la umăr,
figura 48, nu ştiu, şi ea deasupra, kama sutra, chestiile astea, până am căzut
frânt. Totul era enjoyment total. Am căzut pe perne, vorbeam, nu ştiu de ce am
aprins lumina şi ea era fericită, faţa ei era toată plină de încântare şi n-a
realizat pentru moment ce se întâmplă, că privirea mea a aluneca în jos pe
corpul ei frumos modelat, şi a început să scaneze cicatricile de cuţit
chirurgical de pe corp, lucru care m-a înfiorat, la care ea a realizat, a tras
plapumă şi s-a acoperit. Văzusem pentru moment pe Frankenstein şi monstrul lui.
O tăietură de deasupra sânilor până jos la putsa, o tăietură în cruce sub sâni,
şi una pe mijlocul stomacului la buric. Dar cusăturile erau de aşa proastă
calitate ca acuma se vedea că un sac de cartofi cusut cu aţa de cânepă, că acum
din acea zână şi fecioara devenise monstru.
Şi a început
să-mi povestească de ce sunt toate astea, a început să-mi spună adevărul. C-a
văzut că m-a pierdut. A scos albumul cu poze şi a început să-mi arate copilăria
ei, că e olteanca, că vine dintr-un sătuleţ din Oltenia, că era o fată grasă,
cu ţâţe mari, fleşcăite, şi buci mari, un ghindoc, şi că toată viaţa a lucrat
în fabricile din Australia şi acum la urmă ca bucătăreasa la spital… şi toţi
banii pe care i-a agonisit i-a băgat în operaţii estetice, pentru că n-o iubea
nimeni. Avusese peste vreo zece operaţii, fiecare la 10-15 mii de dolari. N-am
ştiut ce să mai cred, mi se făcea milă de povestea ei şi o respectăm. Mi-a
câştigat compasiunea şi respectul, că, la urma urmei, Sinuciderea e şi ea o
fiinţă care-şi caută dragostea, încerca să se facă iubită.
Însă a doua
zi, când am găsit uşile sparte, i-am spus că eu nu pot face parte din povestea
ei, că secretul ei rămâne cu mine, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, şi ne
continuăm fiecare drumul său. Ea m-a mai sâcâit de câteva ori de-atunci,
venindu-mi la uşa eleganta foc, însă eu acum eram în realitate. Şi, mai târziu,
după ce a ieşit de la puşcărie, nu ştiu pentru ce delict, m-a sunat, a răspuns
fiul soţiei mele.
***
(II) (1)
Nu pot să
vorbesc la persoana lui. Ce le leagă pe-alea două, Sinuciderea, invazia
personală, iarăşi sinuciderea aborigenilor în puşcării. Pune întrebarea dacă nu
cumva statisticile de sinucidere ale australienilor nu sunt cumva determinate
de durerile acestora. Pentru că ei sunt un spirit liber de 40 de mii de ani şi
dintr-o dată am apărut noi cu civilizaţia, cu oraşele noastre de beton şi
claustrofobice ca nişte Bastilii şi dirijările astea regimentale ale populaţiei
în infrastructura vestului i-a făcut să ne deoache, să ne direcţioneze spre
chestiile astea de autosinucidere, pentru că ei nu ne pot rezolva pe noi fizic,
decât spiritual.
Faptul că am
venit noi şi i-am deranjat de la pescuit, le-am mai luat şi copiii, am intrat
în viaţa lor şi-i mai acuzăm şi de incest şi alcoolism, trăgându-i prin
tribunale şi puşcarii, sinucidere sigură pentru ei, care nu acceptă să li se ia
libertatea, pentru unul atât de liber ca aborigenul. Este ca şi cum ai acuza un
rechin că te-a înşfăcat de picior, tu fiind infractorul care i-ai invadat
teritoriul, el nefăcând nimic anormal, doar natural, i-ai fost hrana, erai în
teritoriul lui şi el te-a halit. Şi atunci, de două sute de ani, rasă albă a
hotărât că dacă nu poate să-i distrugă fizic, să-i invadeze prin încrucişare,
luându-le copiii şi transformându-i în slugi şi copii de înfiat, încrucişându-i
cu albi. Pui corciturile să intre în ei. Nu mai fac parte nici din ei, nici din
tine. Poţi să-i comanzi.
Nu rare au
fost cazurile când aborigenii maturi au venit să-şi claimuiască soţiile ca
legitime prin hotatarea lor tribală şi multimilenară. Aceştia de multe ori
fiind arestaţi şi duşi în tribunale, acuzaţi de incest şi rape, viol. Unii
chiar omorâţi la faţa locului de administraţia sau justiţia locală.
Ei au o
cultură orală. Fără scriere. De 50 de mii de ani, datina şi istoria le este
transmisă verbal printr-un mecanism social numai al lor, unic, în care familia
clasică, de mama, tata şi copii este formată din trei soţi la aborigeni.
Întotdeauna în familie se vor afla două soţii sau doi soţi. Întotdeauna va fi
un soţ sau soţie student şi un soţ sau soţie învăţător, incorporând în acest
învăţământ şi şcoala. Noi albii fiind împrăştiaţi cu şcoli, bunici, mămici,
tătici, bla-bla – părintele bătrân aborigen sau aboriginal, whatever,
iniţiindu-l pe cel tânăr în arta supravieţuirii, transmiţându-i prin poveşti,
cântec, joc şi secretele unei căsnicii fericite, toată istoria milenară a
părinţilor săi.
Nu cumva
toată această karmă se resfrânge asupra noastră, a albilor, care am venit şi
i-am disturbat din evoluţia lor? Nu este o poveste a mea, dar ei poate mă pun
să mă sinucid.
Şi acum mă
duc înapoi în povestea mea. De la aborigenii bătuţi în custodie, la o nemţoaică
încinsă din bătaie, pe pulpe în sus, din gelozie, de… Pentru el, iarăşi am un
respect deosebit, şi n-aş vrea… Sau asiaticul iradiat de la Ciudanoviţa care
îşi mânjea femeia la buzele pizdei cu creion chimic, ca la baia comună a
minerilor când ieşeau din mână, să-i urmărească pe toţi la pula să vadă care e
mânjit cu creion chimic şi să i-o tragă cu o coadă de târnăcop.
Care suntem
nebunii, noi ciudanovițenii sau noi, Vestul? După ce a ieşit de la puşcărie,
Neigel, aborigenul, s-a căsătorit cu o englezoaică şi au făcut o fetiţă. După
naşterea ei, s-a trezit cu poliţia acasă, care i-a interzis să mai locuiască cu
ele împreună, forţându-l să se mute, iar soţia lui îl vizitează zilnic cu
fetiţa, pentru că e tatăl ei.
(II) (2)
Iordan
Tasov, cu care m-am împrietenit în câmpul de refugiaţi din Latină, venind
special de la Canberra, unde era student la geologie, să mă vadă în Melbourne,
s-a revoltat la faptul că un om ca mine, cu un palmares în lumea filmului, stă
şi lucrează la Philips, complăcându-se cu un salariu şi o viaţă modestă… dar
lipsită de griji. Repede m-a ajutat să împachetez valizele. A doua zi m-am
lichidat de la fabrica şi am plecat la Canberra, să locuiesc cu el şi să-mi
încep cursurile de limba engleză.
În
Melbourne-ul multicultural nu aveam nevoie de engleză, pentru că lumea
muncitorească era dominată de greci şi italieni. Ori eu vorbeam italiana. Însă
dacă vroiam să intru în lumea artelor, să-mi fac practic meseria, trebuia să
vorbesc engleza. Şi aşa am ajuns la The Red Taffe College în Canberra, unde am
cunoscut-o pe soţia unui avocat în vârstă de 35 de ani, care-mi preda engleză,
care m-a uimit când mi-a spus că ea în viaţa ei n-a fost nicăieri din Canberra.
Mie, celui care am colindat jumătate de planetă şi trăiam înconjurat de oameni
ca mine nu-mi venea să cred.
Iordan
studiase arhitectura la Moscova, iar în anul trei, la întoarcere spre Bulgaria,
a luat ruta Polonia-Iugoslavia, în ultima cerând azil politic. Şi astfel,
iugoslavii l-au dat italienilor. În camp, el avea un regim foarte militar. Şi
într-o dimineaţă, pe la 5, neavând somn, am luat-o la fugă în jurul Câmpului.
Şi într-un desiş, într-un cotlon al câmpului, l-am zărit pe Iordan „juggling
bottles” şi ne-am salutat, noi fiind singurele viețuitoare treji din cele 2000
de persoane câte erau în câmp. Şi ne-am împrietenit, de acum întâlnindu-ne în
fiecare dimineaţă, alergam împreună câte zece kilometri şi după amiază jucăm
tenis.
Ba chiar s-a
potrivit că am venit în Australia în acelaşi avion, stând unul lângă altul.
Numai că el avea destinaţia Sydney, iar eu Perth, iar la Melbourne ne-am
despărţit. Nu mai auzisem de el de doi ani până în ziua când mi-a bătut la uşă.
Mă găsise prin departamentul de emigrare.
Filmul cu
câinele îl făcusem înainte de a mă duce la şcoală la Canberra. Ce-a fost până
la urmă? Canberra! Da. Încerc să intru pe un făgaş, pe care din ele? Teoria lui
ca să vin la şcoală, că şcoala este totul, este cheia succesului nostru, cade
tocmai prin el care renunţă la meseria de geolog şi se apucă de văruit case,
care în scurt timp îl face milionar. Milioanele sunt bune pentru a fi visate,
însă nu oricine le poate ţine în frâu. Pentru că, plecat într-o croazieră în
jurul lumii, ajunge în Columbia, îşi pierde toţi banii la un cazinou, joacă pe
datorii şi devine prizonierul ideii de milionar, al milionarismului, fiind
arestat, nemaiavând nicio şansă de a se întoarce în Australia.
Şi cum m-a
surprins la început, în ziua când mi-a bătut la uşă, tot aşa a făcut-o
printr-un telefon în care-mi spune că este prizonierul unei infracţiuni create
de banca columbiană şi-mi cere să atenționez media australiană ca să-l
contacteze şi să salveze cetăţeanul australian kidnapped in Columbia. Eu îl
cred, şi de asemenea media, la convingerea mea, şi sub presiunea articolelor
din media, a interviurilor şi insistențelor presei, statul columbian şi
organele locale de acolo, probabil ca să scape nu de un păduche ci de un
insignfiant ciot sau trouble maker, îi dă paşaportul înapoi şi-i da drumul să
plece. După cum ştim, Columbia are mult mai importante probleme cu drogurile
decât să se încurce cu un milionar amator.
(II) (3)
Rujiţa,
nevasta lui Iordan, devenit Jordan Atkinson, văzându-mă singur şi băiat
cuminte, s-a gândit să mă introducă la o fată necăjită şi cuminte, Biserca, o
croațiancă – i-am pus o coroniţă, la croată. Avea o fetiţă de 8 ani care ne
pândea prin gaura cheii. După ce o îmbrac, cu gustul de artist, începe să fie
curtată în comunitatea croațiană – încă o coroniţă – şi la scurt timp dispare.
Deci eu când am cunoscut-o ea era îmbrăcată ponosit, ţărăneşte şi fără gust.
Dar în pielea goală era o pasăre măiastră. Şi sigur că într-un costum de casă
de modă a devenit un star. De ani de zile era singură, n-o băga nimeni în
seamă. Ca să vezi puterea modei.
Păsările lui
Brâncuşi din Galeria Naţională a Australiei mă consolau de fiecare dată, în
vizitele mele de refacere sufletească,
spirituală, erau singurul mod de a fi în România, de a fi acasă. Şi nu numai
atât, dar, în dinamismul lor, of, în către o direcţie, oricând posibilă, îţi
dădea un sens de libertate şi speranţa, parcă spunându-ţi, priveşte spre cer şi
vei fi salvat.
Bineînţeles
că partea aceata spirituală din mine era mereu stimulată de studiile mele pe
care le făceam în biblioteca naţională de peste drum, unde îmi petreceam ore
întregi studiind marii cineaşti ai lumii. Şi în această perioadă nu pot să nu-l
revăd pe Serghei Eisenstein în experienţele sale spirituale din Sud-America şi
America Centrală.
Jordan se
întoarce din Columbia, vinde casa, se desparte de soţie, căsătoria părându-i-se
o pierdere de vreme, că sunt în viaţa asta multe posibilităţi de a se ajunge,
şi pleacă, şi dispare fără urmă. Nici în ziua de azi, 11 iunie 2010, nu mai
ştiu unde e. Nici de soţia lui şi nici de Biserca. (2018: Jordan a aparut, isi produce filmul vietii sale mi-a propus sa-l regizez, am refuzat. M-a informat ca Biserca a murit iar fetita ei a devenit un mare avocat in capitala)
În aceste
momente, destinul meu rămânând tot atât de puţin conturat, nedefinit, ca al
celor două păsări brâncuşiene şi al legendei maharajahului din Indore care le
înconjura. Să fie oare faptul că, de câte ori am trecut pe lângă ele, le-am
mângâiat, şi, precum sfera de cristal a prinţului de lotus care are puterea de
a încătuşa duhurile rele, au putut să-mi transmită sau să-mi ia nefericirea din
jurul meu? Să fie oare în ele ascunsă iubirea maharajei pentru maharani, sau
răzbunarea cuiva, să fie un bad karma pentru mine, sau de fapt norocul? A fost
oare destinul nostru să ne întâlnim aici în Canberra toţi trei, perechea şi eu.
A doua zi am plecat spre Melbourne…
George Anca – Ce-am
cautat în Australia
Ianuarie
2010: Silvia, noaptea vieţii. Nevasta chinezoaică. N-am scris de 31 de ani româneşte.
Dialect bănăţean. Coelho. Conceptul de altar legat intrinsec de jertfe. Ceva
românesc. Eliade. Harry. Gaiţă. Forza Benonino! Să-ţi faci o metodă. Porneşti
de la personaj. În Hamlet e Hamlet, în O scrisoare e Caţavencu, cutare în
cutare. I se întâmplă o porcărie, o situaţie aproape fără ieşire. Zoe
şantajată. Am personajul/ subiectul, am piesa. Aoleu, îmi vine să mă cac.
Iartă-mă, mai vorbim.
Nae, marţi.
Par-impar, or o fi zis că voisem s-o văd. Dodii jupiteriene sub Saturn-Pluton,
c-ar veni şi vremea mea de (n-)oi muri. Neagra, nici măcar Ioneasca. Asasinare
holocaustică. Asta depresie. Îţi spune ceva numele ăsta? Se vede că nu. Vor
mierli-o în linia întâi. Deţinuţii penitenciarului Târgu-Jiu îl vor evoca pe
poetul Mihai Eminescu pentru menţinerea contactului cu exteriorul,
sensibilizarea persoanelor private de libertate faţă de actul de creaţie,
personalităţile, valorile cultural-artistice şi educaţionale naţionale, impact.
Fost-am vreodată creştini?
Ban la ban
şi căruţa la ţigan. Slab de înger. A filmat şi s-a cărat. Încep piesele, nu
reuşesc să le mişc, e ca atunci când nu ţi se scoală pula. Mijeşte. Fac teoria.
Când ştii foarte mult e foarte greu. N-am fost bun la examen la Savin pentru că
prea mult ştiam. La jaluzie ca jaluzea de grie.
Marton,
jder, ba biber, împărat înaripat, viaţa pe amor, amorul pe libertate. Da’ unde
e piesa? Momentul de cumpănă. Nu va mai candida. Gelozie. Mioara. Râsul de
singur intelectual. Toţi dacii nimiciţi, 1812. Lexicon, Tentamen. Literatura ca
tabu. N-am decât să citez şi pe Maiorescu. Îmi fac de lucru. De ce trebuia să
fiu zburat discret de la universitate?
Februarie
2010: Venise pe la minister, unde lucram. Îl însoţea un neam sau securist. Era
slab. Vorbea de o carte a mea. Niscai funcţionari făceau repetiţie într-o
cameră apropiată. S-a dus careva să-i facă să tacă, degeaba. Iar s-a supărat
slăbănogul. Încă unul să-i oprească, nimic. Mă duc eu, a zis. Am mers cu el –
se vor şoca văzându-vă şi nu se vor opri, să nu vă supăraţi. Am intrat, se
risipeau, terminaseră corul, ieşeau prin altă uşă. Am intrat în altă aripă,
grăunţe pentru pisici pe jos, ele mâncau. A vrut să ies cu el, am mers pe
trotuar incognito, tot îi dădeam cu şocatul, dar îl pupincuream că eu am venit
la minister pentru el, părea să aprecieze. L-am dus ce l-am dus, m-am întors,
am dat de el prăvălit spre un şanţ mare, sub cârje, l-am ridicat, le-am luat,
spusese rezolut – ce să-l mai sprijine altcineva, da’ uite că-l dărâmaseră şi
ele. Ne întorsesem la minister, unde aghiotantul iar îi dădea tonul să-mi laude
cartea, ca pe Clarel. Clarel pelerinând Palestina, după revelarea ermetică a
păcii ierusalime.
Mostre de
măduvă. Im Herzen waren wir Riesen – în inimi au fost uriaşi. Poetul falnic
ştiutor de multă carte. Democratizarea democraţiei, viaţa existenţei. Căpitanul
filosofic. Fatalitatea etnică. Lăsaţi pleava să se autoeduce. Murire lămurire.
There’s no free lunch. Scutecul rusesc pe scutul american. Filosofia
naţional-ortodoxă e un nonsens. Rol. Capacele de pe gurile de canalizare au
fost sudate. Nu vise umede de cancer, ci Boeing 707 (1974). Închisoare pentru
provocare de avalanşe. Unbotanium, totem, thanator, wiper wolves. Imaginarium.
The Damned United. Crane shot. Final cut. Vidu lunecă şi se prăbuşeşte din
cupolă. En parapante. Ce se vede se spune la timpul prezent. Să nu se confunde
începutul cu mijlocul şi sfârşitul. Să ţii interesul asupra trebii. Oboseşti
spectatorul. O treabă care depăşeşte 5-10 pagini are nevoie de un plan. Fără o
strategie nu termini cursa. La sprint e o magmă. Îţi trebuie forma. Apelezi la
conştient. E riscul facilizării. Ideal e să scrii aşa o chestie de 3 rânduri,
pe urmă 5, 10, 20, sinopsis. 20 pagini. Bă, am un scenariu. N-am timp, lasă-mi
2-3 pagini, mai discutăm. Interesant. Nuţi, ia vezi ce telefon are zăpăcitul
ăla, stai, nu, stai, mă, ce pula mea ai în cap, n-am timp, îi dau consilierului
meu Puşi Dinulescu, şi ăla e ocupat. N-ai treabă cu tehnica. Dialogul te fură!
Plajă.
Furtună. Întoarcere (drive). Oslo. Pazvante, Pandele, Vizante. Mari şi Vic, de
nu Virginica. Elemer parapantist. Fiord. Şcoala Vahl. Cimitir. Gară. Căutători
de mucuri. Catedrală. Singuraticii. Librărie. Vis flash. Dansul morţii. Brand,
erou sau criminal. I Plajă-fiord-ipse II Sinucidere Bicicliştii Fii tu însuţi
ipse Ibsen III Ondina Odin Pavane Dodism IV Radha-Krishna Houston Honolulu V
Rebreanu Midland Ramayana. Ibsen Ramayana. Ne rezolvăm pe Ravana et comp.
Sinuciderea Sitei ca bărbat? Paparuda în New Orleans? Ce curaj să mai am la
dialoguri? Ibsen a murit carbonizat, ba paralizat. Pezmetul Berini îl papă
Berni. Hai repede la baia respectivă. Oslo la rând. Povestea abia începe.
Ibsen, is wake up call. Fiordul e ca Dracula. Tango în fiord. Linia
Oslo-Bergen. Brazi mulţi,norvegieni puţini. Digitation is not risk free.
Disaster have no respect. Clingende, clinchete. Rună pe zăpadă. Foetuşi
amnistiaţi. Man Birjovan, operaen den norske.
Ai şantajat
o dată şi ai făcut unul din filmele mele. Acum să-l strâng de coaie, îmi
eliberez drumul, l-am prins cu un furt. V.I. Lenin, cine e cu noi. Şi Isus. Am
văzut cum şi cât fură – ia mită. Numa în flagrant. Calculul hârtiei. Să umble
cu poşta neagră. E meci de curve. L-a şantajat cu vânzare de copii. Bă, copile,
stai uşor, dacă eu ies… Că e nasol. Stai cuminte. Povestea să fie concretă.
Dacă omul nu înţelege produci discomfort. Scoate zgura, dezvoltă spuma, cum e
ploşniţa parazitară şi ai vomat treaba, vorba lui Chitic. Iar dai drumul
subimperiului inconştient, ca la aur, mai multe tentaţii, să-ţi iasă mai multe
chestii. Lope, arta de a scrie comedii e să scrii o singură poveste. O poveste
însărcinată. Caţavencu, şantaj, ăia şantaj, o poveste cu altă poveste în burtă.
Noi suntem scriitori. Şantaj cu noroc. L-ai prins. Povesteşti în două cuvinte.
Îmi prezinţi întâi o lume. Vizante cu Irina, Oslo, cât mai succint, îi faci o
porcărie, îl bagi în căcat, cum se zbate să iasă ori se îngroapă total.
Poştaşul morţii, mesagerul important. Colo la Gabrovo, trei inşi. Se cheamă
nemţii. Ţi-l trimit.
Mobile,
piane, case de bani şi diferite obiecte. Vizitaţi bazarul obiecte de ocazie.
Oltenii în protest împotriva interzicerii lor. Dimineaţa când e umbra lungă.
Piaţa de usturoi. Ia, neamule, taslaua, ia, neamule, tămâioasa. Dacă aveai un
şorţ te numeai vânzător. Vorba canibalului, avea şi părţile lui bune.
Lewis Carrol, The
Hunting of the Snark. An Agony in Eight Fits
They hunted till
darkness came on, but They found
Not a button, or
feather, or mark,
By which they could
tell that they stood on the ground
Where the Baker had met
with the Snark.
In the midst of the
world he was trying to say,
In the midst of his
laughter and glee,
He had softly and
suddenly vanished away –
For the Snark was a
Boojum, you see.
Expatriot. Un actor american, cu apariţie de 4
secunde într-un film, proiectează scrierea şi producerea unui film în România,
împreună cu o actriţă (tava dusă lui Dinică într-un film de Veroiu). Îşi
schimbă pe e-mail, la telefon ori telepatic, replici. Ea îl vizitează în
America, el vine în România după ce ea se măritase. Filmul, înscenat eventual
de servicii, de exemplu, doborârea uşoară a lui Moby de o Dacie, simetrică
doborârii unui cuplu de către un Ford, dar şi altor coborâri, precum prăbuşirea
de pe cupolă a lui Vidu, care asculta predica Papei. Întoarcerea în Hiroshima
foarte bine pregătită, să fie treabă sănătoasă. O desfăşurare temporală
normală, amănunte, firul poveştii, şmecheria nu ţine, aştept în gară să vină
cutare, vine, ce i s-a întâmplat, chestie limpede, interior enigmă, bancă de
personaje, alegi unul singur, două în Pescăruşul de Cehov, Trigorin se sinucide,
am mulţi sinucigaşi, personaj, grup de personaje, îşi povestesc visele, roman
cu sertare, a tiroir, Decameronul, heptam, 1001. O poezie e sprint, o nuvelă
semifond, scenariul (nu ca un roman), genul mediu. Poveste cinstită. 60 p. 2-3
fraze, 1-5 p, dialogurile se bagă la urmă, când ai ajuns pe la 20-30 de p intră
gagmanii, chiar la regie, unii numai decupajul, se dă la regia de filmare şi pe
la story boardman.
După stagiul
bucureştean, Moby trebuie să plece (dispare), nu mai dă semne, apare în filme/secvenţe
lucrate (de Vizante?) sub jocul virtual al lui Moby, ca o prezenţă. Astfel, în
proiectul iniţial (incipient) subiectele (întâlnirii) între cei doi (grupuri)
nu sunt corecte, se autocenzurează des. Mai rămân câteva. Moby e dat afară din
casa părinţilor Corinei. Proiectul continuă fără el, mai specios, pe puşcărie
politică, vapor în gheţuri, ameninţare cu moartea. Se spovedeşte, a intrat în
comă, a crăpat, a fost strigoi. Mai bine nu făceam revoluţia (boschetarilor).
Dansezi tango (Tanzanian Association of Non-Governmental Organizations). Dacă
nu eşti şantajabil, nu intri în guvern. Probabil de-asta le e frică străinilor.
O ţară plină de agenţi şi dosare. Specialist în autoşantaje, o coteşte sau se
dă accidentat. Încercaţi şi voi să prindeţi ce discută mai mulţi deodată şi
scrieţi toate ideile exprimate, inclusiv ideile proprii.
Scenariul
n-are fir, nu poveste, doar pasaje rupte, fără cratimă. Şi eu sunt expatriot.
Nu există mişcare. Fire to Bucharest. Gentlemen and gentlewomen. Diploma de
sinucidere. Activitatea obiectivului. Plâng nemişcarea. Tu eşti, mă taică?
Whitman-Dracula. Hello from the traffic hell. A close shave. Ne împăcăm pe
bani. Să-i fie zăpada uşoară. Scenariu – subiect – schemă şi un hăţiş. Treabă
picarescă, Lazarillo de Tormes. Orice hăţiş ţine. Partea cu schema –
comunicarea cu ceilalţi. Bobul merge pe o albie. Problema e o albie. Adu-ţi
aminte de Fragii sălbatici, o călătorie. Marfa şi banii. Vizante să fie el
călcat de Bugatti ca Teo Peter.
Martie 2010: Nu s-au supus somaţiei. Faptele
s-au prescris. Setznaz. Atâtea corpuri neidentificate. Îţi ştergi mucii cu
dosul palmei. Să moară toţi duşmanii tăi ca să scape de tine. Degeaba trăieşti
fără creier. Al doilea popor ales. Bucuria comparaţiilor filologice. Film în
film. Ne faultăm de unii singuri şi cerem tot noi lovitura de la 11 m. Impas de
scenariu, tirade rupte, grupuri (ibsenieni, upanişadişti, fulbrighţi). Bugatti
spre spectatori. Sărăcie de mişcare. Bun cu schemele, n-ai hăţiş. Te controlezi
prea tare.
Vizante
Rana, comparatist aflat la un congres în India, primeşte telefon de la soţia
lui, Virginica, în legătură cu o scrisoare de ameninţare venită din Iran. La
întoarcere, doi agenţi îl întreabă dacă vrea să intre în diplomaţie, iar el
refuză. Familia Rana găzduieşte pe pe Moby Ribb, din Ohio. Fiica lor, acum
căsătorită, proiectase mai demult pe e-mail cu oaspetele nepoftit, un film
despre întâlnirea unor expatrioţi americani cu tineri din România. El are, de
fapt, bilet pentru India, Bucureşti-Mumbay. În primele lui drumuri prin
Bucureşti, o Dacie roşie îl doboară uşor pe Moby, în faţa Ambasadei Americane.
Înscenare? Receptarea României de către american se schimbă, chiar dacă e
întâmpinat cu simpatie în diferite cercuri din Bucureşti, Braşov, Iaşi,
Constanţa. Ajuns în Kerala, urmează tratamente şi masaje pentru coloană,
pregătindu-se, în patru labe, de întoarcerea în America. Între timp, Vizante
ţine workshop-uri comparatiste cu tineri, Corina şi Ovidiu îl iau la mare, la
corturi, când ei sunt plecaţi se iscă o furtună, iar el, singur, pe alee, un
Bugatti cu toată viteza apropiindu-se de el.
Fermez la
porte. The oversimplification of Europe. Why are there no Arab democracies?
Sinopsisul tău, sunt probleme. Bugatti este destinul, cărămida căzută la
cutremur în capul lui Ivasiuc după ce plecase de la Petroveanu. Tangoul
tigrului s-a şters, magia dispariţiei, nenorocirea perfectă, cum că nu mă mai
puneam înaintea vreunui Bugatti. Unde e mult Hegel (Radio Hegel) este şi
nebunie. Zidurile dintre personaje s-or fluidiza.
Memoriile se
scriu cel mai uşor. La senectute. Şi Dinu. Şi muzică uşoară. Ivaşcu, ce om
minunat. Hai, domnule, să scriu, să-mi văd de treabă, da da’ degeaba, fără noi
nu ajungeţi prea departe. Racolare, ciripire. Oricine cu propensiune socială e
suspect, nu chestii la vedere, aşa-zişi disidenţi. O proteză pierdută. Paiaţa a
ieşit pe strasse în populime. Cuplul V & V primeşte vizita lui M, care are
bilet pentru India, peste două luni. V îl introduce la clubul Fenomen, Miandra
îi arată Iaşiul. M pleacă în Kerala. V primeşte ameninţare din Iran. Fiecare în
căutare de sine, ipse (ipsaţionişti labagii). Fulgeră. V mai vede venind spre
el în viteză… Familie conspirată reflex. Diclose to. Cut to. Imaginarium.
Parnassus. Poliţistul a pus alarmă la pivniţă şi sună într-una. Se cutremură
casa de manele. Şi nu vrei să-l bag în film. Preşedinte e gardianul.
Exploratorium. Doamne, dacă eu uit de Tine, Tu să nu uiţi de mine. Personajul
nu are toate ţiglele pe casă. Caricaturi desenate cu o mână epileptică. Nu voi
mai traduce în engleză. Au investit ca înecaţii în sistemul de contaminare.
Munca e sănătate curată, să muncească bolnavii.
Pariezi pe
cenţii tăi. Pumnul în gură. Acceptul scris al candidatului. Ingineri de
building care adună gunoiul. Scenariul, prima chestie. Plânge-te că ai ceva de
plătit. La fotograf plăteşti înainte, ce să facă el cu pozele, se cacă pe ele.
În general să nu vinzi ceva la un nobelist. Şi la service cu maşina, manopera
pe oră. Kruger cedează. Atamanul, Călina. Babel, Bulgakov şi Şuşkin. Ce e suflul romanesc? Capacitatea de
alunecare, nu bălteşte. Îţi trebuie suflu să ţii un roman. Că n-am. Tocmai că
am. Îţi pune etichetă din mers, că dacă nu s-a auzit de mine n-am suflu
romanesc. Gaşca are suflu, o citeşti cu sufletul la gură. Te-a sunat din
Germania, aveai suflu.
Mare
nostrum. Little dark bay. Wheelor. Ambling. Equus caballus. Ţi-am tradus mânzul
cabal, rabbi. Borges: Tangoul este un cântec trist, dar care se poate dansa.
Konzertina. Îşi dădea cu ciocanul peste degete. Horia Sima şi Crişan. Mă, şi tu
eşti în criză, cârpă-n cur. Nu-i bat în uşă. S-au dus la Buda să-l predea.
Platner. Îşi esenţializează singurătatea în România. Un artist trebuie să fie
bine îmbrăcat. Eu (Pasi) am simţit toată viaţa pulsul publicului. Bizet.
Limberea. Impichment de copyright. The legend. Mai mult te spionează decât te
păzesc. Popor de adunături mondiale. Şi nu mai povesti altora chiar toate aşa.
Of corz.
Aprilie 2010: Regina virtuţii, îndoiala
sceleratei, fenomene funeste. Vierge de doute, essence magique. Solitons and
fractals. Comunicarea cu publicul nu cu tine însuţi (asta în poezie). Îţi taie
capul. Îţi trebuie o minciună. O minciună trebuie crezută. Schema e clară, se
întâlnesc, în actul doi se fut, act trei se despart, metfora jocul de-a
vacanţa, vis al morţii-eterne. În teatru, treaba e mai conservatoare. Visele
unora devin deviaţia altora, vilă medievală în Italia sau vilă nouă în ţară
medievală. Poporul e mereu tânăr cu pula calului pe umăr. Tu eşti clavecin şi
eu pian. Frontiera Curtici bate cu 28 la 1 Şoimii Lipova. Juvenal. Cam tot la
Vitebsk. Fiu decapitându-şi tatăl. Preoteasa i-a luat locul lui Fantek. Panti
l-a avertizat pe Ghiţă să nu plece (ce facem cu ăilalţi?). Nu suntem la
stomacul multora. Câţi ca tine am găurit cu ăsta, numai să nu fie beţi, pot să
facă orice, monstru şi tatăl şi fiul şi nora adulteră incestuoasă. Numai cazaci
bătrâni rămaşi în sat operau nurorile. Ecaterina, m-aş da la tine dar n-am
palton. Corupţii din parlamentul românesc trebuia să fie în avionul polonez. Vă urez numai
bine, dom’ doctor, şi poporului român la fel.
Schemă
simplă, un bărbat întâlneşte iubirea vieţii lui, faza a doua, el e extrateretru
şi i s-a încheiat stagiul. Brodează orice demenţă. Ea are planuri de concediu
la Paris. El îi spune că trebuie să plece, ea nu-l crede, are pe altcineva.
Demersuri la centrală (demiurg), el vrea să rămână pe pământ chiar dacă pierde
câteva mii de ani. Mai apare un bărbat, ea se încurcă cu el. Lumea toată-i o
ţâgare. Rabbi, găsii toate cuvintele, minus praeputium. Baragladina godmother.
Să-şi înşele nevasta în faţa poporului, dar nu şi poporul în faţa nevestei.
Spurcat fenomen. A venit să ne ameninţe. Să mai activeze cârtiţe până la Tuzla,
scutul, cizma. Pedepsită purtarea tricolorului, create instincte
managerial-patronale la securişti, figuranţi în scenele lor, la coada lanţului
trofic. Noroc cu apocalipsa.
Poţi să spui
de pulă şi pizdă da’ nu te umpli de malahie. Cele mai sfinte. Pe muche de
cuţit. Stelele sunt nişte pizde. Disciplină mai mare decât la cuvintele
acceptate. Blaga, altă zonă. Raţa sălbatică nu e o piesă rea. Hugo are şi o
teorie. Vulcan erupt, „ca islande caste norii”. Să te linişteşti de miasme, să
scoţi pula şi să te pişi pe toţi. Iolanda, a doua Islandă. La antipozi, la
antipozi, la anipozi el a plecat, l-a durut în cur de mine, disperată m-a
lăsat”. Mama mă-sii, contaminat de sintagme engleze pe leviatan l-ai înecat.
The Three Princes of Serendip (1754).
Australis-southern,
Oz, Aussi, terra australis incognita, 1625, hunters-gatherers, belief in
Dreamtime, Penal Colony, stolen generations. Driest, flatest. Tinerii mai
religioşi decât bătrânii. Patrick White. Melbourne, 1835. Athos. Iviron, foc
1856. Vatopedos, copilul din tufiş. Dezlegare la untdelemn. Muntele ispitei.
Poporul român m-a dezamăgit. Ai primit şi pumni în gură. Bine că n-am un frate.
Pozele astea să i le arăţi lu’ mă-ta în America. Omorâţi bătrânii, omorâţi
câinii, omorâţi tot ce puteţi, criminalilor. Plec pe 28 mai, ajung pe 29.
Didgeridoo. Waltzing Matilda.
Mai 2010: A
convict then a free man / I became Australian.
Waltzing Matilda
A.B. Paterson
Cobora cândva un hoinar în billabong
La umbră de eucalipt şi
Cânta cu ochii l’al său billy în
clocot
Cin’ să vină o waltzing Matilda aci
Cor
Cin’ să vină o waltzing Matilda cu
dor
Cin’ să vină o waltzing Matilda aci
Waltzing Matilda s-aducă apă-n urcior
Cin’ să vină o waltzing Matilda aci
Coborî berbecel să bea apă din baltă
Sus călătorul îl înşfăca vesel şi
Cânta vârându-l în raniţă
Cin’ să vină o waltzing Matilda aci
Cor
Coborî vătaful pe cal de rasă
Coborâră poteraşi un’ doi trii
Al cui e mielul din traistă
Să vii o waltzing Matilda de-aci
Cor
Însă hoinarul sus şi s-aruncă-n
bulboană
Înecându-se lângă eucalipt şi
Strigoi îl auzi cântând în billabong
Cin’ să vină o waltzing Matilda aci
Malurile Condominei
baladă de tufiş
Oh, i-auzi, câinii latră, iubire, de
ziuă se crapă
Băieţii toţi plecară în trupă nu mă
mai aşteaptă
Mă duc şi eu cu zorii până ce soarele
lumine-i
S-ajung părtaşii Roma pe malurile
Condominei
Oh, Willy, scumpe Willy, mă lasă cu
tine a veni
Părul de in tăia-mi-voi părtaşă tot a
fi
Răbojul ţi-oi socoate, iubire, în
urmă ţine-i
Şi moleschini spălaţi-voi pe malurile
Condominei
O, Nancy, scumpă Nancy, cu mine nu
pot să te iau
Dădură ordin lorzii femeile că voie
n-au
Trup gingaş ai, iubire, nu zdravăn ca
mine-i
Să ţină piept tigreşte pe malurile
Condominei
Atunci, scump Willy, dragu-mi, rămâi
cu mine-aci
Ne-om ridica rodirea, soaţă de
fermier oi fi
Om dezghioca porumbul, iubire, ţi-oi
găti ce bine-i
Să uiţi berbecul Ramstag pe malurile
Condominei
O, Nansi, draga-mi Nansi, nu mă lăsa
la urmă
Aşteaptă toţi băieţii, trebui’ să-i
prind la turmă
Aceasta-i sărutarea, iubire, pentru
tine-i
La ultim miel părtaşi fim pe malurile
Condominei
Puşi: George
e prozator adevărat, în dâra lui Matei. Criminalul ăla de Ţepeş. Cum te cheamă,
Stelniţă, nume de stea da’ sună ploşniţă. Călifar, Steinbeck. Falsa
recunoaştere. George: voluptatea de a se compromite a multor scriitori români.
Turturică s-a angajat pe şantier să cunoască viaţa. Ne-a făcut-o meseriaşul, să
i-o facem şi noi şi furau mai mult. Piaţa Ovidiu Picadilly. Prost să fii, da’
să-ţi revii. Bă, Catrina era mama Gherghinei, să nu fim şi noi nebuni.
Abocalipsă. Banjo. Adio dodii. Zero e mult. Aiureli ca-n Isaia ăla. Cul et
pognon. Şi ce să faci în stradă? Am să te strâng de gât, aligatorule. Când nu
dorm, se uită la filme porno. Logica loviturii de graţie.
Eureka.
Yarra. Loop. Dome. Alexandra. Opera (neagră). Cities of literature: Edinburgh,
Melbourne, Iowa. The Age. Kilda. Kill all. Ni huia tebia. Angy Pinguins.
Dandenong. Doveton. Wallachian voivode Dracula. Michael Becheim. Murim sau
emigrăm. Visezi vals vienez cu un mort. Sugetar. Partidul comunist condamna
diaspora. Ne-aţi alungat. Să nu vii în North America. Voi acolo la kgb lucraţi
din patriotism. Eşti pa. Frock me. Vintage bolşevic. Ai semnat ca primarul
propria condamnare la moarte.
Dolarul e
hârtie igienică. Îi dai în cap, chemi salvarea. Ortodoxia. Fiţi creatori şi
economi în micul spaţiu individual. Arunca-v-aţi de pe stauia libertăţii.
Nostalgici ai comunismului şi consumismului. Se pune jar în palmă. Ca şi
democraţia, rusaliile sunt o sărbătoare a nimănui. Stai în pytulice. L’avenir
du crime. Etnosociologia excluderii imaginare. Violenţa contagioasă. Violenţa
de sine, violenţa celorlalţi. Wolfgang Doeblin. Să moară satanele. Patroană de
bordel reproşându-le angajatelor că nu sunt virgine. Se laudă cu beţia ca alţii
cu două facultăţi.
Ura şi la
Melbourne. Waltzing Matilda. Alertă de tsunami în Pacific. 35 de ore pe drum,
în paşii lui nea Romică. Ne blindăm cu declaraţii. Trebuie mers la Chişinău.
Vezi ce faci cu pizdele, pizda de la nevastă e cea mai bună. Etnologie
recroi-vom începând de Sânziene. Voi aşterne liber ce să cern la întors, şi
mirări regizabile. Numai în Australia nu fusesem. Aerofagia antropologia. La
întoarcere mă ia Costică. Rusu şi Cârligeanu pentru Air Moldova. Acum Ardelean
şi Maximilenzio. Se apropie plecarea din ţară.
Din Austria
în Australia. Cloudy day în Viena. Ai dreptate cu Măiastra. Căderea în
etnologie în locul turbulenţelor. Comandantul Gavril. Star alliance. Vom vorbi
mai mult la întors despre ce ne va înfrumuseţa bătrâneţele sau tinereţea
despărţirii. Oaia mea era Gilda, a ta, Pitulicea, Matilda să nu fi fost a lui
taică-meu. Fierarul îi punea potcoave la gât, tâmplarul, de-al lui Isus, tot
waltzing. Greu de ajuns la sinucidere prin părţile noastre altfel decât să te
laşi omorât. Şi ăl înecat, preţ să nu se dea viu, cum le-ar fi oferit tot
moartea. Matilda – viaţa – tuckerbag, sinuciderea – billabong,
descântată-neuciderea. Ţi-ai furat mâncarea morţii. Înecaţi la mâna Vienei în
sânge iobag mieluşel. Glob valseze-ne oceanul cum s-a născut lumea din coral.
Înecul,
formă de acces la profunzime. Ajungem noi în Gallipoli. Enjoy rotary,
Gheorghiţă. Lions Club Caritas. Valsă, valsă, moş Martine, că-ţi dau canguri cu
măsline foarte eucaliptine, bumeranguri, guri de mine şi de cine ne pe şine.
Cristina, Ionică, Maria canceroşi lângă billabong. Valţurile morii, moira
muririi. Hai, Vlade, în golfurile sudului, să ne împăcăm. Meals prepared
according to Islamic principles.
În moschee,
citate din nobilul Coran, ceas-calendar, orarul zborurilor. Rugaţi-vă, nu
dormiţi. Rugăciuni militante. Poate mai mormăiţi budhiştii prin toată Nirvana,
plus Eminescu. Orice rugător se clatină şi desfiinţează spre a fi reconstruit
din credinţă. Ascultând, la plecare, The Band Played Waltzing Matilda, am
pantomimat tăierea ambelor picioare. Ci mergem la Melbourne, la antipod, ne vor
legăna turbulenţele ca ursitorile. Rase amestecate în aeroporturi. Se umple şi
se goleşte moscheea aeroportului din Doha. Umbrele reflectate în peretele de sticlă
îndesesc rugătorii la răsăritul invizibilităţii dumnezeeşti. Care în costum,
care în courta, care cu copilul, care hindi între arabă, femei în negru
împingând copii. Scris de Apolodor, nisipul se luminase slăvind peninsula. Mă
dau antropolog zero în materia islamică, de-am iubit Coranul nu o dată. Şi câţi
fac trimitere la sufişti. Din adâncul Arabiei respir Bucovina, discursul etnic,
moscheea neoprind respectul efemerului ultim, spor sper. Confund lungul drum cu
întâlnirea de sine, altfel pierdere în deşert ajuns oceanului cenuşă
Nu mai
scriu, văd filme indiene şi chinezeşti peste americane. Benjamine ages
backward. She Bungs the Drums. Ghost Town. Did you miss 2010. Catedrala
ortodoxă în fostă biserică anglicană, cumpărată. Cor femeiesc. Aprind lumânări.
Intru în filmul lui Benedictus. Tatăl nostru cântat. Praznicul tuturor
sfinţilor, mucenicie şi sânge, duhul se coboară în chipul focului.
Petromanuanţu din Petroma. Mormintele eroilor fugiţi. Nu ştiai că lumânările se
aprind separat la vii şi la morţi. Şi lui Eminescu. Două nunţi, două botezuri,
un invitat,eu. Am zis de sfântul voevod Constantin Brâncoveanu, de sfânta
Filofteia şi de Eminescu, de victimele puşcăriilor comuniste şi ale emigrării
forţate. Popa, că părul meu plin.
Grija
chinezească de român. Southern Cross. Indiae imperatrix died 1901. De ce ai
mâna tăiată? Heracles & Apollo. Dodiile sunt surori cu probabilităţile,
Harry, vezi şi cartea lui Puşi, Einstein şi îngerul contabil. Mai toţi cu
puşcării de transfugi în ideala Australie cu gratuite cursuri de engleză şi
altele, trăitori din real estate. Sudură 30 de ani, cu banii – film şi radio.
Pastorul pe camion. Poetul în oţelărie. Imnul l-a făcut un ceh, nu ştie nimeni
decât refrenul şi prima strofă. Ming Ming nu condusese două luni în Shanghai şi
tocmai la venirea mea a ciocnit o maşină, fără persoană, o să repare. Cui oi fi
purtând şi eu noroc, cine mi-o fi purtând şi mie.
Euphemisms,
how not to say what you mean. Aaron’s rod the penis, zoo a brothel, academy
idem, Acapulco gold marijuana, Acteon one who cuckolds another, visible
minority a black, Vatican method contraception, scalp to kill te scalpez la
Găeşti, sauna parlour sapphic, peace a preparation for violence, in Abraham’s
bossom dead. Fratricid adultery incest in exile. Only a stranger can reveal who
we really are. A world where the wolf is always at the door.
Iunie 2010:
Nu mă prinse Maria de pe urmă. Pe tine te apără Magdalena pe Swan Street. N-o
fi să ne întâlnim. Aşteptare românească. Şi cerşetorul. Flux de pe Collins spre
Little Lonsdale. Îţi spusesem de vineri. Maria la euthanasie. Îţi cumperi
blugi. Murise Maria când v-aţi mutat vizavi de oficiul primilui ministru.
Cercul protestului împotriva morţii calului, pentru interzicerea curselor. Ai
vrut să-mi plăteşti cărţile lui Puşi Dinulescu. Slujită cenuşa Mariei şi aici
şi la Stâlpu. Pe Bourke, we want justice, a resolution to fight is undertaken.
George Gallaway. Free Palestina. Libertate australiană. A fiasco, virtues of
pessimism, blame game, leg-pull, anglosphere, xenotext. Ăştia abia aşteaptă să
fie împuşcaţi. Toată pleava la uraniu. Unu-i făcea nevesti-sii pizda cu creion
chimic şi cauta pe toţi la pule să vadă care sunt scrişi. Pricess Highway.
Maşină de generat hidrogen. Toţi lucrează în ascuns. Roboţi pentru Ford Nissam
Toyota. Feldioara. Philip Adams.
Vă insuflaţi
hormonul ori chiar amiciţie. De ce nu-ţi electrizezi salteaua. Business la
golf. Suflet peste roboţi selfmade necomercializabili. Pui piesa şi se sudează
singură. Ţi-ai scos ochelarii, nu ochii. Profilul plat, clapele degetelor în
dans, ghilotina verticală. Din faţă, vrăjitoare. Fâşii de patimă a ne mai
vedea. Urcă treptele râzând. Prima nevastă îţi semăna cu Michelle Pfeipfere,
s-a sinucis din amor. Uniţi în dispariţie. Genii sfărâmicioase. Uite cine vine
la şcoală. Mulţi greci, italieni, puţini români. Wurudjeri people of the Kulin
nations, the traditional owners of the land on which the university stands.
Cate din Sydney, well, George, you did almost everything. Faraday Street. Ce zi
frumoasă să mori. Imax. Carici pe varză. Femeia nu ştia şah, mutase totuşi o
piesă, i-am aratăta L, pentru cal, iar ea, la picturi, s-a oprit la tabloul
cailor. Interesat în trecerea zilelor mai scurte de la sud. Ai dreptate, în
scris nu sunt de pe pământ. Îmi uit visele, nu numai paşii. Mi se apropie
bumerangul. Azi de-aş fi de-o zi acasă aici aş muri nenăscut.
Graţiile
urâţeniei, altfel copilăroasă. The Troat by John Montague. Say your salam to
the prophet. Hai, irlandezule! Her tender robe touch. Urlet. Epilepticul căzuse
în timp ce irlandezul îşi recita coma (la mine, minute înainte, coma
oceanului). Mai apoi, Nino, cu l’alba che muore un piccolo fiore. Puşi, Ezra
ţi-e Ivănceanu. Corin: I am the
boss in this house and I have my wife permission to say so. Tradiţia îi ţine.
Miroase a peşte. A pizdă. Astăzi vom mâca un peşte. Ceata de reverenţi. Că omul
nu este numai materie. Adam e sedus de o femeie, Eva e sedusă de Lucifer. The
Great Ocean Road. Lorne. Apollo Bay. De intrat în rezonanţă, minereu la
suprafaţă, câinii mai valoroşi ca omul. La miezul nopţii va veni Isus.
Fieştecare-n lucrul lui. Oamenii ăştia muncesc din greu pentru biserică şi
vizitatori.
First
Baptist Romanian Church of Australia, Endeavour Hills. Cel ce totul vede nu te
va lăsa. Cina Domnului. Să-l pomenim nu numai pe buze, ci din adâncul inimii.
O, de-aş avea eu limbi o mie. Sunt mai mulţi samariteni. Oi în mijlocul
lupilor. Mă pocăiesc, mă mântuiesc. Veneam de la Caracal cu maşina. Nu există
creştin nepocăit. Ne cufundăm în moartea lui Isus Hristos. Nu poţi să fii
pecetluit cu două peceţi (la adresa cui?) Verificaţi-vă viaţa cu ce e scrisă în
scripturi. Nişte necuraţi, nişte leproşi. Cui i se iartă mult iubeşte mult.
Dă-mi şi mie siguranţa vieţii veşnice. Salutări de la Mocanu. Sophia Loren a
deschis aici Spaghetti Carbonara.
Psalm 118.
Fraţii de la Harul n-o să vă lase la Brisbane, vine fratele Mânzat. Lărgirea
împărăţiei lui Dumnezeu. Colectă specială pentru acel copilaş. Tatăl tuturor,
amin. O, dă-ne o harfă. Fratele Marin va predica. Nu v-aţi plictisit. De ce
iubesc crucea? Unii n-au nicio credinţă, au draci. Poeţii români au crezut în
viaţa de dincolo. Îţi mulţumim pentru moartea ta. În locul meu muri Cristos.
Sticks and stones will break my bones but woods (?) will never do.
Helen, de
trei ori botezată. Pastorul cu ţara în camion. Zaharia cu prăjituri şi nevastă
frumoasă. Dom’ prof din lancrimă. Şi câtă strungăreaţă. Mai urcă. Suburbii,
pământ în scumpie, Chapel Street, chinezuţa cu ochii închişi. Mai urcă vile,
nu-n tramvai, lucruri numărate macro. Vecina veinătăţii pe-al meu scris. Ţară
de muncă, în ’78 nu era pregătită să primească poeţi. Traversate grădini,
terenuri de golf, mausoleul. Laud ce-o să tac. Vă recunosc ca pe Lupaşcu după
şapte ani de secetă.
Bibeloul
bătrâneţii frumoase coboară în Flinders. Duceţi-vă-n brânză. Carne macră de
cangur, fragedă de crocodil de 400 de ani. Echilibrul în coadă.
Dans.Sârbiţă-Sir-Puţă, mai mic decât ăilalţi c-o zi, venit aici să le fie leat,
dar mort să-i fie penultimă ultima zi. Outback town of Leonora. World Oceans
Day. Das Paradies und die Perl. Mă închid cu pleopele ca indienii cu obloanele
în Mauritius, în Kamla Nagar. Mi se mai limpeziră, making eyes. Supăraţi
incineraţii.
Pe William,
de sus, tai Bourke, les Lees Tailors & Invisible Patch. Trecut de Eagle nu
sar rând, naivităţi nemaidând, de ardei, de inimă rea, căcatul nu se mai
supunea, Mirceo la Moscova. De ajunsesem vizavi, şi mai şi, am singurul fâş din
Australia. Ce-o fi rămas de noroc, diseară recitator. Cât mă închinai în budă
că supremul e în noi. Dai banii pe parcare în faţa bisericii. Olderfleet la
antipozi. În conservare securitatea. Zi mohorâtă, oceanul departe, cine l-o
înota după moarte.
Dandenong e
şi departe. Ploaia lăcuie străzile. Nu se mai scula el Tom de noapte să ia
Bucureştii la metrouri. Norocul Melbourne-ului cu mine. Cafea long cu
studenţii. Negativitate. Vă învăţa cum să vă ţineţi minte visele. Să-mi fie
frig mai ca în Argentina sub vara de la noi. O graţie ne-om improviza din
aventură. În oglinda geamului, la intercepţie, sate ardeleneşti australiene.
Vărsare în frig. Tot n-am nimic de făcut. În loc să scriu demăsurat răsură. Buy
Australian. Ca indienii. Puţini şi mult. Rase decartate. Gene dominante.
Vorbărie. Nu ne merităm. Bravează tu că râd eu. Fato, mă vezi bătrân, ori ce-ţi
închipui. Mâna nu mi-o vezi condei. Trăsei în bojdeuca din Doveton. Voinic,
asiatinca, fata popii, sinuciderea sinuciderii.
Groovy tunes
underground sounds. Dumas: Ces mots si simple en aaparence. Flaubert: Il doigt
vingt mille francs a un orfevre. George Sand: Ne vous accusez pas. Starbuke.
Photo. Yes. Mulţi copiază. Adică eu spy. Sorry. Be. Nimeni în shop. Copiezi
purcei sfârtecaţi. Mai şi aruncai căcatu’ cât să nu mă laşi să laud Australia.
Banjo. Coming south. Avort cosmic. Ce timp om pierde de ne înghesuim asiatic.
Green elephant. Old jail. Yellow flag. Sunt mai mult Cristina. Suntem mai mult
asiatici. Viaţă de marsupiu fără viitor. Pakenham. Mi-o fi părut bine că vin, nu-mi
pare rău că plec. Umblu în paşii lui Ionică de dragul Cristinei de-i plăcuse în
Italia. Îmi stăteai la mână, te pozai grână. Oi fi având ce-mi aduc aminte.
Sudură după sudură. Năpârlit incinerare. What’s wrong with anzac? The
militarization of Australian history. O zbugheam, eram mort.
EA PLECĂ
ea plecă ploaie cu beznă
dansatoare într-o gleznă
din cascadă geam geamie
altei predici bagdadie
zacă zarca vulcăneşte
în Pacificul cu peşte
lese lese-ne câineşte
în peştele fără deşte
tir pe arte cărăuşe
trage-te pe stânga duşe
roţii radiourilor
morţii necadourilor
n-am parâma Parma zamă
Gaza raza şi-o destramă
stăm pe ploaie catifea
roşie art center prea
australian accent
reginei adiacent
Femei pe
înalt verii opuse. Mai un strănut, o razie. Sentiamo vorba de muzică. Oraş
muzical la diapazon european. Apărare de demoni. Muzica subliminalităţii saxone
peste Pacific. Ascunsă muzica de mine. Lumea îşi respectă picioarele, serenada
paşilor. The long portrait gallery. Tea and Zen, Chadao
when are the crimson leaves?
Only a little hut on the long
curving bay
stands in the serenity
of an autumn evening
Ăle mai bune
vieţi pe Golgota pocăinţei. Recunoştinţa venitului, neplecatului. Fiecare să-şi
vadă câlţii. Avem bani, nu-ţi fă probleme. N-avem nimic unul cu altul. Futaiul
de pe lume. E excalibur, te taie, zbori prin perete şi-ţi dă de cap grăsoaia.
River’s Terrace. Sadness never goes away. Guardians of gift of light. Eureka
rămâi de mine. Pe Blaga i l-am dat Fionei. Bănci în Washington, ba-n Melbounre,
de eucalipt. Libertate cu imigranţi. Preţuri lăsate pe spate, oarecare
respectabilitate. Biserica plecării. Intense nostalgia and the fear of the
unknown. The fresh water tortoise. Fear of aging. A dream within a dream.
Accross the desert. Walk and don’t look black. O rogi pe Helen să te traducă,
eu revăd originalul. Şi în chineză. Mi se va sfârşi Australia regretului de
Australia. De n-oţi fi fost primii oameni a vă denatura ultimii. Iar se puse
ploaia, m-apucai de scris, used syringes here please. Albă Melba, Dalida.
Benedictus. A crea în virtutea lovirii. Nu voiam să-i dau poante măiestre lui
Philip Adams. Colonişti în zale pe mătasea deşerturilor. Repatriere la
antipozi.
în floare de ce-mi erai
pasăre te răscântai
diseară mă ahimsai
din Hristos ne mioreai
moira de o mureai
Aici am
crezut că avem libertăţi. Nu există să nu fii primit ca alb. Îi mănânci
mâncarea, îi fuţi muierea. Tulnice, soprane. Disperat că nu voi fi auzit.
Ileana mi-a adus cartea lui Sică. Popa –
şi ăsta apostolesc – cu sluga la doi stapâni. Părintele Bosif vă va
mirui, să mergem la hol. Părinte, tu eşti singur cu dracu. Văduva ţi-a dat
Mlaştina disperării. Infinitatea de mii de îngeri la Philadelphia. Cu Isus vom
zbura.
Pornisem
spre locul sinuciderii. Ţi-am spus să rogi pe Corin să folosească o puşcă, să
fim mai siguri. Doina glonţului. Imnul ortodoxiei româneşti voievodale.
Australia primeşte criminali, daţi-ni-i nouă, ăştia sunt. Ghicito, evantaiul.
Alte personaje. Adânceşte. Stăm un spălat. Imigraţie, libertinaj, multitoleranţă.
Uite cum facem, o să le zic.
Interzis în
catedrală. Rămâne vocea evangheliei. După baptişti, exil la penticostali. Apele
plâng clar izvorând, dacii se nasc, vai nu mai mor. Secătuirea crucii. Voi
merge pe jos în Arabia. Gritty and stylish. Spiral Mozart. Cu cât mai departe
cu atât mai viermănos, rămaşi ouă de muscă în praful criminalităţii. Nor cu apă
de întuneric. Nerostire. Satul munţilor, părinţilor. Pacific misogin. Covânt
prin instinct decât conştiinţa limbii materne, plus estetică.
Anglie mai
peste apă. Psihologii aborigenilor. Necunoscutele australianizării în hăţişul
placerismelor de ghetto, totuşi românesc, împins la protestantism şi ajutor de
şomaj. Nici când am ajuns n-am crezut că sunt acolo. How to train your dragon,
vecino. Atât-mai-rostirile de subconştient al hazardului nepetrecut. Sinecdoca.
Adam-Amsterdam, Austria-Australia. Talpă-n talpă, cap în cap, clone de Turcu.
Cum să se mai transfigureze diaspora interioară, cum ar fi recunoaşterea în
limba română a lui Dumnezeu şi a poporului dispreţuit în patrie, regenerat la
antipozi, peste atavismele asasine pândind eminenţele originare, cum nu mai
ştiu copiii din Australia numele lui Eminescu. Cei din vâltorile Pacificului
n-au motive să ne iubească şi parcă totuşi o fac, paradoxal, din altă patrie ce
n-o dislocă sufleteşte pe cea născătoare şi înnăscută.
Ce români
s-or fi ducând la operă, a se recunoaşte australieni, iarba nisipului. Vor mai
rămâne rânduri pentru totdeauna. Europa ierbii pe muzee, orânda norilor pe
pajişti, dulceaţă de războaie înroşite în obraji, proaşca lehamitei şi ce mai
respingând nu ne-am înţeles. Beste ingredienzien. Filmând epilepsia.
*
NESCRIŞII
nescrişii pinguini pufini
carnet în Jersey voi nestrini
no Ben Nobel prin camberrini
ne ţinem film în Dandenong
la venezuelean oblong
al Petcăi slab ca tine song
ai scrie cum îţi scriu dicteu
pe sfinte la futai ateu
din pleznitoare ochiul bleu
suiţi economiei de prozod
prozod altcând mormânt în pod
pe film şi soră-sii alt plod
încinsă zi plecării vară
din iarna ce mă împresoară
sans voce evangheliară
restrângem caţa din rechini
numai ocean sub paladini
lăsaţi de contingente crini
ce vin în sud a scrie mud
pretenţiei de paprud
cu Sânziene Ioane ud
iubire sub bătaie toi
ci scriitura de apoi
Ileana la copii stiloi
brâncuşian la staţie
cărăuşit nataţie
din golf în levitaţie
de n-am respir înghesuit
din pieptul minei răsărit
aer uraniu antracit
se va sculpta computer sant
portretelor trăit desant
alergătură adamant
din sub în sub prietenii
pe drojdii salt salate scrii
pe Kilda pinguinii chinezii
neaustralei cauze
închipuind aplauze
în cricket fără pauze
de antrenori less piei englezi
pe dragii aboriginezi
buldozere de vii retezi
nu te-o ajunge cosa nostra
sub zarzavat drogată mostra
noatratic rostul a sa rostra
la lucru voi eu singur cri
şi pinguini a drăgăli
cigale de Europa gri
ce dren că nu-ţi primii din flu
poveştile cu sfinţi adu
şi fute-le până acu
strânşi sfintei ape cabotin
sorbindu-ne arginţii vin
în două ore scrisul spin
pe ce filosofii bard lanţ
veniţilor din şanţ în şanţ
cât vă uitaseţi de Bizanţ
filme de voie ochii alţi
flăcăilor demult înalţi
mai negre mâini în bălţi de balţi
ce-mpuie statua hotar
pe hat tătari spre Călifar
femeii sinucidere de s-ar
Rodari lângă aparat
copiilor voi fi predat
nu numa-n India arhat
toţi preşedinţii de acad
mi se văzură camarad
şi tu în australiad
mai şi ajungem orei opt
cu bănăţeni şi moţi la copt
Cluj nevăzut în Melbourne stopped
din Bega Yarra barca parcă
torcându-te să te întoarcă
a nu te scrie Gyr libarcă
de host neplatei zarcă
somonului pe arcă
nalt sudul ne încearcă
fluenţa strămoşească
amnar zbucnit în iască
mai apa ne trăiască
nu mă închipui din dor
pe sarea apei comandor
al desalinizărilor
cu piedică judecător
mă controversă vărsător
de după sud versuitor
de suitor la mirador
pământ oceane Maldoror
ce voci sub lume lagăr or
agora a gomorilor
sodomelor şi tu sudor
pas tras în piept glonţ inodor
pe nespălate sânge cor
drag de băgaţi la rotisor
cum şi-o seduce ora or
verso pământului mă dor
o doară aurora nor
în coarnele toreador
ţi-oi fi recurs d’al vostru por
Mariei depresiv ocolitor
cu blugii cumpăraţi amor
dentistei că-ţi atârnă flor
Flagstaf ca Falstaff mai uşor
şi Flinders catedral călăritor
ce ne mai paşii de aviator
plictisul masculinilor
tu macho da’ doar narator
de autor neştiutor
or southern cross întorcător
metalice reţelelor
din neatenţie odor
trecui şi prapure mă lustrui
că Australia austru-i
mă las şi intersecţiilor
piano mama lecţiilor
*
DIDGERIDOO
cum s-a născut
cum s-a născut lumea
din coral şi s-a înecat
la un vals împiedicat în Viena
Mehta dirijează Turandot în Beijing
de nu la Sydney în paralel etnic
înecul formă de acces la profunzime
staroste Strauss în Galliopoli
Horia spre roată swagman
strigoii supărării pe împărat
Matilda valsând în roată
enjoy Rotary Gheorghiţă
şi cine-ţi mai barde bardă
Înainte de a
pleca în Australia, mi-a venit în minte Costache Popa, ginere al lui Sadoveanu,
pregătindu-se, pe strada Delavrancea, de dimineaţă, să ajungă seara la Viena la
concertul lui Celibidache, lăsând-o pe Profira acasă, dânsa chiar dându-mi mie
un interviu. M-o fi aşteptând, evident, nu ca pe el, Melbourne Symphony
Orchestre? Ori, mai degrabă un didgeridoo, confundabil pentru tot românul cu
buciumul, când colo, Dingo însuşi se aude astfel ca din Hadesul de sub deşert,
tronând – muzical? – peste alte fiinţe ancestrale, chiar peste şarpele
curcubeu.
Afişe din
belşug. Vieneze. Melbourniene. The Band Who Knew Too Much. Schubertiade. Songs
of Travel. Last Waltz (including Brahms and Haydn). Swan Lake (a new ice age).
The Soul of Genius Requiem Mass in D Minor Wolfang Amadeus Mozart. Schumann
Panorama. Haendel’s Messiah. Romantic Symphony. Mikelangelo and the Black Sea
Gentlemen. La Sonnambula. Shen Yun. Grungada („gathering”. Conceived, performed
and composed by Mark Atkins – one of Australia finest didgeridoo players and
member of the Black Arm Band). 2010 Melbourne International Festival.
Românii au
coruri la bisericile ortodoxe, iar la cele protestante cântă toţi, ori vorbesc
în limbi. Tudor Gheorghe le-a furat inima în două rânduri. Hip „n” body rock
poţi prinde, patriotic stoker-ean, la Dracula’s, pe Victoria Street. Pe cine să
întrebi de un concert de vioară al Deliei Diaconescu?
Interpretul
la didgeridoo respiră circular, pentru a obţine un sunet continuu,
întrebuinţează tehnici pentru inducerea unor multiple rezonanţe armonice.
Faimoşi sunt Djalu Guruwiwi, Mark Atkins, William Borton, David Hudson, Jol
Geia şi un virtuoso alb, Charlie McMahon. Didgeridoo este cel mai vechi
instrument din istoria muzicii. Dezavantajarea aborigenilor în Australia urbană
se vede şi aude, eufemistic, în filmul „Wrong Side of the Road”, pe muzică
interpretată de Us Mob sau No Fixed
Address. Cântecele Clanului, în anume ordine, ajută la deplasarea în deşert.
Visul şi cerul nopţii sunt sursele poveştilor, legilor, muzicii.
Cum ar
şterge băştinaşii visele noilor veniţi, între terra nullius şi black
transnationalism. Ca la schimb cu generaţiile de copii – 1869 – 1969 – furate
de guvern şi misionari (scuze atât de recente, pe când şi 21% din puşcăriaşii
Australiei sunt indigeni, adică 2% din populaţie). Măcar kava ar fi o
alternativă mai sigură la alcool şi tot înainte cu inhalarea petrolului „opal”.
La plecare,
comutasem succesul barzilor australinazaţi de pe Waltzing Matilda – am citit-o
în taducere românească la un festival de la Australian Poetry Centre – cu The
Band Played Waltzing Matilda. Cum să mai valsezi fără picioare lăsate la
Gallipoli? Dar fără didgeridoo? Campioni şi campioane, Lionel Rose (box),
Evonne Goulagong (tenis), rugby, atletism, Indigenous All Stars, Flying
boomerangs. Pe bancnota de 50 de dolari: Polimath David Unaipon.
O întâlnire
ceremonială, corroborre, vis-cântec: balga, wangga, linga, jurba, ilma.
Digeridoo e doar o onomatopee sunând aborigen (cf. emu, goanna-iguana). Cuvinte
englezeşti de origine australiană aborigenă: boobook, coolibah, dingo,
gang-gang, gidgee, kangaroo, koala, kookaburra, kurrajong, wonga-wonga, boomerang.
Cooee (vino aici) dă cheia crimei, muzical, cocainomanului violonist între
raţionamente Holmes.
Vis-cangur,
vis-rechin, vis furnică de miere, vis-totem, vis-lege tribală. A mişcat
copilul, spiritul-vis intră el în luna a cincea a sarcinii. Timp-vis-alcheringa.
Şarpele curcubeu coboară din Calea Lactee şuierând luminos din întunecat prin
ploaie. Spre a deveni adulţi, copiii sunt înghiţiţi de fiinţa ancestrală. Visul
ordonează cosmosul prin cântece tingarri. Timp fără timp, creaţie necreată,
tjukurpa, wapar. Bibliografie: Sandra McDonald, The Outback Stars, The Stars
Down Under, Startrek, John Constantine in the Dreamtime, albume „Dreamtime” –
formaţiile The Strangles sau The Cult, Daryl Hall.
Din
didgeridoo, vocalic peste lătratul acela monosilabic, se aud chiar numele-vis
ale lui canis lupus dingo antarcticus: Tingo, Joogong, Mirigung, Noggum,
Boolomo, Papa-Inura, Wantibirri, Maliki, Kal, Dwer-da, Kurpani, Aringka,
Palanganwari, Repeti, Warigal.
Didgeridoo.
And the Band Played Waltzing Matilda. Citind în Ţara Kangurilor de Mihail
Sadoveanu despre „Australia stutterilor” te afli în miezul mioriţei coloniale,
aceştia sunt cei cărora nevrând să se dea viu, swagman-ul (fratele ciobanului)
se sinucide şi, strigoi, mai cântă din bulboană acompaniat din dreamtime-vis-eon
de didgeridoo. Poţi auzi chiar şi cele şapte porta-voci noi trimise de doamna
Petrescu-Markakis din Sydney şi folosite în Piaţa Universităţii din Bucureşti,
1990.
*
Cu inima mai
puternică decât glonţul, prin muncă fizică sponsorizându-şi faptele
intelectuale, fenomen. Fericire banii, tocmai, limba noastră-i o comoară.
Somnoroase păsărele. Waltzing Matilda-Mioriţa. Diaspora pe vatra universală.
Internaţionalizarea dialectalismului. Sânge, apă de Pacific. Am lipsit două
săptămâni din sinea casnică, m-am întors, ah, sacrosancte headquarters
anti-Eminescu, anti-aborigeni. Căutat de adrenalină. Muzicalităţi tăiate în
papgali şi mierle-Messiaen. Desecurizarea diasporei.
Deşertul
visează. L-ai auzit cum respiră, în Tunisia, Puşi. „Şi mă încălzeam numai când
deliram” (Cezar Ivănescu). Preda îl plăcea, i se bădase sub piele. Era foarte
singur, bătea la uşă, cum adică, să-ţi aperi sărăcia. Pământuri, nume propriu.
Şi Calu. Cu un singur l Belinda, mai autohton, ţi-a zis Preda-ţi. Aceeaşi
operaţie la 7 secunde, timp de zece ore pe zi. Pornografie de idei. Davai
paşli. Ce spui, praleo? Saul Paul. Voci pozate. Urcăm zece etaje şi recităm
Paşa Hassan. Trădarea păsării. Arderea cărţilor. Patriotism horror. Ghiuzel.
Dreamtime. No matter who you are. Artist independent.
Vise
magnetizate de minge. Printre cei niciodată căraţi. Sub aceeaşi bombă. Umbrela
o lăsasem deschisă, cineva a închis-o. Pleiada transfiguratorilor deplânşi de
propriile personaje în replică. Prea insistaşi cu ştersul ochelarilor. Plouă cu
morţi. Mi-oi trece pisicile dincolo când aş mai merge până la capăt. Aborigeni,
Gallipoli. Vise şterse.
https://georgeanca.blogspot.com/2019/01/trei.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu