România este leagănul tuturor civilizaţiilor: Pământul Ardealului este „Grădina Maicii Domnului”

România este leagănul tuturor civilizaţiilor:

Cultivaţi aceste lucruri copiilor şi nepoţilor voştri, nu lăsati să ne piară rădăcinile.

România este leagănul tuturor civilizaţiilor: Pământul Ardealului este „Grădina Maicii Domnului” şi locul de unde au plecat cele 12 triburi în lume…

Dacii sunt singurul popor din antichitate pe care documentele antice, ca şi arheologia, îi consemnează ca autohtoni.

România este leagănul tuturor civilizaţiilor: În timp ce ionienii, aheii, dorienii, etruscii, romanii şi celelalte popoare italice sunt „venite de undeva”, în timp ce ungurii, bulgarii, ca şi popoarele celtice, germane şi slave s-au preumblat mult până ce şi-au găsit un popas nici o atestare documentară scrisă sau amintiri păstrate în pământ şi nici o legenda nu conţine nici cea mai ştearsă referire despre vreo plecare, venire sau revenire a dacilor în spaţiul în care au fost cunoscuţi dintotdeauna.

Japonezul Minoru Nambara, după o vizită în Maramureş, declara:

“Maramureş este satul primordial. Nu ştii precis de unde vine şi te copleşeşte până la urmă acest sentiment. Poate din toate, din port, din bisericuţele de lemn, din făptura omului.

Este un complex de realităţi care converg în a simţi aici că te afli în satul primordial. Ţăranii Maramureşului nu vin de nicăieri. Ai sentimentul că au venit direct din cer în Maramureş. În alte ţări simţi, ştii că oamenii au venit de undeva, aici nu ai acest sentiment.

Aici, în Maramureş, este omul primordial în nobleţea sa princiară, nu primitivă, în frumuseţea lui de înaltă civilizaţie.”

În context, este interesant de reţinut că dacii erau unicul popor din Europa care folosea pentru Dunăre două nume, ambele de origine dacică: Donaris pentru porţiunea de la izvoare până la Porţile de Fier şi Istros de la Porţile de Fier la Marea Neagră. Ultima porţiune a Dunării mai era numită, de elenii migraţi din zonă şi Okeanos Potamos/Fluviul Ocean.

Tot elenii mai spuneau zonei de la Porţile de Fier şi Fântânile lui Achiles. Toponimul Danuvius, folosit pentru întregul fluviu este de dată mai recentă, fiind introdus pentru prima dată de Caius Iulius Cezar, după luptele cu galii.

Zonificarea Dunării sub forma a două fluvii, având ca limită comuna Porţile de Fier, nu este de loc accidentală. În trecutul geologic al ţării noastre, au existat, într-adevăr, două fluvii care izvorau din Munţii Carpaţi, aceştia formând, în epoca geologică numită cuaternar, lanţul neîntrerupt de munţi carpato-balcanic, continuu din Polonia până în vechea Tracie.

Un fluviu – Donaris – culegea apa izvoarelor de pe versantul apusean al acesui lanţ muntos şi se vărsa în Marea Panonică (actuala Câmpie Panonică din Ungaria), iar altul colecta apa din izvoarele versantului răsăritean (v. fântânile lui Achiles) şi se vărsa în Marea Sarmatică, locul pe care s-a format Bărăganul de astăzi, şi care mai păstrează ultimele rămăşiţe ale acestei mări, sub forma lacurilor sărate.

În acea vreme, lărgirea continuă a lui Istros, pe măsura apropierii de vărsarea în Marea Neagră, îi dădea un aspect aparte, de unde şi denumirea de “Fluviul Ocean”. În decursul timpurilor, datorită eroziunilor din zonele superioare montane ale celor două bazine hidrografice, s-a produs fenomenul geo-hidrologic cunoscut în literatura de specialitate sub denumirea de “captarea izvoarelor”:

Istros, situat într-o zonă mai joasă, a captat izvoarele lui Donaris şi astfel a luat naştere Dunărea sub forma pe care o cunoaşteam ieri, cu Cazanele şi Porţile de Fier, cu colţii de stâncă ieşind din apă, rămăşiţe ale unor impunătoare stânci, pe care anticii le-au numit “Coloanele lui Achiles”, după cum şi vechile izvoare erau “Fântânile lui Achiles”.

Mai trebuie adăugat că, în afara celor două fluvii descrise şi prezentate drept componente ale actualei Dunări, a mai existat şi un al treilea, care izvora din Munţii Pădurea Neagră şi se vărsa în Marea Panonică. Odată cu captarea lui Donaris de către Istros, s-a produs şi captarea primei porţiuni a Dunării de azi, care îşi are acum izvoarele în Munţii Pădurea Neagră.

Fenomenul descris s-a desăvârşit în prima parte a epocii geologice a cuaternarului, deci acum circa 600.000 ani. Ori, omul a trăit pe meleagurile noastre încă de acum cel puţin 1.800.000-2.000.000 ani, potrivit ultimelor descoperiri de la Bugiuleşti, de pe valea lui Grăuceanu, jud. Vâlcea. A se vedea şi uneltele de piatră de acum 1.200.000 de ani, de la Flămânda – Turnu Măgurele.

Numai continuitatea de locuire pe acelaşi teritoriu putea asigura transmiterea, de-a lungul timpurilor, a amintirii despre un atare fenomen al naturii. Numai această continuitate, nicodată întreruptă, putea naşte unitatea de cultură, unică în Europa, precum şi conştiinţa unui singur neam la daci, stăpâni pe pământurile care i-au hrănit de sute de mii de ani.

Pentru cele spuse de autor există dovezi, în afară de aceasta, a existenţei celor două râuri – Donaris şi Istros – care curgeau de o parte şi de alta a lanţului de munţi, neîntrerupt din Polonia până în Balcani, acestea generând câte o mare de fiecare parte a acelor munţi. De la scriitorii greci antici aflăm legenda Argonauţilor, ce au venit în Sciţia să fure lâna de aur a regelui Aiete.

După ce răpesc lâna de aur, Argonauţii, voind să se întoarcă în Elada prin Marea Neagră, nu o pot face pentru că Aiete păzea intrarea în mare… Văzînd asta, ei pornesc în direcţia opusă, spre apus. După ce ajung la izvoarele Istrului, îşi iau corabia în spate şi trec munţii şi dealurile până ajung în celălalt Istru, pe care navighează spre sud, spre Adria (Marea Adriatică), Mediterana şi spre Grecia.

Şi această legendă face referire la cele două fluvii din care va lua naştere Dunărea, unul care curgea spre est, iar celălalt spre sud-vest. Faptul că grecii cunoşteau existenţa a două fluvii înainte de formarea Dunării actuale, este încă o dovadă că aceştia sunt originari din nordul Dunării.

România este leagănul tuturor civilizaţiilor:

O altă dovadă a existenţei celor două râuri separate, este mitul sumerian numit “Zborul lui Ethan spre Cer”, în care regele Ethan este ridicat de vultur în înaltul cerului, tot mai sus, vulturul arătându-i “Marea de lângă cetatea munţilor” de la diferite înălţimi.

Această mare de lângă cetatea munţilor nu corespunde decât unei zone , anume cetăţii naturale numită Ardeal, iar marea din apropierea acestei cetăţi este Marea Panonică, de aici venind numele Okeanos Potamos, adică Fluviul Ocean, atribuit Istrului de greci, după ce a preluat apele Mării Panonice.

Sumerienii au păstrat amintirea acestor locuri, pentru că de aici plecaseră spre Asia oamenii de la Tărtăria cu scrierea, cu credinţele şi cu obiceiurile şi legendele lor.

[Paul Lazăr Tonciulescu a aflat aproape 100 de cuvinte comune între română şi sumeriană.]

În cartea “Poveştile Peleşului” a Reginei Elisabeta a României, există o legendă despre un uriaş numit Caraiman, ce avea puterea să creeze fiinţe vii, să înverzească câmpiile, să producă cutremure şi furtuni; acest uriaş a făcut să se scurgă marea de pe câmpiile acestei ţări.

În “Dacia Preistorică” aflăm următoarele:

Dacă slujba nu mi-i face,

Eu trăsnetului şi fulgerului te-oi da,

În Caraiman ăl mare pe Divan…

“Pe teritoriul Transilvaniei, se ridică un munte numit Căliman. Sub acest munte, un vârf mai puţin înalt portă la poporul român numele de “Scaunul Domnului”, iar în limba Secuilor “Istenszeke”, adică “Scaunul lui Dumnezeu”. Această legendă a uriaşului Caraiman probează existenţa altor legende care vorbesc despre timpurile când ţara noastră era acoperită de o mare.

Numai această conştiinţă a determinat şi le-a menţinut, în stare trează sau latentă, uneori atunci când vitregia soartei s-a abătut asupra lor, îndărătnicia la încercările de deznaţionalizare.

Aceasta este seva nesecată căreia îi datorăm supravieţuirea de azi, iar nu unor influenţe inerente din partea unor popoare care s-au topit, mai repede sau mai lent, în setea de trăire a unui popor împlântat dintotdeauna în acest pământ din care a şi răsărit.

Iată, deci, că Donaris şi Istros nu sunt legende, ci istorie adevărată, ca şi coloanele lui Achiles şi Fântânile lui Achiles, pentru că sunt toponime create de oamenii locului, pe seama unor realităţi trăite. Toate acestea confirmă atât caracterul de autohtoni ai dacilor, cât şi marea lor vechime de existenţă pe acelaşi teritoriu.

România este leagănul tuturor civilizaţiilor: Ni se fură istoria

“România este vatra a ceea ce numim Vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între 6500-3500 î.Hr. axată pe o societate matriarhală, teocratică, paşnică, iubitoare şi creatoare de artă (.)

Uluitoarele descoperiri făcute în România şi alte ţări învecinate după al doilea război mondial, asociate datărilor cu radio-carbon, au făcut posibilă înţelegerea importanţei începuturilor culturii “vechii Europe”, o cultură a unei societăţi de agricultori.

A devenit, de asemenea, evident că această străveche civilizaţie europeană precede cu câteva milenii pe cea sumeriană”Maria Gimbutas, “Civilizaţie şi cultură”

Descoperiri care îi reduc la tăcere pe occidentali

Și astăzi se discută în contradictoriu despre originea şi civilizaţia daco-românilor. Chiar de către istoricii şi cercetătorii români. Originea pură a strămoşilor noştri este contestată. Însă, descoperirile arhelogice vin în ajutorul nostru.

Paleontologii au stabilit că omul de Neanderthal a trăit în urmă cu 100.000 de ani, iar cel de la Creo-Magnon cu circa 35.000. Fratele nostru oltean de la Buciuleşti, comuna Tetoiu, jud. Vâlcea, pe Valea lui Grăuceanu are o vechime de 1.900.000-2.000.000 ani!!! Descoperirea îi aparţine savantului Dardu-Nicolăescu-Plopşor. Cum e posibil?!..

Aşa cum marile popoare ale lumii s-au format în bazinele hidrografice ale marilor fluvii şi poporul nostru s-a format în bazinul hidrografic al Dunării.

“Este uimitoare coincidenţa aproape perfectă între teritoriul fostului regat al Daciei, atestat documentar, de pe vremea lui Burebista şi conturul bazinului hidrografic al Dunării, de la Viena şi până la vărsarea în Marea Neagră.

Această coincidenţă confirmă faptul că bazinul hidrografic al Dunării a fost leagănul de formare şi supravieţuire multimilenară a poporului pelasgo-traco-geto-daco-valaho-român” (1).

Săpăturile arheologice făcute sub auspiciile Academiei Române în zona defileului Dunării, cu ocazia deschiderii în 1964 a şantierului „Porţile de Fier”, au scos la iveală vestigii de o importanţă covârşitoare, care atestă existenţa vieţii în această zonă din cele mai vechi timpuri.

Cercetătorul arheolog Vasile Boroneant (n.1930), membru al Academiei Oamenilor de Știinţă din România, laureat al Academiei Române, a lucrat pe acest şantier împreună cu cercetătorul arheolog Mihai Davidescu (n.1930), sub îndrumarea Profesorului Constantin Nicolaiescu Plopşor (1901-1968), membru corespondent al Academiei Române, director al Centrului Academiei Române de la Craiova.

Lucrările arheologice au acoperit o întindere de peste 180 de km din aval de Moldova Veche şi până la Ostrovul Mare. Cele mai vechi urme de viaţă din zonă au fost datate cu 35.000 ani î.e.n, descoperite în peşterile Chindiei şi Livadita de la Coronini, localitate situată la 17 km în aval de Moldova Nouă.

Urmează vestigiile descoperite la Cuina Turcului, de la Dubova, în Cazanele Mari la 17 km în amonte de Orşova, pe malul românesc al Dunării, datate cu 11.000 ani î.e.n. La Schela Cladovei s-au descoperit şi una dintre cele mai vechi aşezări dacice de pe Dunăre din sec. IV î.e.n., cu vestigii ceramice specifice: ceaşca dacică.

Mi-ar trebui mult spaţiu tipografic pentru a prezenta toate descoperirile arheologice din această zonă, descoperiri care au făcut obiectul unor numeroase comunicări ştiinţifice. Între 30 martie şi 2 aprilie 2000 în Scoţia, Universitatea din Edinburgh a organizat Conferinţa Internaţională „The Iron Gates in prehistory” (Preistoria Porţilor de Fier) ca semn de preţuire acordat importantelor vestigii scoase la lumină în defileul Dunării între Carpaţi şi Balcani.

“Nu sunt de neluat în seamă nici informaţiile pe care ni le transmite V. Flaccus (n.90 e.n.) care, referindu-se la drumul argonauţilor (din sec. XIII î.e.n.), spune că aceştia au văzut pe porţile templului Soarelui din cetatea lui Arietes:

„Reprezentarea înfrângerii egiptenilor, conduşi de Sesostris, de către geţi”. Dar Diodor din Sicilia (c.80-c.21 î.e.n.), în istoria lumii antice de la origini şi până la războiul lui Cezar în Galia din 58-51 î.e.n. intitulată „Biblioteca istorică”, prezintă campania egipteană din Tracia condusă de Sesostris, se pare din timpul domniei faraonului Ramses al II-lea (1290-1224 î.e.n.) (2).

Dacă la toate acestea se mai adaugă şi informaţiile recente, ale studiilor mineralogice de laborator, care au confirmat că aurul din sarcofagele egiptene provine din Transilvania, înseamnă că istoria ţării noastre are rădăcini adânci prin vestigiile şi documentele atestate din antichitate şi până în prezent, iar legenda se poate transforma în istorie veridică.

În acest sens, o privire mai atentă asupra descrierii faptelor argonauţilor din secolul XIII î.e.n. îmbarcaţi pe nava „Argo” şi plecaţi în căutarea lânii de aur spre ţara denumită Colhida pare să ducă la concluzia că aceştia au trecut pe la „Porţile de Fier”.

Scrierile din vechime ale lui Pindar (462 î.e.n.) şi ale lui Apollonios din Rhodos (295-230 î.e.n.) oferă un număr impresionant de mare de coincidenţe între denumirile mitice ale unor personaje şi locuri din antichitate şi denumirile de azi ale unor localităţi situate pe teritoriul ţării noastre.

Pe traseul de la vărsarea Dunării în Marea Neagră la punctul de confluenţă al Tisei cu Dunărea şi apoi al punctului de confluenţă al Someşului cu Tisa, mergând spre amonte, se ajunge în zona Mediaşului Aurit din nordul Munţilor Apuseni, pe cursul mijlociu al Someşului.

Pe acest traseu se găsesc o seamă de localităţi ale căror denumiri de azi coincid în mod bizar cu titulaturile mitice care ne-au fost transmise din antichitate.

Această observaţie l-a făcut pe cercetătorul ştiinţific geolog Mircea Ticleanu să adopte ipoteza şi să finalizeze un studiu în care a demonstrat că drumul pe ape al argonauţilor a urmat traseul pe Dunăre. Apollonios, la vremea lui, a plasat destinaţia finală a expediţiei în Caucaz.

Dar informaţiile de atunci se pare că situau Caucazul la vestul Mării Negre după cum ne-o confirmă atât scrierile lui Ammianus Marcellinus (330-c.400 e.n.), general roman şi istoric, care aminteşte în secolul IV e.n. de un ţinut „Caucaland” situat pe malul stâng al Dunării la marginea bazinului Panonic, a cărei descriere corespunde cu Munţii Apuseni de la vestul Mării Negre.

Cu toate acestea, pentru occidentali, România este ţara romilor, a hoţilor, cerşetorilor. Aceştia să fie cel mai vechi popor din Europa? Nu se pupă cu orgoliul britanicilor, francezilor, germanilor etc.

România este la mâna unor “dizidenţi de catifea”, care, după decembrie 1989 nu au scris nimic. Dar se produc zilnic pe sticla televizoarelor, lucrând după „reţete” stabilite în altă parte. Privitul spre Vest a devenit sport naţional.

În ziua de azi se duce o politică perfidă pentru distrugerea acestui popor. Ce putem face?

Noi, cei care mai cunoaştem câte ceva, să le popularizăm. Voi? Să nu uitaţi! Și să cultivaţi aceste lucruri copiilor şi nepoţilor voştri. Și nu mai căutaţi mistere în afara ţării.

Pentru că există nenumărate dovezi ale civilizaţiei care ne-a precedat, dovezi care atestă că pe aceste meleaguri au trăit oamenii primordiali, care s-au răspândit în toată Europa şi pe toate continentele, dând naştere civilizaţiilor care acum ne ignoră. Acestea sunt adevăratele mistere uitate.

„La Congresul Mondial de Istorie, care a avut loc la Montreal, în Canada, în septembrie 1995, la care istoricii români nu au fost admişi, s-au emis o serie de teze, cel puţin bizare, după care statul şi naţiunea etnică ar fi nişte aberaţii sângeroase, care au provocat în ultimele secole cele mai îngrozitoare tragedii, încât ele trebuie să dispară, cedând locul „naţiunii culturale”.

Prin „naţiuni culturale” autorii tezelor respective înţeleg religiile occidentale. Ca atare, frontierele trebuie modificate, pentru că ele nu mai corespund „criteriilor culturale”, după care ar urma „spiritualizarea” lor, cum le place unora să spună. Primele victime se cunosc: Iugoslavia şi Cehoslovacia”.(2)

Din păcate, aceste jalnice teze sunt promovate în paginile aşa-ziselor manuale de istorie alternativă. De fapt o „Românie suverană şi independentă”, cum suna şi generosul crez politic al seniorului Coposu, nu cred că mai este posibilă.

Am devenit un fatalist deoarece totul concură la recroirea geografiei politice europene. Subjugarea României a devenit totală. Acum se intenţionează ca din guvernul Boc să facă parte un ministru din C.E. Dacă chinezii ori japonezii ar avea o cetate ca Sarmisegetusa Regia, ar transforma-o în loc de pelerinaj.

Din negura timpului

România este leagănul tuturor civilizaţiilor. Pământul Ardealului este „Grădina Maicii Domnului” şi locul de unde au plecat cele 12 triburi în lume. Dar noi, românii, rămânem aceeaşi ignoranţi, cărora nu le pasă de istoria neamului. În loc să fim mândri că suntem poporul primordial.

România este leagănul tuturor civilizaţiilor: De ce ne este frică de ceea ce am fost?…

Descoperirile din perioada 1960-2000 în arhive şi biblioteci din ţară şi din străinătate a sute de cuvinte româneşti, provenite din fondul autohton geto-dac în vocabularul popoarelor italian, francez, spaniol, englez, irlandez, grec etc. reprezintă adevărate piese de aur pentru cunoaşterea istoriografiei româneşti.

La neamurile celtice din regiunea Walace “Marea Britanie” a fost identificată rugăciunea Tatăl Nostru, aşa cum îl rosteau românii din Muntenia, Moldova şi Transilvania. Filologii români şi străini au mai descoperit:

– în cea mai veche cronică turcească, intitulată „Ogusnam”, adusă în actualitate de istoricul român de naţionalitate turcă Ali Ekrem, tipărită în germană, franceză şi rusă, se menţionează existenţa, în anul 839, a unei Ţări a Românilor la nord de Dunăre, până spre Nipru.

Se mai menţionează că „Ţara Românilor” s-a confruntat cu cumanii, deci ţara avea o armată şi o administraţie bine pusă la punct. Despre această cronică istoricii şi specialiştii noştri nu au aflat că există!

– în Atlasul german din 1826, pe o hartă care ilustrează popoarele Europei din răsărit în anul 900, se specifică „Wahalen oder Rumumy”, pe teritoriul ce se întindea din Panonia până la Nipru.

Totodată se menţionează şi existenţa a cinci voivodate româneşti, adică a unor ţărişoare locale.

– „descoperirea scrisorii unui conducător chazar, referitoare la secolul al VII-lea e.n. din care rezultă existenţa în Transilvania a „ţării Ardil”, adică a ţării Ardealului, termen curat românesc, apărut cu două secole înainte de invazia triburilor migratoare războinice ungare în Bazinul mijlociu al Dunării, ceea ce dovedeşte că ungurii au fost aceia care au împrumutat termenul de Ardeal din limba română, după topica limbii maghiare, Erdely ”(3).

– descoperirea în Biblioteca naţională din Budapesta a lucrării lui Lukacs Karoly, preot romano-catolic şi arheolog, care a păstorit peste zece ani în regiunea Balatonului, unde a făcut cercetări arheologice, identificând urme materiale ale unor castele, biserici şi cetăţi voivodale româneşti în sec. al X-lea.

Chiar de pe timpul invaziei triburilor migratoare ungare. Lucrarea a apărut în anul 1937 la Tipografia Episcopatului romano-catolic din Oradea, unde, preotul a fost mutat. Cartea respectivă nu a fost găsită în nici o bibliotecă din România!

– a fost descoperită cronica împăratului german Friederic al II-lea Barbarossa. Pentru anul 1189 în ea se stipulează existenţa unei ţări româneşti numită „Walahia” între Dunăre şi Munţii Carpaţi, condusă de un principe.

Sunt descrise cu lux de amănunte graniţele, iar principele ţării, într-un dialog cu împăratul, şi-a afirmat suveranitatea.

– au fost descoperite sursele documentare ale lucrării „Cosmographie”, scrisă în limba română cu alfabet geto-dac, de către Aeticus Dunăreanu, ilustru cărturar şi explorator român din sec. al IV-lea.

Ne este furată istoria

La polul opus se situează evenimente pe care autorul le trece la capitolul „conspiraţii”: de-a lungul timpului, numeroase documente istorice cu privire la strămoşii noştri s-au pierdut într-un mod cu totul straniu.

Astfel, „Dacia”, jurnalul împăratului Caius Ulpius Traianus, s-a pierdut; „Getica”, o lucrare scrisă de Criton, medicul personal al lui Traian, a avut aceeaşi soartă; „Istoria geţilor”, scrisă de prelatul-filozof Dios Chrysostamos, s-a pierdut într-un mod cu totul ilogic pentru un filozof de asemenea talie. „Getica”, o lucrare de sinteză a lui Dios Cassius Coceianus, nepotul filozofului menţionat mai sus, a avut aceeaşi soartă. Alexandrianul Appianus, istoric grec, a scris o impresionantă lucrare în 24 de volume, numită „Istoria Romanilor”.

Un lucru foarte curios: s-a pierdut doar volumul al XIII-lea, în care se relata amănunţit chiar cuceririle romane în Dacia. Ammianus a scris în versuri istoria expediţiei lui Traian. S-a pierdut! Plutarh a scris o biografie a lui Traian pierdută fără urmă. Ammianus Marcellinus a scris 31 de cărţi în care tratează istoria romană de la împăratul Nerva până la Valens.

Și din acestea au dispărut doar primele 13, cele care tratau istoria cuprinsă între anii 91 până la 350. Tocmai cele care vorbeau despre Dacia. Apollodor din Damasc, celebrul arhitect, a descris detaliat construcţia podului peste Dunăre într-o carte. A dispărut. Opera marelui Ovidiu, exilat la Tomis, a rămas aproape intactă, cu excepţia poeziilor scrise în limba geţilor. Care au dispărut!

România este leagănul tuturor civilizaţiilor: Care au dispărut!

Să mai spună cineva că toate acestea nu fac parte dintr-o „conspiraţie” împotriva contemporanilor autohtoni. Pentru a nu cunoaşte istoria strămoşilor noştri!

Lista nu se opreşte aici. Martin Opitz, reprezentant al literaturii germane, numit de către Mihai Ibaşcu „cel mai de seamă poet al veacului său”, a sosit în Transilvania la invitaţia principelui Gabriel Bethlen.

Timp de 12 ani a adunat material pentru lucrarea „Dacia antiqua”, inclusiv colindând ţinuturile transilvane.

În anul 1639 moare răpus de ciumă la Danzig, iar manuscrisul său a dispărut în condiţii suspecte! Iată câteva nemuritoare versuri scrise de acest poet, necunoscute publicului din ţara noastră:

„Călcând în goană goţii

Cu alţii-n şir grăbit grăbit

Al Daciei şi-al Romei

Pământ de mult râvnit

Nu şterg a voastre nume

Cum nu v-au nici învins

De v-aţi păstrat lumina

Aşa cum e înscris.

Din depărtate Asii

Venind pe cai gonaci

Pe greci să îi răpună

Pe Misii şi pe Traci,

Cu biciul nici Atilla

Cu hoardele de sciţi

Nu pot frânge neamul

Nepieritoarei ginţi.

Într-un năvalnic tropot

năvala lor zoreşte.

Iar slavii vă-nconjoară

Ca marea într-un cleşte”.

Despre limba strămoşilor noştri, cu excepţia „Codex Rohonczy” (îl voi prezenta în alt articol) şi a unor inscripţii, nu ne-au parvenit date concrete.

România este leagănul tuturor civilizaţiilor:

După ce Bogdan Petriceicu Haşdeu a dovedit existenţa unui substrat dacic al limbii române, s-a încercat discreditareasa morală şi ştiinţifică. Chiar de către latiniştii români. Pentru ca lucrarea sa „Mitologia dacilor”, să dispară. Nici siturile nu au fost cruţate.

Munţii Orăştie au fost sistematic prădaţi şi jefuiţi de tezaurele lor istorice, mărturii ale unei civilizaţii şi culturi geto-dacice de nepreţuit. Începutul l-au făcut romanii.

„În Evul Mediu, Regii Ungariei şi Austriei, Matei Corvin şi Carol al VI-lea, au organizat pe Mureş, şi pe Dunăre, interminabile convoaie de transport cu relicve arheologice destinate pierzării spre Budapesta şi Viena.

În luna septembrie a anului 1832 arheologul J. Ackner a descoperit la Sarmisegetusa o foarte frumoasă, interesantă, dar şi extrem de reprezentativă piesă arheologică:

„Victoria dacică” înconjurată de genii, un mozaic care, printre altele, avea ornamente vegetale încrustate cu misterioase simboluri, care înconjurau un înscris tainic, rămas nedescifrat.

Această relicvă, atât de preţioasă pentru neamul nostru, a dispărut fără urmă. Întrebat în epocă, arheologul maghir E. Ballum a declarat că ştie unde se află acest mozaic, dar „nu poate divulga adevărul din motive politice” (4).

Continue Reading

Previous În Asia, 80.000.000 de oameni vorbesc limba română authenticmagazin.com

O cameră de aur îngropată sub un munte din Japonia conține apă atât de pură încât poate dizolva metalul

CALEIDOSCOP

O cameră de aur îngropată sub un munte din Japonia conține apă atât de pură încât poate dizolva metalul

La 1.000 de metri adâncime sub Muntele Ikeno din Japonia, ascuns de privirile oamenilor, se află un loc desprins parcă din filmele Sci-Fi.

Super-Kamiokande sau “Super-K” cum mai este numit uneori este de fapt un detector de neutrino. Neutrinii sunt particule sub-atomice care călătoresc prin spațiu și trec prin materia solidă ca și cum nu ar exista.

Detectorul de neutrini Super-Kamiokande are dimensiunea unei clădiri de 15 etaje și este adânc îngropat sub un munte din Japonia. Detectorul este plin de apă ultra-pură, care are puterea de a scurge substanțele nutritive din păr și ,atenție, poate dizolva metalul!

Neutrinii, aceste particule sub-atomice invizibile trec prin noi tot timpul, iar studierea lor ne poate spune mai multe despre supernove și despre compoziția universului.

Studiul acestor particule ajută oamenii de știință să detecteze stelele care mor și astfel să învețe mai multe despre univers. Publicația Business Insider a vorbit cu trei oameni de știință despre modul în care funcționează camera gigantică de aur și despre pericolele efectuării unor astfel de experimente în interiorul acesteia.

Călătorie în lumea sub-atomică

Neutrinii sunt extrem de greu de detectat, atât de greu încât Neil deGrasse Tyson i-a numit „cea mai evazivă pradă din cosmos”. În videoclipul de mai jos, el explică de ce camera de detecție este îngropată atât de adânc în pământ, scopul principal fiind acela de a împiedica alte particule să intre.

„Materia nu reprezintă niciun obstacol pentru un neutrin”, spune el. „Un neutrino ar putea trece printr-o sută de ani-lumină de oțel fără să încetinească.”

De ce vor oamenii de știință să captureze aceste particule?

“O supernovă este o stea care face implozie și se transformă într-o gaură neagră, dacă acest eveniment are loc în galaxia noastră, Super-K este unul dintre puținele detectoare care pot vedea neutrinii din ea.”, a declarat pentru Business Insider dr. Yoshi Uchida de la Imperial College London.

La sfârșitul vieții sale, o stea înceape să se prăbușească în ea însăși transformându-se într-o supernovă. Înainte de acest moment ea împrăștie neutrini în spațiul cosmic.

Super-K acționează ca un fel de sistem de avertizare timpurie, spunându-ne când trebuie să ne uităm la aceste evenimente cosmice orbitoare.

Super-K nu prinde doar neutrinii care vin din spațiu

Situat în partea opusă a Japoniei în Tokai, un alt experiment numit T2K, trage un fascicul de neutrino 295 km prin Pământ și iese exact în detectorul Super-K, în partea de vest a țării.

Studierea modului în care neutrinii se schimbă (sau „oscilează”) pe măsură ce trec prin materie ne poate spune mai multe despre originile universului, de exemplu, relația dintre materie și anti-materie.

Cum prinde Super-K neutrinii

Îngropat la 1.000 de metri în subteran, Super-Kamiokande este la fel de mare ca o clădire cu 15 etaje și arată cam așa:

Super-Kamiokande. Credit foto: Kamioka Observatory, ICRR (Institute for Cosmic Ray Research), The University of Tokyo

Rezervorul gigant este umplut cu 50.000 de tone de apă ultra-pură. Acest lucru se datorează faptului că atunci când călătoresc prin apă, neutrinii sunt mai rapizi decât lumina.

Deci, atunci când un neutrino călătorește prin apă, “va produce lumină în același mod în care avionul Concord obișnuia să producă boomuri sonice“, a spus dr. Uchida.

“Dacă un avion zboară foarte repede, mai repede decât viteza sunetului, atunci va produce sunet puternic ca un tunet, o undă mare de șoc, un obiect mai lent nu. În același mod, o particulă care trece prin apă, dacă merge mai rapid decât viteza luminii în apă, poate produce și o undă de șoc a luminii. ”

Camera este căptușită cu 11.000 de becuri aurite. Acestea sunt detectoare de lumină incredibil de sensibile, numite tuburi multiplicatoare foto (PMT), care pot detecta aceste unde de șoc.

Dr. Wascko le descrie ca fiind „inversul unui bec”. Pur și simplu, pot detecta chiar și minuscule cantități de lumină pe care le transformă într-un curent electric, ce poate fi mai apoi observat.

Terifianta Apa Pură

Pentru ca lumina din aceste unde de șoc să ajungă la senzori, apa trebuie să fie mai curată decât vă puteți imagina. Super-K o filtrează și re-purifică în mod constant și o tratează cu lumină UV pentru a ucide orice bacterie. Acest fapt o face însă destul de înfiorătore.

„Apa ultra-pură dizolvă pur și simplu lucrurile în ea”, a spus dr. Uchida. “Apa pură este foarte, foarte periculoasă. Are caracteristicile unui acid și ale unui alcalin.”

„Dacă te-ai înmuia în această apă Super-K ultra-pură, ai avea parte de o exfoliere a pielii, indiferent dacă vrei sau nu”, a spus dr. Wascko.

Când Super-K are nevoie de întreținere, cercetătorii trebuie să meargă protejați în întregime de costume speciale în bărci din cauciuc pentru a repara și înlocui senzorii.

Nivelul apei este scăzut treptat, astfel încât cercetătorii pot ajunge pe rând la fiecare PMT. Credit foto: Kamioka Observatory, ICRR (Institute for Cosmic Ray Research),The University of Tokyo

Pe când realizau lucrări de întreținere, cercetătorii aveau să descopere ceva și mai înfiorător. 3 centimetri din părul unuia dintre cercetători s-a scufundat în apă pe perioada lucrărilor.

La acel moment nu a dat importanță acestui fapt, dar când s-a trezit la 3 dimineața a doua zi dimineață, a avut o realizare îngrozitoare.

“M-am trezit la ora 3 dimineața cu cele mai mari mâncărimi de scalp pe care l-am avut vreodată în toată viața“, a spus el. “Mai rău decât varicela la copii. Era atât de supărător încât nu puteam să dorm.”

Și-a dat seama că apa i-a scurs părțile nutritive ale părului prin vârfuri și că această deficiență de nutrienți a ajuns până la pielea capului. A mers imediat la duș și a petrecut acolo o jumătate de oră condiționându-și energic părul.

În 2026 va începe construcția unui alt detector de neutrini. Experimentul Hyper-Kamiokande va fi de 20 de ori mai mare ca volum decât Super-Kamiokande și va fi echipat cu 99000 de detectoare de lumină față de 11000 cât are Super-K în prezent.

Dacă ai considerat ca fiind interesant acest articol împarte-l cu prietenii tăi!

Conu Ticu/authenticmagazin.com