„Mea maxima
culpa”, Doamne!
~*~
Hălăduind
bezmetici
vreme
îndelungată
prin cenușiul
înțelegerii superficiale
a liberului
arbitru,
am ajuns la o
răspântie,
nu departe de o
capitulare,
greu revocabilă
în fața unui
dușman invizibil.
Subjugați de o
dominație străină
care își
construiește nestingherită
sălaș în
interiorul nostru,
jucăm un
adevărat teatru de război
într-un câmp
minat și într-o luptă inegală,
noi, arcași
iscusiți împlântăm
cu precizie
nestingherită săgețile
în propriul
nostru trup și suflet.
Astfel, dincolo
de orice tropar lăsat uitării
fără nicio
remușcare
ne-am condamnat
la izolare
și stând
închiși, ne temem să nu mergem
spre o
dezintegrare ireparabilă.
Mea maxima
culpa, Doamne
pentru
întunericul minții
și împietrirea
inimii!
Ajută-ne să ne
îndreptăm
spre acel sens
giratoriu
în care să putem
descoperi
acea cărare
îngustă și anevoioasă
spre interiorul
Cuvântului Tău,
pentru a renaște
în iubire divină,
întru slava, Ta!
~*~
Vasilica Grigoraș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu