CAII ÎN ISTORIE ȘI ARTĂ
”...Se spune că însuși Zeus
din Olimp își avea harnașamentul cailor săi, pecare el însuși îi înhăma la
careta aurită în care umbla. Coamele cailor erau de asemenea aurite. Țintuite
cu ținte de aramă erau înfrumusețate toate cele ce compuneau echipamentul.
Apoi Zeus , luându-și
biciușca, aurită și aceasta, urca în careta sa, ce arăta ca un foc sub
strălucirea razelor de soare, pornea voiajul său de supraveghere a Olimpului și
a zeităților vremii.
Tot o caretă trasă de caii
zeului războiului, Marte, vine de o salvează pe Afrodita, rănită în luptele de
la Troia de Tracul Diomede. La fel Achile, se retrage din luptă tot în careta
sa. Aici legenda devine supranaturală, fiindcă unul din caii lui Achile, Xante,
căruia zeița Hera i-a dat darul vorbirii, îizise: ”Noi te-om salva astăzi,
puternice Achile, dar ziua morții tale este aproape!”
Apoi să amintim de Geții cei
viteji în lupte, căci aceștia călăreau caii lor, folosind atâ privirea cât și
mâinile lor doar la mânuirea arcului. Caii lor știau calea.
Dar, dacă observăm în
folclorul nostru românesc, în basmele românilor, Feți-Frumoșii aveau cai
înzestrați, unii cu mai multe inimi, alții cu aripi, alții vorbeau dând sfat
călărețului plecat să salveze zânele. ș.a.m.d.
Până și calul lui Napoleon,
Ducipal, era foarte inteligent. Nu mai vorbim de Caligula al Romei antice, care
și-a pus calul menbru în senat.
Dar, romanii niciodată nu au
avut o cavalerie a lor, care să depășească mai ales pe Gali, Spaniarzi, sau pe
Numidieni.
Dacă am încerca să știm
istoria originii în timp a calului, spre a avea o oarecare măsurare în calculul
istoriei și apariției omului, s-ar putea să dăm de alte adevăruri, sau mai bine
zis de niște discrepanțe, în ceea ce numim azi timpuri revoluționare, ere,
epoci, exprimate întotdeauna în milioane de ani!
Nu-i exclus, ca tocmai ăn
acest furtunos secol XXI, cercetătorii să mai micșoreze din aceste mari
perioade de timp!
Mai aflăm despre cai și în
Geneza biblică, despre Iosif, care aduce pe părintele său Iacob, spre a fi
înmormântat în Canaan, fiind adus tot cu carete elegante trase de cai!
Istoricii apreciază că ar fi fost acest eveniment în anii 1650 î.d.Hr.
Tot cu carete trase de cai
urmărea egiptenii faraonului pe Moise și neamul său israelit până la Marea
Roșie, dar unde Dumnezeu ia salvat, deschizându-le cale prin apele Mării.
Dar, cu mult timp înainte,
oamenii, veniți dinspre Nord, i-au învățat și pe egipteni cum să înhame caii.
Chinezii foloseau și ei caii la transporturi și în războaie.
Cum avea omul și calul să se
unească în lupta pentru existență și supraviețuire, le găsim mai des în
scrierile antice, sub formă de fabule, din care însă mai mult ne-am folosi de
vremea și anii în care trăiau fabuliștii înșiși. Vândut ca sclav, Esop a scris
foarte multe fabule, în jur de 300, din care dedicate calului se mai găsesc
vreo câteva, ca de exemplu: Calul și călărețul său, Calul și Măgarul,
Lupul și Calul, Calul și Cerbul.
După fabula Calul și
Cerbul avem la greci varianta Calul și Căprioara. Phaedru schimbă
căprioara cu mistrețul, iar în final Fontaine ne aduce fabula sa, tot o
reluare: ”Un cal își concura viteza lui de alergare cu o căprioară, dar pentru
că nu o putea întrece, calul apelează la om și-i cere ajutor. Omul îi pune o
șea pe spate, sare și el pe șea și nu-i mai dădu răgaz acestuia până nu depăși
căprioara, care cade și moare! Calul mulțumește omului zicând: Eu mă reântorc
în lumea mea liberă!”
”Nu, nu așa, zise omul, tu vei
fi mai bine cu noi! Eu am văzut foarte bine la ce folos ești destinat!”
Cu toată dependența sa de om,
calul se pare că niciodată nu uită iubirea lui pentru libertatea ce a avut-o!
S-a observat, s-au turnat și filme de acest gen, cum caii care trăiesc încă în
săbăticia lor, precum bunăoară în câmpiile și dealurile New Mexicului, aceștia
când vin în apropiere de cai domesticiți, încep să-i cheme, nechează neîncetat,
îndemnându-i să-i urmeze în libertatea lor. Nu în puține ocazii, caii
domesticiți au urmat pe ceilalți cai nedomesticiți!
În acest fel, calul devine și
el un personaj al artelor oamenilor, în versurile poeților unde, desigur
metaforic, dorul libertății reprezentând!
Dar atât pentru cal, cât la
fel și pentru cămilă, omul mai are nevoie de timp, până a le ști exact vremea
și data apariției lor. În realitate, fiecare ființă are viața ei, însă omul are
mai multe calități, cum ar fi vorbirea și gândirea, analiza, acestea fiind
daruri ce doar omul le are, grație Divinității și Creației Universale.
Ioan Miclău-Gepianu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu