De
la o călătorie la alta
Dorina Măgărin a publicat în 2019 volumul
«Galeria oglinzilor» și lăsa impresia că va continua cu nuvele/ romane legate
de lumea Banatului. Dimpotrivă! Acest volum lasă impresia că nu mai suntem în
Banat, că aici e vorba despre lumea secolului XXI, în care există computere,
savanți care încearcă a explora limitele cunoașterii, profesori universitari
care țin conferințe pretutindeni în lume, autorități ascultate, familii care se
plimbă de la un capăt al lumii la altul, cu avioane mirabile, dar mai ales
doamne care ne vorbesc de întâlnirea cu moartea și cu viața. Trăiesc aici, dar
și în alt continent, se mișcă pe plajele miliardarilor, au vacanțe de vis.
Eroina din «Breviarul iubirii» se cheamă Cezara – e un țar feminin. Sau o
Doamnă care cucerește totul. Urzește proiecte de zile mari, are un soț artist
plastic de care divorțează ca să-și descopere iubitul – Cortez. Foarte mare și
dânsul. Își naște – cu dificultate – fiul, Angel, care supraviețuiește și
datorită rezistenței îndârjite a femeii. Pasiunii materne. Ca și în celelalte
nuvele (Mișcare perpetuă, Mirajul străinătății) eroii sunt – poposesc – în
hoteluri de lux, poartă ținute de lux, participă la mesele înaltei societăți. Totul
tinde către înalt. În «Mirajul străinătății», Andru și soția lui, Ștefania,
pleacă din Toronto ca să vadă Statele Unite, așa că autoarea descrie
strălucirile din Las Vegas. Iar Andru e trimis în Japonia și autoarea ne arată
cum îl uimește pe Andru lumea Japoniei. În «Mișcare perpetuă» savantul Eugen se
căsătorește și se recăsătorește cu Valeria și își iubește enorm nepoții. În
«cartea Doamnelor» a «soțiilor abandonate și regăsite» există una a nepoților.
A bunicilor fericiți. Carte a «despărțirilor» și a «regăsirilor» volumul este
prin excelență „feminin”: cuvântul Doamnelor primează. Să nu uităm: apar
versuri de autori români și străini, vorbe «bănățenești» pe care autoarea le
«traduce» în subsol, spre o bună înțelegere cu cititorul. Uneori e... prea
mult. Prea multe pagini, prea multe doamne care își povestesc, unele altora,
zilele prin care au trecut. Prea multe poezii care vor să ne atragă atenția
asupra stărilor de spirit. Dacă în celelalte proze autoarea ne vorbea frumos
despre «lumea de jos», în această carte eroii ne par... prea sus. Într-o
autobiografie... visată.
Cornel Ungureanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu