marți, 13 septembrie 2022

Vasilica Grigoraș - TOAMNA, PRIETENA CUMINTE

 




TOAMNA, PRIETENA CUMINTE


 

~*~

 

Nu înțelegem, de ce grăbita toamnă

Vine atât de repede, deghizată în mare doamnă.

În plin spectacol, îmbrăcată în vii colori

Ne transmite cu aroganță tuturor fiori,

Cu glas în tonuri reci, cernite și îndrăzneţe,

Fără iz de minimă politețe și blândețe.

 

Semeață, vrea mereu să ne înfricoșeze,

Vine cu șiretenie să ne îmbrățișeze

Din răsputeri cu vălul vântului pribeag,

Să ne încâlcească urzeala blândului drumeag,

Ciobind anii vieții noastre la fiece pas,

Și-aruncându-ne de-ndată în greu impas.

 

Ne-atinge grabnic ființa cu nevoi întinse

Până pe vârf de munți și dealuri neînvinse,

Și se pregătește cu-al său mare sârg

Să ne păcălească iar și iar cu-n târg,

Țesut de sloboda și întortocheata-i minte

Că ne este veșnic o prietenă cuminte.

 

De ce nu păstrezi nimic din viaţa ta bogată

Și renunţi la mantia ce ţi-a fost dată?

Te despoi în văzul lumii de propria podoabă,

Rămâi deodată cu-nfățișare de cocioabă,

Alungi şireată anii dragostei dintâi

Și-așterni rugina-n noi, drept căpătâi.

 

Nu crezi că răscoleşti inimi fără noimă

Și te faci mereu de râs și rămâi de pomină?

Din ploi blânde ori nebune de lacrimi nimic nu-nveți

Și aduci cu fală nemeritate tristeţi după tristeţi,

Dezlegi puhoaie întregi de-amare suferințe,

În timp ce-ncercăm să ne împlinim firavele dorințe.

 

Dar, nu-i mirare că te înțelegem, iubită toamnă,

Știm că porți în trupul tău o sfântă taină.

Îți vedem paloarea din obrajii stafidiţi,

Ți-auzim strigătul din ai inimii rărunchi trudiți

De întrebările cu și fără răspunsuri legate cu ață

În miraculosul joc năvalnic, numit viaţă.

 

Ne privim în ochii tăi ca-ntr-o oglindă,

Culoarea-ți galben-arămie ne inundă.

Din când în când, gustăm din sângeriul must de pe colină

Pentru a prinde măcar puțină sevă verde, cristalină,

Dorind ca în adâncul hățiș al timpului fugar

Să mai brodăm cu drag și vervă al nost ștergar.

 

Tu ești aici un scump și drag popas,

Prin menirea ta, ne-nveți când să spunem bun rămas.

Atunci, pe chipul nostru se-nfiripă amurgul iminent,

Fiind sortiți să mergem liniștiți pe eternul continent.

Și, pentru că ne dăruiești, încă din plin, roade bogate,

Îți mulțumim, iubită toamnă, pentru mult dorita sănătate!

 

~*~

Vasilica Grigoraș








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu