joi, 15 septembrie 2022

Gheorghe Piperea - Despre atitudinea anti-prostie și anti-ipocrizie

 



Despre atitudinea anti-prostie și anti-ipocrizie

Prof. univ. dr. Gheorghe Piperea 

14 Septembrie 2022

 

Dacă arăți lumii că progresismul occidental e o combinație de birocrați obtuzi, de impostori care pretind aplauze pentru “calitățile” lor de salvatori tehnocrați, de politicieni corupți și de idioți utili ai mahărilor de la butoane, te califici imediat ca teoretician al conspirației. Din această perspectivă mă mândresc că sunt primul “conspiraționist” al țării.

 

În plandemie ni s-a cerut să renunțăm la libertăți individuale pentru siguranța colectivă. Acum ni se cere să renunțăm la siguranță personală pentru ordinea liberală mondială.

 

De fiecare dată, cineva a beneficiat financiar sau geostrategic, iar oamenii normali, concreți, diferiți de omul nou de tip comunist/nazist/digital, și-au pierdut drepturile, proprietățile, veniturile și idealurile.

 

În timp ce Europa luptă cu Poutine cu arma “sobrietății” energetice, a înfometării voluntare și a igienei amânate, China invadează Europa cu mașinile produse în China. Mașinile europene clasice dispar - nu doar că s-a ajuns ca puținii cumpărători interesați să aștepte ani de zile mașinile noi comandate, dar motoarele termice urmează a fi eliminate treptat, până în 2030. China nu și-a asumat o asemenea țintă. China face mașini cu motoare termice în continuare. În plus, China are producători de mașini electrice care au depășit ca vânzări Tesla. De exemplu, BYD a devenit numărul unu mondial în domeniu și ia cu asalt Europa. La recesiunea deja instalată pe motiv de „luptă” cu plandemia și cu Poutine, se va adăuga și șomajul masiv cauzat europenilor (inclusiv nouă, românilor) de acest asalt. Dar, nu-i nimic, noi luptăm cu sârg și drag pentru ordinea mondială liberală, așa cum o înțeleg birocrații europeni nealeși de nimeni și jenant de mult plătiți de noi, din munca și sărăcia noastră.

 

Dacă atitudinea anti-prostie și anti-ipocrizie este euroscepticism, atunci nu mă deranjează să fiu astfel ștampilat.

 

PS Între timp, naivii plini de bani care și-au cumpărat cu zeci de mii de euro mașini electrice pentru a contribui la înfrigurarea climatică stau la cozi cu orele în parcările mall-urilor pentru a-și încărca gratis bateriile (gratis ca și vakseenul - noi toți plătim aceste gratuități).

 

Acasă e scumpuț și curând va fi friguț.









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu