In
memoriam: Mitropolitul Firmilian(I)
S-a născut la 18 februarie 1901 în satul
Plopeasa de Sus din județul Buzău și a primit numele Nicolae. A absolvit
Seminarul Teologic din Galați (1914-1923). A susținut examenele de diferență și
bacalaureat la Liceul ,,S. Haret” din
București (1924). A urmat Facultatea de Filologie și Filozofie din
București (1924-1929) și Facultatea de Teologie din București(1938-1940). S-a
călugărit la Mănăstirea Cozia în 1920, luându-și numele Firmilian. A funcționat
ca ierodiacon la catedrala din Galați(1920-1924), la biserica ,,Sf.
Ilie-Gorgani din București (1924) și la catedrala patriarhală(924-1929). În
paralel predă ca profesor la Școala de Cântăreți bisericești din București, la
Seminarul monahal de la Cernica (1929-1936) și la Seminarul ,,Central” din
București (1936-1947). La 20 noiembrie
1947 este ales Arhiepiscop al Craiovei, iar în 1949 este ridicat la rangul de
Mitropolit al Olteniei, unde păstorește până la moarte (29 oct. 1972).
A publicat puțin. Era un adevărat sculptor
al frazei. A realizat cel mai complet Catehism creștin-ortodox, niște cărți de
rugăciuni, articole în ,,Mitropolia Olteniei” și alte reviste bisericești.
L-am cunoscut de timpuriu. Mergeam cu unul
sau ambii părinți la hramul Mănăstirii Schitul Topolnița de la 29 August și el
venea aproape în fiecare an, însoțit de
2-3 diaconi. Era un om scund și gras, dar avea o măreție imperială, când
se îmbrăca în toate veșmintele arhierești. Slujea frumos și-i plăcea
solemnitatea. Avea trei diaconi, socotiți la vremea aceea cei mai buni din
România: frații Grigore și Vasile Cârstea și Ion Bâlteanu. Când cântau toți
trei, tremurau geamurile. Mitropolitul urmărea totul până în cele mai mici
amănunte. De câteva ori îmi amintesc că i-a avertizat pe diaconi în timpul
slujbei, în auzul tuturor: ,,- Fiți atenți, că vă dezbrac!” Adică îi dă afară!
În vara anului 1968 s-a pus piatra
fundamentală bisericii din Orșova nouă. Începuse construcția Hidrocentralei
,,Porțile de Fier” – I și orașul Orșova veche urma să intre sub ape. În iunie
dădusem admiterea la Liceul nr. 2 din Tr. Severin. Reușisem cu medie mare,
printre primii. Visul meu însă era să ajung la seminarul teologic. Îmi era
teamă, însă, fiindcă auzisem că acolo era mare aglomerație, iar examenul se
dădea la începutul lui septembrie. În cazul în care n-aș fi reușit la seminar,
eram nevoit să rămân un an acasă. De aceea am dat în iunie la liceu. Aveam
nevoie de aprobarea mitropolitului, ca să-mi permită să depun la seminar copie
legalizată după certificatul de 8 clase, urmând ca, în cazul în care reușeam la
seminar, să-mi retrag dosarul de la liceu și să depun originalul certificatului
la seminar. Părintele Ionică Sfetcu a aflat că mitropolitul vine la Orșova. A
scris o scrisoare protopopului Nicolae Popescu și mi-a dat toate
instrucțiunile. Am plecat noaptea cu trenul. În Orșova, de la gară până în
oraș, am mers pe o potecă ce străbătea o
lagună cu pășune și pâlcuri de arbuști. Pe acolo pășteau rațe, gâște și câteva
animale mari. Azi pe acolo plutesc vapoare, șalupe și bărci! Am asistat la
slujbă. A urmat masa în casa parohială. Preot paroh era Părintele Ciucur.
Protopopul a citit scrisoarea și, când a socotit că e momentul, la sfârșitul
mesei, m-a prezentat. Mitropolitul Firmilian m-a privit binevoitor și m-a
întrebat de ce vreau să merg la seminar. I-am spus că-mi doresc să fiu preot,
ca să-L slujesc pe Dumnezeu. I-a plăcut răspunsul. M-a pus să cânt. Am cântat
,,Foaie verde de gutui,/Pe marginea Jiului….”
Mi-a spus: ,,- Mergi la seminar
și înscrie-te. Dacă nu-ți primesc dosarul cu copie după certificat, să-mi dea
telefon mie!” În zilele următoare am
ajuns la Craiova și m-am înscris la examen. Deși au fost 12 candidați pe loc,
am reușit pe locul I. Asta a fost!
Mitropolitul Firmilian venea des la
seminar, atât când erau serbări ocazionate de sărbători religioase sau
naționale, cât și în mod inopinat. Mergea la cancelarie, prin clase, ori se
plimba prin curtea școlii. Când vedea câte un elev mai pricăjit, îl chema și-i
strecura câte o hârtie de o sută lei în mână. La Buna Vestire elevii
seminarului mergeau în oraș, la catedrală, unde slujea mitropolitul. Un elev
din anul doi cânta axionul. Era o cântare foarte grea de muzică psaltică.
Profesorul de Muzică Sandală Teofil, începea pregătirea pentru acest moment
încă de la Sfântul Ion. Elevul care cânta axionul era chemat în altar și
mitropolitul îi dădea bani.
La sfârșitul fiecărui an școlar, seminarul
organiza câte o excursie în diferite regiuni ale țării. Participanții plăteau
câte o sută de lei. Acești bani formau ,,fondul de rulment” pentru cheltuieli
neprevăzute. Toate cheltuielile de transport, masă și cazare erau susținute de
mitropolie. Gurile rele ziceau că Mitropolitul Firmilian plătește acei bani din
salariul său. La sfârșitul excursiei nu se restituiau banii rămași necheltuiți
din suta ce-o achitasem. În cinci ani am avut ocazia să cunosc, în mare, toate
regiunile istorice ale țării.
Cu prilejul unei asemenea excursii am
ajuns și la Plopeasa în județul Buzău, satul natal al ierarhului oltean. Acolo
am văzut biserica nouă, construită de Mitropolitul Firmilian cu banii lui. Era o adevărată bijuterie, una dintre cele
mai frumoase biserici e care am văzut-o.
Regretatul exarh al mănăstirilor din
Oltenia, Părintele Arhim. Caliopie Georgescu îmi povestea că Mitropolitul
Firmilian lucra mult noaptea, când era liniște. Era deranjat destul de des de
unii craioveni, care-i telefonau și-i adresau cuvinte triviale, înjurături,
amenințări de tot felul.
Mitropolitul era un om foarte diplomat.
Era o vreme foarte tulbure. Erau mănăstiri desființate și sute de călugări dați
afară din monahism. Erau sute de preoți dislocați, caterisiți, transferați,
suspendați, sancționați într-un fel sau altul, la ordinele autorităților
politice. Cel ce parcurge revista ,,Mitropolia Olteniei” din perioada 1948-1965
înțelege mai bine lucrul acesta. Când avea probleme grele de rezolvat, precum
salvarea unor mănăstiri, biserici, preoți și călugări, construirea unor
biserici, organiza câte o masă festivă,
la care invita mărimurile zilei din administrația și politica regională. Erau
atâția, care abia așteptau să fie invitați. Mitropolitul se purta boierește
față de toți. Le dădea să mănânce și să bea până cădeau sub masă. A doua zi
dădeau aprobările solicitate de ierarh fără să crâcnească. De multe ori aceste
mese erau socotite de adversarii știuți și neștiuți drept ,,chefuri” și
,,dezmățuri”. Mitropolitul însă nu se sinchisea de astfel de calomnii și-și
urmărea scopul. De multe ori, Părintele Caliopie Georgescu, care-i era sfetnic
apropiat, îi atrăgea atenția că n-ar trebui să facă ceva sau să aibă o
atitudine prea servilă față de anumite autorități. Într-o zi, mitropolitul i-a
spus: ,,- Mă, Caliopie, mă! Tu știi, mă Caliopie, că de multe ori sunt pus și
eu în situația de a face așa?” Și mitropolitul s-a plecat ca la metanie, cu
fruntea până aproape de pământ.
Mitropolitul Firmilian avea demnitate și
nu se pierdea ușor cu firea. Părintele Paul Popescu, inspectorul mitropolitan,
mi-a povestit într-o zi că la o sfințire de biserică dintr-un sat doljean,
primarul comunei respective a vrut să împiedice desfășurarea festivității. Era
prin anii ʼ50, când ,,lupta de clasă” era portdrapelul partidului comunist.
Mitropolitul Firmilian s-a oprit din slujbă și cu un glas de tunet s-a adresat
primarului: ,,- Domnule Primar, în calitate de membru al Marii Adunări
Naționale, îți ordon să nu încalci
Constituție și libertatea religioasă a cetățenilor!” Primarul, care era destul
de șubred sub aspect ideologic, și-a luat imediat tălpășița și-a plecat cu
coada-ntre picioare.
Profesorul meu, Părintele Ioan Ionescu,
fostul director al seminarului din Craiova, și fost inspector general
patriarhal, mi-a povestit că în perioada stalinistă C. S.
Nicolăescu-Plopșor și C. Paleologu,
cărturari veritabili, se aflau ,,la sertar” și nu aveau nici un mijloc de
existență. Mitropolitul Firmilian, fost coleg de școală al acestora, accepta să
le dea din salariul său câte o retribuție lunară, pentru ca aceștia să-și ducă
zilele. Mai mult, îi dădea de lucru lui Nicolăescu-Plopșor pe la mitropolie, ca
să facă fișe monografice pentru bisericile și mănăstirile din Oltenia, pentru a
avea posibilitatea să-l retribuie într-un fel. Bibliografia monumentelor
feudale din Țara Românească a lui Nicolae Stoicescu, lucrare monumentală, i se
datorează în mare parte Mitropolitului Firmilian și Părintelui Ioan Ionescu,
care pe atunci era consilier cultural”(Va urma).
PRIZONIERUL
Sfantul
Tihon din Zadonsk
Vezi ca un om care a cazut prizonier la un
dusman hain îndura suferinte de tot felul. El este ferecat în lanturi de fier,
este silit sa traiasca dupa voia celui ce l-a înrobit, sa-i faca pe plac celui
care îl cazneste, si rabda batjocoririle, defaimarile si ranirile pricinuite de
acela – într-un cuvânt, duce o viata plina de amaraciune, care nu este cu nimic
mai buna decât însasi moartea. De la aceasta înrobire simtita, întoarce-ti
mintea spre înrobirea cea nevazuta. În ce amarnica prinsoare se chinuieste sufletul
cel pacatos care a fost luat sub stapânire de diavolul, stapânitorul acestei
lumi! Legându-l cu lanturile poftelor lumesti, el îsi savârseste reaua sa voire
asupra sufletului înrobit, îl face de râs, îl batjocoreste, peste ranile cele
vechi îi face altele noi, îl târaste dintr-o nevoie în alta si-l ademeneste
dintr-o faradelege în alta. Amarnica e robia cea trupeasca, însa cea
sufleteasca este si mai cumplita! Caci cel robit trupeste, desi lucreaza cu
trupul pentru chinuitorul sau, cu duhul este slobod si duhul lui nu poate fi
legat sau stapânit de nimeni. Si-apoi, el se va izbavi de necazul sau prin
moarte. Însa cel care are sufletul sau înrobit, desi poate fi slobod cu trupul,
este mai nenorocit decât oricare dintre cei robiti trupeste, caci unul ca
acesta va fi legat în veci, daca nu se va izbavi prin harul lui Hristos. O
astfel de înrobire e cu mult mai pagubitoare prin faptul ca pacatosul n-o vede;
el gândeste despre sine ca e slobod, ca nu slujeste nimanui, însa de fapt este
mai nenorocit decât cel ce are trupul ferecat în lanturi.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in
imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 80
FIII
LUMII
Sfantul
Teofan Zavoratul
Lumea a înnebunit în fiii sai. Acestia
pacatuiesc, se tulbura, se înviforeaza de valurile pe care le stârnesc singuri.
Cât de multi dintre ei se învârt fara sa afle tihna, însa aduna doar maracini
pentru foc! Necredinta îsi deschide gura cu îngâmfare, adevarul e mut si tace.
Nelegiuirea vorbeste mestesugit, pe când dreptatea se ascunde. Numai moartea îi
face sa taca pe toti cei ce intra în lume. Fericit cel ce si-a savârsit în
aceasta calea fara împotmolire!
Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire sau
cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, p. 125
In
memoriam: Mitrop. Bartolomeu(Valeriu) Anania(VI)
30 Septembrie 1983
Am trecut pe la Teatrul Național din
Craiova. Marți avusese loc premiera piesei Greul pământului a părintelui
Valeriu Anania. Vineri se jucase Viața unei femei a lui Aurel Baranga. Luasem
bilet și, după aceea, văzând că nu-mi termin treburile devreme, am dăruit
biletul unei eleve, care aștepta să se deschidă casa de bilete.
11 Octombrie 1983
L-am
întâlnit pe Preotul Cosmulescu de la Negoiești(….). Mi-a spus că a fost
coleg cu Părintele Valeriu Anania la facultate. Părintele Anania avea teologia
,,la degetul mic și se ocupa cu alte minunății, în special cu scrisul!” A făcut
mari eforturi pentru punerea în scenă a piesei sale Creațiunea în anii studenției.
19 Octombrie 1983
Am vorbit cu Părintele Arhim. Grigore
Băbuș[1], directorul Bibliotecii Sfântului Sinod. Mi-a spus că Părintele
Valeriu Anania este la Mănăstirea Văratic și va reveni în București după 1
noiembrie. Pregătește o nouă carte, care urmează să apară anul viitor.
Părintele Anania spunea mai la tinerețe, că dacă ar ajunge episcop, n-ar rezista
nici un an de zile, fiindcă ,,ar trebui
să taie în carne vie!” și atunci frații s-ar coaliza împotriva lui, ca să scape
de năpastă.
Părintele Grigore Băbuș l-a criticat pe
Părintele Petru Rezuș[2] pentru ultima sa carte, Mihai Eminescu. ,,Această carte
nu are nimic teologic, parcă ar fi fost scrisă de un ateu! Îl prezintă pe
Eminescu drept un ateu convins, fără pic de religiozitate. Loviturile pe care i
le dă Șerban Cioculescu[3] în recenzia sa le merită cu prisosință”(…).
Alexandru Ioniță, redactorul de la Revista
,,Biserica Ortodoxă Română”, l-a criticat pe Părintele Valeriu Anania pentru
noua sa carte, Rotonda plopilor aprinși, pentru că spune că fuma în patriarhie,
că nu are ,,duh religios, clerical”, că erau unele lucruri pe care ar fi trebuit
să nu le spună pentru a nu aduce ,,lovituri Bisericii”. E adevărat, că Domnul
Alexandru Ioniță a recunoscut că n-a citit cartea, însă știe despre ce e vorba în ea! Ehei,
Ioniță, tată! De asemenea, l-a criticat serios pe Părintele Petru Rezuș, care
,,și-a renegat întreaga cultură teologică!” și nici nu mai vrea să știe de
Biserică(…).
Eram cazat la căminul patriarhiei, în
aceeași cameră cu Părintele Dumitru Bălașa de la Drăgășani. Mi-a povestit că a
făcut pușcăria la Jilava[4], împreună cu Părintele Valeriu Anania. Fusese
condamnat atât Anania, cât și Antonie Plămădeală[5], fiindcă refuzaseră să
semneze declarații false, în care era acuzat Patriarhul Justinian[6]. Gheorghe
Gheorghiu-Dej[7] vrea cu orice preț să se descotorosească de patriarh
și pentru aceasta a vrut să-i intenteze un proces, pentru a avea și o
bază legală. Cei doi au refuzat. Patriarhul a fost ținut cu domiciliul forțat
câteva luni bune la Mănăstirea Dragoslavele[8], iar celor doi li s-au făcut
dosare. Se pare că Părintele Valeriu Anania fusese chiar condamnat la moarte,
apoi i s-a comutat pedeapsa la 25 de ani de muncă grea. A făcut în schimb doar
nouă ani și a fost eliberat, fiindcă a venit grațierea pentru deținuții
politici[9].
Era în aceeași celulă cu Părintele Anania.
De toți erau patru, în două paturi suprapuse. În timpul acestei detenții,
Părintele Anania a compus piesa Meșterul Manole. Nu aveau dreptul la hârtie și
creion. A compus-o mintal și din când în când o recita cu voce tare, ca să n-o
uite. Era uimitor și înduioșător, dacă nu revoltător chiar, ca în obscuritatea
infernului Jilavei să fie plămădite
asemenea perle. Când a ieșit din închisoare, Părintele Anania și-a scris piesa,
dar de publicat a publicat-o mult mai târziu. La puțin timp după eliberare,
Patriarhul Justinian l-a trimis în America, pe propria sa răspundere.
Când a murit mitropolitul Firmilian[10],
se punea problema alegerii Părintelui Anania. Nu a putut fi ales, pentru că a
fost acuzat că în S. U. A., cu prilejul unei manifestații de stradă
pro-comuniste a refuzat să meargă în frunte, îmbrăcat în odăjdii. Mai mult, a
refuzat chiar să participe. Desigur, că au mai fost și alte hibe la dosar!
Părintele Bălașa mi-a povestit că în
vremea când Părintele Anania era student la Medicină în Cluj, a făcut o
excursie în munții Vâlcei, la mănăstirile de pe acolo. Printre altele, s-a dus
și la Schitul Pătrunsa[11]. Era cu un călugăr, care cunoștea locurile. Au ajuns
cu greu pe cărările de munte până la schit. Se înnoptase bine, când ei, venind
dinspre munte, au bătut la poartă. Au început să latre cu vehemență niște
dulăi, care te băgau în sperieți. Într-un târziu s-a auzit o voce de bătrân,
Părintele Veniamin, care i-a întrebat cine sunt și ce poftesc.
,,- Suntem oameni buni, Părinte Veniamine,
și căutăm găzduire pentru o noapte la
sfinția-ta!”
,,- Oameni buni și venind dinspre munte la
ora asta mă îndoiesc c-ar putea fi! Dar cum vă cheamă și ce hram purtați?”
Au spus ei, iar Părintele Veniamin a legat
zăvozii și le-a deschis poarta. Erau rupți de osteneala drumului. Într-o
jumătate de oră, până ei s-au dezmorțit, Părintele Veniamin a turnat pe masă o
mămăligă pripită, niște ochiuri românești[12] și o bucată de brânză veche de
oaie. A mai adus o jumătate de țuică și au început să ospăteze. Mai rar cină
așa minunată ca cea din seara aceea! Atunci le-a spus Părintele Veniamin că are
un ucenic la Facultatea de Medicină din Cluj. Era Părintele Anania, dar ei nu-l
cunoșteau.
L-au rugat pe Părintele Veniamin să-i
scoale în crăpat de ziua, ca să aibă timp să urce pe un vârf de munte din
apropiere. Mi-a scăpat numele acelui vârf. Aflaseră ei că, în răsăritul
soarelui, dacă te uiți bine din vârful acela cu binoclu și ai noroc de cer
senin, vezi Dunărea preț de câteva minute. A
reușit să-i scoale în zori Părintele Veniamin și s-au urcat pe vârful
acela.
Într-adevăr, încă nu se ivise soarele, dar
cerul părea în flăcări la orizont și, prin binoclu, au văzut undeva departe, un
firicel lucios, șerpuind. Razele soarelui se reflectau în undele Dunării și
apoi se îndreptau spre munți.
Când s-au întors la schit, Părintele
Veniamin le pregătise o gustare. Acolo au văzut minune. Un cioban încălecase pe
o oaie și, cu cuțitul, dalta și ciocanul, îi făcea operație la cap. Era o oaie căpiată. I-a tăiat pielea de pe cap pe
un loc numai de el știut, i-a scalpat-o ușor, a desfăcut apoi țeasta capului cu
dalta. Au rămas creierii descoperiți. S-a aplecat atunci și, cu limba, a luat
ceva de pe creieri, ca un fel de gelatină și a scuipat-o jos. A pus apoi țeasta
la loc, a așezat pielea la locul ei, a cusut-o și apoi a dat drumul oii.
Aceasta a făcut câțiva pași, apoi a început să pască. Așa procedau acolo în
munte cu oile căpiate, altfel mureau.
18 Noiembrie
De dimineață mi-am dus geamantanul la gară
și mi-am luat bilet. La ora 10 eram așteptat de Părintele Valeriu Anania. I-am
dus un litru de țuică de prună.
Părintele Valeriu Anania, de când se
pensionase, locuia pe strada Brezoianu, în spatele Magazinului ,,Adam”, lângă
Parcul Cișmigiu, la 100 m de Palat. Mi-a spus că are apartamentul cumpărat.
Blocul acela e ocupat în exclusivitate de ofițeri. E liniște și poziție
frumoasă. locuiește la etajul II. Cum urci pe scară, ajungi chiar la ușa
dumnealui. Am ajuns la timp. Am sunat și mi-a deschis chiar părintele.
Apartamentul e format dintr-o cameră mare în formă de L, bucătărie și baie.
Este bine mobilat în interior. Două corpuri mari de bibliotecă din lemn
sculptat acoperă pereții principali. Are multe cărți. Patru geamantane negre, voluminoase,
stau gata de drum.
,,- Dac-am fost straisță-n băț toată
viața, desigur că și geamantanele au intrat în inventarul uzual!”
Un birou mare, din lemn sculptat era
așezat la fereastră. Deasupra de studio atârnau două tablouri. Unul reprezenta
un preot bătrân, cu plete și barbă, asemănător lui Gala Galaction[13].
,,- E bunicul meu, tatăl mamei!” mi-a
precizat Părintele Anania.
Alături era un alt tablou reprezentând o
caricatură: Părintele Anania ținând pe deget globul pământesc.
,,- E caricatura făcută de un craiovean cu
prilejul premierei piesei mele Greul
pământului!
În rest, multe aparate electrice străine:
magnetofoane, calculatoare, ceasuri electronice etc.
Părintele Anania este un tip atletic,
vânjos. Nu-i dai nici 50 de ani[14]. Barba și pletele îi dau un chip frumos,
impunător. Purta o cămașă neagră, ,,anti-jeg”, cum îi spunea dânsul, pe sub un
pulover de lână negru. Pe umeri ținea un cojoc. Purta blugi, iar în picioare
niște pâslari.
,,- Asta e chilia mea!” mi-a spus dânsul,
după ce m-a lăsat să-mi rotesc ochii prin încăpere. În glasul dumnealui se
surprindea o notă de ironie.
,,- Problema menajului am rezolvat-o bine!
Vine maica de la Patriarhie de câte două ori pe săptămână, îmi face
târguielile, îmi gătește și-mi ia rufele la spălat!”
Curând a intrat maica cu două ceșcuțe de
cafea. Era o femeie în vârstă.
Părintele Anania mi-a povestit peripețiile
prin care trecuse cu piesa sa de la Teatrul Național din Craiova. Se opuseseră
mulți la punerea ei în scenă. Și dumnealui se temea ca nu cumva să fie acuzat
de misticism. Verificările sunt foarte severe. O verificare a piesei o face
directorul teatrului, alta C. O . M. - ul[15] teatrului, alta Consiliul
Culturii, alta e la premieră cu factorii de partid și ultima, dacă e cazul, de
Comisia Ideologică de la Comitetul Central. Se aștepta să i-o respingă sau să-i
taie din ea. Chiar dacă s-ar fi întâmplat așa, ar fi spus că limba română nu
are cuvinte de aruncat la coș, ci că toate cuvintele sunt bune, iar ca scriitor
are datoria de a le promova. Cu chiu cu vai, piesa a trecut totuși și
directorul Teatrului, Dincă, a răsuflat ușurat, ca toți ceilalți de altfel.
Părintele Anania și-a repovestit incidentul cu patriarhul, cu Viețile Sfinților
Români, făcând legătură cu Bibliografia Revistei ,,Biserica Ortodoxă Română” a
mea.
,,- Față de dumneata am un complex de
vinovăție, că te-am pus la muncă, dar, pe de altă parte, sunt justificat de
aprobarea pe care a dat-o patriarhul. El nu și-a respectat angajamentul, nu
eu! Mi-a
mai făcut ceva asemănător cu niște fotografii. Am pus un om la treabă. A
făcut fotografii de vreo 3.000 lei, după aceea n-a mai vrut să aprobe plata.
Pentru ca să-mi spăl obrazul, am scos eu bani din buzunar și i-am dat omului.
Cu Biblia, de asemenea. Formasem echipe, le dădusem de lucru, aproape
rezolvasem cu hârtia, când a lăsat totul baltă. E foarte greu să lucrezi cu un
asemenea om, complet lipsit de caracter și de demnitate!”[16]
I-am spus de Părintele Nicolae Jinga[17]
și l-am rugat să-l ajute. A fost de acord și a rămas ca Părintele Jinga să-i
scrie sau să-l viziteze.
Părintele Anania făcea o lucrare cu
privire la Sentimentul religios în poezia română. I-l ceruse Părintele I.
Bria[18] la Geneva, pentru a publica acolo un volum despre cultura și
spiritualitatea românească.
Părintele Anania s-a plâns de
rigiditatea cu care a fost maltratat
planul editorial pe 1984. Din cauza aceasta, directorul de la Editura Univers,
Romul Munteanu[19] e bolnav. Nu numai că i-a tăiat trei sferturi din lucrările
propuse, dar i-a tăiat și ce nu trebuia, fără să-l întrebe pe el sau alți
factori din editură. La literatura străină se merge pe principiul de a nu se
publica lucrări ale scriitorilor contemporani, pentru a nu le plăti drepturi de
autor în valută. Din această cauză suntem nevoiți să tot reedităm pe
Shakespeare și pe alții din vremea veche. Tot așa e și cu teatrul. Anul trecut
s-a jucat o piesă a unui dramaturg american. Omul cerea 500 dolari pe an. Sumă derizorie. Piesa i-a fost scoasă cu
câteva zile înainte de premiere.
S-a dat o dispoziție în ultima vreme ca să
nu se mai publice cărți de memorialistică. Cartea Părintelui Anania, Rotonda
plopilor aprinși, a fost ultima carte de acest gen, care a mai fost publicată.
S-a constatat că în cărțile de memorialistică se exprimă multe idei și poziții
sui generis, care, cel mai adesea, nu sunt pe linia ideologiei oficiale.
I-am vorbit Părintelui Anania de
proiectele mele pe linie editorială. Când a auzit de etnoistorie, de Cronica
nescrisă a românilor, a luat din raft un volum din cartea sa Greul
pământului și a citit ce a scris acolo
Valeriu Râpeanu[20] cu privire la rolul acestei ramuri complet neglijată. M-a
sfătuit să continui cu toate pânzele sus.
Părintele Anania speră ca anul viitor să
publice Salba Carpaților. Este o lucrare curajoasă, abordând tema mănăstirilor
și a călugărilor, temă căzută de multă vreme în desuetudine. Pe la toate editurile i s-a râs în nas și i s-a
spus că tema nu e reprezentativă pentru poporul român. A găsit însă un editor
și speră că anul viitor s-o vadă în librării.
Când i-a apărut Rotonda plopilor aprinși,
i-a dus un exemplar patriarhului. Prima întrebare pe care i-a pus-o a fost: ,,-
Cât ți-a dat pentru ea?” A rămas foarte descumpănit, când a aflat că a luat ca
drepturi de autor 40.000 lei. Dumnealui aflase că la edituri nu se mai plătesc
drepturi de autor, astfel că acum doar nebunii și cei ce nu au ce face mai
scriu acolo.
Părintele Anania mi-a recomandat să fac o
vizită la prietenul său, doctorul oftalmolog Begu din Craiova, care are și o
serie de invenții în domeniu.
Am aflat cu acest prilej că toate
lucrările de istorie și ideologie trebuie să aibă avizul Comisiei ideologice,
comisie înființată anul acesta, în urma Consfătuirii de la Mamaia[21]. Aceasta
este un fel de super-cenzură.
La ora 12 m-am despărțit de Părintele
Anania. M-am dus la gară. La 12.35 aveam accelerat spre Botoșani.
*
* *
Părintele Anania a revenit după Revoluție
în viața bisericească, ajungând în scurt timp mitropolit la Cluj. L-am mai
întâlnit o dată, cu prilejul instalării Preasfințitului Episcop Nicodim al
Severinului și Strehaei. Atunci am mai schimbat câteva cuvinte față către față
în stradă. Trecuse de 80 de ani, era puțin aplecat și mersul îi era greoi.
Mai multe scrisori ne-au menținut legătura
de-a lungul anilor. Mi-a încredințat un text ca să-l folosesc ca prefață la o
antologie de poezie religioasă.
Îmi amintesc că la un moment dat am avut o
problemă foarte spinoasă, crucială și am îndrăznit să-i dau telefon la Cluj și
să-i cer sfatul. Răspunsul a venit prompt și mi-a amintit de mama lui Ștefan
cel Mare:
,,- Este crucea ta și du-o cu curaj și
demnitate până la capăt, oricât de greu ți-ar fi! Nu-ți va da Dumnezeu mai mult decât poți tu
duce!”
Încă de când era în viață, m-a trecut pe
lista privilegiaților care primesc revista mitropoliei, ,,Tabor” gratuit. De
câte ori o primesc, parcă aș primi o vizită a fondatorului ei. În ajunul fiecărei
duminici și sărbători, pun pe conturile mele de pe facebook, linkedin și trimit
pe e-mail la câteva sute de corespondenți filmul selectat de pe Youtub, care-l
prezintă pe Părintele Valeriu Anania rostind predica zilei respective. Având în
vedere că fiecare predică a sa este audiată astfel de sute de români de pe
toate meridianele globului, consider că și în felul acesta îi țin și eu memoria
vie. Îl am în pomelnicul familiei și-l pomenesc la toate slujbele, ca pe unul
care a însemnat mult în trecerea mea prin lume!
Pr. Al.
Stănciulescu-Bârda
[1]
Arhim. Grigore Băbuș, vezi notele de mai sus.
[2] Pr. Prof. Dr. Petru Rezuș(1913-1995),
preot și profesor universitar la
Institutul Teologic din București de Teologie fundamentală. S-a pensionat în
1974. Nu l-am avut profesor, dar am corespondat cu el mult timp.
[3] Șerban Cioculescu(1902-1988), critic
și istoric literar, profesor și publicist. Am discutat cu dânsul de cel puțin
două ori la Biblioteca Academiei. Mi-a făcut și recenzie la cartea cu G.
Călinescu. În volumul I din Jurnal relatez pe larg discuțiile cu el. Îmi
amintesc că mi-a mai spus, printre altele: ,,- Cred că dacă poeziile dumneata
ar fi citite de tovarășul Ceaușescu, i-ar place!” De moment, m-am bucurat, dar
abia după aceea mi-am dat seamă că era una din obișnuitele ironii usturătoare
ale marelui critic. Vezi și articolul: Al. Stănciulescu-Bârda, Șerban
Cioculescu, în ,,Datina", Tr. Severin, an. VIII(1996), nr. 1681(29 aug.),
p. 8; nr. 1695(8 sept.), p. 5; în vol. Al. Stănciulescu-Bârda, Coșulețul cu
flori, Bârda, Editura Cuget Românesc, 1997, pp. 97 - 99; în vol. Al.
Stănciulescu-Bârda, Momente și schițe, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2000,
pp. 255 – 258. Și, totuși, Șerban Cioculescu a făcut o recenzie la una din
cărțile mele: Cioculescu, Ș., Marginalii la câteva ,,aforisme și reflecții",
în ,,Flacăra", București, an. XXXIII (1984), nr. 51(21 dec.), p.15.
[4] Pușcăria de la Jilava a fost în prima
parte a existenței sale(1907-1948) închisoare militară, unde își făceau
detenția militarii condamnați. Era una dintre cele mai grele închisori. După 1948
au fost duși acolo și condamnați civili. Funcționează și azi ca penitenciar.
[5] Mitrop. Antonie Plămădeală, vezi
notele de mai sus.
[6] Justinian Marina(1901-1977),
patriarhul Bisericii Ortodoxe Române(1948-1977).
[7]Gheorghe Gheorghiu-Dej(1901-1965),
liderul comunist al României(1947-1965).
[8] Schitul Dragoslavele este situat în
comuna Dragoslavele din județul Argeș. A fost construit în 1929 ca reședință
patriarhală și loc de odihnă pentru preoți. În 1949, patriarhul Justinian a
adus acolo o biserică de lemn din Borșa (Maramureș). Are statut de
stavropighie, fiind subordonată direct Patriarhiei Române.
[9] Deținuții politici au fost grațiați
prin decretul 310/16 iunie 1964. E vorba de eliberarea a 3.467 deținuți
politici. Din câte cunosc, Părintele Anania ar fi fost condamnat în urma
mișcărilor studențești de la Cluj, ca protest la înăbușirea revoluției din
Ungaria din 1956. Părintele Anania era student la Medicină în Cluj și a fost
considerat unul dintre organizatorii acelor manifestări.
[10] Firmilian Marin(1901-1972),
mitropolit al Olteniei(1948-1972), autor de cărți și studii, mitropolit
cărturar. L-am cunoscut în 1968.
[11] Mănăstirea Pătrunsa din comuna
Bărbătești jud. Vâlcea, mănăstire de călugări. Are două biserici. Cea mai
veche, ,,Sf. Cuv. Paraschiva” este din 1740.
[12] Părintele Bălașa mi-a precizat că era
vorba de ouă fripte în apă, fără grăsime.
[13] Gala Galaction(1879-1961), preot,
profesor universitar, scriitor, publicist, membru al Academiei Române,
traducător al Bibliei în limba română din limba ebraică.
[14] În realitate, atunci avea 62 ani.
[15] Consiliul Oamenilor Muncii.
[16] Se referea la patriarhul Justin
Moisescu.
[17] Nicolae Jinga, preot în Orșova, la
vremea aceea era și secretar la Protoieria Tr. Severin. Autor al mai multor
cărți de poezie și eseuri poetice, devenit mai târziu membru al Uniunii
Scriitorilor din România. La vremea aceea o carte a lui reușise la concursul de
poezie al Editurii ,,Cartea Românească” din București, dar fusese tăiată din
planul editorial.
[18] Ion Bria(n. 1929), preot, profesor
universitar, teolog, publicist, reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române la
Consiliul Ecumenic de la Geneva, director la acel consiliu.
[19] Romul Munteanu(1926-2011), scriitor,
editor, critic și istoric literar.
[20] Valeriu Râpeanu(n. 1931), scriitor,
critic și istoric literar, eseist, profesor universitar.
[21] Cred că este o eroare. În realitate,
conferința avusese loc în luna august 1983 la Mangalia. Vezi notele de mai sus.
LATRATUL
CAINELUI
Sfantul
Sofronie Saharov
Mintea este curata atunci când se leaga de
Dumnezeu, atunci când nu dam nici o importanta ispitelor. Se întâmpla ceea ce
se petrece cu masinile si cu câinii: când depasim un câine, acela continua sa
latre, dar la un moment dat oboseste si se opreste. Astfel si cu ispitele:
trebuie ca mintea sa se lipeasca de Dumnezeu si sa nu gândeasca la nimic
altceva. În felul acesta putem înfrunta ispitele.
Sfantul
Sofronie Saharov, Cunosc un om in Hristos – Parintele Sofronie de la Essex,
traducere de Pr. Serban Tica, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 301
In
memoriam: Mitrop. Bartolomeu(Valeriu) Anania(V)
17 Mai 1981
Am vorbit la telefon alaltăieri cu
Părintele Valeriu Anania. Mi-a confirmat primirea lucrării mele Bibliografia
Revistei ,,Biserica Ortodoxă Română”(1874-1983)(I) și mi-a precizat că ,,nu
sunt obligații imediate”. Ca atare, trebuie să continui lucrarea. M-a plictisit
și m-a epuizat această lucrare. E un lucru de rutină și rugină. Va folosi
altora. Mie îmi va folosi mai puțin, doar ca instrument de lucru. Aș vrea să
las mintea să zboare și să scormonească. Voi termina eu însă și pe asta odată
și odată!
26 Iunie 1982
Am fost la Părintele Valeriu Anania,
directorul Institutului Biblic al Patriarhiei Române. Mi-a trecut Bibliografia
în planul editorial al Patriarhiei pe 1983, exprimându-și convingerea că va
obține aprobarea pentru publicare de la Departament. Mi-a spus că mi-a citit
prefața de la Coloana Infinitului, vol. I și m-a întrebat dacă ,,sunt membru de
partid”, pentru că am pus în prima frază ,,partidul nostru”. Am încercat să-i
explic că fraza nu-mi aparține, că la editură, cu o singură excepție(redactorul
Gheorghe Marin), nu se știe că sunt preot. I-am povestit apoi de convorbirea cu
Damaschin Severineanul. Se pare că s-a convins.
30 Iulie 1982
Părintele Valeriu Anania se pensionează la
1 septembrie. Nu l-am întâlnit pe dânsul. E plecat la Mănăstirea Văratic. Toți
îl regretă, numai cine ar trebui să vadă în el ceea ce este de fapt jubilează.
Am vorbit cu Părintele Arhim. Grigore
Băbuș[1], directorul Bibliotecii Sfântului Sinod, un tip de mitropolit. Aproape
că-l idolatrizează pe Părintele Anania. Sunt prieteni la cataramă de mulți ani.
Mi-a povestit multe lucruri interesante despre Părintele Anania.
Cu ani în urmă, Părintele Băbuș, care-i
mai în vârstă decât Părintele Anania, slujea la Mănăstirea Antim. Într-o zi s-a
trezit cu un tânăr vânjos, mândru, plin de viață, cu o mustăcioară abia mijind.
În ochii lui vii, mari și inteligenți, se putea citi cu ușurință setea de
viață. Cu toată hotărârea, tânărul i-a spus:
,,- Părinte, vreau să intru în mănăstire!”
Părintele Băbuș a încercat să-l sfătuiască
să se răzgândească. Locul lui era în lume, în libertate, în viața socială.
Tânărul i-a spus, fără ezitare:
,,- Părinte, simt că în lume mă împrăștii
și mă pierd! Doar în mănăstire pot să fiu eu însumi și să scriu ceea ce am de
spus lumii!”
,,- Bine, fiule, bine, dar vezi dumneata,
că venind în mănăstire va trebui să suporți mojiciile cine știe cărui mojic de
stareț, care te freacă până îți iei lumea în cap. Atunci vei regreta!”
,,- Tocmai asta vreau, părinte! Să fiu
strâns puțin de pe drumuri!”
Și tânărul, care nu era altul decât
Părintele Valeriu Anania, a rămas. Au locuit împreună la Mănăstirea Antim, în
aceeași chilie. Părintele Anania fuma și ședea noaptea până foarte târziu.
Părintele Băbuș nu putea să doarmă și mereu îl tot îndemna:
,,- Mai culcă-te, măi băiatule, că de aia
a lăsat Dumnezeu noaptea!”
,,- Acuș-acuș!” îi răspundea tânărul, dar
orele treceau pe nesimțite. Dimineața, numai ce-i zicea Părintelui Băbuș:
,,- Ia, mă, Grigore, să-ți mai citesc una
făcută azi-noapte!”
Părintele Anania începuse să se afirme în
viața culturală. Au fost între timp amândoi arestați și condamnați. După
ieșirea din pușcărie, reabilitându-și situația, Părintele Anania a fost trimis
în S. U. A. În repetate rânduri s-a pus problema lui. Patriarhul Justinian[2]
ținea mult la el, fiind amândoi vâlceni, și dorea să-l facă ierarh, dar
confrații îl săpau mereu. Chiar până la
Ion Gheorghe Maurer[3] a ajuns ca să-i ceară aprobare să-l facă pe Părintele
Valeriu Anania vicar patriarhal. Maurer i-a zis patriarhului:
,,- Preafericite, dacă-l aducem pe Anania
aici, pierdem în S. U. A. un om de neînlocuit. El ne aduce servicii serioase
acolo și de aceea nu putem renunța!”
La sărbătorirea a 35 de ani de la
absolvirea seminarului, Părintele Valeriu Anania a fost invitat în țară de colegii săi. A venit cu mașina, un
,,Cadillac” cum nu se prea poate întâlni prin țara noastră. Aceasta a făcut ca
să-și achiziționeze mai mulți dușmani. Noi manevre au fost făcute ca să fie
,,aranjat”. Și, într-adevăr, l-au
,,aranjat”.
Cu prilejul unei alte veniri, patriarhul,
bătrân și bolnav, a vrut să pună problema lui din nou în Sinod. Totul era
pregătit însă. Părintelui Anania nu i s-a mai permis să plece în străinătate și
i s-a oferit un post de …. corector la tipografie. Cu mare greutate a reușit
patriarhul Justinian să reînființeze
postul de director al Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă și să-l
numească pe Părintele Anania în acel post. A fost tot ce a putut face pentru
el. Timp de cinci ani Părintelui Anania nu i s-a permis să părăsească țara
pentru a se duce în S. U. A. ca să-și rezolve treburile de acolo. Când a
plecat, nici un ierarh nu credea că se va mai întoarce. Și, totuși, Părintele
Anania s-a întors, spre indignarea multora.
Patriarhul Justin[4] i-a făcut tot felul
de greutăți. Gânduri înaripate ale Părintelui Anania au fost sugrumate fără
milă. Toți își dau seama că în fața Părintelui Anania nu pot să stea. Puterea
lui de argumentare este imbatabilă. La un moment dat, patriarhul l-a trecut
repede prin toate treptele pe un oarecare M. și l-a trimis în S. U. A., ca să
fie numit episcop acolo. S-a produs o reacție foarte puternică în comunitatea
românească din America și acela a trebuit să se reîntoarcă repede în țară.
Dându-și seama că au greșit, patriarhul și
Departamentul Cultelor s-au gândit la
Părintele Anania. Pentru aceasta l-au chemat la departament și, după ce l-au
periat cu tot felul de osanale, i-au propus să se reîntoarcă în Statele Unite
pentru a liniști spiritele și pentru ,,a pune pe roate” ideea înființării unei
episcopii românești acolo. Părintele Anania le-a spus:
,,- Știți bine câte servicii am făcut
statului român! Care mi-a fost răsplata? Atâta timp cât în țară nu există loc
de ierarh pentru mine, cu atât mai mult
cred că eu nu sunt cel mai îndreptățit să contribui la crearea unei episcopii
în S. U. A.!” Și-a plecat.
Apariția celor două volume de teatru în
versuri, Greul pământului, au fost o adevărată lovitură de grație, pe care au
primit-o numeroșii săi dușmani.
,,- Când ție, - mitropolit sau patriarh -,
zicea Părintele Grigore Băbuș, ți se pun pe masă două cărți cât două cărămizi,
cum poți să stai în fața autorului? Te faci mic-mic și ți-e rușine că ai
nedreptățit un asemenea om!” Dar nimeni nu are timp să se gândească la aceasta.
Dându-și seama de o astfel de situație,
Părintele Anania a hotărât să se pensioneze. Când i-a prezentat patriarhului
cererea, acesta, surprins, a ezitat să semneze, întrebându-l:
,,- Dar pe cine crezi că putem pune în
locul dumneata? Nu se poate!”
,,- Preafericite, i-a zis Părintele
Anania, anul trecut, când voiați să mă trimiteți în Statele Unite, aveați o
formulă. Aceea poate fi valabilă și azi!”
Nu se știe încă dacă până la urmă
patriarhul îi va aproba cererea și-i va semna decizia de pensionare.
Părintele Anania are un apartament în zona
Cișmigiului și acolo urmează să se retragă după pensionare. Părintele Băbuș a
afirmat cu toată convingerea că:
,,-
Prin demisia lui Anania literatura română va câștiga mult, dar Biserica va
pierde enorm, însă actualii stăpâni ai ei sunt inconștienți de aceasta!
13 Septembrie 1982
O săptămână destul de agitată, cu multe
bune și rele. Am primit veste de la Părintele Valeriu Anania că, înainte de a
se pensiona, a obținut de la patriarh aprobarea planului editorial pe 1983, în
care figurează și lucrarea mea Bibliografia centenară a revistei ,,Biserica
Ortodoxă Română”(650 pag., 4000 exemplare). E o reușită bună, dar rămâne de
văzut dacă se obține și aprobarea Departamentului Cultelor.
8 Aprilie 1983
L-am întâlnit pe Părintele Băbuș[5],
bibliotecarul Sfântului Sinod. Mi-a spus
mai multe despre Părintele Anania. După apariția memoriilor cu Vasile
Voiculescu[6] în ,,Luceafărul”, Părintele Anania a făcut mare caz pentru faptul
că i-au fost înlocuite câteva cuvinte din text. I-a amenințat pe cei de la
redacție, că nu le va mai da nimic, dacă-i lezează astfel demnitatea sa de om
și de scriitor.
Despre incidentul Părintelui Anania cu
patriarhul Justin Moisescu, Părintele Băbuș mi-a spus că Părintele Anania a
cerut ca să i se încheie în prealabil un contract de editare pentru Viețile
Sfinților Români și să i se ramburseze jumătate din suma drepturilor de autor
la încheierea contractului, pentru a nu avea surpriza pe care am avut-o eu cu
Bibliografia Revistei ,,Biserica Ortodoxă Română”. În același timp, a pretins
să-i fie încadrată cartea în categoria lucrărilor literare și retribuit în
consecință. Patriarhul a refuzat. Ducându-se apoi cu alte probleme la patriarh,
acesta l-a întrebat:
,,- Și nu vrei, hai, să faci Viețile
Sfinților Români?”
,,- Eu fac lucrarea, Preafericite, a răspuns Părintele Anania, dar am pus câteva
condiții, care doresc să fie respectate!”
,,- Da, dar parcă sfinții nu erau așa
ahtiați după bani!” i-a replicat patriarhul.
,,- Nu sunt nici eu ahtiat după bani,
Preafericite, am cu ce trăi! Vreau numai să-mi fie respectată demnitatea de
scriitor și nimic mai mult!”
Părintele Băbuș a continuat cu câteva
păreri personale.
,,- Și, în fond, ce-a făcut ăsta[7],
domʼle? Și-a luat un doctorat la tinerețe și a scris broșurica aceea cu
ierarhia[8], până s-a văzut călare pe situație. L-a avut pe frate-său tare în
partid și astfel a fost catapultat, când profesor universitar, când mitropolit
al Ardealului, când al Moldovei și acum patriarh. Frate-său acum este în
Comitetul Central[9] și de aceea și poziția lui e definitivă, doar moartea îl
mai poate mișca de unde s-a cățărat. De când s-a văzut asigurat, n-a mai scris
nimic. Predicile și pastoralele lui sunt apă de ploaie, vacs. În rest, și-a
pierdut timpul cu băutura, cu țigările, chefurile….! Halal cărturar, dacă mai
poate fi socotit astfel un asemenea senil!”
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
[1] Arhim. Grigore Băbuș, a se vedea
notele de mai sus.
[2] Patr. Justinian, vezi notele de mai
sus.
[3] Ion Gheorghe Maurer, vezi notele de
mai sus.
[4] Justin Moisescu (1910-1986), patriarh
al Bisericii Ortodoxe Române (1977-1986).
[5] Arhim. Grigore Băbuș, directorul
Bibliotecii Sfântului Sinod.
[6] Vasile Voiculescu(1884-1963), medic,
poet și scriitor român, a făcut parte din mișcarea ,,Rugul Aprins” de la
Mănăstirea Antim, condamnat politic la mulți ani de detenție.
[7] Referire la patriarhul Justin
Moisescu.
[8] E vorba de lucrarea Ierarhia bisericească
în epoca apostolică.
[9] Părintele Grigore Băbuș făcea o
eroare, din cauza unei coincidențe de nume. Patriarhul Justin Moisescu,
originar din jud. Argeș, l-a avut frate pe Titus Moisescu(1922-2002),
muzicolog, bizantinolog și editor, fost director al Editurii Muzicale. În
Comitetul Central era membru un Moisescu, dar acela era Anton
Moisescu(1912-2002), originar din Galați, om politic român, comunist, fost
guvernator al Băncii naționale, ambasador, membru în Marea Adunare Națională,
membru al Comitetului Central (1955-1969).
Un
elev trist
În timp ce se afla în fața copiilor din clasa a 5-a, Doamna M. în prima zi de școală le-a spus un neadevăr,
majoritatea profesorilor, le-a spus elevilor săi că îi iubește pe toți la fel
de mult.
Totuși , acest lucru nu era posibil deoarece în primul rând , cufundat
în banca sa, era băiețelul numit Gheorghe A.
Doamna M. îl urmarise pe Gheorghe în anul precedent și observase că
acesta nu se juca cu ceilalți copii, hainele sale erau neîngrijite și era
murdar mai tot timpul.
Și Gheorghe putea fi nesuferit. Se ajunsese până acolo încât Doamnei M.
îi făcea plăcere să scrie pe lucrările acestuia, cu un creion gros și rosu, un
X mare și îngroșat și să îi dea nota 4.
La școala la care preda doamna M. trebuia să revizuiască toate
caracterizările elevilor, iar pe Gheorghe îl lăsase intenționat la urmă .
Totusi, când a deschis dosarul acestuia, a rămas surprinsă să vadă că
profesoara din primul an scrisese: “face temele cu grijă , este manierat și
este o plăcere să fi în preajma lui.
Profesoara din clasa a 2-a scrisese: "Gheorghe este un elev
excelent, apreciat de colegii săi , dar este tulburat de faptul că mama sa
suferă de o boala incurabilă , iar viața de acasă trebuie să fie foarte
grea"
Profesoara din clasa a 3-a scrisese:
"Moartea mamei sale l-a afectat mult. Se străduiește foarte mult, dar pe
tatăl său nu îl prea interesează , iar climatul de acasă îl va afecta în curând
, dacă nu se va schimba ceva".
Profesoara dintr-a 4-a a scris:
"Gheorghe este retras și nu mai este interesat de școală. Nu are mulți
prieteni și uneori adoarme în timpul orei" .
De-acum, doamna M. înțelesese problema și
i-a fost rușine de ce făcuse. S-a simtit și mai prost când elevii ei i-au adus
cadouri de Crăciun, legate cu panglici frumoase și împachetate în hârtie
stralucitoare mai puțin Gheorghe.
Cadoul acestuia era împachetat cu hârtie
obișnuită de culoare maro.
Doamnei M. i-a fost greu să îl deschida în fața celorlalți.
Unii dintre elevi au inceput sa râdă când a descoperit o brățară căreia
îi lipseau unele pietre și o sticluță de parfum pe trei sferturi goală .
Ea i-a certat când a observat că brățara era drăguță și parfumul mirosea
frumos. Gheorghe A. a rămas după ore în acea zi doar pentru a-i spune :
"Doamna M., astăzi miroși exact ca și mama".
După ce copiii au plecat, doamna M. a
plâns timp de aproape o oră .
În acea zi, a încetat să mai predea citirea, scrierea și aritmetica și a
început să îi învețe altfel pe elevi.
Doamna M. i-a acordat o atenție deosebită lui Gheorghe.
Pe măsură ce lucra cu el, mintea sa a
început să își revină .
Cu cât îl încuraja mai des, cu atât acesta reacționa mai bine.
Până la sfârșitul anului, Gheorghe ajunsese cel mai isteț elev din casa
și , în ciuda promisiunii că îi va iubi pe toți la fel, a devenit alintatul
său.
Un an mai târziu , a găsit o scrisoare de la Gheorghe în care ii spunea
că e cea mai buna profesoară pe care o avusese vreodată .
Au mai trecut încă șapte ani până a mai primit un semn de la Gheorghe.
Apoi el i-a scris că terminase liceul al treilea în clasă , și că ea
rămăsese cea mai bună profesoară pentru el.
Cinci ani mai târziu , a mai primit o scrisoare care spunea ca va
termina în curând și facultatea cu cele mai bune rezultate.
Încă o dată o asigura pe doamna M. că fusese cea mai bună profesoară .
Apoi au mai trecut încă cinci ani și a mai venit o scrisoare, cu același
mesaj, dar numele expeditorului era schimbat: Dr. Ing. Gheorghe A.
Apoi o noua scrisoare în care o anunța că se va căsători .
Îi spunea că tatăl său a murit cu câțiva ani în urma și o întreba daca
ar vrea să participe la nunta și să stea în locul în care sta de obicei mama
mirelui.
Bineinteles că a acceptat.
Și a purtat brățara căreia îi lipseau unele pietre si a folosit același
parfum pe care îl primise demult de la Gheorghe.
S-au îmbrățișat , iar Gheorghe i-a soptit la ureche..
"Multumesc pentru că ai crezut în mine. Mulțumesc pentru că m-ai
făcut să mă simt important și mi-ai arătat că pot însemna ceva."
Doamna Moșteanu i-a șoptit cu lacrimi în ochi "Gheorghe, ai inteles
greșit .
Tu esti cel care m-a învățat că pot schimba ceva. Nu am stiut cum să
predau elevilor până te-am întâlnit pe tine."
Deci,
Nu poți niciodată să știi cum poți influenta viața altora prin ceea ce
faci sau prin ceea ce nu faci.
Ține seama de acest lucru în aventura ta prin viață și încearcă să
schimbi în bine ceva în viața celorlalți cu care te intersectezi.
Și nu uita:
Nimeni nu are dreptul să privească o altă
persoană de sus, decât în momentul în care se apleacă și-ntinde o mână pentru a
o ajuta să se ridice!
Fii Om !
Inima Sus !
RASARITUL
SOARELUI
Sfantul
Tihon din Zadonsk
Vezi dimineata cum rasare luminos soarele
si îi bucura pe toti. Gândeste-te cu cât mai mare va fi bucuria ce o vor simti
acele suflete în care va straluci Hristos, Fiul lui Dumnezeu, vesnicul Soare al
Dreptatii. Fie dar ca aceasta întâmplare sa te învete a te ruga Lui cu osârdie,
pentru ca sa se aprinda si în inima ta lumina cea bineplacuta a harului Sau.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in
imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 65.
In
memoriam: Mitrop. Bartolomeu
(Valeriu
Anania)(IV)
11
Noiembrie 1979
Azi am lucrat binișor la Biblioteca
Academiei din București. De dimineață am fost la Tipografia Patriarhiei. Voiam
să dau la legat volumele XIX-XXI din manuscrisele mele, seria Scrieri. Au
motivat în tot felul că e lucrarea grea, că sunt volume prea mari. Nu le-am
lăsat. Am luat legătura apoi cu Domnul Tudoran de la secția ,,Corectură”. Mi-a
arătat șpaltul cu articolul meu Letopisețul Cantacuzinesc. Varianta
Căldărușani[1]. Iar nu mi-au băgat textul manuscrisului propriu-zis, ci doar prezentarea
lui, pe care am mai publicat-o de două ori[2]. Pe această temă am avut o
discuție și un schimb de scrisori cu Părintele Valeriu Anania în primăvară.
Acum nu l-am găsit ca să cer retragerea materialului.
19
Ianuarie 1980
Am mers la redacția revistei ,,Biserica
Ortodoxă Română”. L-am găsit acolo pe Domnul Alexandru Ioniță, redactor. Mi-a
dat un număr de revistă. Mi-a apărut prima parte din Letopisețul
Cantacuzinesc[3]. Următoarele trei părți vor apare în cursul acestui an.
Materialul cu Bocetul și ritualul înmormântării[4] l-a băgat în nr. 11-12/1980.
Urmează să apară prin mai-iunie a.c. revista. L-am căutat pe Părintele Valeriu
Anania, dar, din păcate, nu l-am găsit.
23
Februarie 1980
Am ajuns în București cu un accelerat. În
capitală e foarte frig. De dimineață am mers la redacția revistei ,,Biserica
Ortodoxă Română”. Am aflat că articolul cu bocetul mi l-au băgat în nr. 11-12,
cel cu Eufrosin Poteca[5] în nr. 1-2, iar cel cu letopisețul[6] în nr. 3-4.
Sumarele sunt deja aprobate de patriarh. Actualul redactor, Alexandru Ioniță[7]
e foarte amabil. Și eu am fost atent însă și l-am respectat cum se cuvine. La
redacție l-am întâlnit și pe Petre David[8]. Foarte acru și ironic. Scoate
vicarului patriarhal Antonie Plămădeală[9] o culegere de studii. A apărut
volumul II din Istoria Bisericii Ortodoxe Române a părintelui Mircea
Păcurariu[10].
Am vorbit cu Părintele Valeriu Anania.
Mi-a relatat despre felul cum l-a cunoscut pe Cristian Popișteanu[11], cum i-a
solicitat acesta un articol cu Dionisie Exiguul[12], mi-a exprimat părerea sa
foarte bună despre Părintele Dumitru Bălașa.
Mi-a povestit câteva episoade din timpul
șederii sale în S. U. A., unde va pleca din nou la 1 martie pentru vreo trei
luni. Mi-a vorbit despre o nouă piesă a sa de teatru închinată lui Petru
Asan[13], piesă cu care se va deschide stagiunea la Teatrul de la Craiova. Am
vorbit apoi despre materialele de la revistă. Având în vedere că anul viitor se
împlinesc 110 de ani de când apare revista ,,Biserica Ortodoxă Română”[14], i-am
propus o bibliografie a revistei. A fost entuziasmat. Mi-a relatat că e și
gândul dumnealui de acum 25 de ani. Mi-a arătat apoi că lucrarea este cap de
afiș în planul editorial pe 1982, dar că nu găsește pe nimeni să se angajeze.
În final, am stabilit că mâine-dimineață la ora 9 să-i aduc oferta și un
proiect de sumar pentru a merge la patriarh să obțină aprobarea și să-mi dea
apoi o comandă fermă pentru a avea siguranță că nu voi munci degeaba.
A fost cea mai mare bucurie, pe care mi-a
făcut-o azi cineva, cu prilejul zilei mele de naștere, azi când am împlinit 28
de ani! Mulți înainte și Doamne-ajută, fiindcă mai am multe de făcut! Am
cumpărat un rând de veșminte negre pentru Malovăț(1.716 lei) și un Minei pe
Martie. Am dus volumele XXIV-XXVI din Scrieri la legătorie. Nu sunt încă gata
vol. XXII-XXIII. Legătorul e foarte aglomerat cu proiectele de diplomă.
Am lucrat apoi la Biblioteca Academiei
Române, la Chestionarul lui Odobescu.
24
Februarie 1980
De dimineață am dactilografiat oferta
pentru lucrarea Revista ,,Biserica Ortodoxă Română” – Bibliografie și am
predat-o Domnului Grifonie[15] s-o ducă Părintelui Anania pentru audiența la
patriarh.
6
Iulie 1980
Am vorbit cu Părintele Anania. S-a întors
din S. U. A. I-am dus o sticlă de șampanie și a primit-o cu satisfacție. Am
discutat despre Bibliografia Revistei ,,Biserica Ortodoxă Română”. Am ajuns la
concluzia că nu are niște idei preconcepute, ci orice propunere, dacă pot s-o
argumentez convingător, o primește. A fost foarte entuziasmat, când i-am vorbit
de proiectata lucrare ,,Telegraful Român” și conștiința unității naționale.
Mi-a promis că mă va susține să obțin aprobarea. De altfel, ar fi datoria
Sibiului să scoată această lucrare, dar, deocamdată, până nu va fi ales noul
mitropolit, nu se poate vorbi nimic. Părintele Anania a spus că ,,dacă va fi
nenorocul să vină în acest post un acultural, nu se va putea face nimic!” Am
zis: ,,Deie Domnul să fie cum gândesc eu!” A sesizat îndată aluzia și mi-a
spus:
,,- A, nu poate fi vorba să mă aleagă pe
mine! Aici e vorba de mult păienjeniș, care se țese în culise și nu am șanse!”
Are o carte de teatru comentat la Editura
,,Eminescu”.
25 Octombrie 1980
Am vorbit ieri cu Părintele Valeriu
Anania, directorul Institutului Biblic al Patriarhiei. Și-a cerut scuze pentru
că nu mi-a răspuns la ultima scrisoare din lipsă de timp. În legătură cu
Bibliografia Revistei ,,Bibliografia Ortodoxă Română”, mi-a spus:
,,- Grija dumneata trebuie să fie
orientată spre realizarea lucrării. Publicarea ne privește pe noi. Termină cât
mai repede și adu-mi manuscrisul, iar pe urmă lasă pe mine, c-oi fi eu în stare
de el. Nu trebuie să-ți pui problema spațiului tipografic. Asta este lucrare
care apare o dată la un secol și ca atare merită orice sacrificiu. Fie vom
scoate un număr special de revistă, fie vom obține aprobare s-o scoatem sub
formă de carte, asta-i treaba noastră. Dumneata fă-o!” În încheiere, mi-a spus:
,,- Cu bine și să ne dai tot lucruri bune!”
26 Noiembrie 1980
Am vorbit cu Părintele Valeriu Anania.
Deși este conștient că vor fi destule greutăți, speră, totuși, să-mi publice
Bibliografia Revistei ,,Biserica Ortodoxe Române”(1874-1983). Mi-a spus că are
greutăți în a-l convinge pe patriarh ca să semneze adresa către Societatea
Biblică Britanică în vederea reeditării Bibliei lui Șerban(1688). Dânsul a
purtat tratative cu reprezentanți ai societății și i-a convins să reediteze
Biblia, dar cu textul paralel al limbii actuale române.[16]
Mi-a apărut cursul de metafizică al lui
Eufrosin Poteca[17]. Este al XXXIV-lea material publicat până acum.
27 Ianuarie 1981
Zilele acestea mi-am pus corespondența la
punct și lucrările pentru volumul IV din seria Mehedinți - Istorie și Cultură.
Am trimis studiul Eufrosin Poteca inedit. Cursul de Istoria Filozofiei la
,,Revista de Filozofie”; Părintelui Valeriu Anania, la București, reportajul
Însemnări privind activitatea culturală a clerului de mir(nov. - dec. 1981)
pentru revista ,,Biserica Ortodoxă
Română”[18]; Domnului Virgil Joița, la Craiova,
studiul Fond și formă în studiul istoric după concepția lui Nicolae
Bălcescu, pentru a mi-l trimite la Iași, în vederea publicării în ,,Anuarul
Institutului de Istorie ,,A. D. Xenopol”.
4
Aprilie 1981
Luni am ajuns în București pe la prânz. Am
tras la căminul patriarhiei. Am fost la Institutul Biblic și am vorbit cu
directorul, Părintele Arhim. Valeriu Anania. Am discutat cu dânsul planul
Bibliografiei Revistei ,,Biserica Ortodoxă Română”(1874-1983). Este de părere
să trec toate chestiunile (studii, articole, reportaje, referințe) privitoare
la regiunile anexate de U. R. S. S. la istoria țărilor-mamă sub titlul
,,generalități”, fără alte mențiuni.
Părintele Anania mi-a relatat o convorbire
pe care a avut - o cu Ion Gheorghe Maurer[19], pe când se afla în S. U. A., ca secretar al Arhiepiscopiei
Ortodoxe Române de acolo. Părintele Anania l-a întrebat pe omul de stat ce
părere are despre cele publicate în S. U. A. cu privire la relațiile dintre
România și U. R. S. S. și mai cu seamă despre Basarabia. Ion Gheorghe Maurer
i-a spus:
,, - Părinte Anania, e bine ce scrieți!
Poate ar trebui să fiți chiar mai incisivi, fiindcă aveți poziția foarte bună,
iar noi ne putem oricând spăla liniștiți pe mâini, fără să purtăm răspunderea
condeielor Dvs.! În ceea ce privește Basarabia, convingerea mea este că aceasta a fost și este pământ românesc. În ceea ce privește reîntoarcerea la
patria-mamă, trebuie să avem răbdare. Nu trebuie să-și facă nimeni iluzii.
Această reîntoarcere nu va fi posibilă, decât atunci când și Letonia, Lituania
și Estonia și toate celelalte provincii încastrate în imperiu vor reveni la țările lor de origine. Aceasta
însă înseamnă și dezmembrarea colosului!”
Am ajuns la concluzia că Bibliografia va
fi publicată în revistă, după care se vor scoate 500 extrase în volum de sine stătător, pentru a fi date
la biblioteci.
Când eram la Părintele Anania au venit
acolo Dl. Prof. Emilian Popescu[20], profesor la Facultatea de Teologie din
București și Dl. Prof. Nicolae Stoicescu,[21] cercetător la Institutul de
Istorie ,,N. Iorga” din București. Părintele Anania i-a spus Domnului Stoicescu:
,, - Dați-mi voie să vă prezint pe un
tânăr istoric al nostru, părintele Stănciulescu!”
,,- ….Bârda - a completat Dl. Stoicescu.
Ne cunoaștem și după față, dar nu-mi amintesc de unde!”
,,- De la simpozionul din Târgoviște!”
l-am lămurit eu.
,, - Da, și dânsul este colaborator la
Dicționarul Istoric al României și ne-am bucura de o colaborare mai strânsă cu
noi!”
Veniseră la Părintele Anania să-l roage să
deschidă mai mult revistele patriarhiei problemelor de istorie. Aceasta cu atât
mai mult cu cât la revistele de istorie laice nu se mai acordă drepturi de
autor (…).
De la Părintele Valeriu Anania și de la
Domnul Gheorghe Marin de la Casa Scânteii am aflat că Mircea Eliade[22] a fost
trecut la index. Toate lucrările sale în curs de reeditare sau publicare au
fost sistate. Toate lucrările în care se vorbește despre el și opera lui au
fost ,,operate”. Părintele Valeriu Anania a trebuit să dea telefon și să
intervină până la Vasile Nicolescu[23] , pentru a-i aproba o carte, în care se
afla și un citat din Mircea Eliade!
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
[1] Articolul a apărut: Pr. Al.
Stănciulescu-Bârda, Letopisețul Cantacuzinesc. Varianta Căldărușani, în
,,Biserica Ortodoxă Română", an. XCVIII (1980), nr. 5-6 (mai-iun. ), pp.
655-663; an. XCIX(1981), nr. 1-3(ian. - mart. ), pp. 144-174.
[2] Al. Stănciulescu-Bârda, O copie
inedită a Letopisețului Cantacuzinesc? în ,,Magazin istoric", București,
an. XIII(1979), nr. 1(142), p. 56; Id., O nouă variantă a Letopisețului
Cantacuzinesc, în vol. Mehedinți -
Istorie și Cultură, Tr. Severin, vol. I, 1979, pp. 21-26; Id., O nouă variantă a
Letopisețului Cantacuzinesc, comunicare susținută în cadrul Simpozionului
,,Documente inedite" (Tr. Severin, 26-27 apr. 1978). Moderatori ai
secțiunii Prof. Univ. Dr. I. C. Chițimia și Prof. Univ. Dr. Emilia Comișel.
[3] Vezi Pr. Al. Stănciulescu-Bârda,
Letopisețul Cantacuzinesc. Varianta Căldărușani, în ,,Biserica Ortodoxă
Română", an. XCVIII (1980), nr. 5-6 (mai-iun. ), pp. 655-663; an.
XCIX(1981), nr. 1-3(ian. - mart. ), pp. 144-174.
[4] Vezi Pr. Al. Stănciulescu-Bârda,
Bocetul și ritualul înmormântării în nordul județului Mehedinți, în ,,Biserica
Ortodoxă Română", București, an. XCVIII(1980), nr. 11-12(nov. -dec. ), pp.
1193-1203.
[5] Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Eufrosin
Poteca inedit: ,,Elementuri de metafizică", în ,,Biserica Ortodoxă
Română", București, an. XCIX (1981), nr. 9-10(sept. -oct. ), pp. 675-689.
[6] Pr. Al. Stănciulescu-Bârda,
Letopisețul Cantacuzinesc. Varianta Căldărușani, în ,,Biserica Ortodoxă
Română", an. XCVIII (1980), nr. 5-6 (mai-iun. ), pp. 655-663; an.
XCIX(1981), nr. 1-3(ian. - mart. ), pp. 144-174.
[7] Alexandru Ioniță fusese cu doi sau
trei ani înaintea mea la facultate. Era foarte binevoitor ca redactor.
[8] Petre David(1938-2003), pe atunci era
arhidiacon. A ajuns profesor de sectologie la Facultatea de Teologie din
Constanța.
[9] Antonie Plămădeală(1926-2005), pe
atunci episcop-vicar patriarhal, apoi episcop de Buzău și în final mitropolit
al Ardealului. Am purtat corespondență cu dânsul, mi-a prezentat mai multe
cărți și lucrări.
[10] Pr. Prof. Mircea Păcurariu(n. 1932),
profesor la Facultatea de Teologie din Sibiu, autor a numeroase cărți și studii
de istorie bisericească transilvăneană și națională. Am corespondat cu dânsul.
[11] Cristian Popișteanu(1932-1999),
director al revistei ,,Magazin istoric” din 1969, istoric.
[12] Vezi ,,Magazin istoric”, 1981, nr. 2.
Dionisie Exiguul (cca. 470-cca. 545), sau ,,cel Mic”, ,,cel Smerit”, călugăr
din Dobrogea(Scythia Minor), a reformat calendarul, astfel că azi, la toate
popoarele, calendarul ia ca punct de reper nașterea Domnului Iisus Hristos.
Totodată, Dionisie Exiguul este socotit întemeietorul Dreptului Canonic în
Biserica Romano-Catolică.
[13] Greul Pământului.
[14] În realitate, revista ,,Biserica
Ortodoxă Română” a început să apară din 1874.
[15] E posibil să fie vorba de Vicențiu
Grifoni(n. 1954), care va deveni apoi episcop-vicar patriarhal și în final
episcop al Ialomiței și Călărașilor.
[16] Fragmente din acest material au
apărut în ,,Scrisoare pastorală”, Malovăț, an. XV(2016), nr. 327, pp. 3-4; în ,,Bibliotheca Septentrionalis”,
Baia Mare, 2016, 26 iun., ediție și
on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis. wordpress. com); în
,,Observatorul”, Toronto(Canada), 2016, 6 iul. , ediție și on-line(http://www.
observatorul. com); în vol. Al. Stănciulescu-Bârda, Scrisoare pastorală, Bârda,
Editura ,,Cuget Românesc”, vol. IX, 2018, pp. 100-114.
[17] Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Eufrosin
Poteca inedit: ,,Elementuri de metafizică", în ,,Biserica Ortodoxă
Română", București, an. XCIX (1981), nr. 9-10(sept. - oct. ), pp. 675-689.
[18] Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Însemnări
privind activitatea culturală a clerului de mir(nov. - dec. 1981), în
,,Biserica Ortodoxă Română", București, an. C(1982), nr. 3-4(mart. -
apr.), pp. 266-268.
[19] Ion Gheorghe Maurer(1902-2000),
prim-ministru(1961-1974) al României și președinte al Prezidiului Marii Adunări
Naționale a României(1958-1961), om politic comunist.
[20] Emilian Popescu(1929-2020), istoric,
bizantinolog, profesor universitar la Facultatea de Teologie din București,
membru de onoare al Academiei Române.
[21] Nicolae Stoicescu(1924-1999),
istoric, profesor universitar, cercetător la Institutul de Istorie ,,N. Iorga”
din București, ambasador în Grecia,
membru de onoare al Academiei Române.
[22] Mircea Eliade(1907-1986), scriitor,
publicist, filozof, eseist, istoric al religiilor, profesor la Universitatea
din Chicago, membru post-mortem al Academiei Române(din 1990).
[23] Vasile Nicolescu(1929-1990), poet,
traducător, eseist, director al Direcției Literaturii și publicațiilor din
cadrul Consiliului Culturii și Educației Socialiste(1969-1983).
GRADINA
Sfantul
Inochentie al Odessei
Aruncati-va privirile asupra orisicarei
gradini veti voi: într-însa, cu sosirea primaverii, totul s-a înnoit,
înfloreste si miroase frumos; iar unele ramuri si unii arbori care în timpul
iernii nu si-au pastrat viata launtrica, acum sunt goi, uscati, morti si
întuneca cu prezenta lor stralucirea celorlalti arbori. Primavara a adus viata,
îmbracaminte noua si podoabe pentru toata împaratia plantelor. Unele ramân însa
tot în golatatea si urâciunea cea de iarna. Pentru ce? Pentru ca întru ele s-a
stins viata launtrica, s-a pierdut putinta de a primi hrana, de a respira aer
si a-si pune în miscare sevele lor. Iata, deci, icoana adevarata a omului
pacatos, care ne arata cum va fi acesta în ziua Învierii obstesti! Si el, în
mijlocul schimbarii si prefacerilor necontenite ale materiei, va ramâne întreg,
deoarece firea omeneasca este nepieritoare si nemuritoare. Însa pacatosul va fi
asemenea arborelui uscat sau mort. Când, pe pamântul cel nou, sub noul cer,
totul va învia si se va lumina, el se va arata mort cu duhul, urât cu trupul si
va avea soarta arborelui uscat. Nici un gradinar nu sufera multa vreme ca
gradina sa sa fie slutita – primavara mai ales – de pomii cei uscati, apoi cu
atât mai vârtos Gradinarul cel ceresc nu va îngadui ca pacatosii prin prezenta
lor sa stâlceasca Raiul desfatarii celei vesnice! Si El va porunci sa se adune
pomii si ramurile uscate si sa fie aruncate în focul cel vesnic. Zicem vesnic,
caci sub cerul cel nou si pe pamântul cel nou toate vor fi vesnice.
Cum si prin ce putem înlatura de la noi
aceasta grozava soarta? Vadit lucru, ca nu prin curatia si sfintenia noastra,
caci unde este omul care sa nu greseasca? Atunci prin ce? Prin credinta în
Domnul nostru Iisus Hristos, prin ale Carui daruri se acopera toate
nedreptatile noastre si prin al Carui Sânge se spala toate pacatele noastre!
Prin cainta sincera pentru pacatele noastre, unita cu parasirea tuturor
deprinderilor noastre rele si a tuturor faptelor întunericului! Prin
rasplatirea dupa putinta a nelegiuirilor si strâmbatatilor noastre cu fapte
bune izvorâte din dragoste si smerenie! Iata drumul ce duce la pamântul cel nou
si sub cerul cel nou! Alt drum nu mai este si nici nu poate sa mai fie.
Sfantul Inochentie al Odessei,
Intelepciunea dumnezeiasca si rosturile naturii, traducere de patriarhul
Nicodim Munteanu, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 60-62
PRIVIREA
OMULUI
Sfantul
Vasile cel Mare
Animalele cele de pe pamânt privesc spre
pamânt; dar omul, răsadul cel ceresc, se deosebeste de animale atât prin forma
alcatuirii lui trupesti, cât si prin vrednicia sufletului sau. Cum este forma
animalelor cu patru picioare? Capul le este plecat spre pamânt, privesc spre
pântece si urmaresc sa-i faca pântecelui cu orice chip placere. Capul tau,
însa, este ridicat spre cer; ochii tai privesc cele de sus. Ca daca vreodata te
faci de râs prin patimile trupului, slujind trupului si celor de sub pântece,
te-ai alaturat dobitoacelor celor fara de minte si te-ai asemuit lor (Psalm 48,
12). Alta grija îti este cu cuviinta tie! Sa cauti cele de Sus, unde este
Hristos! (Coloseni 3, 1) Sa-ti fie mintea mai presus de cele pamântesti! Sa-ti
rânduiesti viata dupa forma pe care ti-a dat-o Dumnezeu! În Ceruri sa-ti fie
vietuirea! (Filipeni 3, 20) Patria ta cea adevarata este Ierusalimul cel de Sus
(Evrei 12, 22). Cetatenii si compatriotii tai sunt cei întâi-nascuti înscrisi
în Ceruri (Evrei 12, 23).
Sfantul Vasile cel Mare, Omilii la
Hexaemeron, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1986, p.
172
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu