Ioan Miclău-Gepianu - UNDE NE SUNT FILOSOFII VIITORULUI?

 

UNDE NE SUNT FILOSOFII VIITORULUI?

 

 

Nu cred să încerc deseori, mai ales în zilele de azi, să-mi zdrobesc mintea prea tare cu ceea ce numeam sau numim filosofii. Și asta numai pe considerentul uneori metaforic exprimat, că nu mă scoate pe mine nicicum din colțul prăfuit al realității.

 

Și totuși, câtă strălucire învelesc postulatele teoretice! Pe lângă multă frazeologie și răsuciri măiestre, să nu le zicem cârnituri de sens, și-ar fi și mai neplăcut să vină din slăbiciunile de interes personal, nu s-ar spune totuși că filosofii lumii nu mai aruncă și câte o sămânță de adevăr. Uneori și fără să observe, deci există o rază a simplității adevărului credinței care sălășluiește în noi.

 

Adică, un adevăr atât de simplu și real încât a împietrit pe buzele oamenilor și totuși frunțile filosofiilor umblând pe la înălțimile norilor, nu pot privi mulțimea ce se târăște și suspină în care simțăminte de fapt divinitatea glăsuie.

 

Reflecția nu e nouă, și nici a mea, din moment ce și anticul Platon aducea o vorbă de duh, afirmând: ”Lumea și-a pierdut timpul pe lângă tiranii Siciliei, încercând zadarnic să întemeieze o cârmuire dreaptă după principiile filosofiei”.

 

De ce oare? La această întrebare îmi place să mă consolez cu vorba Sfântului Augustin de la Tagaste, care sesiza tot din antichitate, despre acea, ” infinită adâncime interioară a ființei umane”.

 

Și iată, venind spre zilele noastre, mă izbii cu fruntea de o destul de trainică idee a lui Constantin Noică al nostru, care din nou zice: ”De unde ideea că filosofia te învață adevărul? Filosofia te învață să gândești”.

 

Ei, asta da, mi-am zis, iar mai vine dintr-un aluat al adevărului căutat de filosofi.

 

Cum îl citisem și pe Descartes, fugeam ți fug și azi prin mine, să descopăr locurile de pe unde ar putea răsări azi acei gânditori, care să ne învețe ceea ce zicea Nae Ionescu (iarăși un român), adică să ajungem, ”la o înălțare a cugetului și o îmbunătățire a inimei”.

 

Asigurarea asta se află în sfințenia credinței noastre creștine, drept este că ți aici înfrățirea sfințiilor lor, slujitori ai bisericii, va fi o asigurare foarte sigură și valoroasă de primă necesitate.

 

Oricum, viitorul așteaptă gândirea/filosofia noastră cea bună, fiindcă de adevărul și sinceritatea acesteea atârnă lumina, pacea și fericirea, acele speranțe și doruri ce au împietrit pe buzele și în inimile lumii omenești.

 

Unde ne sunt filosofii acestor speranțe de viitor, vreți să întrebați?

 

Iată-s: Au ghiozdanele pe umeri, au glasuri ingerești și zâmbind spre cerurile sfinte, intră pe porțile școlii, bucuroși și blânzi, fără de greșeli, copiii!” Ei trebuie să fie începătorii noului mileniu, începătorii unei lumi noi, ei vor un cer senin, ei vor un viitor omenesc din care să le zâmbească soarele Dumnezeului lor.

 

Concluzie:

 

”Să dăm copiilor noștri ”o înălțare a cugetului și o inimă crescută în iubire și credintă”.

 

 

Ioan Miclău-Gepianu

2022