Despre
„umanitatea” canină și lipsa de omenie
Ion
Măldărescu
21
Ianuarie 2024
Zilele trecute am avut surpriza să constat un aspect
de care nu mai eram sigur că ar mai fi funcţional.
Împotriva tuturor vicisitudinilor, a crimelor
davosiste, bill-gates-iste, junckeriste, ursuliste, zelenskiste și bideniste,
împotriva lipsei de umanitate, în România, „omenia” încă există. Și nu doar în
rândul oamenilor.
Trădările cotroceniste comise de-a lungul celor
aproape două mandate parcurse în marș forțat, manifestările anormale ale
personalității celor care ne conduc, la care adăugăm tulburările instinctive și
emoționale, reacțiunile necontrolate, ciudățeniile comportamentale și deseori
incapabile de adaptare la viața socială rămân neputincioase în fața faptelor de
Omeniei ale Națiunii Române, care au
rezistat vicisitudinilor vremurilor, au rezistat ciumei, holerei, tifosului
exantematic, gripei spaniole, bolii vacii nebune, gripei aviare, pestei
porcine, Covidului… și, în ciuda directivelor globaliste de la Davos, Omul se
va ridica deasupra Neomeniei și va învinge demența criminală promovată acum la
W.E.F. (Forumul Economic Mondial) de la Davos.
Cum spuneam, zilele trecute s-au consumat două
evenimente apaținând mediilor diferite: unul în regnul animal și celălalt, în
cel uman. Dar să le iau pe rând:
În mediul rural persistă cruzimea primitivismului,
acela de a ține în curte un câine „în lanț”. Lanțul și cușca, uneori îngrijită,
alteori, improvizată, făcută de mântuială, transformă animalul înlănțuit în
fiară fără speranță. Unii stăpâni își eliberează captivul pe timpul nopții, dar
nu din bunăvoință, ci din interes. Să-i apere curtea de neaveniți. Alții,
nemernicii, îl lasă înlănțuit toată viața, justificând pe deplin mesajul
versurilor din poezia „Decebal către popor” ale lui George Coșbuc referitor la
soartă: „Dar nu-i totuna leu să mori/ Ori câine-nlănțuit”.
Ei bine, într-una din localitățile rurale ale
României, cineva are două viețuitoare canine în curte. Neglijența nealimentării
cu hrană și apă l-a făcut pe cel mai bătrân și cu experiență să rupă lanțul,
să-și caute hrană prin sat, pe unde-a dat Domnul. A plecat, dar nu s-a întors
„cu mâna goală”. În disperarea lui s-a hrănit cum a știut mai bine, dar nu și-a
uitat camaradul de detenție pe viață. I-a adus și lui o găină furată de nu se
știe unde şi i-a lăsat-o dinaintea sa. Și-a hrănit camaradul aflat „în lanț”.
Atunci, ce mai putem spune despre „umanitatea” canină și lipsa de omenie a
multora dintre noi, începând cu vîrfurile clasei conducătoare?!
Tot zilele trecute, un bărbat de aproape 50 de ani,
individ cu „facultate” infracțională, satisfăcută pentru niscai furtișaguri, cu
darul băuturii - sticla din plastic cu eticheta „Dorfer” fiind însoțitoare lui
nelipsită -, altfel pașnic, avea grijă, atât cât îl duceau mintea și
posibilitățile materiale, de mama lui octogenară pe care cunii o numeau
„Puștoaica”. Suferă de demență, particularitate a bolii Alzheimer, iar
autoritățile publice îl împuterniciseră pe fiul ei, cel descris mai înainte,
să-i fie însoțitor și apărător…
Timpul a trecut, dar odată cu el și efectul „Dorfer”
și-a arătat colții. IÎntr-o seară și-a făcut simțită prezența, mai întâi, o
mașină „Smurd”. După puțin timp, a apărut și o ambulanță. Paramedicii au intrat
în locuință unde au constatat că „subiectul” se afla în stare gravă și nu i-au
acordat șanse de supraviețuire. L-au luat și… dus a fost. Și-a dat obștescul
sfârșit la spital. Aici începe minunea Omului.
Seara următoare, două localnice băteau ușile
locatarilor blocului să strângă bani pentru cele trebuitoare îngropăciunii creștinești. În curtea
blocului, pe o masă în aer liber licăreau câteva lumânări… În jur, o mână de
oameni.
„Colindătoarele” s-au străduit, s-au perindat pe unde
au știut și au fost primite, iar locatarii le-au răspuns omenește, după bunul
obicei strămoșesc de ajutor creștinesc. O familie a luat-o sub ocrotire pe
„Puștoaică”, iar cei care au văzut-o în zilele următoare au observat o
schimbare izbitoare a stării sale. În bine. Oamenii blocului și șeful
asociației au demonstrat că sunt cu adevărat Oameni. Ajută-i Doamne pe cei
care-și ajută semenii !
Domnule Președinte al României, Domnule prim-ministru
al Guvernului României, domnilor membri ai Parlamentului României, lăsați
politica struțului la o parte, luați exemplu de la oamenii comunității. Luați
exemplu de la cei pe care i-ați înșelat, umplându-vă buzunarele și trădându-i
pe cei în fața cărora ați depus jurământ de credință. Dacă nu puteți fi oameni,
dacă nu puteți fi creștini, dacă nu puteți fi români, lăsați locurile libere
pentru cei care chiar vor şi pot readuce Ţara pe linia demnităţii şi suveranităţii
de altădată!
Rămâne întrebarea cheie: „Cine-i om și cine-i câine ?”
în povestea de mai sus?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu